Marietta MATEI „DACIA ESOTERICĂ” - COROLAR AL CERCETĂRILOR PROFESORULUI VICU MERLAN

MERLAN Vicu DACIA ESOTERICA cop1Aceste rânduri nu sunt decât impresii de cititor, un cititor atent, nu chiar novice în unele domenii, care a lecturat de 2 ori opera, dar care nu este nici critic literar, nici specialist în istorie sau arheologie. De aceea accentul cade pe OMUL și CERCETĂTORUL VICU MERLAN și nu pe opera sa.

Miercuri, 23 iunie 2021, am avut onoarea să fim invitați la cea mai importantă lansare de carte a domnului Profesor Vicu Merlan – ”Dacia esoterică”, 2 volume, 941 de pagini, apărută la Editura GANESHA, București, 2020. Activitatea s-a desfășurat la Biblioteca ”Mihai Ralea” din Huși, cu un public numeros și invitați de marcă – profesori și cercetători. Eram foarte emoționată și nu eram decisă să particip la dezbateri, deși mă pregătisem puțin, căci Vicu mă rugase să fac o prezentare. Am zis totuși că nu se poate să nu fie susținut și de la Răducăneni, comuna de care este legat nu numai afectiv, ci și prin descoperirea ”Zeițelor de la Isaiia”.

Lucrarea mă impresionase puternic de la prima privire – era masivă și numai ținând în mâini cele două volume grele, mă gândeam cu spaimă ce și cum s-o prezint. Chiar am spus atunci că sunt în mare dilemă, deoarece, după o primă lectură am realizat că aproape nu poți scoate o virgulă din text fără să afectezi sensurile multiple ale afirmațiilor autorului. I-am mulțumit Domnului Profesor Vicu Merlan (cel mai mult îmi place această titulatură pentru autor!) că a avut încredere în capacitatea mea de a învăța și la o vârstă respectabilă, dar i-am cerut timp pentru a doua lectură, pe care am făcut-o cu mai mare atenție, parcurgând și trimiterile la subsolul paginilor, dar... sunt tot ezitantă: cu ce să încep? Ce să amintesc și ce să las? Toate sunt la fel de importante, minuțios organizate, amplu documentate, peste măsură de captivante!

Și... ar trebui să închei aici...

Citește mai mult:Marietta MATEI  „DACIA ESOTERICĂ” - COROLAR AL CERCETĂRILOR PROFESORULUI VICU MERLAN

Cristina HOROTAN: BLÂND IUBITOR DE POEZIE (CUVÂNT ÎNAINTE)

HOROTAN Cristina DI AGNOSTICA cop x 1Ce viață tumultoasă am trăit! Câte furtuni ne-au lovit, câte raze de soare ne-au mângâiat, câți oameni ne-au făcut fericiți și câți alții ne-au lăsat suferinzi. Cu toții am urcat și am coborât, cu toții am iubit și poate, uneori, am disprețuit, în căutarea răspunsului, a adevărului absolut la eterna și apăsătoarea întrebare „de ce? de ce eu?”

Și de regulă, această întrebare o adresam cerului, Raiului, acolo unde, unii spun că locuiește unicul și Atotputernicul Dumnezeu. De-a lungul timpului și cu precădere în ultimele decenii am asistat, din nefericire, la scindarea lumii, la răzvrătirea oamenilor – unii împotriva celorlalți, la cele mai moderne metode de anihilare a celui care îi încurcă pe cei mulți și puternici, a celui care se opune unor scenarii creionate cu măiestrie de marii făuritori de masterplanuri brodate de interese meschine si de pseudoprincipii.

