SCHENK W Cristian - DANA BORCEA SI UN BOB DE LUMINA

BORCEA Dana PGL cop1wbFiecare nouă carte tinde spre frumos, încearcă să străpungă marginile esteticului, să le depăşească asemenea unei raze de soare străpungând în zori de ziuă liniştea infinitului nopţilor. Biografia Danei Borcea poate constitui materialul unui roman întreg, prin ataşamentul ei faţă de problemele sociale, sacrificiul personal pe care-l aduce faţă de nevoiaşi, faţă de cei marginalizaţi, faţă de cei pe care soarta nu i-a alintat.

Iată ce ne spune într-o mărturisire de credinţă:
„Activitatea mea de 13 ani, de ajutorare a bătrânilor abandonaţi, reprezintă cel mai bine idealul meu de vieţuire- ajută dezinteresat, dăruieşte-te celor în nevoie ca să atingi plinătatea sufletului! Sunt convinsă că şi binele contaminează, nu numai răul, tocmai de aceea îmi doresc să dau un ton în acest sens. O parte din poezia pe care am scris-o este legată de apropierea de suflet ce s-a creat între mine şi bătrânii din stradă de-a lungul anilor. Natura, cerul, omul, timpul, veşnicia şi Dumnezeu sunt preocupări constante în versul meu. Ce reprezintă poezia pentru mine? Deşi am renunţat la ea cu 15 ani în urmă, după o coabitare profundă începută din clasele primare, a revenit acum în forţă. Când scriu poezie rup din lăuntrul meu, versul mă împarte şi mă adună din nou pentru a da mai mult din mine celorlaţi.“

Acum, cu această carte, „Pe genunchii luminii“ – titlu pe cât se poate de reprezentativ – Dana Borcea se află la debutul editorial, cu toate că mai publicase sporadic în câteva reviste şi într-o antologie. Poezia ei ritualică, de continuă sugestie, provoacă stări metaforice de o adâncă trăire lirică, implicit sentimentală, şi nu în cele din urmă profund socială.

Ridică-mi ochii către Tine Doamne
Sau vino Tu sub pleoapele-mi greoaie
În Bărăgan este festin de toamne
Şi mintea mea s-a-ntunecat a ploaie
Şi mi s-au stins cuvintele-n cenuşă
Aleanul mi-a încărunţit pe cale
E noaptea-ndoliată după uşă
Iar zorile scriu cântece cu jale
Desprinde-mă din coasta lumii Tale
Să nu mai calc morminte de petale

Modalitatea de a se situa într-o expresie modernă este conjuraţia dintre o reflecţie de tip heideggerian ( aş spune chiar noician), glisată însă pe formulări modulare, care invită pe alocuri- prin construcţiile artizanale – mandalele, în care fragmentul articulează întotdeauna întregul, ca de exemplu în ultima strofă a poemului „La margine de an”:

Cu cât murim mai des se vede cerul
Sclipind în mii de lacrime căzute
Iar în pustiul iernilor misterul
Zvâcneşte către rosturi nevăzute

Analiza poate fi extinsă, dorinţa de înnoire trebuie apreciată oricând şi în orice condiţii, chiar dacă dincolo de bunele intenţii problema poeziei nu ţine doar de lupta cu vitregiile impuse de destin, de dinamica proiectelor poetice, ci de faptul condiţiei apropierii poeziei de cea a fiinţei. Poezia se naşte întotdeauna din relaţii interumane, sociale, şi nu în cele din urmă psihologice, în cele mai fireşti condiţii; la urma urmelor, creatoarea săvârşeşte un act cosmogonic, demiurgic, căutând prin frământări noi valenţe:

Din frământările atâtor gânduri
Cu greu se mai desprinde o idee
Tot caută în inimă intrânduri
Să-i dea tristeţii iz de orhidee

Tonul general al poeziilor, chiar dacă la prima vedere nu pare, este elegiac, ca o nelinişte totală a existenţei în care singura bucurie umană sunt cuvintele, cu care se pot scrie poeme, cu care se pot întocmi – deopotrivă – rugăciuni şi blesteme.
Poezia nu se face numai din emoţii şi din cuvinte, materia primă fiind mici fraze intercalate într-un global liric de un rafinament divin, fie prin „toamne de umbrele rupte”, fie prin „zări învăluite în singurătate”. Căutătoare de himere topice, Dana Borcea aduce prin poezia ei un elogiu atât literaturii în general, cât şi limbii române în special, căreia îi descifrează unele taine pe lângă care trec indiferenţi atâţia oameni, atât de mulţi poeţi contemporani:

Dacă peste iarnă vom scăpa muririi
Care înălţime ne va rechema
Suntem ca şi iarba supuşi putrezirii
Sau întindem aripi dincolo de nea

Se cuvine să mai scoatem în evidenţă o trăsătură a poeziilor din această carte, şi anume faptul că uneori poezia este cromatică, vizuală, senzuală, palpabilă, constând în sinteze de culori, parfumuri, stări materiale şi imateriale. Arhitectura imaginii poetice, chiar dacă pare câteodată că starea eului stă în centrul atenţiei, putând fi vorba de subiectivizare în poezia autoarei, mai adânc privită apare ca un proces de obiectivare, de maturizare biologică şi spirituală, o aură de înţelepciune şi de înţelegere superioară a lumii.

