Recenzii pentru cartea „Articole, eseuri – vol. XII” a scriitoarei Vavila Popovici

Articole eseuri vol.XII 2021 copertă dublăCălătorie prin timp, cu oameni de seamă

Din ceea ce a semănat / asimilat de-a lungul unei vieți din plin dăruită de vrednicie și har, Vavila Popovici a mai cules încă o recoltă, nu doar bogată, cât plină de miez mult hrănitor pentru mintea omului. Începutul verii anului 2021 (luna iunie) a oferit cititorilor săi fideli încă o carte de referință – ,,Articole, eseuri”, Made in USA, LULU ENTERPRISES – din ciclul ajuns, iată, la numărul XII. Felicitări autoarei! Încurajări cititorilor, pe care îi îndemn să creadă că această cifră evanghelică va fi depășită. Întregul edificiu / constrcuție înălțat până la cota 373 de pagini are o structură de rezistență durabilă, care cuprinde elemente fundamentale din existența gânditoare a omului. Zece piloni de susținere, în jurul cărora se ordonează, într-o arhitectură chibzuit armonioasă, subiectele complementare. Rezultatul? O creație consistentă și durabilă, menită să rămână vie în memoria umană.
Este vorba despre Filosofia, Religia, Știința și Politica – patru din cele mai de seamă componente ale spiritualității universale, prin care se afirmă mintea gânditoare / creatoare. Cum îi stă obiceiul, riguroasa autoare nu pornește în această miraculoasă călătorie de una singură. Ea apelează la însoțitori / îndrumători cu nume de rezonanță în cultura / știința universală: Johann Gottlieb Fichte, Georg Wilhelm Friederich Hegel, Schelling, Arthur Schopenhauer, Auguste Comte, John Stuart Mill, Feodor Dostoievski, Soren Kierkegaard și Herbert Spencer.

Citește mai mult:Recenzii pentru cartea „Articole, eseuri – vol. XII” a scriitoarei Vavila Popovici 

Elena BUICĂ: POEZIA - LUMINA UNIVERSULUI INTERIOR

OLTEAN Carmen Cristina DESCULTA PRIN SUFLET cop1Volumul de debut „Desculță prin suflet”, publicat de Carmen Cristina Oltean în anul 2021, la Editura „Ecou transilvan”, din Cluj-Napoca, cuprinde poezii despre tot ceea ce frământă dintotdeauna condiția umană, dar un număr mare de poezii sunt purtătoare ale unui crez religios și constituie pilonul creației sale poetice. Sunt poezii care oferă o viziune creştină a existenţei și, în același timp, este și un elogiu adus acestei credințe, toate având izvorul în profunda sa experiență interioară.

Poezia religioasă a avut întotdeauna un loc aparte în sânul tezaurului culturii române. Toţi marii poeţi români au tratat teme religioase. Poeta Carmen Cristina Oltean se alătură cu primii pași de această temă. Când scriem, alegem ce este potrivit cu firea noastră, astfel, poeziile Cristinei Oltean sunt purtătoare ale sentimentelor de pietate creştină în care se simte în largul ei. Se inspiră din universul cel văzut, dar și din cel nevăzut, acolo unde stau cuibărite în cutele adânci ale inimii ori în înălțimile de dincolo de spațiul nostru terestru, oricum „umblând desculță prin suflet”.

Poeziile sale nu prezintă tablouri biblice, ci spiritul şi sentimentul religios, așa cum l-a trăit de-a lungul anilor. Poezia religioasă constituie miez sufletesc, o stare, un gând, care se actualizează prin intermediul versurilor. S-a apropiat, cu simplitate şi cu familiaritate de Dumnezeu-Sfântul și de Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, comunicând cu Divinitatea într-un mod cât se poate de natural, considerând că Dumnezeu este peste tot, în noi şi în jurul nostru. Divinitatea face totul posibil, chiar şi anularea distanţei dintre cer şi pământ. Fără graţia divină nu există pe pământ binele, adevărul, frumosul, nu se poate întâmpla nimic. Are nenumărate poezii în care peisajele cu frumuseţea şi parfumul lor sporesc valoarea creațiilor sale. Esența spre care se îndreaptă poeta în poeziile sale o constituie frumusețea, înălțarea și lumina universului nostru interior. Respectându-le, autoarea se menține vertical, în fața propriei sale identități.

