George ROCA: UN SCRIITOR, O CARTE - VIOREL VINTILA ŞI UNIVERSUL SĂU AMERICAN...

VINTILA Viorel DE PRIN STATE ADUNATE„Mulţi visează să zboare, puţini, însă, dau şi din aripi.Fă-ţi din visuri aripi şi vei reuşi să zbori!” (Viorel Vintilă)

Pe domnul Viorel Vintila îl cunosc de mulţi ani... L-am întâlnit pe una din cărările internetului. În urmă cu şase ani i-am editat prima carte. De povestiri. Despre viaţa unui „Românaş la San Francisco”. Aşa se numeşte volumul! Simpatic foc! Şi autorul şi povestirile sale! Pe coperta cărţii, pe care i-am creat-o cu plăcere, autorul este reprezentat în uniforma armatei americane, mărturie că a făcut parte din Forţele Armate ale Statelor Unite! Bravo lui! Un român – soldat american care îşi scrie memoriile... Sau o parte din ele...

După apariţia cărţii, la editura „Anamarol” din Bucureşti, în 2011, nu a vrut să stea „blând” şi să îşi vadă de treburile cotidiene, de lupta pentru existenţă de la poalele vestitului pod sanfranciscan „Golden Gate”! Prinde gustul succesului şi scrie, la nici după un an, o nouă carte de povestiri şi reportaje, numită semnificativ „De prin State adunate”, pe care o publică în 2012 la editura „Reflection Publishing”, Citrus Heights, California, SUA. Ura! Un pas inainte! De la o editură bucureşteană la una californiană!!!

Şi nouă carte are succes, fiind reeditată în câteva ediţii. Vezi Amazon Publishing şi E-bay! Iată ce declară un distins scriitor american - de origine română, desigur, după ce a lecturat volumul „De prin State adunate”: „Începutul cărţii lui Viorel Vintila e nu numai plin de viaţă; e o involuntară reflecţie despre experienţa cea mai egalizatoare a generaţiilor noastre: expatrierea. Grupul de prieteni ai autorului, descrişi direct, cu fişele de destin comprimate şi agăţate de piept ca tichetele de pasaj din filmul lui Chaplin «Emigrantul», sunt şi obişnuiţi şi de neuitat. Atâţia din noi am fost pe vaporul descris de Vintila, cei mai mulţi ca amploaiaţi, câţiva ca pasageri. Toţi am simţit acea sugere, de moment cu moment şi întâmplare cu întâmplare, într-un nou challenging din toate punctele de vedere. Am extras din noi ceeace nu ştiam că avem, ca răbdare, ingeniozitate, naturaleţe şi inocentă, strategie şi supravieţuire. Coverta de refugiaţi a lui Vintila e planeta noastră de azi...” (Petru Popescu – Scriitor)

Citește mai departe: George ROCA:  UN SCRIITOR,  O CARTE - VIOREL VINTILA ŞI UNIVERSUL SĂU AMERICAN...

Biti CARAGIALE: DESPRE „CAFEA ŞI FUM DE ŢIGARĂ"

CACIULARU Roni CAFEA SI FUM DE TIGARA 20AUG2017 cop1La începutul lunii octombrie, ne-am bucurat să participăm la evenimentul de lansare a volumului cu titlul „Cafea şi fum de ţigară”, apărut sub semnătură colegului nostru, Roni Căciularu. Volumul, editat prin internet de George Roca din Sydney, a fost tipărit în Israel şi cuprinde o culegere din reportajele şi interviurile realizate de Roni Căciularu de-a lungul activităţii sale scriitoriceşti şi a unei îndelungate colaborări la publicaţii electronice de cultură.

Lansarea noului volum a avut loc la Tel Aviv, în cadrul redacţiei Jurnalului Săptămânii, în prezenţa autorului. La lansare a luat parte şi editorul, George Roca, venit special pentru acest eveniment de pe meleagurile îndepărtate ale Australiei. Un bun prieten al scriitorilor israelieni de limbå româna, George Roca s-a născut în Ardeal în 1946 şi a emigrat din România în 1980, stabilindu-se la Sydney. Cunoscut animator al presei culturale electronice, activează neobosit în spaţiul culturii româneşti, fiind jurnalist, poet, prozator, editor de publicaţii şi cărţi în limba româna. Printre revistele electronice pe care le-a iniţiat şi le conduce menţionăm: „Confluenţe literare”, “Prolitera” şi “Cetatea lui Bucur”.

