Nicolae BUSUIOC: ÎN ORIZONTUL RIGORII DAR ŞI AL SENSIBILITĂŢII

GRIGORAS Vasilica SDIC copx1A mai scrie azi cărţi despre cărţi este un act oarecum temerar, e ca şi cum ai încerca să aduni frânturi în cioburi de oglindă în ideea de a obţine întregul răsfrânt în oglinda compactă. Dar cu riscul că unele cărţi (poate cele mai multe) să se piardă printre puţinele care reclădesc principii şi configuraţii nebănuite, semănând miracole, esenţe şi trăiri solare, asumarea critică asupra lor încă se justifică, chiar în condiţiile în care ambiguităţile o duc bine, se desfăşoară în voie. Critica literară, fie ea şi de întâmpinare, vine înaintea cititorului debusolat pentru a-l ajuta să înţeleagă şi să discearnă între textele lipsite de valoare şi cele care oferă neîndoielnic mesaje, învăţăminte şi idei de a fi reţinute. Cititorii nu au cum să nu observe cum ei înşişi pot trage foloase în selecţia cărţilor. Între critica literară şi lectură se crează o punte necesară şi importantă, o relaţie interdisciplinară în care evaluarea critică şi receptarea textului intră într-o ecuaţie cu mecanisme subtile de funcţionare, cu un echilibru susţinut de simţul critic şi, pe cale de consecinţă, de gustul lecturii. Am citit cu interes manuscrisul (printul) doamnei Vasilica Grigoraş Seninul din inima cărţilor, manuscris care iată a luat înfăţişarea frumoasei cărţi pe care acum o răsfoim cu voluptatea celui atras de noutate şi prospeţime.

Vasilica Grigoraş se plimbă cu dezinvoltură printre cărţi, îi „parafează pe autori”, le analizează textele neforţând canoanele potrivit cărora mesajul etic al literaturii este integrat în emoţia generală. Miracolul operei conduce spre universul unei lumi expresive ca reflex al unei profunde cunoaşteri a lumii reale. Autoarea cronicilor literare (unele ar putea fi etichetate şi ca minunate eseuri) din volum, constat că pleacă de la ideea că este greu să te impui într-un noian de cărţi scrise sub semnul reflexelor reci de stele, altele inundate de metafora tandră până la iubire şi încă alte şi alte puzderii de pagini în care dau năvală, sub aripa ocrotitoare a (ne)inspiraţiei, ideile eului visător de iz baladesc şi romantic, metafizic şi realist, până la existenţa social-culturală din vremurile noastre. Vasilica Grigoraş desprinde cu uşurinţă abilităţile şi harul autorilor invocaţi, caracterele tipologice şi semnificaţiile intuite ale personajelor creionate în naraţiile în cauză, subliniază esenţele şi semiotica evenimentelor amintite. Vom întâlni surprinzătoare interpretări, este suficient să aruncăm o privire asupra cuprinsului cărţii pentru a ne forma o idee despre capacitatea de analiză literară, reţinând reunirea detaliului cu axioma, a meditaţiei cu iluzia, a exilului interior cu faptul divers, a misterului cu realul.

Citește mai mult:Nicolae BUSUIOC:  ÎN ORIZONTUL RIGORII  DAR ŞI AL SENSIBILITĂŢII

Valentina TECLICI: DESTĂINUIRE PRIN CUVÂNT

GRIGORAS V OCLTP cop1În PARNASUL românesc, Vasilica Grigoraş a intrat relativ târziu, cu paşi discreţi, subtili, dar siguri. Autoarea vine spre poezia modernă din sfera liricii de inspiraţie niponă, încununată de numeroase premii şi menţiuni primite de-a lungul anilor pentru esenţa şi imaginile strălucite create în senryu, gogyohka şi, în special, în tanka şi haikuurile publicate în limba română şi în ediţii bilingve (română-engleză).

Multiplele sale abordări sunt rezultanta firească a unei vaste acumulări cultural-literare, spirituale, pe care şi le-a interiorizat şi le-a acordat timpul necesar pentru decantare şi exprimare. În toate formele de exprimare descoperim faţete ale personalităţii sale, ale formării şi împlinirii, dar opera rămâne unitară în ansamblul său. Se desprinde setea de armonie, de lumină, de credinţă, de autodepăşire, de dăruire, ceea ce dă originalitate şi prestanţă scriiturii sale.