Citește mai mult:Elena BUICĂ:  POEZIA - LUMINA UNIVERSULUI INTERIOR

Constantin MOȘINCAT: CULEGĂTOR DE PRAF DE STELE

SATEANU Miorita CULEGATOR DE PRAF DE STELE cop1Cea mai recentă carte semnată de Miorița Săteanu mi-a trezit frumoase sentimente, precum cu un deceniu în urmă, când a stat „De vorbă cu stelele”, cavalerul de pe Criș, ajuns pe mal de ocean, George Roca. Dacă George ne-a amintit de români celebrii, rătăcitori prin lume, ca stelele pe cer, doamna Miorița ne dăruiește și împărtășește cu noi, toată a sa considerație și bucurie, pusă în „scânteile luminoase”, revărsate în constelația valorilor feminine (și nu numai) bihorene pe care le postează astfel direct în Panteonul Cultural local.

După cum trecutul ni-l reconstituim din cioburile, pe care le ocrotește cu grijă pământul, din care Înălțăm, precum cu Tăblițele de la Tărtăria, Întâietatea strămoșilor în Arta Scrisului și Socotitului, la fel și în viitor, din visul, încă nevisat, Poeți se vor naște, precum odată Eminescu (botezat de Vulcan) cu strălucire de LUCEAFĂR, și poate că vor împodobi, în viitor, zile frumoase, acoperindu-le cu „praf de stele”.

Cine o cunoaște, cine a fost în preajma Dumneaei, îmi va da dreptate: o MÂNĂ de Om, o inimă generoasă, o spadasină de frunte mereu „în gardă” cu o replică fină, elegantă, pilduitoare. Cuvintele Dumneaei mângăie, îndeamnă și încurajează răzbaterea prin drumurile și cărările strâmte, ori anevoioasele suișuri ale vieții.

Prin atitudinea și exemplul personal, Miorița Săteanu dăruiește energie, speranță, voință și putere pentru a învinge. În preajma tinerilor e contagioasă în muncă, lângă cei suferinzi un înger ocrotitor. Sunt „Culese din praf de stele” doar 33 de intervențiile și cuvântările rostite cu ocazia unor lansări de carte pe care autoarea volumului le-a strâns într-un buchet dăruite publicului.

Citește mai mult:Constantin MOȘINCAT:  CULEGĂTOR DE PRAF DE STELE

Zenovie CÂRLUGEA: VERONICA BALAJ - TATUAJ INTERIOR

BALAJ Veronica TATUAJ INTERIOR cop1BALAJ Veronica TATUAJ INTERIOR - Editura „Castrum de Thymes” 2021, 187 p.

Poet, prozator, jurnalist și promotor cultural, timișoreanca Veronica Bălaj și-a edificat în ultimele trei decenii de susținută activitate un destin literar distinct, de convingătoare polifonii și proteică inventivitate, recunoscute îndeobște de cititor și breaslă, chiar cu frecvente ieșiri și lansări de cărți, saloane etc. la românii din spații culturale euro-atlantice. „Risipei se dedă florarul”, conchide în prezentarea de pe aripioara copertei întâi criticul literar Alex Ștefănescu, intuind exact polivalența unui spirit creator îmbrățișând deopotrivă și zone mai largi ale literaturii așa-zis de frontieră.

Prozatoarea, căci despre aceasta vom vorbi acum, a debutat cu volumul de proză scurtă „Ne tirez plus!” (prezentat la Bruxelles în 1993), căruia i-au urmat „Puzzle venețian” și altul de proză poetică „Între noi, soarele nordic” (2008), pentru ca să revină cu volumul de proză scurtă română-spaniolă „Mătase și cafea rece elvețiană – Seda e café suizo frio” (prezentată la Universitatea Alcala de Henares din Madrid (2016). S-au adăugat al acestea, în timp, romanele „Baltazara” (prezentat la Viena, 2001), „Carnavalul damelor” (2008) și „Amiază nevindecată” (2019).

Cunoscând proza ficțională a autoarei, vom constata, însă, că recentul volum, „Tatuaj interior” (Editura Castrum de Thymes”, col. Corindon, Gioroc, 2021, 187 p.) este un jurnal al anului de pandemie 2020, început la 23 februarie (ziua în care, „după șaptesprezece ore de la plecarea din Ottawa, am aterizat la Timișoara, luni 23 februarie, ora prânzului, cursa de München”)” și încheiat „Sâmbătă, 12 Decembrie 2020.”, ziua în care este anunțată că a fost premiată de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Restituiri culturale bănățene” (2019), căruia noi înșine i-am acordat o amplă cronică în „Portal-MĂIASTRA” (Nr. 1-2/ 66-67, p. 50), o carte despre „lumea cunoscutå sau necunoscutå a literaturii din Banat” (Cornel Ungureanu, prezentare pe cop. IV).

