Nicolae BĂCIUŢ: APROAPE / DEPARTE PREFAȚĂ LA VOLUMUL „GÂNDURI PRINTRE RÂNDURI” DE SILVIA URDEA

URDEA Silvia GPR cop1Silvia Urdea îmi era cunoscută din primii mei ani „vetrişti”, numărându-se în anii optzeci printre autorii redutabili ai revistei târgu-mureşene Vatra, unde a colaborat cu cronici literare, recenzii, despre proza acelor ani.

La Târgu-Mureş, Silvia Urdea a ajuns în 1965, după absolvirea Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca, fiind repartizată ca asistent universitar la Institutul Pedagogic de 3 ani din Târgu-Mureș, secția filologie, ceea ce vorbeşte de la sine despre calităţile tânărului dascăl. Evoluţia sa a fost una ascendentă, obţinând titlul de Doctor în Filologie, la Universitatea din Iaşi, cu o teză despre proza lui Anton Holban, sub îndrumarea prof. dr. doc. Constantin Ciopraga, pe care, în colecţia celebră în epocă, „Universitaria”, o publică la Editura Minerva, în 1983, sub titlul Anton Holban sau interogația ca destin, după ce, în 1981 a publicat un mănunchi din publicistica lui Octavian Goga, Pagini publicistice, în colecția „Restituiri”, coordonată de Mircea Zaciu.

După desfiinţarea Institutului Pedagogic de la Târgu-Mureş, şi-a continuat activitatea la Filiala Academiei din Târgu-Mureș, în calitate de cercetător științific, ocupându-se de presa transilvăneană din perioada interbelică, finalizând câteva studii. Până la plecarea definitivă din ţară (august 1990) şi stabilirea în SUA, prezenţa sa publicistică a fost mai degrabă discretă, fiind una dintre vocile critice pe care le-a pierdut şi revista Vatra şi istoria literară, după ce autoarea îşi câştigase şi notorietate şi autoritate. Şederea în SUA nu a ţinut-o însă departe de preocupările sale literare, extinse şi în sfera eseistică şi în cea publicistică, colaborând la ziarul Lumea liberă, editat de Cornel Dumitrescu, la revista Foaie, editată de Romeo Stana, la Lumea românească, apărând sporadic la Grand Rapids, editat sub îngrijirea lui Mihai Gheorghiu, la Art-Emis, la Curentul internațional USA, editat în Sterling Heights, Michigan, de Ștefan Străjeri, și la Vatra veche, editată la Târgu-Mureș, sub direcția lui Nicolae Băciuț.

Colaborarea la revista Vatra veche a fost pentru mine nu doar onorantă, ci şi recuperatorie, pentru că, într-un fel, Silvia Urdea aparţine acestui spaţiu geografic şi spiritual. Pe de altă parte, Silvia Urdea, după cinci ani petrecuţi la New York şi încă aproape douăzeci şi cinci la Michigan, a ră-mas mereu racordată la literatura română şi la realităţile româ-neşti, pe care le-a privit şi cu nostalgie, dar şi cu ochi critic.

De altfel, şi plecarea din ţară a fost un gest de atitudine, după un lanţ de dezamăgiri şi evenimente care i-au pus sub semnul întrebării aspiraţiile fireşti de împlinire personală.În ultimii ani, şi-a canalizat energiile spre acele orizonturi spre care a privit încă din adolescenţă, trăind parcă o a doua tinereţe, fiind foarte prezentă cu articolele sale în diverse publicaţii şi, mai mult, în 2014, a strâns între coperţi şi o parte a roadelor sale publicistice, în volumul „Arc peste timp”, apărut la Editura Anamarol, coordonată de Rodica Elena Lupu.
Disponibilităţile Silviei Urdea se dovedesc a fi extinse, ea aplecându-se cu profesionalism atât asupra faptului de cultură, cât şi asupra vieţii politice internaţionale, fiind un analist de mari profunzimi şi intuiţii pertinente.

O notă de distincţie a poziţiei Silviei Urdea este patriotismul său luminat, unul de mare vibraţie şi sinceritate, într-o preocupare constantă faţă de destinul neamului şi ţării sale. Avantajul judecăţilor sale a venit şi din distanţa – şi la propriu şi la figurat, geografică şi emoţională – faţă de evenimentele analizate. O detaşare care o scuteşte de umori şi partizanate de orice fel. Principiul suveran care guvernează judecăţile sale de valoare: adevărul şi numai adevărul, fiindcă numai adevărul ne va salva şi ne va aduce mântuire.

„Gânduri printre rânduri” e o carte prin care Silvia Urdea ne-a convins încă o dată că, vorba lui Nichita Sănescu, patria sa e limba română şi că fiinţa sa aparţine pământului... de acasă.
----------------------
Nicolae BĂCIUŢ
Târgu Mureș
Octombrie 2018

Web Analytics