CONTINUUM sau PERPETUA CĂUTARE A ABSOLUTULUI

cCONTINUUM sau PERPETUA CĂUTARE A ABSOLUTULUI

CONTINUUM reprezintă, în viziunea autoarei, o clamare a veșniciei, în perpetua căutare a absolutului, a frumosului etern, a semnificațiilor vieții de după viață. Atât poezia, cât și pictura Doinei-Maria Constantin, sunt trepte îmbrăcate în marmora simțirii, disipată în tainele absconse ale acestei veșnicii.
Talentul, dăruirea, atenția la detalii, sinergia versurilor și culorii, fac din opera lirico-picturală a Doinei, motive de a scrie sau rescrie psalmii unei revelări metafizice duale. Indiferent de prozodie, ritm sau nuanță, versurile cărții stârnesc același cumul de emoții, care aduce, fie și pentru câteva clipe, lava incandescentă a trăirii.
Versurile, cu subsidiare filosofice, îmbrăcate în eterul frumosului, redate apoi prin tușe precise de culoare, întregesc armonia volumului, completează tabloul liric, purtându-ne cu gândul la frumusețea spirituală a unui om și artist care tinde constant spre perfecțiune.
Instantaneele picturale au o frumusețe aparte, Doina-Maria Constantin dovedindu-se un fin observator al vicinalului, construind pe pânză fragmente de viață ce freamătă, pulsează, prin conotații, senzualitate, (a)temporalitate, sensibilitate.
Pentru a nu deranja integralitatea volumului ce se dorește a fi un album de poezie și artă, îmi reprim dorința de a cita versuri sau de a numi picturile, lăsând pe cititor să descopere lirica unui poet valoros, să-și clătească ochii și sufletul cu imagini, fie ele induse, văzute sau simțite, ce-i vor aduce bucurie inimii.
O carte eveniment, alcătuită din picurii de lumină ai sufletului unui om eveniment.

Citește mai mult:CONTINUUM  sau  PERPETUA CĂUTARE A ABSOLUTULUI

NĂSTASE MARIN: „ALCHIMIA FRUNZEI” - Din laboratorul poetului Gh. A. Stroia

b

Note de lectură la volumul ALCHIMIA FRUNZEI de Gheorghe A. Stroia, Armonii Culturale, Adjud, 2018, traducere lb. franceză Virginia Bogda, traducere lb. engleză Elena Angelica Androni)

Curgerea de nostalgii din prag de toamnă poartă cu ea tristețile copacului care-și pierde frunzele. Este un peisaj dezolant la prima vedere, cu schimbări de culori pe fundal de bocet prelungit, lipit de aripile clipelor. Ceea ce nu se vede în șuvoiul de tristețe al nostalgiilor este simțirea copacului că își pierde și rădăcinile, urmând inevitabila uscare și înlăturarea sa din infinita curgere de către „buldozerul” Timpului. Dureroasă înțelegere a poetului Gh. A. Stroia, a neînțeleselor legi ale Timpului și a misiunii sale rostuită de Dumnezeu!
Anticii au cunoscut acest misterios joc divin, pe care l-au definit cu o sfâșietoare metaforă: „Panta rhei” (Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat). Ei au fost mai apropiați de natură decât noi și au reușit să audă puternica voce dintre astre ce stabilise relațiile „oamenilor-copaci” cu Timpul. Dar tot atât de aproape de suflarea divină cred că a fost și poetul Gh. A. Stroia, căruia i-au fost revelate „înțelesurile neînțelese” ascunse în „înțelegerea oarbă” („Neînțelesule”). Așa a pătruns poetul în tainele acestui proces tulburător, numit „alchimia frunzei”, executat atât de tragic de călăul – Timp. Poetul ne spune că „trecerea prin viață” este o „alergare de beduin prin deșert”, cu „pielea pergament în flăcări” („Pergament”).