Citește mai mult:Zenovie CÂRLUGEA:  VERONICA BALAJ - TATUAJ INTERIOR

Anca SÎRGHIE: HABENT SUA FATA LIBELLI

ALBU Victor DORM INTR O COAJA cop1Volumul „Dorm într-o coajă” (Editura Techno Media, Sibiu, 2020) de Victor Albu, lansat la Muzeul Național al Literaturii Române din București.
Am urmărit creația poetică a lui Victor Albu pornind de la borna altitudinii recentului său volum, „Dorm într-o coajă”, la care i-am scris și o cuprinzătoare prefață, spre a fixa pragul atins după două decenii de prezență publică. De la această cotă am glisat spre plachetele precedente. Deloc pripit, în prezent autorul vede în exercițiul creației un nou modus vivendi, unul ce incumbă o majoră responsabilitate față de slova scrisă. În lumea împestrițată a începutului de secol al XXI-lea, autorul acesta face parte dintre ființele rare pentru care poezia nu este o profesie, ci un état d'esprit, o stare înaltă, care poate să le ferească de nevolniciile existenței. Asemenea poeți sunt tutelați de un duh al creației, care îi aduce mereu într-o ipostază de căutare în labirintul sinelui. „Mǎ tem - își mărturisește frământările existențiale Victor Albu - de tulburǎri ancestrale, de linişti necuvenite, de gândul neştiut. Dau târcol cojii sub care am sǎlǎşluit cândva. Apoi mǎ pregǎtesc de o nouǎ nǎpârlire. Ca de-o renaştere. Sau ca de o altǎ moarte. În vieţuirile mele pǎmântene am asumat de câteva ori moartea. Ca pe-o opţiune de a dǎrâma şandramaua. De a da cu oiştea în gard. Mânat de bivoli lunatici, am spart blestemul conturului perpetuu şi m-am adâncit în doruri de linişte veşnicǎ.” („Oglindiri”)

În 2 iulie 2021 la Muzeul Național al Literaturii Române din București s-a desfășurat un adevărat regal al cărții. Lansarea volumului „Dorm într-o coajă” de Victor Albu a fost susținută de criticii literari Anca Sîrghie, care a și moderat reuniunea, Aurel Goci și Nae Georgescu, fiecare dintre ei aducând câte un punct de vedere inedit. Programul a continuat cu recitalul realizat de actorii Doina Ghițescu și Sergiu Cioiu. Prezent la eveniment, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a salutat noua apariție editorială a lui Victor Albu și a oferit o „Distincție” onorantă doamnei Anca Sîrghie pentru prezența Domniei Sale, timp de aproape cinci decenii în presa din țară și din străinătate.

Citește mai mult:Anca SÎRGHIE:   HABENT SUA FATA LIBELLI

Liviu PENDEFUNDA: TATUAJ INTERIOR – CRONICAR DE NECESITATE

BALAJ V 2O apariție editorială de excepție[1], nu numai prin tema fierbinte, aș spune de foc, a situației tensionate, bulversantă pentru întreaga planetă, cât și prin minunata creație jurnalistică plină de fragmente lirice, epistolare și proză de mare valoare, ceea ce caracterizează orice scriere a Veronicăi Balaj, de fapt așa cum ne-a obișnuit de-a lungul prodigioasei sale cariere[2].