Am intrat de multe ori în jocuri oarbe cu credința că acestea fac parte din naturalul vieții și ne-am pus sufletele în mâini nepotrivite, levitând în naivitatea omului bun, așa cum am fost crescuți și educați de părinții și bunicii noștri, ignorând direcția spre care a pornit lumea noastră actuală. Ploaia de săgeți care s-a năpustit în nenumărate rânduri asupra noastră ne-a rănit profund și probabil că niciodată nu ne-am fi așteptat ca lumea să fie atât de periculoasă. Nu ne-am construit scuturi înainte să pășim cu încredere în viață tocmai pentru că am crezut în autenticitatea și în umanitatea celor din jurul nostru. Însă astăzi, fără scut, nu putem rezista asediilor tumultuoase și cedăm. Încetăm să mai fim.

Există însă ceva ce nu ne poate lua nimeni niciodată: ceea ce avem în minte și în suflet. Ceea ce suntem. Și de cele mai multe ori intemperiile sângeroase prin care ne este dat să trecem ne întorc cumva către noi înșine, către nucleul ființei noastre, rămasă, decenii la rând în anonimat. Poate că nu se mai poartă credința în Dumnezeu, poate că nu se mai poartă autenticitatea, poate că nu se mai poartă mirosul îmbietor al cărților, poate că sensibilitatea, romantismul și poezia sunt desuete și “siropoase” în accepțiunea individului modern însă unii dintre noi rămânem simpli clasici.

Citește mai mult:Cristina HOROTAN:  BLÂND IUBITOR  DE POEZIE (CUVÂNT ÎNAINTE)

O nouă apariție editorială la Sophia: Maria Pașc „De vorbă cu Laurențiu Mogoșanu, Mircea Roman, Aurel Vlad”

maria pasc de vorba cu laurentiu mogosanu mircea roman aurel vladAvem deosebita plăcere de a anunța apariția la Editura Sophia a volumului „De vorbă cu Laurențiu Mogoșanu, Mircea Roman, Aurel Vlad”. Volumul, semnat de istoricul de artă Maria Pașc, cuprinde convorbiri cu trei dintre cei mai apreciați sculptori contemporani, atât în țară, cât și peste hotare: Laurențiu Mogoșanu, Mircea Roman, Aurel Vlad.
Pe parcursul celor trei capitole ale volumului, demersul istoricului de artă de a cartografia spațiile de creație în care au lucrat cei trei sculptori de-a lungul vremii devine pretextul pentru a sonda adâncurile celor trei puternice personalități. După cum mărturisește autoarea, „în atelier, vezi artistul, îi vezi lucrul, pictura ori sculptura. Dar vezi mai ales omul. Cum își gospodărește el locul. Cum își compune viața în jurul șelei ori al șevaletului”.
Dialogurile istoricului de artă cu cei trei sculptori pot sluji pentru familiarizarea iubitorilor de artă cu sculptura noastră contemporană, dar și cu arta, în general.
În prefața cărții, Cătălin Davidescu, istoric de artă, remarcă: „Maria Pașc, cea care a declanșat acest flux autoreflexiv al celor trei artiști, reușește să închege imaginea unei lumi care, în pofida aparentei sale izolări de tumultul cotidian, este la fel de pregătită pentru contemporaneitate. Este o lume care își dorește altceva decât să fie integrată într-un sistem unic și care își afirmă propriul adevăr, în complexitatea multipolară ce caracterizează gândirea actuală. Volumul este construit pe un tipar eficient, cu întrebări importante care reflectă o bună stăpânire a materialului documentar și o bună orientare a interlocutorilor spre zona confesiunilor, care au contat în devenirea lor creatoare. Întreg acest efort al Mariei Pașc nu ar fi fost însă la fel de împlinit dacă nu ar fi existat și o dimensiune spirituală comună a acestor interviuri. Cercetarea aridă, de tip documentar, nu poate da rezultatele așteptate, ea nu se împlinește cu adevărat decât dacă este dublată de un firesc sentiment de empatie. Și în acest sens, interviurile propuse sunt mai mult decât un banal de vorbă. Poate că mai acoperitoare pentru aceste dialoguri ar fi sintagma stat de taină sau confesiuni, având în vedere calitatea mărturiilor și evidența conexiunilor spiritual-culturale dintre interlocutori”.

