NEAGA Domnita - NOTE DE LECTURA LA CARTEA - PE CARARILE VIEŢII - DE ELENA BUICA

BUICA PE CARARILE VIETII COPX1Fiinţele inteligente au fost înzestrate cu abilitatea de a alege şi cu posibilitatea de a dispune de o voinţă liberă în a alege: „Ţi s-a pus în faţă, omule, binele şi răul, viaţa şi moartea. Alege!” ( Deuteronom 30: 15)... Şi fiecare dintre noi a ales...! Şi scriitoarea Elena Buică a ales! A ales să scrie despre frumuseţe şi bunătate, despre fericire şi speranţă, despre faptele şi întâmplările la care a fost martoră; a ales să scrie despre ceea ce gândeşte şi despre frumuseţea sufletească a oamenilor pe care i-a întâlnit de-a lungul timpului, despre încrederea în ei şi în valorile perene ale unui popor înzestrat spiritual, paşnic, blând, dar prea des încercat de vitregiile unei istorii potrivnice...

„Cuvânt înainte”, care deschide volumul „ Pe cărările vieţii” ( apărut la Editura Anamarol, Bucureşti, 2016), sub semnătura scriitoarei Elena Buică, este o fereastră deschisă către cititor, întru înţelegerea tipului de literatură, în contextul căreia se înscrie şi opera originalei scriitoarei, născute pe meleaguri teleormănene, dar trăitoare de câteva decenii pe tărâmuri canadiene. Deşi departe de ţară, Domnia sa simte pulsul înnoirilor petrecute în literatura românească a ultimului sfert de secol, aici, în România postdecembristă. Autoarea precizează că scrierile epice s-au diversificat structural, au dobândit un caracter preponderent memorialistic, scriitorul fiind deopotrivă şi narator şi personaj. Celelalte personaje sunt, de regulă, persoane reale ( cu statut propriu, nume, prenume, carte de identitate) care au relaţionat cu scriitorul: „ Noile scrieri de astăzi acoperă o mai mare suprafaţă de informaţii surprinse în specii literare mai diversificate, stiluri şi opinii literare în care cititorii se regăsesc, devin participanţi alături de autor la faptele de viaţă cotidiană”.

Gândindu-mă la recentele mele lecturi epice, din creaţiile confraţilor contemporani, constat cu bucurie că Elena Buică are perfectă dreptate, fiind un fin observator al fenomenului literar românesc atunci când afirmă: „Astăzi se scrie mai mult o proză scurtă- şi aici mă înscriu şi eu- în care se îmbină jurnalismul, ce surprinde instantaneele vieţii, cu realismul, care redă faţetele realităţii, cu oamenii din preajma scriitorului deveniţi personaje sau martori discreţi, cu aspecte rupte din viaţa cotidiană în care sunt integraţi”.

„Pe cărările vieţii” este o carte care mărturiseşte despre problemele actuale ale umanităţii, despre schimbările în plan literar, cultural, în I.T. ( prin apariţia internetului şi a site-urilor de socializare care îi apropie pe oameni şi le asigură acestora accesul rapid la informaţii de orice tip); o carte care mărturiseşte despre schimbările geopolitice, despre globalizare, despre problemele lumii moderne...

Structurată în trei părţi şi însumând aproape trei sute de pagini, „ Pe cărările vieţii” impresionează prin ţinuta elevată a discursului epic, cultivat cu responsabilitate de Elena Buică, distinsă profesoară de limba şi literatura română, pe care şederea departe de ţară nu o împiedică să se exprime corect, fluent, scoţând la iveală nestematele ascunse în izvorul de apă vie al limbii în care autoarea s-a născut şi s-a format.

Capitolul I, „Dus- întors pe cărările vieţii”, cuprinde „ cuvinte rostite” de autoare la diverse evenimente culturale, fie în Canada, fie în România, evocarea unor momente de suflet (întâlniri cu personalităţi române sau canadiene), sau a unor întâmplări dramatice, luarea de atitudine împotriva violenţei, împotriva războaielor, indiferent de natura acestora şi de motivaţia lor, evocarea spiritului de solidaritate care trebuie să se manifeste, nu numai în momentele de criză ale umanităţii, ci şi în zilele anonime ale vieţii noastre, când acest lucru este necesar.

Există câteva texte în care găsim evocarea cu nostalgie a figurilor unor prieteni, dar cea mai emoţionantă mi s-a părut evocarea figurii tatălui scriitoarei, un om de o nobleţe sufletească rar întâlnită: „ Nu multe persoane au reuşit, pe vremea aceea, să treacă, prin efort propriu, dintr-o categorie socială în alta, cu mai multe beneficii pentru viaţa sa şi a familiei. Fiu de ţăran de la talpa ţării, cu mult pământ, cu o măreţie a staturii care amintea de haiducul de prin părţile noastre, Toma Alimoş, şi cu un loc de frunte în colectivitatea sătească, tata ... ar fi putut să meargă pe linia trasată din strămoşi, să se aşeze în tiparele de viaţă gata pregătite prin obiceiuri şi tradiţii... Pământul, hărnicia, voinicia, isteţimea erau la mare preţ, ele te impuneau în faţa sătenilor, şi tata le avea pe toate moştenite de la tatăl său, om de vază, Ion Buică, un nume sonor din Ţigăneştiul teleormănean” („Tatălui meu”).

