Generalul Chelaru: Intalnire cu cititorii, joi 27 septembrie, in Bucuresti

Chelaru

 

Joi, 27 septembrie te așteptăm în incinta magazinului Dacia Art (în București, pe Bv. Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească) la o întâlnire cu General (Rez.) dr. Mircea Chelaru, între orele 17:00 – 19:30. Timp de două ore și jumătate, generalul Mircea Chelaru va fi prezent în magazin pentru a dialoga cu cei interesați, pe marginea noii sale cărți – NAȚIONALISMUL ȘI EUROPA NAȚIUNILOR – ocazie cu care va oferi și autografe.

Noua apariție editorială a domnului Mircea Chelaru, realizată de pe poziția unui fost Șef de Stat Major al Armatei Române, este un eseu de geopolitică foarte documentat și foarte dur care pornește de la situația actuală a Europei si a Uniunii Europene aflate în fața pierderii identității naționale și culturale, prin metisare și islamizare, din cauza unei masive emigrații de culoare și a unor politici greșite ale conducătorilor UE în contextul agravat de globalism.

Web Analytics