Textul, reprezintă viziunea din adâncul spiritual și sufletesc al scriitoarei, printr-un filtru psihologic, emoțional, asigurând rețeta jurnalului structurat pe date calendaristice, legate de întâmplări și impresii marcante, încercate în perioada stării de urgență din 2020 și, în lunile următoare prin continuarea acesteia cu prelungita stare de alertă. Un cititor avizat realizează însă că, precum multor autori de proză, romane ori nuvele, datele jurnaliere sunt un pretext pentru realizarea unui volum ușor de lecturat, chiar dacă tema în jurul căreia se desfășoară trăirile autoarei este una parșivă și absurdă în planul civilizației umane. De altfel, nu este la prima experiență de acest fel, adică de a îmbina expresivitatea prozei cu notațiile specifice unui jurnal. Pot face trimitere la volumul Iarna revederii, Jurnal canadian, apărut în două ediții, 2012 și 2019 și Jurnal de Timișoara, editat în 1990, și reprezentând evenimentele din Decembrie 1989, petrecute în orașul său, oraș erou, într-o manieră jurnalistică dar, de asemeni, cu inserții epice demne de paginile unui roman. Filtrarea interioară a cotidianului cu toate accentele sale, așa cum sunt ele percepute de autoare, în perioada pandemiei, redau în final un puzzle alcătuit din teamă, uluire, precauție, suspiciune care privesc existența noastră în condiții limită, tulburarea unei ordini practicate de secole și acum răsturnată. Totul pare absurd și totuși real. Întâmplările dau năvală peste fiecare om, globul pământesc se arată neajutorat. Oamenii se împart în alte zeci de categorii comportamentale, experimentând cele mai bulversante trăiri, multe amestecate între ele: de la disperare sau milă, empatie, ajutorare, egoism la drame și, curios, alții căutând aranjamente pentru afaceri nu tocmai curate. Astfel că afirmația - absurditatea trebuie luată drept normalitate devine ordinea zilei.

Citește mai mult:Liviu PENDEFUNDA:  TATUAJ INTERIOR – CRONICAR DE NECESITATE

Anișoara Laura MUSTEȚIU RECENZIE DE CARTE: „PRINTRE UMBRELE BUCUREȘTILOR”

SECLAMAN Stefan PUB cop1Ștefan Șeclăman - Printre umbrele Bucureștilor - Editura Creator, 2019

Oamenii mor, dar istoria unui popor, deși însângerată, rămâne în viață, spunea odată profesorul și poetul Petre Strihan. Așa și istoria zbuciumată a românilor, trăiește adânc înrădăcinată în inima lor, oriunde s-ar afla ei în lume. Unul dintre acești români iubitori de istorie și cultură este Ștefan Șeclăman, autorul cărții „Printre umbrele Bucureștilor”, care a reînviat vremurile cetății București din anul 1821, într-o creație literară însuflețită cu vise de oameni și fapte de neuitat. Aici, spiritul autorului se dedică cu pasiune oamenilor, locurilor și faptelor, amintindu-ne că „fondul literaturii adevărate nu e de loc egoismul, ci altruismul” (Raicu Ionescu-Rion), care este reflectat în abundență nu numai în cartea „Printre umbrele Bucureștilor” dar și în următorul său roman publicat în anul 2020, „La răscurucea timpului”. S-ar putea spune că atmosfera cărților scrise de Ștefan Șeclaman reamintește de magia lăsată de Rodica Ojog-Braşoveanu în „Agentul secret al lui Altîn-Bey” sau „Vulturul dincolo de cornul lunii”.

În „Printre umbrele Bucureștilor”, ‘orașul colinelor’ este pictat cu minuțiozitate, Ștefan Șeclaman comparându-l cu un „imens cirochine de strugure,” cu un oraș care atrage oamenii ca „mierea pe urs,” dar care face o impresie grandioasă numai până când „cizmele ating țărâna ulițelor”. Locurile sunt desenate în cuvinte plastice, casele au „cerdacuri lucrate cu măiestrie, spoite cu păcură”, râuri „cu apă nebună ce-și schimbă cursul după bunul plac”, mahalale sunt locuite de mahalagii care „înrădăcinează ură în sufletul nenorociților”, unde „porcii sunt lăsați liberi” și „dulăii fioroși sunt legați în lanțuri de fier.” Locurile se încarcă cu tensiune atunci când „nori negri cu burțile pline de apă așteaptă să se deșerte”, când „cupola cerului fierbe și fulgerele crestează întunericul” și „tunetele gonesc păsările speriate, aruncîndu-le printre tufele orașului.” Narațiunea se desfășoară în valuri abundente de descrieri ce declanșează scântei de curiozitate și care atrag cititorul tot mai adânc în inima faptelor.