Citește mai mult:NĂSTASE MARIN: „ALCHIMIA FRUNZEI” - Din laboratorul poetului Gh. A. Stroia

NĂSTASE MARIN: LINIȘTEA, ca izvor și liman de (ne)liniști

aTrecerea prin viață nu este o cale netedă și triumfală, ci o cursă cu obstacole pe un drum sinuos, cu multe suișuri și coborâșuri, uneori abrupte. Pe această cale toți oamenii aleargă într-o întrecere nebună, fiecare cu fiecare sau toți cu toți. Și toți sunt puși în mișcare, nu numai de nevoile existențiale (materiale și spirituale), dar și de viața din fiecare etapă, stabilită de condițiile conviețuirii, de părinți și de fiecare individ ajuns în faza de adult.
În toate fazele de trăire, starea normală a omului este STAREA DE LINIȘTE, când obiectivele de viață sunt realizate. Dar atunci se fixează alte obiective cu termene de realizare, care creează stările de neliniște, stresante, până la îndeplinire. Și tot așa... în toată viața, până se termină și nu știi de ce ai trăit-o și cum trebuia să o trăiești. Mereu alergi în căutarea LINIȘTII – starea normală, fiind mereu stresat până ajungi la ea. Iar când ajungi în starea de LINIȘTE, îți propui alte obiective de viață, din care curg neliniștile cu stresul lor până... chiar, până când? Până la liniștea finală. Și asta se cheamă VIAȚA OMULUI, o curgere permanentă de griji, temeri, eforturi și încrâncenări să facem CEVA, apoi să ne fixăm altceva, cu alt lanț de griji, temeri etc. Mereu vrem să ne scăpăm de stress, dar prin obiectivele și acțiunile noastre mereu ne afundăm în el, și asta se cheamă TRĂIRE.
Asupra misterelor și mecanismelor acestui fenomen, precum și a efectelor sale în sufletele oamenilor, poetul Gh. A. Stroia și-a aplecat nobilul său talent, inspirându-se pentru realizarea unui buchet de poeme, cuprinse într-un volum, intitulat sugestiv „LINIȘTE” (publicat în anul 2018 la editura „Armonii Culturale”). Sensibilul și generosul său suflet a învăluit calea vieții omului cu un inefabil voal de iubire pe care a structurat-o în trăirile față de cei dragi lui (părinți, soție, prieten, patrie) în anumite doze, simțite în efuziuni poetice deosebit de originale. Cu ocazia unor momente aniversare speciale sau comemorarea plecării părinților din viață, vulcanul sufletului său erupe în șuvoaie poetice de iubire față de cei dragi, realizând poeme-nestemate de iubire impresionante, denumite: iubirea de mamă, iubirea de tată, iubirea de soție, iubirea de prieten și iubirea de patrie.

Citește mai mult:NĂSTASE MARIN: LINIȘTEA, ca izvor și liman de (ne)liniști 

Nicolae BUSUIOC: ÎN ORIZONTUL RIGORII DAR ŞI AL SENSIBILITĂŢII

GRIGORAS Vasilica SDIC copx1A mai scrie azi cărţi despre cărţi este un act oarecum temerar, e ca şi cum ai încerca să aduni frânturi în cioburi de oglindă în ideea de a obţine întregul răsfrânt în oglinda compactă. Dar cu riscul că unele cărţi (poate cele mai multe) să se piardă printre puţinele care reclădesc principii şi configuraţii nebănuite, semănând miracole, esenţe şi trăiri solare, asumarea critică asupra lor încă se justifică, chiar în condiţiile în care ambiguităţile o duc bine, se desfăşoară în voie. Critica literară, fie ea şi de întâmpinare, vine înaintea cititorului debusolat pentru a-l ajuta să înţeleagă şi să discearnă între textele lipsite de valoare şi cele care oferă neîndoielnic mesaje, învăţăminte şi idei de a fi reţinute. Cititorii nu au cum să nu observe cum ei înşişi pot trage foloase în selecţia cărţilor. Între critica literară şi lectură se crează o punte necesară şi importantă, o relaţie interdisciplinară în care evaluarea critică şi receptarea textului intră într-o ecuaţie cu mecanisme subtile de funcţionare, cu un echilibru susţinut de simţul critic şi, pe cale de consecinţă, de gustul lecturii. Am citit cu interes manuscrisul (printul) doamnei Vasilica Grigoraş Seninul din inima cărţilor, manuscris care iată a luat înfăţişarea frumoasei cărţi pe care acum o răsfoim cu voluptatea celui atras de noutate şi prospeţime.