În „anchetele” realizate de diverse reviste din Canada sau din ţară, Elena Buică îşi deschide sufletul vorbind cu sinceritate despre exil, despre viaţa de acolo şi despre cea de aici, despre asemănări sau deosebiri, spiritul fin de observaţie fiind una dintre principalele calităţi. Frumoase pagini dedică scriitoarea unor evenimente istorice care au marcat destinul poporului român („ Şarja de la Prunaru”). Încărcătura emoţională a impresiilor născute la trecerea dintre ani, la prăznuirea sărbătorilor creştineşti în spaţiul canadian,... relevă un suflet sensibil şi încrezător, legat totuşi cu toate rădăcinile de pământul strămoşilor...

Capitolul al II-lea al cărţii, „ Elogiul limbii şi literaturii române”, este o mărturie a iubirii pe care autoarea o poartă literaturii şi scriitorilor, şi, în acelaşi timp, este o pledoarie pentru lectura cărţilor: „ O carte bună este un privilegiu râvnit de multă lume, cerut de nestăvilita sete de a trăi emoţii izvorâte din frumos şi adevăr, de înrâurirea modelatoare de spirit şi de etica sănătoasă asupra noastră. Lectura e o binecuvântare şi pentru că are efectul detensionării chiar şi atunci când ne aflăm în vecinătatea depresiei...”. Elena Buică citeşte mult, citeşte şi scrie despre cărţile lecturate, cu o nestăvilită dorinţă de a ne convinge că: „...o carte întreţine o pace în belicoasele zbateri ale universului uman”, scrie despre scriitorii contemporani români, care trăiesc în România sau pe alte meridiane ale globului. Cronicile sale sunt adevărate oglinzi în care scriitorul şi cartea lui se regăsesc cu fidelitate. Ce bucurie mai mare poate avea un autor, decât atunci când vede că opera sa este citită şi apreciată la justa sa valoare, de un alt scriitor, un confrate, care nu umblă cu jumătăţi de măsură, precum se mai întâmplă cu unii critici?

Capitolul al III-lea, „ Opinii despre omul şi scriitorul Elena Buică”, cuprinde mărturisirile de suflet ale celor care au cunoscut pe omul, Elena Buică, binecuvântat de Dumnezeu cu atâtea calităţi, vocaţia prieteniei fiind un adevărat titlu de nobleţe ( portrete făcute de: Milena Munteanu, Eugenia Miu, Elena Armenescu; poeme închinate scriitoarei de către Domnica Vărzaru, Daniela Popescu...), dar şi notele de lectură, cronicile literare la cărţile publicate de scriitorul, Elena Buică, de-a lungul ultimilor ani, este vorba despre: „Liliacul înflorit la poarta înserării”, „ Frumoasele vacanţe”, „ Îmi plec fruntea...” , cronici semnate de personalităţi ale literaturii de azi: Ana Dobre, Cezarina Adamescu, Ion Nălbitoru, Marius Teodorescu...

Rândurile de faţă nu pot şi nu-şi propun să epuizeze prezentarea unui univers epic atât de bogat şi divers, ci, mai degrabă, se doresc o invitaţie la lectură a cărţilor distinsei scriitoare, care, într-un răstimp foarte scurt, îmbogăţeşte literatura română cu pagini de un pitoresc aparte, pline de originalitate captivantă, în aproape 15 cărţi.

Forţa personalităţii sale, libertatea în gândire şi acţiune, crezurile sale intelectuale, morale, estetice, civice, acceptarea cu seninătate a destinului, independenţa faţă de împrejurări şi evenimente exterioare, puterea de a acoperi cu iubire tot ceea ce întâlneşte şi atinge... sunt calităţile unui om absolut special, de o înălţătoare puritate, bunătate, spiritualitate... Elena Buică este şi o vehementă promotoare a valorilor culturale româneşti în spaţiul american, „ o ambasadoare a sufletului românesc”, cum, pe bună dreptate, o numeşte Cezarina Adamescu, în cartea cu acelaşi titlu, apărută în această vară, la Bucureşti.

„Pe cărările vieţii” este o carte cu un titlu simbolic, autoarea povestind întâmplări de pe drumurile vieţii, drumuri pe care i le dorim cât mai lungi şi cât mai fructuoase, pline de evenimente plăcute...
----------------------
Domniţa NEAGA
8 decembrie, 2016
Alexandria

Web Analytics