Din numeroasele sale apariţii de literatură scrisă, citam volumul de poezie „Căutând insula fericirii", publicat la Bucureşti în engleză şi româna. George Roca este, deasemenea, autorul unui ciclu de interviuri, sub titlul „De vorbă cu stelele" (două volume), prin care a pus în evidenţă gânduri, idei, opinii ale unor români stabiliţi pe trei continente: America, Australia şi Europa, activi în diferite domenii - arta, literatură, ştiinţă, sport. Interlocutorii au fost aleşi dintre persoanele iubitoare de bine şi frumos, exemplari în profesie. În general, aşa cum mărturiseşte autorul, îi ocoleşte pe cei care urmăresc să se impună prin vulgaritate şi violenţă.

Citește mai departe: Biti CARAGIALE:  DESPRE „CAFEA ŞI FUM DE ŢIGARĂ"

Adrian GRAUENFELS: GETTA BERGHOFF - ULTIMA NINSOARE

BERGHOFF Getta ULTIMA NINSOARE cop1Într-un Israel frământat de războaie şi de probleme existenţialiste de tot felul, Getta Berghoff descoperă târziu impulsul şi obsesia scrisului. Crescuse deja o familie, doi copii, ca în sfârşit, la vârsta de 50 de ani, găseşte energia aşternerii pe hârtie a romanul de debut „Ultima Ninsoare", carte tipărită în limba ebraică la Editura Reshafim şi în limba română la Editura Minimum.

Suntem în 2001, primul an al unui mileniu care nu aduce pacea mult visată ci din contra, începe cu un terbil atac terorist la New York în luna septembrie. Lumea e în fierbere, la fel şi nevoia scriitoarei de a pune pe hârtie o carte autobiografică de mare suflu şi frământare. Exact aşa cum spunea Benjamin Fundoianu în anul 1921: "Fiecare carte este istoria unei nelinişti".

Cartea începe spectaculos, cu o cronică-jurnal care se întinde între martie 1963 şi iunie 1966, ani care preced emigrarea Gettei în Israel în anul 1970. Suntem la Bârlad, la înmormântarea cuiva drag, un bărbat iubit. Şi tot ce va urma este un spectaculos document literar încărcat de trăiri şi emoţii. Eroul este un om care a trăit şi s-a întâlnit cu destinul autoarei. Getta alege să scrie un roman şi nu o biografie liniară.

Regretatul scriitor Al Mirodan compară stilul Gettei cu cel al lui Ştefan Zweig sau al lui Andre Maurois, care prin anii ’30 publicau cu succes biografii romanţate. Getta intuieşte corect setea cititorilor pentru memorii, confidenţe, al exhibiţionismului dus la extremă, la care suntem martori azi. Schema cărţii se axează pe acţiunile unui misterios avocat: Miltiade Băcauanu, un nume despre care nu mulţi au auzit. Lectura ne oferă prilejul să cunoaştem de aproape realitate unor sentimente extreme, cum tot Mirodan subliniază:
„Autoarea acordă prioritate absolută adevărului şi autenticităţii credinţei în jurământul ce l-a legat cu decedata ei iubire - mână în mână - de parcă ar materializa versetul din cartea cântărilor: «Puternică precum moartea e dragostea»".

Citește mai departe: Adrian GRAUENFELS:  GETTA BERGHOFF - ULTIMA NINSOARE 

Magdalena BRĂTESCU IMPRESII DE LECTURĂ – „DADU” DE ADINA ROSENKRANTZ - HERSCOVICI

DADU ROM COP 1Volumul bilingv (română şi ebraică) al Adinei Rosenkranz-Herscovici a văzut lumina tiparului, după o lungă gestaţie, la o dată apropiată de comemorarea a cincizeci şi doi de ani de la moartea timpurie a tatălui ei. Scrierea autoarei este nu numai o lucrare perfect documentată despre viaţa şi activitatea părintelui său, ci şi un gest de supremă iubire, recunoştinţă şi admiraţie a fiicei faţă de el.

Rar mi-a fost dat să citesc o carte şi să am sentimentul că între paginile ei bat la unison inimile oamenilor care l-au cunoscut pe erou, sau ale căror drumuri s-au încrucişat cu al său şi, datorită lui, s-au simţit ocrotiţi, apăraţi, salvaţi, redându-li-se libertatea şi chiar viata.

Rar mi-a fost dat să mă implic atât de emoţional în subiect şi în dezvoltarea lui, să pătrund cu intensitate afectivă în toate cotloanele unei existenţe de excepţie până în a-l vedea aievea, de parcă ar fi revenit pe pământ, pe acest om fără pereche.