Vasilica Grigoraş se plimbă cu dezinvoltură printre cărţi, îi „parafează pe autori”, le analizează textele neforţând canoanele potrivit cărora mesajul etic al literaturii este integrat în emoţia generală. Miracolul operei conduce spre universul unei lumi expresive ca reflex al unei profunde cunoaşteri a lumii reale. Autoarea cronicilor literare (unele ar putea fi etichetate şi ca minunate eseuri) din volum, constat că pleacă de la ideea că este greu să te impui într-un noian de cărţi scrise sub semnul reflexelor reci de stele, altele inundate de metafora tandră până la iubire şi încă alte şi alte puzderii de pagini în care dau năvală, sub aripa ocrotitoare a (ne)inspiraţiei, ideile eului visător de iz baladesc şi romantic, metafizic şi realist, până la existenţa social-culturală din vremurile noastre. Vasilica Grigoraş desprinde cu uşurinţă abilităţile şi harul autorilor invocaţi, caracterele tipologice şi semnificaţiile intuite ale personajelor creionate în naraţiile în cauză, subliniază esenţele şi semiotica evenimentelor amintite. Vom întâlni surprinzătoare interpretări, este suficient să aruncăm o privire asupra cuprinsului cărţii pentru a ne forma o idee despre capacitatea de analiză literară, reţinând reunirea detaliului cu axioma, a meditaţiei cu iluzia, a exilului interior cu faptul divers, a misterului cu realul.

Citește mai mult:Nicolae BUSUIOC:  ÎN ORIZONTUL RIGORII  DAR ŞI AL SENSIBILITĂŢII

Valentina TECLICI: DESTĂINUIRE PRIN CUVÂNT

GRIGORAS V OCLTP cop1În PARNASUL românesc, Vasilica Grigoraş a intrat relativ târziu, cu paşi discreţi, subtili, dar siguri. Autoarea vine spre poezia modernă din sfera liricii de inspiraţie niponă, încununată de numeroase premii şi menţiuni primite de-a lungul anilor pentru esenţa şi imaginile strălucite create în senryu, gogyohka şi, în special, în tanka şi haikuurile publicate în limba română şi în ediţii bilingve (română-engleză).

Multiplele sale abordări sunt rezultanta firească a unei vaste acumulări cultural-literare, spirituale, pe care şi le-a interiorizat şi le-a acordat timpul necesar pentru decantare şi exprimare. În toate formele de exprimare descoperim faţete ale personalităţii sale, ale formării şi împlinirii, dar opera rămâne unitară în ansamblul său. Se desprinde setea de armonie, de lumină, de credinţă, de autodepăşire, de dăruire, ceea ce dă originalitate şi prestanţă scriiturii sale.

Emoţiile, sentimentele, trăirile şi ideile constituie materia primă prelucrată cu măiestrie, de data aceasta în volumul „O corabie la timp potrivit”, Editura PIM, Iaşi, 2018. Cartea începe cu o destăinuire sinceră a poetei (motto). În opinia sa: „Poezia este un monolog interior, o căutare de sine, o evadare din labirintul vieţii, e amintire şi visare. Este un mod de a sta de veghe, o cale de a te reinventa; te descoperi pe tine însuţi pentru a te dărui celorlalţi, spunând ceea ce nu ai îndrăzni să spui altfel... Este focul aprins de o scânteie divină. Este O CORABIE LA TIMP POTRIVIT”.

Citește mai mult:Valentina TECLICI:  DESTĂINUIRE PRIN CUVÂNT

Cezarina ADAMESCU: O RĂSPLATĂ PE MĂSURA ÎNFĂPTUIRILOR VIEȚII - ARTA DE A MENȚINE APRINSĂ LUMINA

POPESCU V Virginia IMAGINI DIN HOLOGRAMA GANDURILOR COPX1Virginia Vini Popescu
„Imagini din holograma gândurilor”
Editura Dandes-Press
Drobeta Turnu-Severin, 2019