Emoţiile, sentimentele, trăirile şi ideile constituie materia primă prelucrată cu măiestrie, de data aceasta în volumul „O corabie la timp potrivit”, Editura PIM, Iaşi, 2018. Cartea începe cu o destăinuire sinceră a poetei (motto). În opinia sa: „Poezia este un monolog interior, o căutare de sine, o evadare din labirintul vieţii, e amintire şi visare. Este un mod de a sta de veghe, o cale de a te reinventa; te descoperi pe tine însuţi pentru a te dărui celorlalţi, spunând ceea ce nu ai îndrăzni să spui altfel... Este focul aprins de o scânteie divină. Este O CORABIE LA TIMP POTRIVIT”.

Citește mai mult:Valentina TECLICI:  DESTĂINUIRE PRIN CUVÂNT

Cezarina ADAMESCU: O RĂSPLATĂ PE MĂSURA ÎNFĂPTUIRILOR VIEȚII - ARTA DE A MENȚINE APRINSĂ LUMINA

POPESCU V Virginia IMAGINI DIN HOLOGRAMA GANDURILOR COPX1Virginia Vini Popescu
„Imagini din holograma gândurilor”
Editura Dandes-Press
Drobeta Turnu-Severin, 2019

O carte deosebit de complexă, un corolar al creațiilor literare semnate Virginia Vini Popescu, într-un bilanț provizoriu, necesar, retrospectiv, despre lucrurile și ființele importante din viața autoarei, menite să dea mărturie despre personalitatea sa copleșitoare, înclinată spre descoperirea și cultivarea frumosului sub toate aspectele sale. Și într-adevăr, cartea cuprinde, de la interviuri, în care o cunoaștem mai bine, la prezentări și recenzii de cărți, la evenimente cultural-artistice presărate cu multă, multă poezie. Ea este dedicată venerabilei sale mame, Eugenia Alexandrescu, cu lacrima recunoștinței, a iubirii și a venerației față de ființa care i-a dat viață. Ei i-a închinat autoarea primul poem omagial: „MAMĂ, UNIVERS DE DOR…”: „Mamă, univers de dor,/ Rădăcina mea cea tare, Mă străpunge un fior/ Când spun mamă şi mă doare.// Galaxia mi se-nchide,/ Dacă tu mă laşi cu dor,/ Nu ceda morţii perfide,/ Fiindcă mamele nu mor.// Fă, tu, Doamne, o minune,/ Ca toţi fiii şi nepoţii/ Lângă ea să se adune/ Şi s-o ia din gheara morţii!// Pentru faptele ei bune,/ Să faci, Doamne, din vis floare,/ Să rămână-n astă lume,/ O mamă nemuritoare!”

Citește mai mult:Cezarina ADAMESCU:  O RĂSPLATĂ  PE MĂSURA ÎNFĂPTUIRILOR VIEȚII - ARTA DE A MENȚINE APRINSĂ LUMINA

Dorel Octavian RUSU: CUVÂNT ÎNAINTE LA „CARTEA SABINEI”

CARTEA SABINEI copx1Ajunsă la statura interioară și temporală a deplinei maturități, scriitoarea, editoarea și omul de cultură cu multiple valențe, Sabina Măduța, se revelează cititorilor și tuturor celor care știu să prețuiască arta cuvântului și trăirile spirituale adânci printr-un nou volum, făcându-și pe filele lui un amplu portret literar, căruia i-a pus un nume semnificativ: „Cartea Sabinei” și în care a așternut unele din cele mai valoroase sedimente ale operei sale scriitoricești. Drept preambul, ilustrează cartea cu un splendid tablou în care se străvede pe sine, realizat de prof. Cristian Petru Bălan, ce pune în lumină o frumoasă tânără care lecturează cu trăire adâncă un volum, încadrată de splendide flori suave, precum este și mesajul ce-l transmite privitorilor.

Mare și constantă iubitoare de carte încă din copilărie și tinerețe, devoratoare de literatură
beletristică și de poezie, chiar din vremurile pe care le-a prins când iluminatul caselor se făcea cu lampă, Sabina Măduța și-a pus în turnul de fildeș al sufletului său și i-a idealizat pe scriitorii preferați, lectura devenindu-i cea mai însemnată hrană spirituală. A citit cu pasiune și voluptate cele mai însemnate volume din literatura românească și străină, care i-au fost călăuzitoare cu prisosință destinului său literar. Textele alese de autoare pentru această antologie n-au fost selectate la întâmplare, ci vin să înfățișeze cele mai îndrăgite personalități literare și culturale asupra cărora Sabina Măduța s-a aplecat cu cinstire și uneori chiar cu venerație, pentru a le evidenția strălucirile diamantine ale spiritualității și creațiilor lor. Într-una din poeziile sale, autoarea ne destăinue obârșia numelui său, de care a fost mândră întotdeauna; „Am fost botezată Sabina/ așa-i plăcea preotului/ să le dea nou-născuților/ Nume latine./ Dar când el s-a trezit/ Înflorit pe buzele dragostei/ Și-n inima iubiri de Țară/ Am înțeles gândul părintelui Vasile Goldiș/ Când m-a botezat Sabina” (din poezia „Nomen”)

