Dorel Octavian RUSU: CUVÂNT ÎNAINTE LA „CARTEA SABINEI”

CARTEA SABINEI copx1Ajunsă la statura interioară și temporală a deplinei maturități, scriitoarea, editoarea și omul de cultură cu multiple valențe, Sabina Măduța, se revelează cititorilor și tuturor celor care știu să prețuiască arta cuvântului și trăirile spirituale adânci printr-un nou volum, făcându-și pe filele lui un amplu portret literar, căruia i-a pus un nume semnificativ: „Cartea Sabinei” și în care a așternut unele din cele mai valoroase sedimente ale operei sale scriitoricești. Drept preambul, ilustrează cartea cu un splendid tablou în care se străvede pe sine, realizat de prof. Cristian Petru Bălan, ce pune în lumină o frumoasă tânără care lecturează cu trăire adâncă un volum, încadrată de splendide flori suave, precum este și mesajul ce-l transmite privitorilor.

Mare și constantă iubitoare de carte încă din copilărie și tinerețe, devoratoare de literatură
beletristică și de poezie, chiar din vremurile pe care le-a prins când iluminatul caselor se făcea cu lampă, Sabina Măduța și-a pus în turnul de fildeș al sufletului său și i-a idealizat pe scriitorii preferați, lectura devenindu-i cea mai însemnată hrană spirituală. A citit cu pasiune și voluptate cele mai însemnate volume din literatura românească și străină, care i-au fost călăuzitoare cu prisosință destinului său literar. Textele alese de autoare pentru această antologie n-au fost selectate la întâmplare, ci vin să înfățișeze cele mai îndrăgite personalități literare și culturale asupra cărora Sabina Măduța s-a aplecat cu cinstire și uneori chiar cu venerație, pentru a le evidenția strălucirile diamantine ale spiritualității și creațiilor lor. Într-una din poeziile sale, autoarea ne destăinue obârșia numelui său, de care a fost mândră întotdeauna; „Am fost botezată Sabina/ așa-i plăcea preotului/ să le dea nou-născuților/ Nume latine./ Dar când el s-a trezit/ Înflorit pe buzele dragostei/ Și-n inima iubiri de Țară/ Am înțeles gândul părintelui Vasile Goldiș/ Când m-a botezat Sabina” (din poezia „Nomen”)

Străbătând cu prioritate itinerariile regretatului Vasile Voiculescu, scriitoarea îi închină acestuia un doxologic Acatist de dragoste eternă, prin care luminează nimbul sacru al poetului îngerilor, precum și evocarea într-un alt volum a luminii și dogoarei „Rugului Aprins” în care s-a mistuit și s-a transfigurat conștiința, credința și atitudinea civică a lui Vasile Voiculescu. Aceeași admirație a avut-o și pentru marea personalitate literară și ecleziastică a lui Bartolomeu Valeriu Anania, căruia i-a găzduit în editura „Florile Dalbe!, pe care a întemeiat-o și a condus-o în București, reeditarea valorosului volum memorialistic
Rotonda plopilor aprinși, în anul 1995.

În interviul plin de miez și de strălucire ce i l-a luat energicului scriitor și sacerdot la Mânăstirea Văratec, în anul 1992, Sabina Măduța îl conduce pe venerabilul interlocutor pe potecile unor tulburătoare destăinuiri despre unele momente esențiale din viața și trăirea sa tumultoasă ca și cleric, scriitor de elită, ca întemnițat politic în ocnele Jilavei și Aiudului, unde a înmagazinat în memoria sa prodigioasă paginile așternute mai târziu, după eliberare, ale unor opere reprezentative, precum poemele dramatice „Steaua Zimbrului” și „Meșterul Manole”, cu peste douăsprezece mii de versuri, apoi și ca observator lucid al vieții sociale și al orientărilor tinerilor în perioada postdecembristă de la noi.

În finalul interviului, Sabina Măduța îi potrivește neîntrecutului retraducător într-o frumoasă limbă românească al Vechiului și Noului Testament versul blagian Nici o larmă nu fac stelele în cer, mulțumindu-i astfel pentru lumina învierilor din cărțile sale. Dorința fierbinte de a-l readuce pe Vasile Voiculescu în memoria și conștiința contemporanilor și urmașilor a urmărit-o necontenit pe Sabina Măduța.

În volumul său „Acatist”, dedicat cu dragoste eternă lui Vasile Voiculescu, pe care îl consideră un sfânt al poeziei românești, prezentat în aureola sacrului și martiriului, mărturisește: „Biserică îmi ești,/ Icoană,/ Legendă deodată și mit,/ De când slova ta/ Mi-este hrană./ Sunt cer,/ Sunt pământ regăsit,/ Chipul tău mă veghează din rană.//”. În același efluviu de cinstire, adună în volum un mănunchi însemnat și consistent de mărturii revelatoare ale unor împreună-trăitori și martori ai multor momente din viața poetului, cu preponderență din timpul supliciilor neomenești la care a fost supus cu cruzime în temnițele comuniste. Gabriela Defour Voiculescu, fiica sa, zugrăvește structura interioară a
tatălui său și descrie episoadele tragice ale vieții lui din timpul prigoanei funeste ale celor fără de Dumnezeu care au condus țara în perioada stalinistă. Tot astfel, mai mulți foști deținuți politici din acea vreme, între care Aristide Dobre, Ioan Ion Diaconu, Vasile Boroneanț vin să adeverească prin mărturiile lor maltratările și umilințele la care a fost supus poetul în închisoare, pe care le-a îndurat cu demnitatea și superioritatea spirituală ce-l caracteriza.