Citește mai mult:O nouă apariție editorială la Sophia: Maria Pașc „De vorbă cu Laurențiu Mogoșanu, Mircea Roman,...

Lacrimioara IVA : MĂIESTRIA DE A STÂRNI EMOȚII

PVM NICI cop1„Nora” m-a captivat datorită măiestriei autoarei de a stârni emoții. Uneori cuvintele nu sunt suficiente pentru a le stârni. Și atunci avem nevoie de sunete, culori, forme, miros: stropi de ploaie, un tango, o vioară, o tartă cu pere și șerbet de vin fiert, clinchet de pahare, fermoarul unei rochii tras încet, excitant de încet, foșnet de lenjerie de mătase...
Maria Popescu-Vasilca analizează cu măiestrie sentimente, emoții și surprize într-o succesiune de transformări și prezintă caracterul Norei printr-un limbaj fluent și clar.

Valorile care aparțin sufletului uman sunt descrise și dezvoltate cu mare sensibilitate până la punctul în care de la paginile scrise trec încet-încet la inima cititorului. Toți suntem unici, avem acel ceva aparte în modul în care gândim, ne mișcăm, suferim, iubim, spunem, muncim, ascultăm, zâmbim, comunicăm, visăm...Suntem unici și imperfecți.

„Nora” Mariei Popescu-Vasilca este atât de imperfect de umană încât devine reală. Iubirea acesteia are mai multe forme! Toate formele sale sunt rezultatul a ceea ce aceasta are în interior, fiecare dorință și fiecare lipsă îi modelează modul de a iubi.
Autoarea evidențiază comportamentul Norei și ne impulsionează să facem o călătorie în interiorul nostru, să ne ascultăm, să ne înțelegem și să ne facem timp pentru a ne lăsa gândurile să curgă.. Abia după o călătorie interioară vom reuși să înțelegem comportamentul acesteia.

Nora este o femeie fermecătoare, al cărei comportament nu este ușor de clasificat, ceea ce ridică spontan mai multe întrebări. Cine este Nora? Ce o bântuie? Este o victimă, o femeie tulburată, cu o minte fragilă și rănită? Nora este afectată de sindromul Burnout? Va putea protagonista noastră să înțeleagă ceva mai mult despre viață, despre dragoste și despre ea însăși? În viața unui cuplu, uneori, se întâmplă ca pasiunea și emoția de la început să dispară, lăsând loc rutinei, chiar și în dormitor.
Nora și Valentin vor reuși să iasă din rutină? Vor găsi vreo modalitate de a-și salva căsnicia? Vor reuși să reaprindă flacăra pasiunii?

Citește mai mult:Lacrimioara IVA : MĂIESTRIA DE A STÂRNI EMOȚII 

Silvia MIHALACHI: SCRISOARE DESCHISĂ

MCD PASI DE CATIFEA cop1Satisfăcându-mi plăcerea de a citi poezii semnate Mihaela CD, într-o zi am primit un inedit cadou, de la distinsa doamnă, o călătorie într-o mirifică grădină a poeziilor pentru a mă plimba pe cele17 alei, bine definite, cu etapele vieții și a trăirilor ei. Însoțită de cartea „PAȘI DE CATIFEA” respectând tempoul „pașilor de catifea” stăpânită de o plăcută emoție, am citi mai întâi, pe frontispiciul porții, care îmi deschidea filele presărate cu poezii, un adevărat îndreptar ,,Fiecare pas pe care-l facem în viață, lasă în urma sa emoții și trăiri impregnate în memoria sufletului”. Mihaela CD. Deviza pentru cititorul călător pe aleile poeziei a fost „Din sufletul meu cu toată dragostea”. Un ambiant frumos care m-a făcut să-mi imaginez că primii pași mă duc la un copac cu indicatorul „Pășind prin viață” Un cumul de învățăminte pentru că viața este”. O salbă de trăiri „într-un perpetuum balans. Ca o frunză ce planeză ușor din copac sunt versurile care îmi dau intimitatea unui” culcuș de amor „și cum nu vroiam să mă despart de această poezie , am exclamat repetativ”: „Si îmbracă-mă în puf de stele!/ Și îmbracă-mă în puf de stele!!!”. Starea de visare o voi găsi îndemn în versurile. „Visează și trăiește cu ființa/ Serbează, onorează-ți conștiința/ Căci în final rămâi tu și cu ea/”. Continui plimbarea cu „Pași de catifea”. O bornă însemnată cu „Printre amintiri” îmi atrage atenția spre ecoul toamnei, al vârstei mele care vibrează la versurile „Pe cerul toamnelor ce-s grele/ Azi punem doar regrete pe cântar/”.