Citește mai mult:Dorel Octavian RUSU:  CUVÂNT ÎNAINTE LA „CARTEA SABINEI”

Elena BUICĂ: FARMECUL POEZIEI EMILIEI DĂNESCU

DANESCU Emilia VOCILE UNBREI cop1Parcurgând paginile volumului „Vocile umbrei”, apărut în 2017, la Editura „Antim Ivireanu” din Râmnicu Vâlcea, printre rânduri m-a urmărit chipul autoarei, Emilia Dănescu, rămas același din timpul când am cunoscut-o. Tonalități diferite i-au învăluit întreaga ființă, dar a rămas aceeași față îndreptată spre soare, același zâmbet cald și plin de cordialitate, ca o promisiune că e gata să se dăruiască dacă am nevoie, așa cum a făcut-o de atâtea ori. De atunci, cam de zece ani, i-am păstrat un gând curat pentru acea rază de soare care o însoțeşte și pe care, mai apoi i-am zărit-o și în poeziile sale, chiar dacă uneori se aud și ecouri ale tristeții subterane: „Dă-mi un semn de prietenie,/ ori o jumătate de lună./ Hai să împărțim în două/ singurătatea,/ într-o zi bună.// Și mai dă-mi un sâmbure/ de speranță,/ să-l sădesc în inima mea.// Poate va încolți la primăvară,/ poate va înflori la vară/ și va rodi în toamna mea/ târzie,/ într-o altă carte/ de poezie.// Pentru tine, prietene” (Pentru tine, prietene).

Revărsarea caldă și echilibrată a confesiunii din poezia sa, cred că a ținut clipa în loc dilatând-o prin farmecul cuvântului bine temperat. La aceasta, cred că a contribuit și starea de grație numită fericirea personală, născută din fericirea în doi, așa cum își dorește: „Și doi să fim doar cu iubirea noastră,/ În răsărit și-n asfințit de soare” (Să fim doi).

Tema dominantă a volumului este iubirea pe care poeta o trăiește din plin în cea de a doua parte a vieții sale. „Poemul rugăcine”, cu dedicația „lui Mihai Antonescu” este edificator, „Dacă aș ști să cânt,/ ți-aș cânta./ Dacă aș ști să pictez,/ te-aș picta.// Cum știu doar să scriu,/ uite, îți dărui poemul ăsta, să-ți fie de liniște/ și rugăciune în zi de post,/ să-ți alunge umbrele dimineților/ și ceața din priviri.// Apoi tocmesc o ceată de îngeri, / dimpreună cu Dumnezeu,/ să-ți aprindă lumina/ în paginile cărții tale,/ ce stă să se nască.”

Citește mai mult:Elena BUICĂ:  FARMECUL POEZIEI  EMILIEI DĂNESCU

Haidi S. SIMON: VALERIU CÂMPEANU - OAMENI, VALORI ȘI DESTINE

oameni valori destinePoetul, scriitorul, eseistul Valeriu Câmpeanu este cunoscut de mult timp cititorilor israelieni din scrierile sale publicate în „Revista mea” cu ani în urmă, și mai recent, nu o dată în „Revista familiei”. Pe pagina de față simt nevoia să exprim impresiile mele despre volumul de memorii ale scriitorului, întitulat atât de sugestiv, „Oameni, valori, destine”. Țin în mână o carte subțire de 132 de pagini, întrebându-mă cum a reușit autorul să cuprindă într-un spațiu atât de mic amintiri minunate despre niște oameni de cultură români, pe care i-a cunoscut în diferite perioade de viață. Cu unii prin relații de lucru, cu alții prin legături de prietenie, simpatie și admirație profundă. Cititorul reușește însă să-i cunoască sau să-i recunoască pe toți, datorită portretelor fidele, cinstite și fără ascunzișuri pe care ni le oferă scriitorul acestui volum de amintiri. Acțiunea cărții se petrece în Craiova, deseori și în București, în perioada comunismului, apoi și în timpul revoluției din 1989 la care autorul participă cu entuzism tineresc, cu dăruire și speranțe într-un viitor frumos pentru țara sa.

