Constantin MOŞINCAT: ÎNSETAT DE LUPTĂ, IUBIRE ŞI ZBATERE: PROF. UNIV. DR. AUREL PENTELESCU

PENTELESCU Aurel APA DIN PUMN x4Notă:
Prima colaborare cu prof. Aurel Pentelescu s-a materializat într-un articol publicat în Revista Unu, a orădeanului (poet colonel Dr.) Ioan Țepelea, articol cu referire la Pădurea Eminescu, plantată cu 10.000 de brazi, în localitatea Racșa (vizibilă de la șoseaua Satu Mare - Baia Mare) de către soldații generalului Georgescu P. Ion, (comandant al Diviziei 20 Infanterie, dislocată pentru apărarea frontierei de Vest a României Mari), în 1939, la 50 de ani de la comemorarea morții Luceafărului.

Volumul, al patrulea de versuri: „Apa din pumn”, semnat de prof. univ. Dr. Aurel Pentelescu, este dedicat memoriei soției, Aurelia (1946-1994), la 50 de ani de la căsătorie. Volumul, potrivit extraselor din „Ziua lupului singuratic” (2009), cuprinde un mănunchi de trăiri lirice, care, devenite versuri ordonate cronologic, s-au tipărit la 70 de ani ai autorului. Ar fi vrut, zicea poetul, să „pictez versurile” deoarece verbele – scrise, rostite – nu au căldura din culoare. Din cele 101 poeme, care reprezintă „cartea vieții mele”, cum mărturisește cu profundă simțire și adâncă cugetare poetul (opera științifică a domnului profesor este absolut fabuloasă, copleșitor de profundă, zburătoare tematic, originală și profundă ideatic, cu metodă și argumente imbatabile, pilduitoare pentru istoriografia românească).Cu nespusă bucurie am primit volumul cu dedicație, pentru mine și soția mea, fapt pentru care aduc respectuoasă și meritată laudă, sincere felicitări și mulțumiri Prof. univ. Dr. A. Pentelescu!

***

Citește mai mult:Constantin MOŞINCAT:  ÎNSETAT DE LUPTĂ, IUBIRE ŞI ZBATERE: PROF. UNIV. DR. AUREL PENTELESCU

Zenovie CÂRLUGEA: UN JURNAL „VERDE-N FAȚĂ”, FABULOS, ZGUDUITOR

DORCESCU Eugen INGERULUI ADANCULUI cop1Eugen Dorcescu „Îngerul Adâncului” Editura Mirton , Timișoara, 2020, 537 p.

Mărturisesc, încă pătruns de emoția lecturii, că de multă vreme nu am mai citit o lucrare memorialistică de acest fel, deopotrivă probantă cu o realitate încă prezentă și răscolitoare prin faptul de viață evocat cu autentică asprime, cu o sfâșietoare sinceritate, scriere în care se simte deopotrivă „suflet” și „sânge”. Este vorba de lucrarea Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998) a scriitorului Eugen Dorcescu, poet de registru înalt, ideatic, cunoscut, prin traducerile recente (Elegías Rumanas, Editorial Arscesis, Zaragoza, Spania, 2020), și dincolo de fruntarii, îndeosebi în lumea hispanică.

Jurnalul, consemnând fapte, evenimente, trăiri, gânduri și reflecții, de-a lungul a opt ani din viață (1991-1998), cuprinde, în fapt, dincolo de aceste limite temporale, istoria unei existențe, din care se detașează net fațeta unui destin scriitoricesc, ipostaziat în momente importante ale devenirii și în relație cu timpul istoric și cu lumea de impact, deloc favorabile unei perseverente individualități creatoare, care și-a înțeles, dintru început, chemarea, croindu-și propriul drum, dincolo de conjuncturi, de amicalități și animozități, de ambientări și încercări, de reușite și eșecuri.

Caietele acestea de jurnal, cărora prefațatoarea Mirela-Ioana Dorcescu, binecunoscutul hermeneut al poeziei dorcesciene (nimeni alta decât actuala soție), le stabilește ordinea și, desigur, importanța în cadrul unei bibliografii de prim-plan, ne oferă imaginea unui scriitor într-un segment de timp decisiv și clarificator, crucial și întemeietor. Nu întâmplător intitulată Opera totală, Prefața evocă, în complexitatea sa, Omul, aflat la aproape cincizeci de ani de viață, dar și Scriitorul, în pragul recunoașterii și consacrării sale. Aspectele și meditațiile din perioada jurnalieră evocată sunt, de fapt, realități surprinse nu scindat, devălmaș ori itinerant, ci organic crescute și întrepătrunse (e drept, condiția existențială constituind suportul acestor trăiri, meditații și acute reevaluări, în forul intim, personal, al discernământului profesional și etic, vreme de „șapte mii de zile”).