Tonalitatea dominantă a poeziei Danei Borcea este în primul rând descriptivă cu câteva elemente elegic-misterioase. Alteori însă, în mod surprinzător – în sensul pozitiv al cuvântului – versurile sunt de o naivitate dezarmantă, scoţând în evidenţă înclinaţia poetei spre ludic. De menţionat că poeta despre care vorbim scrie o poezie pragmatico-filozofică, psihologico-socială, pornind de la realitatea imediată şi de la experienţa de viaţă, ajungând la generalizări conceptuale căptuşite într-un bogat limbaj metaforic. Versurile sunt adesea o pendulare între natural, firesc şi artificial, fără sofisticări, înclinaţia poetei fiind, fără discuţie, spre social.

Există şi sentimentul unei terori a istoriei (după expresia lui Mircea Eliade), sau o teroare a timpului care trece, însoţit de un destin implacabil, deopotrivă un destin al omului şi al cuvintelor. Senectutea cu consecinţele ei funeste nu prea stă în atenţia poetei. Se mai zice că o altă dramă a omului porneşte de la faptul că cere probe materiale lumii spirituale, divinităţii, şi le obţine prea arar. Poezia este, cu siguranţă, o asemenea probă materială care se obţine cu efortul minţii, al cugetului, al inimii.

Oricât mă-ndepărtez mai mult mă adâncesc
Fără puteri înot în lutul omenesc
Mă strânge noaptea-n chingi şi veacul zbiară-n gând
Am sângele chircit cad visele plângând
Nu ştiu decât un leac al sufletului ars
Orbirea minţilor pe drumul către Tars
Când voi vedea din nou prin ochii zorilor
Cu lacrimi să plivesc poiana florilor

Poeta pare să aibă „combustie” pentru un destin poetic întreg, iar „combustia poetică” nu se adună prin zgârcenie, ci se obţine numai şi numai prin risipire aidoma dragostei. Poezia Danei Borcea refuză spectacolul. E un „non-combat” pe toate fronturile, cuvintele nu iau în posesie lumea, doar se descarcă de ea ca să devină şoaptă, eventual grea „şoaptă de plumb” socială. Iar şoaptele se pierd apoi în vacarmul lumii. Viaţa e o nepotrivire de idealităţi, de aspiraţii, numai frica este cea care ne face asemănători. Autoarea a ales să iubească lumea, măsurând-o în cuvinte. Uite, aşa, o iei din aproape în aproape, din cuvânt în cuvânt, până descoperi că totul din jur îţi aparţine. Dai nume lucrurilor din preajmă, spui florilor pe numele lor intime, îmblânzeşti orice fiară cu un cuvânt pe care îl trezeşti din visarea lui.

Între gând şi irişi
Un perete mut
În cameră toarce
Timpul cu-mprumut
Prin crengile verii
Năzuinţe-n pârg
Stau la soare norii
Teii strigă-n târg
Ies pe brânci din mine
Chiar dacă mă dor
Cântecul şi ţepii
Trandafirilor

Poemele din „Pe genunchii lumii“ ne arată că autoarea are o bogăţie de lecturi asimilate într-un excepţional fond de sensibilitate, până la subtilele armonii ale unui curcubeu materializat în vers. În carte apare ideea de sublim, dezvoltată de un Fiedrich Schiller, unde aflăm un autentic imn dedicat omului, fizic atât de uşor destructibil, dar cu o invincibilă putere morală în faţa nesfârşitelor primejdii. Sublimul nu se întemeiază nicidecum pe învingerea sau suprimarea unei primejdii ce ne ameninţă, ci pe eliminarea ultimei condiţii, singura în care poate exista primejdia pentru noi; căci sublimul ne învaţă să considerăm partea fizică a fiinţei noastre ca pe un lucru natural exterior, care n-are nimic şi în niciun fel de a face cu adevărata noastră personalitate, cu eul nostru moral. Catharsis-ul e cel care prin lacrimi ne purifică, ne curăţă sufletul întru sublimul şi frumosul care prin poem ne desparte de patimi, de invazia acaparatoare contingentului. Iată de ce fel de sublim dă dovadă Dana Borcea!
------------------------------
Christian W. SCHENK
Boppard pe Rin, Germania
ianuarie 2017

Web Analytics