O carte deosebit de complexă, un corolar al creațiilor literare semnate Virginia Vini Popescu, într-un bilanț provizoriu, necesar, retrospectiv, despre lucrurile și ființele importante din viața autoarei, menite să dea mărturie despre personalitatea sa copleșitoare, înclinată spre descoperirea și cultivarea frumosului sub toate aspectele sale. Și într-adevăr, cartea cuprinde, de la interviuri, în care o cunoaștem mai bine, la prezentări și recenzii de cărți, la evenimente cultural-artistice presărate cu multă, multă poezie. Ea este dedicată venerabilei sale mame, Eugenia Alexandrescu, cu lacrima recunoștinței, a iubirii și a venerației față de ființa care i-a dat viață. Ei i-a închinat autoarea primul poem omagial: „MAMĂ, UNIVERS DE DOR…”: „Mamă, univers de dor,/ Rădăcina mea cea tare, Mă străpunge un fior/ Când spun mamă şi mă doare.// Galaxia mi se-nchide,/ Dacă tu mă laşi cu dor,/ Nu ceda morţii perfide,/ Fiindcă mamele nu mor.// Fă, tu, Doamne, o minune,/ Ca toţi fiii şi nepoţii/ Lângă ea să se adune/ Şi s-o ia din gheara morţii!// Pentru faptele ei bune,/ Să faci, Doamne, din vis floare,/ Să rămână-n astă lume,/ O mamă nemuritoare!”

Citește mai mult:Cezarina ADAMESCU:  O RĂSPLATĂ  PE MĂSURA ÎNFĂPTUIRILOR VIEȚII - ARTA DE A MENȚINE APRINSĂ LUMINA

Dorel Octavian RUSU: CUVÂNT ÎNAINTE LA „CARTEA SABINEI”

CARTEA SABINEI copx1Ajunsă la statura interioară și temporală a deplinei maturități, scriitoarea, editoarea și omul de cultură cu multiple valențe, Sabina Măduța, se revelează cititorilor și tuturor celor care știu să prețuiască arta cuvântului și trăirile spirituale adânci printr-un nou volum, făcându-și pe filele lui un amplu portret literar, căruia i-a pus un nume semnificativ: „Cartea Sabinei” și în care a așternut unele din cele mai valoroase sedimente ale operei sale scriitoricești. Drept preambul, ilustrează cartea cu un splendid tablou în care se străvede pe sine, realizat de prof. Cristian Petru Bălan, ce pune în lumină o frumoasă tânără care lecturează cu trăire adâncă un volum, încadrată de splendide flori suave, precum este și mesajul ce-l transmite privitorilor.

Mare și constantă iubitoare de carte încă din copilărie și tinerețe, devoratoare de literatură
beletristică și de poezie, chiar din vremurile pe care le-a prins când iluminatul caselor se făcea cu lampă, Sabina Măduța și-a pus în turnul de fildeș al sufletului său și i-a idealizat pe scriitorii preferați, lectura devenindu-i cea mai însemnată hrană spirituală. A citit cu pasiune și voluptate cele mai însemnate volume din literatura românească și străină, care i-au fost călăuzitoare cu prisosință destinului său literar. Textele alese de autoare pentru această antologie n-au fost selectate la întâmplare, ci vin să înfățișeze cele mai îndrăgite personalități literare și culturale asupra cărora Sabina Măduța s-a aplecat cu cinstire și uneori chiar cu venerație, pentru a le evidenția strălucirile diamantine ale spiritualității și creațiilor lor. Într-una din poeziile sale, autoarea ne destăinue obârșia numelui său, de care a fost mândră întotdeauna; „Am fost botezată Sabina/ așa-i plăcea preotului/ să le dea nou-născuților/ Nume latine./ Dar când el s-a trezit/ Înflorit pe buzele dragostei/ Și-n inima iubiri de Țară/ Am înțeles gândul părintelui Vasile Goldiș/ Când m-a botezat Sabina” (din poezia „Nomen”)

Citește mai mult:Dorel Octavian RUSU:  CUVÂNT ÎNAINTE LA „CARTEA SABINEI”