L-am cunoscut pe când eram o copilă, căci veneam adesea în casa lui, dar abia acum realizez că acele întâlniri au fost un privilegiu.

Titlul, hipocoristicul „Dadu”, este numele eroului principal al cărţii, avocatul bucureştean David Rosenkranz care, asemenea seniorului medieval Bayard, ar putea fi înnobilat cu titlul de „cavalerul făr’de frică şi prihană”. A fost unul dintre cei mai străluciţi, talentaţi şi apreciaţi pledanţi în anii 30-60, până la emigrarea sa în Israel. Dar nu numai atât. Avea stofă de conducător şi această calitate coroborată cu inteligenţa, bunătatea, cultura, filantropia şi umanismul său l-a adus de tânăr în fruntea obştei evreieşti.

A deţinut numeroase funcţii printre care cea de Preşedinte al Studenţilor Evrei şi, apoi, de Secretar General al reprezentanţei Uniunii Evreilor din România sub preşedinţia doctorului Filderman pe care l-a secondat timp de douăzeci de ani în toate activităţile de combatere a antisemitismului şi de apărare a drepturilor cetăţeneşti ale evreilor.

Citește mai departe: Magdalena BRĂTESCU  IMPRESII DE LECTURĂ – „DADU”  DE ADINA ROSENKRANTZ - HERSCOVICI

Vavila Popovici - O mare compatrioată vizionară

Cugetari Reflections 2017Enunțurile aforistice și eseistica Vavilei Popovici planează calme, limpezi, sub semnul lui Cogito, ergo sum… Intuiția ubicuu – prezentă în Om ca mensură a tuturor lucrurilor, (definită) ca atare încă de eladici…
Complinitoare a operei unei Vieți exemplare, ca existență netrădată de te miri câte încercări ale orgoliilor psihanalitice (v. Augustin Buzura, după gnostici sau numerologi, în genere cele ale paradigmei paranormalului… Unul dobândit prin autocunoaștere Aristotelică, Platonică). Cugetări recte sentințe.
Marea compatrioată este paradoxal fiica (Sophia) Limbii Române care își asumă, ne-o divinatoriu, filosofic neo-liberal (v. Mihaela Miroiu ș.a.) – înnăscuta și divinatoarea Clarviziune.
Deloc sisifică, ci mai degrabă om cu vultur propriu, prometeic, înnăscută și asumându-și viața ca operă poliedrică, de mare calibru emoțional, Vavila Popovici aparține deja neoclasicismului românesc fără frontiere.
Cercetătorii literelor vor trebui să-i analizeze și interpreteze creația, spre a o face cunoscută așa cum i se cuvine… Bucuria de a o fi cunoscut nu va încetini vămile vârstelor noastre, atât de asemănătoare, gemelare.
Prodigioasa operă a Vavilei Popovici merită a fi predată noii generații pre și Universitare, iar unde D-sa va decide, o bibliotecă să-i poarte numele.

Cugetări, 2017, ediție bilingvă
Eugen Evu, academician onorific în patrie și occident – iulie 2017.

Comprimate pentru sănătatea minții

Astfel am fost îndemnat să numesc noua carte – „Cugetări / Reflections” – tipărită de Vavila Popovici în USA, Columbia SC, și apărută în 08 July 2017. Este, dacă am contabilizat corect, cel de al 42-lea volum al autoarei, care a navigat, cu vânt bun din pupa, pe oceanul imprevizibil al literaturii, când pe corabia prozei, când pe cea a poeziei, dar şi pe iahturile de lux ale eseului şi, iată, al cugetării. Ca și alte câteva cărți publicate în anii anteriori, şi aceasta este bilingvă (română – engleză), autoarea locuind de câțiva ani în America.

Citește mai departe: Vavila Popovici - O mare compatrioată vizionară

Passionaria STOICESCU: DESPRE BOEMIE, MORALĂ ŞI JOCUL LINGVISTIC

TERZIU George BSAP cop1Încă din titlul ales, „Boeme şi alte proze scurte”, volum apărut la Editura Inspirescu, Satu Mare, 2017, colecţia „Scriitorii secolului XXI”, George Terziu demonstreză apetenţa sa spre joc – lingvistic şi semantic – „boeme / poeme” susţinând un soi de paronimie metaforică. În ce fel se traduce asta? De la început, autorul ne dezvăluie esenţa existenţei sale artistice şi a existenţei sale în general: boemia, traiul într-o dezordine indusă de crezul şi simţămintele sale, sinceritatea de a o recunoaşte şi a face acest gest cu un fel de curaj ostentativ.