Citește mai mult:Zenovie CÂRLUGEA:  UN JURNAL „VERDE-N FAȚĂ”, FABULOS, ZGUDUITOR

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: IUBIREA CA MĂSURĂ A VIEŢII

URSU C REMEMBER EPISTOLAR COP1Suntem nevoiţi să recunoaştem că romanul epistolar este o apariţie mai puţin obişnuită în peisajul creaţiei literare. Oricum, în condiţiile actuale când pana, stiloul şi chiar popularul pix tind să devină exponate de muzeu vom întâlni din ce în ce mai rar această formă de exerciţiu literar. Aceasta este şi cauza care mă face să zăbovesc puţin în istoria genului.

Cu subiectivităţile de rigoare, se pare că, în cultura occidentală, este considerat ca fiind deschizător de drumuri în respectiva nişă povestea de iubire a cuplului Abelard şi Heloise inclusă în Roman de la Rose în 1230, deşi la titlu mai concurează şi Scrisorile unei călugăriţe portugheze a Mariannei Alcoforado din 1667, unde apar, cu un curaj de-a dreptul nebunesc pentru acele vremuri, secvenţe de un tulburător erotism sau poate romanul Scrisori de dragoste ale unui nobil către sora sa semnat de Aphra Behn (pseudonim) în 1684. Dar vremea triumfului pentru acest gen de scrieri este secolul al XVII-lea când apar nume precum Samuel Richardson (Pamela, Clarissa), Montesquieu (Scrisori persane), Goethe, Jean Jacques Rousseau şi, desigur, Choderlos de Laclos, autorul Legăturilor periculoase cele care ne-au fascinat şi pe noi prin anii şaizeci, deşi nu prea am înţeles de ce. Poate ne aşteptam la altceva sau poate traducerea mediocră a afectat calitatea poveştilor… Acum se pot aminti în cadrul genului şi nume mari, precum Dostoievski, Wilkie Collins ori Bram Stoker, mult mai cunoscut ca autor al romanului de groază Dracula.

Contemporaneitatea, definită aşa pentru perioada secolului al XX-lea aduce şi ea o multitudine de nume, unele chiar de primă mărime precum: Amos Oz, Vladimir Nabocov, Stephen King sau John Barth ori Daniel Keyes, cel care a scris Flori pentru Algernon, Luis Lopez Nieves (Inima lui Voltaire), Carl Steadman (Două singurătăţi), Rob Wittig (Tovarăşi la tristeţe) şi mulţi alţii.

Poate este bine să înţelegem şi faptul că dezvoltarea unor ramuri ale ştiinţelor moderne, precum mecanica cuantică ori nanotehnologiile ar fi fost mult mai lentă dacă nu am fi avut acces la corespondenţele savanţilor vremii. Sigur, mijloacele moderne de comunicare sunt mult mai rapide şi, culmea, mai ieftine, favorizând răspândirea cunoştinţelor şi transformând nu doar natura comunicaţiei, ci chiar ritmul cunoaşterii ştiinţifice cu implicaţii majore în dezvoltarea nivelului de civilizaţie şi confort. Cu toate acestea, farmecul şi chiar fascinaţia stilului epistolar păstrează încă acest gen de creaţie, în zona interesului public.

Citește mai mult:Mihai BATOG-BUJENIȚĂ:  IUBIREA CA MĂSURĂ A VIEŢII

Nicolae DINA: PERMANENȚA METAFOREI

VIDA MARINESCU Stefan aNTI SCLEROZA METAFOREI cop1Într-o monografie dedicată perioadei 2008-2016, mai mult decât fastă din activitatea creatoare a lui ȘTEFAN VIDA MARINESCU, am remarcat faptul că dincolo de calitatea de „scriitor aproape «total» […], poet, critic și istoric literar, teatral și de film, eseist și prozator, publicist și ziarist” (Dumitru Micu), ipostaza „cea mai semnificativă și mai apropiată de temperamentul, vocația și profesionalismul său este cea de critic și istoric literar”. În această postură, Ștefan Vida Marinescu se înscrie în micul grup al celor preocupați de promovarea scriitorilor teleormăneni, „din solidaritate (de breaslă), din ambiția de a promova și spiritul sudist”, cum afirma într-un interviu din anul 2016.