În fața ochilor și a sufletului meu care îmi este un companion credincios, găsindu-mă lângă indicatorul „Copilărie tărâm de vis” a apărut un crâmpei de câmp cu flori. Instinctuală din buzunar scot ca pe un talisman o fotografie de familie cu mama care „până-n ultim ceas/ Își are pruncii săi în gând/” pentru că „O mamă-i una pe pământ/”. Citind poezia „Te chem, copilărie” am chemat-o și eu pe a mea copilărie, în care ,,Cândva în jurul mesei adunați/ N-e bucuram cu multe vise/” Apoi la „MASA” S-a așezat liniștea clipelor cernite/”. Îndemnul în versuri „Să taci/ Să nu mai spui nimic/ Să nu te - ntorci în vreme/” mi-a dat ocazia „să ascult doar zarea”/.

Citește mai mult:Silvia MIHALACHI:  SCRISOARE DESCHISĂ

Nicholas DIMA (Arizona, USA): CRONICĂ DE CARTE - MIRELA ROZNOVEANU - VLACHICA

ROZNOVEANU Mirela VLACHICA cop1Mirela Roznoveanu
Vlachica -- Mountaintops Above a Stormy Sea of Contending Empires
(Piscuri de munți deasupra oceanului furtunos al conflictelor imperiale)
Editura Xlibris, Bloomington, Indiana, SUA, 2021

Am schimbat numeroase idei cu Mirela Roznoveanu, i-am citit unele din cărți și articole, și am ajuns să o cunosc bine și să o apreciez. Mirela a fost scriitor și journalist neconformist și incomod în țară și după prăbușirea regimului comunist s-a refugiat în Statele Unite. Odată ajunsă în America în ianuarie 1991, ea și-a perfecționat limba engleză, și-a reluat activitatea de scriitor, și în mod laudabil a reușit să devină cercetător și profesor. Acum, ea ne impresionează prin publicarea unui roman de proporții scris în limba engleză și intitulat „Vlachica”. Pe o întindere de aproximativ 750 de pagini normale autoarea descrie evoluția, dificultățile, miturile, legedele și tradițiile aromânilor ori armânilor (cum se numesc pe ei înșiși) sau vlahilor (cum sunt numiți de popoarele în mijlocul cărora trăiesc) din mijlocul peninsulei Balcanice și își brodează epopeea în jurul unei povești de dragoste. Precizez că armânii și românii sunt înrudit si apropiati facand parte din familia popoarelor romanice orientale, precum și istrioții și megleniții.

„Vlachica” este o carte complexă scrisă cu multă migală și cu lux de amănunte; o poveste care se desfășoară pe mai multe paliere, dar gravitează în jurul unei iubiri interzise. Acțiunea are loc în a doua jumătate a secolului XVIII și descrie în esență o relație umană neîmplinită dintr-o lume dominată de tradiții conservatoare, controlată de imperiul otoman și influențată de evenimente internaționale.