Urmează apoi dezamăgirea, întrebările pe care și le punea fiecare participant la acest act patriotic despre adevărații conducători ascunși în spatele elanului patriotic al multor tineri care și-au sacrificat viața, fără a afla cine împotriva cui luptă cu adevărat, cine va obține până la urmă victoria pentru a se bucura de ea. Ajungând în acest punct, autorul se retrage din mișcarea revoluționară, fiind dezorientat și depășit de situație. Și nu era singurul, astfel că în perioada următoare, postrevoluționară, au intrat în conducere alte persoane, interesate de a ocupa poziții înalte, lăsând idealurile în urmă, pe mormintele victimelor.

Citește mai mult:Haidi S.  SIMON:  VALERIU CÂMPEANU - OAMENI,  VALORI ȘI DESTINE

Valentina TECLICI: FEMEIA ETERNA POVESTE, CÂNTATĂ PE STRUNELE TIMPULUI DE TRUBADURUL ZĂRILOR

BIRTU PIRAIANU TICTAC cop1„Tic-tac, Tic-tac…”
Viorel Birtu-Pîrăianu
Editura Singur,
Târgoviște, 2017

Literatura românească s-a îmbogățit cu încă un volum de poezie autentică. Este vorba de volumul „Tic-tac, Tic-tac…” al poetului Viorel Birtu-Piraianu, care de-a lungul anilor a rămas fidel genului liric și a publicat până în prezent 28 de cărți și și-a presărat poemele în peste 30 de antologii. Teme diverse, cum ar fi destinul poetului, căutarea de sine, ireversibilitatea timpului, tristețea despre declinul țării, iubirea efemeră și eternă străbat volumul.

Obsesia pentru timpul și viața risipite prea repede de poet și orice ființă trecătoare, oboseala, tristețea, acceptarea și o oarecare împăcare de sine, sunt prezente ca un laitmotiv și justifică titlul dat cărții: „mă sufocă timpul/ iar privirea curge/ între dor și sânge/ flăcări ard în ceruri/ țipă în mine ultimul atom/ poate ești aceea/ ce o aștept în ani” (Amurgul pustiu); „offf, câte aș vrea/ dar jocul ăsta s-a sfârșit/ așa că am plecat și eu un pic/ să dorm o clipă/ am obosit, să mor în fiecare zi...” (Aș vrea); „azi sunt bolnav/ timpul a trecut/ risipit de mine, de tine/ de oricine ce trece, ce vine” (O lacrimă într-un suspin); „sunt atât de obosit/ de viață/ de mersul orb, prin ceață” (Aștept)

„Tic-tac, Tic-tac…” este un volum al permanentei căutări de sine: „nu știu cine sunt/ mă doare tăcerea/ arde durerea ultimului cuvânt/ privesc la cer/ mă uit la viată/ cum se scurge/ cum picură/ implacabil în gol” al acceptării și resemnării: „merg pe picioare amputate/ rostesc cuvinte frânte / adun cuvinte din cioburi de gânduri/ și tac printre rânduri” (Printre gânduri amputate); „am înțeles că sunt acel/ ce nu mai sunt” (Drumul) Dar și de autodefinire și despre destinul poetului: „sunt un copac/ pe țărmul unui gând/ lovit de oameni, timpuri/ curg și curg” (…) „în zori,/ eu înverzesc mereu/ doar pentru voi” (Copacul): „eu nu's de aici/ nici de dincolo/ sunt un absent prezent” (…) „stau trist și obosit în goliciunea zbuciumată a sufletului/ o proiecție finală/ a unui vis ucis/ de oameni, de viață” (În față); „sunt o păpușă stricată” (Păpușa stricată); „eu trubadur al zărilor” (Pașii iubirii): „sunt suflet obosit/ dezvelit de idei/ chinuit de gânduri” (…) „sunt parte dintr-o parte/ găsită ieri în altă parte” (Timp rătăcit); „trubadurul clipelor ce trec” (Pe corzile gândurilor); „sunt flacără aprinsă/ în trupul ăsta efemer” (Lacrima sufletului); „sunt pescarul mărilor albastre/ o umbră/ rătăcită în timp peste ape” (Pe țărm); „scriu și scriu/ cu pana gândului și sângele trupului/ pe scoarța sufletului” (Scrisoarea).