Elena BUICĂ: FARMECUL POEZIEI EMILIEI DĂNESCU

DANESCU Emilia VOCILE UNBREI cop1Parcurgând paginile volumului „Vocile umbrei”, apărut în 2017, la Editura „Antim Ivireanu” din Râmnicu Vâlcea, printre rânduri m-a urmărit chipul autoarei, Emilia Dănescu, rămas același din timpul când am cunoscut-o. Tonalități diferite i-au învăluit întreaga ființă, dar a rămas aceeași față îndreptată spre soare, același zâmbet cald și plin de cordialitate, ca o promisiune că e gata să se dăruiască dacă am nevoie, așa cum a făcut-o de atâtea ori. De atunci, cam de zece ani, i-am păstrat un gând curat pentru acea rază de soare care o însoțeşte și pe care, mai apoi i-am zărit-o și în poeziile sale, chiar dacă uneori se aud și ecouri ale tristeții subterane: „Dă-mi un semn de prietenie,/ ori o jumătate de lună./ Hai să împărțim în două/ singurătatea,/ într-o zi bună.// Și mai dă-mi un sâmbure/ de speranță,/ să-l sădesc în inima mea.// Poate va încolți la primăvară,/ poate va înflori la vară/ și va rodi în toamna mea/ târzie,/ într-o altă carte/ de poezie.// Pentru tine, prietene” (Pentru tine, prietene).

Revărsarea caldă și echilibrată a confesiunii din poezia sa, cred că a ținut clipa în loc dilatând-o prin farmecul cuvântului bine temperat. La aceasta, cred că a contribuit și starea de grație numită fericirea personală, născută din fericirea în doi, așa cum își dorește: „Și doi să fim doar cu iubirea noastră,/ În răsărit și-n asfințit de soare” (Să fim doi).

Tema dominantă a volumului este iubirea pe care poeta o trăiește din plin în cea de a doua parte a vieții sale. „Poemul rugăcine”, cu dedicația „lui Mihai Antonescu” este edificator, „Dacă aș ști să cânt,/ ți-aș cânta./ Dacă aș ști să pictez,/ te-aș picta.// Cum știu doar să scriu,/ uite, îți dărui poemul ăsta, să-ți fie de liniște/ și rugăciune în zi de post,/ să-ți alunge umbrele dimineților/ și ceața din priviri.// Apoi tocmesc o ceată de îngeri, / dimpreună cu Dumnezeu,/ să-ți aprindă lumina/ în paginile cărții tale,/ ce stă să se nască.”

Citește mai mult:Elena BUICĂ:  FARMECUL POEZIEI  EMILIEI DĂNESCU

Haidi S. SIMON: VALERIU CÂMPEANU - OAMENI, VALORI ȘI DESTINE

oameni valori destinePoetul, scriitorul, eseistul Valeriu Câmpeanu este cunoscut de mult timp cititorilor israelieni din scrierile sale publicate în „Revista mea” cu ani în urmă, și mai recent, nu o dată în „Revista familiei”. Pe pagina de față simt nevoia să exprim impresiile mele despre volumul de memorii ale scriitorului, întitulat atât de sugestiv, „Oameni, valori, destine”. Țin în mână o carte subțire de 132 de pagini, întrebându-mă cum a reușit autorul să cuprindă într-un spațiu atât de mic amintiri minunate despre niște oameni de cultură români, pe care i-a cunoscut în diferite perioade de viață. Cu unii prin relații de lucru, cu alții prin legături de prietenie, simpatie și admirație profundă. Cititorul reușește însă să-i cunoască sau să-i recunoască pe toți, datorită portretelor fidele, cinstite și fără ascunzișuri pe care ni le oferă scriitorul acestui volum de amintiri. Acțiunea cărții se petrece în Craiova, deseori și în București, în perioada comunismului, apoi și în timpul revoluției din 1989 la care autorul participă cu entuzism tineresc, cu dăruire și speranțe într-un viitor frumos pentru țara sa.

Urmează apoi dezamăgirea, întrebările pe care și le punea fiecare participant la acest act patriotic despre adevărații conducători ascunși în spatele elanului patriotic al multor tineri care și-au sacrificat viața, fără a afla cine împotriva cui luptă cu adevărat, cine va obține până la urmă victoria pentru a se bucura de ea. Ajungând în acest punct, autorul se retrage din mișcarea revoluționară, fiind dezorientat și depășit de situație. Și nu era singurul, astfel că în perioada următoare, postrevoluționară, au intrat în conducere alte persoane, interesate de a ocupa poziții înalte, lăsând idealurile în urmă, pe mormintele victimelor.

Citește mai mult:Haidi S.  SIMON:  VALERIU CÂMPEANU - OAMENI,  VALORI ȘI DESTINE

Web Analytics