Citește mai mult:Nicholas DIMA (Arizona, USA):  CRONICĂ  DE CARTE - MIRELA ROZNOVEANU - VLACHICA 

Maria PANCIUC-BUCĂTARU: DAN TEODORESCU - UN EXPLORATOR AL ADÂNCURILOR DIN CUVINTE

TEODORESCU Dan MIRAJUL CUVINTELOR cop1O carte vine spre tine, aproape întotdeauna, numai cu gânduri bune. Din titlu, fără să-ți propui, apar uneori știri senzaționale. Volumul „Mirajul cuvintelor“, semnat de Dan Teodorescu, președintele L.S.R. – Filiala Iași - Nord Est, neobositul om al condeiului, care pare că nimic nu-i poate sta în cale pentru a aduce spre cunoaștere oameni, fapte, trăiri, ale celor pentru care viața are valoare, este o astfel de carte. Scriitorul, prin ce scrie, pare să ne convingă pe noi cititorii că poezia ne poate alina multă suferință.

„Citiți o carte de poezie și scăpați de pandemie“. Poezia, mereu ne-a salvat din situații limită, aș spune eu. Încerc să pătrund în „titlul cărții“ domnului Teodorescu, „Mirajul cuvintelor“. Am în fața mea un „pachet“ cu ceva foarte prețios, pe care văd substituit titlul „Mirajul vieții“. Cu grijă încep să pătrund în taina darului primit de la autor. Îmi aduc aminte că, de-a lungul anilor, am cochetat cu „frumusețea din cuvinte“, cu puterea lor, cu tăcerea din ele sau pur și simplu cu, acele cuvinte din tăcere etc.

M-am plimbat prin cuvinte, descătușată de angoasele vieții, și-mi dau seama că Dan Teodorescu pare mult mai liber decât mine, pare să ne sugereze „să alergăm în jurul amurgului“, dar ne anunță parcă să fim prudenți, căci prin mișcările noastre greșite putem fi pradă întunericului. Autorul pare că poartă în suflet durerea lumii întregi, nu numai a semenilor săi. Cuvintele au sensuri ascunse pe care le poți traduce doar cu răbdare și respect. Pentru ilustrul om de litere, pentru poetul Dan Teodorescu, ninge peste toată Europa. Domnia sa simte nopțile aspre, cerul senin. Pe muntele sacru și piscul sublim, simte spaima durerii.

Citește mai mult:Maria PANCIUC-BUCĂTARU:  DAN TEODORESCU - UN EXPLORATOR AL ADÂNCURILOR DIN CUVINTE 

Constantin STANCU: JURNAL PE O CATIFEA DE BEZNĂ LINĂ

BOTEZ Adrian JURNALUL UTDL cop1Adrian BOTEZ „JURNALUL UNUI TĂIETOR DE LEMNE” (degete între solstiții), (Poeme) Editura RAFET, 291 pagini Râmnicu Sărat, 2021

Vremurile sunt tot mai complicate, oamenii nu mai au timp de reevaluări, de poziționări în societate și-n viața de zi cu zi. Evenimentele neprevăzute, șocurile suferite - nu dau ocazia recăpătării identității pierdute în istorie, sau șansele sunt tot mai mici.

Adrian Botez, fidel crezului său literar, a ținut să fixeze experiențele personale, într-un Jurnal Poetic, pe timp de pandemie. Privind la bolile oamenilor, la bolile personale, el constată că lumea, în sine, este bolnavă spiritual. Lucrurile sunt cunoscute, în general, dar puțini sunt dispuși să o recunoască și să accepte dimensiunea.
În volumul „”Jurnalul unui tăietor de lemne (degete între solstiții), scriitorul captează stările personale și le aranjează în poeme, ținând jurnalul la cote dense, atente. Volumul a apărut la Editura Rafet, în anul 2021 - și este dedicat soției, Elena. După cum mărturisește în Prefață, Adrian Botez și-a decantat propriile stări și idei : consideră aceste texte ca pe o experiență personală, dar relevantă și pentru oricare (prezumat) cititor.