Citește mai mult:Valentina TECLICI:  FEMEIA ETERNA POVESTE, CÂNTATĂ PE STRUNELE TIMPULUI DE TRUBADURUL ZĂRILOR

Codruț Marian STROIA: „SUFLETUL... LA CONTROL” SAU DINCOLO DE APARENȚE

SAG SUFLETUL LA CONTROL cop1În ultima sa carte, „Sufletul... la control”, poetul Gheorghe. A. Stroia reliefează un tărâm în care cuvintele sunt tranșate până la esență. Acestea înglobează, prin concentrația lor, o lume, un univers, în care realitatea este văzută prin prisma omului ce observă că după o viață întreagă, toată averea lui este de fapt timpul, iar el nu este decât un cărunt în barba infinitului, un om ce a reușit să vadă dincolo de rozul falsului cotidian.

În primul rând, ființa creatoare denunță verosimil adevărul dur, care, în deprinderile de zi cu zi ale contemporanilor, este îmbrăcat într-un tumult de vorbe dulci, de emoții false și admirație perfidă. Emoțiile lor de fațadă, izvorâte din caracterul oamenilor „de carton”, au ca scop mascarea acestuia, îngropându-l dincolo de vama rațiunii. Ființa poetică scoate adevărul la iveală, creionând portretul realității, reprezentată de fragilitatea ființei raportată la natura adânc batjocorită în decursul anilor: „eu am îmbătrânit,/ el e încă un copil”(am trăit).

Excesul liniștii amuțește freamătul constant al sufletului: „așa, ca pe un hap amar/ care-ți face bine;/ prea mult... devine toxic” (liniștea). De asemenea, întâlnim motivul decăderii îngerilor: „doar cad pe pământ,/ atunci când/ le atârnă prea greu.../ aripile.” (îngerii nu mor); interesant este și modul în care izbutește adevărul să biruiască minciuna în peisajul actual: „adevărul/ are rănile/ atât de adânci,/ încât îneacă minciunile/ în sânge...”(adevărul).

Datorită sensului conotativ bogat al creației, aceasta are un univers pictat în spatele cuvântului - baza universului văzut; se evidențiază următorul aforism: „frunzele/ nu vor deprinde/ niciodată zborul,/ fără să existe copacul/ de care să se desprindă” (frunzele). Analizând această frază putem obţine imaginea sacră a familiei - „frunzele-copii” care cad, dar numai datorită copacului/ părinților, izbutind a fi purtaţi de valurile vieţii pe marea destinului.

Citește mai mult:Codruț Marian STROIA:  „SUFLETUL... LA CONTROL” SAU DINCOLO DE APARENȚE

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: TÂLCUL DESTĂINUIRILOR

BRANDEA Sergiu DESTAINUIRI cop1În urmă cu aproape cinci ani l-am întâlnit pe domnul Sergiu Brandea la o memorabilă activitate culturală organizată de doamna Doina Meiseles în splendida sa reşedinţă din Tel Aviv. Ne-am adunat atunci aproape o sută de scriitori, poeţi şi publicişti de limbă română, majoritatea din Israel, iar onoranta participare a ambasadorilor României şi Republicii Moldova la acest eveniment a fost de natură să sublinieze importanţa sa. Sunt şi acum convins de faptul că dincolo de prestigiul gazdei, dar şi excepţionala sa capacitate managerială, ceea ce a contribuit la succesul evenimentului a fost şi farmecul uriaşei personalităţi a bunului nostru prieten Harry Ross pe care l-am sărbătorit cu acest prilej.

Pe domnul Brandea nu-l cunoşteam personal însă citisem cartea „Strâmba”, lansată în anul 2010 şi care urma să facă o strălucită carieră aflată atunci abia la început. Am discutat despre carte, am mai povestit câte una-alta, deoarece ne legau unele amintiri comune din Bârladul tinereţilor sale şi am rămas în contact, astfel că peste un timp când a apărut volumul „Confidenţe” am scris despre carte cu un entuziasm absolut firesc având în vedere faptul că eram deja familiarizat cu stilul autorului.

Şi, iată, după aproape un deceniu de la prima apariţie editorială, Sergiu Brandea mă onorează dăruindu-mi un nou volum intitulat de data aceasta: „Destăinuiri”. Volumul, apărut la editura „24 Ore” din Iaşi şi prefaţat de cunoscutul critic literar Ioan Holban dovedeşte şi prin aceasta faptul că numele autorului tinde să devină renume, un bun şi apreciat renume, cu cititori nu numai în Israel, ci şi în România.

Citește mai mult:Mihai BATOG-BUJENIȚĂ:  TÂLCUL DESTĂINUIRILOR

Web Analytics