Un spațiu mai amplu acordă în final autoarea lui Pan M. Vizirescu, o personalitate proeminentă a societății și intelectualității românești din perioada interbelică, despre care scrie: Să fii contemporan cu Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, cu Nichifor Crainic dar și cu Nichita Stănescu înseamnă să prinzi în montura veacului tău câteva din diamantele veacului trecut, dar și câteva din ale celui care sosește. Din încleștarea cu timpul să ieși biruitor, făcându-ți-l aliat și prieten, înseamnă să fii un ales al său, cum nu le este dat prea multora să fie. Atentă și consecventă practicantă a vieții literare și a evenimentelor culturale ce se derulau la București, unde locuia, dar și în provincie, Sabina Măduța a adunat multe cronici literare, eseuri și adnotații pe marginea creațiilor unor scriitori consacrați, risipindu-le în publicațiile de specialitate. Între cei asupra cărora s-a aplecat îi amintim pe Panait Istrati, căruia i-a primit în editura „Florile Dalbe” volumele I și II ale cărții „Panait Istrati, cum am devenit scriitor”, București, 1998, Ana Blandiana, Ioana Stuparu, Melania Cuc, George Baron Loewendal, un pictor uitat și marginalizat, dar de mare talent, supranumit de contemporani „Un Leonardo da Vinci al României” și mulți alții.

Mereu prezentă în viața socială din jurul său, a realizat interesante și valoroase interviuri cu artiști și actori îndrăgiți, precum Stela Popescu sau Lena Constante. A îndrăgit mult și s-a consacrat și cuvântului preluat de undele radio, fiind mulți ani de-a rândul prezentă în emisiuni și seriale radiofonice. Poezia a fost harfa care a reverberat unduirile trăirilor pline de sensibilitate, de bunătate adâncă și niciodată disimulată, de bucuriile apropierii de semeni, de satisfacțiile așezării cuvintelor atât de bogate și de sugestive ale limbii noastre românești pe trepte cât mai înalte ale artei scrisului, de reprezentare a propriei personalități ale Sabinei Măduța. Poetă plină de sensibilitate, de sinceritate totală, de romantism incurabil, de atașare și gata oricând de întrajutorare cu jertfire de sine, de candoare și expresivitate, Sabina Măduța și-a adunat creațiile sale poetice în volume precum „Drum” (1988), „Acatist de dragoste eternă” (1996), „Visuri care dor”, „Rana de Floare” (2004), consacrându-se cu originalitate și în acest gen literar și fiind prezentă în nenumărate
antologii de poezie și proză cu preponderență cele inițiate de editura „ANAMAROL” din București sub îngrijirea dnei. director Rodica Elena Lupu. Un capitol distinct în opera sa îl reprezintă volumul „Viața ca un canon”, un tulburător eseu autobiografic, la fel de sincer și de mărturisitor ca și renumitul Jurnal al lui Gala Galaction, în care autoarea își deapănă fus cu fus firul când subțire și fin al bucuriilor candide ale copilăriei și tinereților, când prins în nodurile neîndurătoare ale necazurilor și greutăților uneori covârșitoare cu care s-a confruntat necontenit. Reiese însă printre rânduri că deși purta cămașa fericită al celui care este încredințat că dăruind va dobândi și se va ferici pe sine pentru preaplinul agapic al potirului sufletului său, a găsit mereu resurse și putere să-și pună și platoșa de luptătoare dârză, chiar dacă a fost de atâtea ori singură în lupta cu vicisitudinile vieții.

Cu dăruirea exemplară, modestia și spiritual de sacrificiu și responsabilitate ce au caracterizat-o întreaga viață, pecetluite de harurile credinței și ale principiilor sacre ale trăirii creștinești, care au călăuzit-o întotdeauna, s-a jertfit pe sine și a părasit Bucureștiul unde a trait și a activat decenii de-a rândul și s-a repatriat în Bihorul natal unde s-a plămădit conștiința și structura sa sufletească, pentru a se dedica întru totul îngrijirii celor care i-au dat viață și i-au călăuzit întâii pași, părinții săi, ce au trăit până la adânci bătrâneți, tatăl plecând din viața pământească la 95 de ani, iar mama la 99 de ani. Cu același spirit altruist, Sabina Măduța ne dăruiește acum cartea de referință a vieții și realizărilor sale literare și culturale care au consacrat-o în panteonul creatorilor artei cuvântului pe plan national. „Cartea Sabinei” este de acum și „Cartea noastră”, a celor care citind-o o vom însoți spiritual filă cu filă pe cea care ne-o dăruiește și ne vom îmbogăți sufletește cu exemplul grăitor al mesajelor atât de generoase pe care le poartă către noi.
-----------------------------------
Pr. Dorel Octavian RUSU
Oradea, august 2019

Web Analytics