Boemia poetică e susţinută însă de poezie adevărată, cu timbru propriu.”Linia imaginară” trasă de George Terziu are concreteţe, „Poeţii îi fac cu mâna din fum”, prietenii îi sunt „în creier”, iar lumea sa „e din sticlă murdară/ din fantezii şi din şoapte”. Omul contemporan văzut de poet înseamnă ”Omul trist din oraşul trist/ Cu viaţa lui repetată, rotundă/ Care se trezeşte la 8 dimineaţa/ Sorbindu-şi aerul şi silabele din ceaşcă/ Şi privirea lui blândă/ El nu urăşte pe nimeni, nu iubeşte pe nimeni,/ Este echidistant ca o floare tandră/ Puţină realitate şi multe amintiri ratate.../” Concluzia? „De atâta prostie se face seară/ Şi încep să ne crescă dinţii de lapte”. Această „minoritate” reprezintă majoritatea şi titlul poemului e pe măsură: „Concert de pian pentru majori”.

Citește mai departe: Passionaria STOICESCU:  DESPRE BOEMIE, MORALĂ ŞI JOCUL LINGVISTIC

Mioara HUSUSAN: PRINTRE RÂNDURI... (ARGUMENT)

PRINTRE RANDURI cop1Motto: „Poezia este un fel de muzică, trebuie să o auzi ca să o apreciezi”. (Voltaire)

De ce „Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni”? Pentru că aşa s-a născut această antologie. În prima fază, versurile şi-au luat zborul în eter, pe unde radio, apoi s-au conturat în volume, autorii bucurându-se de succes şi mediatizare în diverse reviste. Acest proiect, dorit de mult timp, s-a conturat abia acum, într-o primă ediţie.

„De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica” (Emil Cioran). Poezia este, ea însăşi, o muzică a sufletului. Pornind la acest drum, am fost conştientă că nu va fi uşor. Oamenii, în general, au caractere şi principii de viaţă diferite, dorinţe, vise, idealuri proprii. Din acest motiv, am afirmat că nu este o lucrare uşoară, căci e dificil să-i mulţumeşti pe toţi autorii antologiei, însă cei prezenţi în acest volum sunt animaţi de aceeaşi dragoste pentru CUVÂNT.

Ce ţel poate atinge o carte? Cărţile sunt pietre de temelie spre o altă dimensiune, cea a frumosului din fiecare. În momentul când iubeşti şi respecţi cartea, te reîntorci la lectură, cauţi locul unde găseşti visul, emoţia, nostalgia şi ideea de sine a nostalgiei, ca act de comunicare. Între paginile acestei cărţi nu veţi găsi poveşti cu zâne şi feţi - frumoşi, ci versuri inspirate din viaţă, trăiri şi sentimente unice. Printre rânduri, veţi descoperi oameni care se strecoară printre cuvinte şi aleg din ele frumosul, în starea lui literară, stări sufleteşti, speranţă.

Citește mai departe: Mioara HUSUSAN:  PRINTRE RÂNDURI... (ARGUMENT)

Cezarina ADAMESCU: DRUMUL CĂTRE FERICIREA VEŞNICĂ

BALAN PC DINCOLO DE CURCUBEU copx1Cristian Petru Bălan
„DINCOLO DE CURCUBEU,
Un roman al convertirii la Credinţă”
Editura North America,
Chicago, 1992

Prestigiosul scriitor român stabilit în America de câteva zeci de ani, continuă să ne uimească prin abordarea unor tematici diverse în scris, ca şi diversificarea stilului, în funcţie de genul sau specia pe care le stăpâneşte cu aceeaşi măiestrie, rigurozitate şi competenţă, de fiecare dată. De această dată, dimensiunea spirituală precumpăneşte iar faptul că o abordează direct, fără rezerve, conferă un plus de credibilitate lucrării, care e mai mult decât o confesiune, e un fragment de viaţă trăită şi împărtăşită. Mai bine spus, o sumă de trăiri autentice ale unor personaje reale. Puse cap la cap, aceste întâmplări formează un rotund cât se poate de armonios în perfecţiunea lui. Stilul este direct, între autor şi cititori, într-o conversaţie care aşeaptă răspuns sau cel puţin o altă părere, e scris pe un ton confesiv, discret şi neapărat sincer. Încă din prima frază autorul îşi întreabă cititorul, cu formula: “Oare ce-aţi zice dacă?” – supunând judecăţii cititorului, cazul în speţă.