De curând, „responsabilitatea, luciditatea, onestitatea și obiectivitatea manifestate în practicarea actului critic” de-a lungul întregii sale cariere scriitoricești și-au găsit ecoul într-o întreprindere inedită, aceea de creator a trei antologii critice, preocupat, bineînțeles, de scrierile unor autori din „Sudul extrem”: cea dintâi, „Limpezirea apelor”, având în atenție creațiile mai multor poeți, prozatori, critici literari și publiciști, o alta, „Post-Scripta-itinerar critic”, publicată în semn de respect pentru șase scriitori, „din păcate, dispăruți fizic”, care au sporit „zestrea creatoare literară a Sudului românesc”, autori „care merită o restituire pe cale critică, exegetică”.

O altă inedită lucrare este „anti-scleroza Metaforei, o antologie critică de Poezie” (Editura SemnE, 2020), care „reunește secvențe poetice, o selecție de autor, odată cu note biobibliografice și nume de comentatori”. Metoda conceperii acestei antologii critice este novatoare, în sensul că toate creațiile prezente au fost propuse de poeții respectivi, antologatorului revenindu-i rolul de critic, în dorința de „a reține liniile de esență și de forță ale creației lirice a unor autori cu destine «separate», distincte”, după cum mărturisește în „Argument: Virtuțile Poeziei. Repere contemporane”, semnificativ și el prin faptul că anunță intenția criticului de a releva „spiritul empatic și european” cu care va analiza contribuția fiecăruia la evoluția genului liric pe meleagurile Sudului teleormănean.

Citește mai mult:Nicolae DINA:  PERMANENȚA METAFOREI

COMUNICAT DE PRESA DIN PARTEA ACADEMIEI ROMÂNO-AUSTRALIENE

RP COPERTA FINALAEVENIMENT EDITORIAL DEDICAT IUBITORILOR DE POEZIE ROMÂNEASCĂ CARE LOCUIESC ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII, CANADA, AUSTRALIA, NOUA, ZEELANDĂ, MAREA BRITANIE

De curând a apărut în Statele Unite ale Americii și Australia (dar și în alte țări din mediul anglo-saxon cum ar fi Marea Britanie, Canada sau Noua Zeelandă – ultimile prin platformele Amazon și TheBookDepository) volumul „Romanian Poetry from its Origins to the Present/Poezia românească de la origini și până în prezent” – publicată de Australian-Romanian Academy for Culture. Antologator și traducător principal este Daniel Ioniță, asistat de Pr. Dr.Daniel Reynaud, Dr. Adriana Paul și Eva Foster.

Acest grup „recidivează” de la mare distanță geografică față de ultimul lor success, care a fost volumul „Testament – 400 de ani de poezie românească/400 Years of Romanian Poetry” (Editura Minerva, București), volum căruia i-a fost acordat premiul pentru traducere (din limba română într-o limbă strănă) „Antoaneta Ralian”, decernat de Târgul de Carte Gaudeamus în Noiembrie 2019.

Daniel Ioniță și echipa lui au mai produs în 2018, împreună cu Maria Tonu, și sub sigla editurii MediaTon din Toronto, Canada – volumul „Basarabia Sufletului Meu/The Bessarabia of my Soul”, o reprezentare a unor poeți semificativi, de limbă română, din Republica Moldova.

„Romanian Poetry from its Origins to the Present” este de fapt o re-prezentare, cu mici schimbări, pentru cititorii din afara României, a volumului deja menționat, „Testament – 400 de ani de poezie românească” – pe care editura Minerva din București, sub îngrijirea redactorului șef Ana Munteanu, l-a publicat și îl promovează și distribuie în România.