Citește mai mult:Anișoara Laura MUSTEȚIU   RECENZIE DE CARTE: „PRINTRE UMBRELE BUCUREȘTILOR”

Veronica BALAJ: LUCETTE - VIATA DINCOLO DE IMUNITATE ZERO

COSMISIAN LUCETTE COP1Volumul „Lucette, viața dincolo de imunitate zero” ( Editura Siono, București, 2021), cel de-al doilea semnat de Cosmisian, continuă o traiectorie personală. Un fel de a scrie care nu uzează de tiparele știute. O formulă personală, cu atingere a zonei dexpresivităților moderne. Coperta, la orice carte, face parte dintr-o simbolistică pe care cititorul o descifrează blitz. O acceptă sau... o respinge. Se creează din prima o legătură între autor, textul propus și beneficiarul înțelesurilor înscrise în pagini. În cazul de față, se merge fix pe prima variantă.

Structura epică: Nu este lipsit de interes a spune că montarea în pagină este făcută la rang de profesionalitate. Și acest element desigur contează. Dacă ne-am întoarce privirile spre vechile cărți păstrate ca opere de artă caligrafică în aceasta intrând și coperta, conchidem cât de importantă a fost dintotdeauna condiția grafică a unei cărți. Din acest punct pornind, se stabilește de la bun început o complicitate între autor și cititor.

„Lucette” este o carte despre iubire și destin, despre durere și circuit karmic, despre speranța devenită realitate învingătoare. „Lucette”? O carte poliedrică. Aș defini-o chiar cu vorbele autorului care se implică și el în legarea secvențelor epice, ca personaj: „Lucette” era un cub Rubik. Ai crede că destinul unui cub Rubik este acela de a se uniformiza cromatic pe fiecare fațetă. Destinul unui cub Rubik este acela de a te obliga să îți amesteci viața cu fiecare combinație pe care o faci să ajungă la finalul unui cub uniformizat ca apoi să te oblige din nou ca într-o secundă să amesteci perfecțiunea în culorile ce o compun. Sau o descompun, pentru a fi accesibilă omului.

Citește mai mult:Veronica BALAJ:  LUCETTE - VIATA DINCOLO DE IMUNITATE ZERO

Ioan MICLĂU-GEPIANU (Cringila, Wollongong, Australia): GÂNDURI CARE TOT REVIN...!

RUSU CARAGIOIU Melania EP COP1Motto:„...Fiecare suntem o oglindă în care ne privim;zâmbim sau ne strâmbăm, dar așa cu distinsă delicatețe, pentru că orgoliul oamenilor nu prea admite să fie criticați!”(I.M.Gepianu)

„...Tocmai despre asta doresc să scriu acum, despre aceste gânduri care deseori ne asaltează, tot revin, dar fiind deseori fără prea mare importanță, le nesocotim. Unele cei drept pot fi și nonsensuri, dar totuși ne atrag. Eu bunăoară mă tot gândeam la aceste haruri/daruri cu care poeții și prozatorii sunt dăruiți. Poezia și proza sunt genuri literare care diferă doar prin forma de prezentare, dar etica sau estetica tematicilor rămânând identice, sub cupola artelor literare, beletristice sau teatrale.

Unii consideră pe scriitorul de vers mult mai dăruit,oricând fiind apt a scrie o proză bună, iar scriitorul bun la proză, mai greu va scrie versuri! Nu știu adâncimile acestor daruri înăscute ființei umane, poate fi acea transcendență genetică, sau mai simplu zis daruri dăruite de divinitatea lui Dumnezeu, fiindcă toți copiii sunt îngeri la naștere, și, apoi mediul natural și social de viață în care se ridic, cresc, aduce opera în sine. Las însă problematica celor de specialitate, nu din orgoliu, ci zâmbind în sinceritatea mea, de vechi breslaș al scrisului care încă pe mine nu mă cunosc bine. Și să nu mă întind cu vorba, fiind de o formație autodidactică, am căutat a învăța căile artei literare dintr-o voință pe care iar încerc ai găsi izvorul.

Fericirea a făcut să întâlnesc în lumea asta literară o doamnă poetă excelentă, dar și excelentă prozatoare în același timp, doamna Melania Rusu Caragioiu, o româncă trăitoare în Canada. Din cărțile dăruite bibliotecii familiei mele australiene, descopăr un lucru deosebit, de fapt un dar/har care pentru domnia s-a este ceva natural a scrie versuri, proză și epigrame pe deasupra.

Citește mai mult:Ioan MICLĂU-GEPIANU (Cringila, Wollongong, Australia):  GÂNDURI CARE TOT REVIN...!

Web Analytics