Mioara HUSUSAN: PRINTRE RÂNDURI... (ARGUMENT)

PRINTRE RANDURI cop1Motto: „Poezia este un fel de muzică, trebuie să o auzi ca să o apreciezi”. (Voltaire)

De ce „Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni”? Pentru că aşa s-a născut această antologie. În prima fază, versurile şi-au luat zborul în eter, pe unde radio, apoi s-au conturat în volume, autorii bucurându-se de succes şi mediatizare în diverse reviste. Acest proiect, dorit de mult timp, s-a conturat abia acum, într-o primă ediţie.

„De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica” (Emil Cioran). Poezia este, ea însăşi, o muzică a sufletului. Pornind la acest drum, am fost conştientă că nu va fi uşor. Oamenii, în general, au caractere şi principii de viaţă diferite, dorinţe, vise, idealuri proprii. Din acest motiv, am afirmat că nu este o lucrare uşoară, căci e dificil să-i mulţumeşti pe toţi autorii antologiei, însă cei prezenţi în acest volum sunt animaţi de aceeaşi dragoste pentru CUVÂNT.

Ce ţel poate atinge o carte? Cărţile sunt pietre de temelie spre o altă dimensiune, cea a frumosului din fiecare. În momentul când iubeşti şi respecţi cartea, te reîntorci la lectură, cauţi locul unde găseşti visul, emoţia, nostalgia şi ideea de sine a nostalgiei, ca act de comunicare. Între paginile acestei cărţi nu veţi găsi poveşti cu zâne şi feţi - frumoşi, ci versuri inspirate din viaţă, trăiri şi sentimente unice. Printre rânduri, veţi descoperi oameni care se strecoară printre cuvinte şi aleg din ele frumosul, în starea lui literară, stări sufleteşti, speranţă.

Nu de puţine ori, m-am regăsit în versurile promovate de-a lungul timpului, iar gândul că există oameni asemeni mie, m-a determinat să continui munca de realizator al emisiunii care poartă titlul acestui prim volum. Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni, este un loc unde oamenii pot vedea frumosul care există în cei de lângă ei. Acest volum nu este întâmplător. Cu siguranţă, te va atrage şi te va capta într-o lume a muzelor.

Antologia de poezii, intitulată sugestiv Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni, te va purta pe un tărâm de poveste, tărâm al cărui erou principal este fiecare dintre noi. Vei găsi povestea satului natal, iubirea pierdută, căreia i-ai dedicat gândul, vei găsi, în doar trei rânduri de haiku, o lume întreagă sugestionată parcă dincolo de cuvinte.

Mulţumiri autorilor care au dat curs acestui prim volum: Lavinia Bud, Elena Căruntu, Camelia Cristea, Dacina Dan, Vasilica Grigoraş, Mioara Hususan, Costache Năstase, Ioan Popoiu, Constanţa – Doina Spilca, Nina Tărchilă şi Volodea Gavril.

O poezie vie, plină de intensitate, deşi cu stiluri diferite, se reuneşte pe tărâmul mirific al versului. De data aceasta, poezia este cea care ne uneşte. Dragostea şi respectul fiecăruia, al unuia pentru celălalt. Sunt oameni care se întâlnesc în timp, aparent întâmplător. Însă nimic nu e aparent, nimic nu e întâmplător. Undeva, cândva, în Univers, două bobiţe de praf de stele s-au unit, bobiţe care pot fi eu, tu sau oricare dintre noi. Au alergat prin tot cerul şi au promis să nu se piardă. Nu s-au pierdut şi s-au legat în cuvinte. Cuvinte care revin către noi şi pe care tu, acum, le citeşti. Să-ţi doresc timp să poţi intra în lumea lor?

Uneori, oamenii se întâlnesc! Uneori, oamenii rămân! Aparent întâmplător, aparent la timp. În realitate, prin această antologie, frumosul învinge şi cunoaşte lumina. Lumina tiparului şi a lecturii. Lumina timpului, sub care această poezie, ca aspiraţie spre zbor a sufletului, va dăinui sau nu. Timpul, acelaşi prieten şi duşman tăcut al fiecăruia. Timp care fuge Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni!
--------------------------
Mioara HUSUSAN
Slimnic, Sibiu
3 august 2017

Web Analytics