Interesant de remarcat e faptul că autorul dă şi răspunsul în locul cititorului, anticipând reacţia acestuia şi conducându-l pe calea pe care i-a trasat-o dinainte, adică aceea a intenţiei sale: “Desigur, auzind în trecăt despre dăscălaşul anahoret, aţi spune că aşa ceva pare foarte puţin probabil…” Prin această modalitate de întrebare-răspuns, autorul anticipează acţiunea. Unul din personajele lui Cristian Petru Bălan este Mihai Doran, proaspăt absolvent de biologie, care hotărăşte la un moment dată să se retragă undeva, departe, în mijlocul unei păduri şi să trăiască în pustnicie. Aici are parte de o experienţă mistică uluitoare care-i va schimba total viaţa, aşa cum se întâmplă îndeobşte, celor care trăiesc asemenea revelaţii. Într-un fel, autorul abordează stilul clasic de naraţiune în care el însuşi este povestaşul, iar acţiunea decurge în mod firesc, aşa cum va fi fost în realitate, cu opriri şi suspansuri pentru a sublinia un aspect sau altul. Aducerea în actualitate a unor fapte petrecute demult face parte din stilul acestui roman cu tendinţe clasice. Menţionăm că romanul este scris în urmă cu 30 de ani, pe meleag străin, în anul 1987.

Citește mai departe: Cezarina ADAMESCU:  DRUMUL  CĂTRE FERICIREA VEŞNICĂ

Cezarina ADAMESCU: RUG DE IUBIRE PENTRU POETUL ÎNGERILOR

MADUTA Sabina VASILE VOICULESCU cop1Sabina Măduța
Acatist de Dragoste Eternă
Poetului Îngerilor – Vasile Voiculescu
Editura „Florile dalbe”, Bucureşti, 1999

Trebuie să mărturisesc dintru început că această carte de iubire, scrisă de Sabina Măduţa, m-a cucerit definitiv, deşi ştiam câte ceva din viaţa poetului martir Vasile Voiculescu. Dar intensitatea trăirii ei este atât de mare încât atrage un număr mare de doritori să afle cât mai multe. E ca o scânteie care reaprinde Rugul ce a ars de Iubire pentru Dumnezeu şi a fost repede înnăbuşit de teama răspândirii căldurii care se degaja din el.

A-i închina cuiva o carte este, se ştie, o dovadă a preţuirii şi dragostei pe care cineva o simte pentru acea persoană, indiferent dacă e scriitor, pictor, muzician ş.a. E un gest care onorează, nu numai persoana omagiată, dar şi pe autorul acelei cărţi omagiale.
Informată şi receptivă la tot ce înseamnă acest spirit înalt care a fost şi a rămas Vasile Voiculescu pentru posteritate, Sabina Măduţa a avut fericita inspiraţie de a-i alcătui – drept omagiu – o carte-acatist cu specificaţia că acest acatist este de Dragoste Eternă.
De obicei, acatistele sunt închinate sfinţilor, oamenilor consacraţi ori persoanelor pe care le impune credinţa şi evlavia populară, mai înainte ca Biserica să se pronunţe în privinţa veridicităţii virtuţilor şi sfinţeniei acestora. În viziunea autoarei şi nu numai, marele poet mistic Vasile Voiculescu, prin mărturia lui, este considerat un creştin care şi-a apărat credinţa până în cele din urmă clipe, cu preţul unor suferinţe de neînchipuit, cauzate de regimul comunist. El şi-a dus crucea până la sfârşit, fără să se lepede de ea, – considerată drept „dulce jug a lui Christos” la care s-a înhămat de bunăvoie, după cuvintele lui Iisus: „Matei 11:29,30 Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învaţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veti găsi odihnă pentru sufletele ...” De asemenea, a te încredinţa lui Dumnezeu cu tot ce eşti, cu tot ce îţi aparţine, este o dovadă de mare încredere şi devotament. De aceea, spune Vasile Voiculescu în poezia “Crucea – Jug” – care deschide volumul Sabinei Măduţa, un fel de motto la această splendidă lucrare devoţională: “Stau să mă mine Domnul unde-o vrea/ Cu biciul Său de Duh atât de drag;/ Şi nici o muncă nu-mi mai pare grea/ Când ştiu că brazda mântuirii trag” (Vasile Voiculescu – Crucea – Jug). Poezia este datată de însuşi autorul ei: “Luni, 27 Septembrie 1954, Bucureşti”.

Citește mai departe: Cezarina ADAMESCU:  RUG DE IUBIRE PENTRU POETUL ÎNGERILOR