Citește mai mult:COMUNICAT DE PRESA DIN PARTEA ACADEMIEI ROMÂNO-AUSTRALIENE

Omagiu înțelepciunii

Cugetări Reflections 2020 copertă simplăȘi în acest proaspăt volum de Cugetări, Reflections, al cincilea dintr-un ciclu care, în mod sigur, nu se va opri aici, Made în USA – LULU ENTREPRISES (2020), scriitoarea Vavila Popovici adaugă noi tușe menite să împlinească un portret de personaj prea puțin luat în seamă, tocmai de cei care îl au în propria alcătuire: Creierul. Dacă are multe circumvoluțiuni și multă materie cenușie, creierul uman devine cel mai mare producător de bogăție: Mintea, Inteligența – la rândul lor, acestea punând pe certificatul de existență pecetea valorii. Căci omul nu prin sine dovedește că a trăit, ci prin urmele pe care le lasă, adică prin faptele sale.
Vavila Popovici este un gânditor care scrie. Dar și care a citit mult din cele păstrate de la marii condeieri ai tuturor timpurilor. Scria în vremurile vechi grecul Democrit: ,,Din înțelepciune provin trei lucruri: gândire justă, vorbire fără greș și acțiune dreaptă. Iar ceva mai încoace, controversatul Machiavelli scria și el: ,,Sunt trei feluri de minți: una înțelege de la sine; a doua pricepe ce gândește altul; iar a treia nu (se) înțelege nici pe sine nici pe altul; prima este cea excelentă, a doua excelentă, a treia inutilă.”
Intrând parcă în dialog cu aceste personalități, Vavila Popovici își exprimă propriile opinii. Iar acestea se armonizează cu cele ale partenerilor: ,,Fiecare trebuie să se instruiască și să gândească cu mintea sa, dacă nu vrea să fie cucerit de minți pervertite”. Sau: ,,Așa cum având libertatea cunoașterii nu înseamnă că ai ajuns la adevărata cunoaștere, tot așa având libertatea vieții nu înseamnă că trăiești adevărata viață”.
Înțelepciunea nu este un concept descoperit / inventat de marii gânditori. Este o realitate natural / divină care îl separă pe om de celelalte viețuitoare. ,,Natura, dar al lui Dumnezeu, încredințată omului spre păstrare!” constată autoarea cărții. Cu o condiție însă, omul să fie conștient de rosturile sale, căci: ,,Conștiința ta trebuie să fie trează! Să nu lenevească și nici să adoarmă!” De unde se poate înțelege că toate cele țin, în mod esențial, de acel har dumnezeiesc numit inteligență - ,,Facultatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior” – cum se spune prin tratatele de specialitate.

Citește mai mult:  Omagiu înțelepciunii

Constantin MIU: DESPĂRȚIREA DE TRECUT, PRIN ÎNȚELEGEREA LUI

NEAGRU AG MAGARUL DIN FANTANA cop1Noua carte semnată de scriitorul vrâncean, Gh. A. Neagu, – „Măgarul din fântână” (Editura StudiS, Iași, 2020) – este o scriere cu tâlc, încriptat chiar în titlu, a cărui semnificație este explicată de tatăl protagonistului, spre a-i fi drept pildă: „Viața va arunca și peste tine cu pământul și bolovanii greutăților de tot felul. Iar secretul pentru a ieși din fântâna secată (așa cum a făcut măgarul din povestirea tatălui – n. n.) este să bătătorești pământul și să-l folosești pentru a urca încă un pas! (…) Fiecare dintre greutățile noastre este, de fapt, o ocazie pentru a putea să mai facem un pas înainte. Dacă nu ne dăm bătuți, putem ieși chiar și din cele mai profunde adâncuri.” (p. 216).

Personajul cărții în discuție – Paul Dăscălescu – este un rezoner (cf. fr. raisonneur), un personaj care vede, ascultă, compară, reflectează, se revoltă și acționează într-o lume pestriță: de la ospătari și mandatari, până la ingineri, profesori universitari și scriitori, ba chiar și turnători, precum și securiști oneroși – oameni cu mentalități deferite, în perioada României socialiste, pe care autorul a cunoscut-o.

Până la un punct, cartea are aspect de roman polițist. Paul va fi chemat la poliție, să dea declarație în legătură cu o crimă, al cărei presupus autor îl văzuse la un restaurant din București, stând la masă cu victima. Pentru că ofițerului de la criminalistică nu i-a plăcut ceea ce a declarat tânărul, acesta e reținut într-o celulă, câteva zile și nopți. Va fi eliberat, la intervenția amicului său, Stan Pisică, – individ care, ca informator, era un apropiat al securității. Dintr-o discuție mai aprinsă, Paul află că protectorul său și un coleg de cenaclu, frecventat de protagonist, ca să nu lucreze în mină au preferat să devină „oamenii” securității: „– Da, amărâtul ăla, am fost recrutați amândoi! Așa am scăpat de mină. Te-ai întrebat vreodată din ce bani trăiește ăla sau de ce eu tai frunză la câini, la fabrica de calculatoare?” (p. 134).