Pentru scriitor, Jurnalul este o inițiere în tainele zilnice. Lumea este creată și Creatorul se descoperă prin istorie, cu istoria, în istorie. De aici, capacitatea omului de a înțelege fenomenul, de a pătrunde dincolo de aparențe. Fiecare zi este o probă a lucrării divine, scriitorul având capacitatea de a reda miracolul. Chiar dacă unele evenimente sunt banale, sau lipsite de importantă - ele trădează prezența Creatorului, capacitatea de modelare a lumii. Poetul devine și un „văzător/vizionar”, conform vechilor doctrine religioase (Biblia: Vechiul Testament). Dimensiunea spirituală domină poezia, autorul se personifică în TĂIETORUL DE LEMNE, care intră în pădurea de evenimente apocrife și face lumină, retează copacii căzuți, cei putrezi, copacii ieșiți din timpul ce ni s-a dat. Din când în când, este nevoie ca tăietorul să-și ascută TOPORUL, unealta de lucru, adică MINTEA și STAREA, pentru a face față muncilor necesare.

Citește mai mult:Constantin STANCU:  JURNAL PE O CATIFEA DE BEZNĂ LINĂ

Aurelia RÎNJEA: O MAMĂ ȘI DUMNEZEU  (Recenzia romanului „Ursula)

RÎNJEA AureliaRomanul „Ursula, o mamă judecată de copii”, Editura Izvorul Cuvântului, București, 2020, al scriitoarei de origine română din Canada, Mara Popescu-Vasilca, face parte din colecția „Dragostea, arză-o-ar focul”. O surpriză plăcută pentru mine, motiv pentru care vă invit la lectură, astfel ca împreună să pășim în fascinantul universul existențial al femeii, într-o societate ignorantă și agresivă. Încă de la început, prin titlu și prin Cuvântul înainte al autoarei, cartea constituie o provocare, o șansă de a cunoaște universul interior, atât de tainic și de magic al femeii, plin de surprize, dar de cele mai multe ori neînțeles.

Cuvântul din partea Editurii prin domnul Căprar Florin, interviul luat autoarei de către Veronica Gavrilă, ne ajută s-o cunoaștem mai bine, să-i înțelegem modul de a gândi, de a trăi într-o țară agreată de mulți români, unde aceștia și-au urmat destinul. O temă actuală, un prilej prin care autoarea trăiește odată cu personajele sale, cărora le-a dat viață, purtătoare de mesaje adânci, scrierile sale urmărind rezonanța tacită cu cititorul, pe care aceasta o realizează din plin.

Cartea are 14 capitole, prin care treci ca și cum ai deschide ușile unui simplu, dar mare edificiu al vieții, în care Ursula își prezintă povestea ei, plină de lecții înțelepte și confesiuni. Ea consideră că „numai cei care au fost iubiți, știu să iubească. Iubirea nu are limite și nici reguli”… „toți suntem sau avem parteneri ideali, dar nu avem timp să-i înțelegem” (p. 19). „Lipsa de comunicare, de dăruire, de sinceritate și respect duc la vieți imposibile”… „Trebuie văzut omul de lângă noi, să-i dăm spațiu ca să înțeleagă că e iubit” (p. 20).

Încă din capitolul I, atmosfera este magică: „vântul mă înconjoară ca pe o femeie dezbrăcată ce-așteaptă să-i lipească el veșmânt de frunze pe trup” (p. 22). Construcții estetice deosebite: „ploaia care stă la pândă” (p. 22),… „un vânt care o duce precum destinul unde vrea el”. O confesiune cu ploaia, care te ajută să intri repede în pielea personajului: „omul care nu are lacrimi, plânge numai înăuntrul lui” (p. 25). Ursula este o femeie care a făcut sacrificii pentru a exista, pentru copii ei, vânzându-și trupul în prima parte a vieții, pe care trecutul o urmărește, neștiind cum să le spună copiilor ei adevărul.

Citește mai mult:Aurelia RÎNJEA:  O MAMĂ ȘI DUMNEZEU   (Recenzia romanului „Ursula)

Web Analytics