Citește mai mult:Constantin MIU:  DESPĂRȚIREA DE TRECUT, PRIN ÎNȚELEGEREA LUI

Christian W. SCHENK: MESAJUL UNUI TALENT LITERAR ÎN CONFIGURAȚIA TINEREI LIRICI DE AZI

DUMITRACHE C BUM cop1Poezia nu a murit, - nu va muri, pentru că ea este o componentă esențială a sensibilității umane; - ea își are locul discret în adâncul ființei umane, un modus vivendi a naturii noastre.

Așa credea și poetul național al românilor, acum mai bine de un secol, așa crede azi și un tânăr poet al vremii noastre Claudiu Dumitrache, - pe același meridian, cu alt limbaj, cu alte orizonturi ale recepției lirice, cu alt conținut în vălmășagul realităților contemporane!

Lumea cuvintelor încărcate de înțelesuri e purtătoare de mesaje ale poetului care mai crede în miracolul poeziei, în arta sublimării adevărului subiectiv, dar care vorbește inimii semenilor săi.

Astfel, în „Boemia unui mort” descoperim aceste versuri puse într-o matrice însuși existenței poetului, a percepției sale. Ilustrul principe savant, membru al Academiei de Științe din Berlin, Dimitrie Cantemir, care a domnit puțin (1710), contemporan cu Petru cel Mare, aliat al acestuia contra turcilor la Stănilești, rămas în memoria posterității prin opera sa genială, care l-a înscris în rândul celor mai de seamă oameni din Europa acelui timp, pe frontispiciul bibliotecii St. Généviène (patroana Parisului), aflate alături de Panteonul Franței, Cantemir a scris acest mare adevăr în Hronicul vechimii romàno-moldo-valahilor din 1716: „Limba nebiruit martor este (Lingua invincibile testimonium est), ceea ce este adevărat nu numai pentru istorie, pentru arta literară cât mai ales în primul rând pentru poezie! Iubirea față de frumos, iubirea golită de straie pământești țintind înverșunat spre moralitate, spre moralitatea poeziei, dar și spre estetica urâtului cu tente expresioniste”.

Citește mai mult:Christian W. SCHENK:  MESAJUL UNUI TALENT LITERAR ÎN CONFIGURAȚIA TINEREI LIRICI DE AZI

Constantin STANCU: CUVÂNTUL - NEPREȚUIT EXPLOZIBIL

BOTEZ A CFDI cop1Harnic și meticulos, Adrian Botez își scrie epopeea despre călătoria sa în lumea aceasta. În ultima perioadă a publicat mai multe cărți, după un program propriu, despre destin, artă și suferință, într-o viață afectată de magma poemelor primite, ivite în nopți de diamant.

Volumul de versuri „Casa făcută din împușcături” (poezii care te țin treaz…)*, apărut la Editura Rafet în anul 2020, menține ritmul interior, tensiunea care apare între bucuria scrierii și suferința zilnică. Titlul este neobișnuit și provocator pentru cititor. Mesajul cărții vine dintr-o experiență amară, din constatarea că vremurile actuale au ajuns la un punct de cotitură, la o destrămare a șansei. Termenul apocalipsa se manifestă și în aceste poeme scrise, durerea străbate actul creației. Deși poetul ține să-și transmită viziunea spirituală asupra existenței, el nu renunță la mijloacele literare pe care le stăpânește în siguranță. Pe unele locuri, forțează limitele cuvintelor, o face de dragul cititorului, care va trebui să observe semnele, ce apar în epopeea lirică. Ele abundă în text, sunt puncte de reper, pentru scriitor și pentru cititor. O revoltă, bine construită liric, răzbate din poeme. Ritmul și rima susțin ideile, imprevizibilul are cota lui de vizibilitate. Lectura poemelor presupune un anumit nivel de cultură, de cunoaștere, mai ales cunoaștere spirituală.

Cartea are mai multe paliere pe care se dezvoltă, spre o țintă bine conturată:
Partea I: CASA FĂCUTĂ DIN ÎMPUȘCĂTURI; Partea a II-a: SAR DIN LUME-N ALTĂ LUME; Partea a III-a: DOINE; Partea a IV-a: VINA DE A FI POET; Epilog(uri).

Citește mai mult:Constantin STANCU:  CUVÂNTUL - NEPREȚUIT EXPLOZIBIL

Web Analytics