Irina AIRINEI (Tel Aviv, Israel) UN DIALOG PORNIT DE LA O CARTE: „FETIȚA CARE ERAM” DE CLEOPATRA LORINȚIU

LORINTIU Cleo FCE cop1(„Despre povestea unei cărți, a unui timp, a literaturii pentru copii, despre nostalgie și prietenie.Totul pornește astăzi de pe Facebook și faptul că cineva (doamna Ionela Gavriliu) a scris ceva care m-a tulburat foarte. A scris: „Am adorat cartea asta...” A fost cel mai frumos cadou.” (scrie Cleopatra Lorințiu)

Irina AIRINEI: Înainte de toate te-aș întreba care a fost cel mai frumos moment din viața ta, în ultima perioadă?

Cleopatra LORINȚIU: Cel mai frumos moment a fost acela în care am văzut pe Facebook un comentariu așezat sub aunțul editurii Universul Academic, scris de cineva total necunoscut mie, doamna Ionela Gavriliu, după reeditarea cărții „Fetița care eram”. Cineva care scria atât „Am adorat cartea asta...”.

Irina AIRINEI: Dar multă lume te felicitase și te alintase pentru reeditare. Chiar și eu! Mă simt nedreptățită. Ana Iorga îți dedicase emisiuni pe un canal de televiziune foarte frecventat, i-ai pus o frază spusă de ea odinioară dintr-o emisiune „Cărțile vieții mele”, pe coperta a patra a reeditării, Diana Soare a scris ceva remarcabil, nu te plânge că nu ai fost luată în seamă.

Cleopatra LORINȚIU: Nu mă plâng, sunt recunoscătoare cititorilor mei, chiar și aceia care obligați de includerea unor texte în programele școlare, în manuale și caietele acelea de referate (care nu existau pe când eu eram școlăriță) au ajuns măcar fragmentar la carte. De altfel literatura pentru copii a fost o dorință a mea de vreo 25 de ani, după care mi-am dat seama că sunt confuză în privința termenului și am abandonat.

Irina AIRINEI: Cum adică „confuză”? Dar ce e în defintitiv „literatura pentru copii”? Ce e sintagma asta? Dincolo de o Secție din breasla Uniunii Scriitorilor confruntată cu mari probleme mai degrabă cu iz sindical.

Citește mai mult:Irina AIRINEI  (Tel Aviv, Israel) UN DIALOG PORNIT DE  LA O CARTE: „FETIȚA CARE ERAM” DE CLEOPATRA...

Cristina Oprea: Interviu cu Zoltan Mladszi Ionescu – colecționar de artă

Dl Zoli IonescuÎn urmă cu ceva timp l-am cunoscut pe domnul Mladszi Ionescu – colecționar de artă, președintele Asociației Culturale ,,Casa Colecțiilor”, asociație pe care o conduce alături de soția sa Laura Ionescu și câțiva prieteni de suflet. Am fost invitată în vizită la familia Ionescu unde am fost foarte impresionată de colecția sa și am dorit să aflu despre ceea ce este colecționarul de artă.
Cristina Oprea: Vă întrebam cum ați început colecția dumneavoastră?
Zoltan Mladszi Ionescu: Eu am început să colecționez printr-o întâmplare. Cu toate că eu am avut tangență cu arta, am făcut liceu de muzică, Institutul Militar, dar niciodată nu m-am oprit cumva asupra artei, adică în modul de a colecționa. Pentru că un colecționar nu este doar cel ce le colecționează...

Cristina Oprea: Le adună.

Citește mai mult:Cristina Oprea: Interviu cu Zoltan Mladszi Ionescu – colecționar de artă  

George Ovidiu DINICĂ: VORBIND DESPRE ANTOLOGII ȘI TRADUCERI CU PROF. DANIEL IONIȚĂ

IONITA Daniel 2018 AGeorge Ovidiu DINICĂ: Sunteți un autor recunoscut internațional care v-ați implicat în viața literaturii române locuind în Australia, aveți în palmares mai multe realizări importante precum Antologia „Testament” cea mai completă antologie de poezie din istoria literaturii române în același timp sunteți profesor de menegement dar și traducător. Unde a început destinul dvs literar?

Daniel IONIȚĂ: Probabil din copilărie. Aveam îndemânare la scris. Îmi aduc aminte că pentru lucrările (extemporale, teze, etc) de limba și literatura română citeam poemul/piesa/romanul, dar nu citeam niciodată analizele literare din manual, sau recomadate de profesori. Și cu toate acestea luam note foarte bune, reușind să sintetizez și să analizez textul destul de bine, primind aprecieri din partea profesorilor despre originalitatea comentariilor mele. Aceasta era încurajator pentru un copil de 14-16 ani. Dar dacă vă referiți la publicații, atunci desinul literar a apărut odată cu două volume (publicate la câteva luni unul după celălalt cu Editura Minerva din București) – „Testament – Antologie de Poezie Română”/„Testament – Anthology of Romanian Verse” (o colecție de poeme traduse de mine și de colegii mei lingviști și specialiști în poetică din Sydney, Australia, și apoi „Hanging Between the Stars”/„Agățat între stele”, volum bilingv de vesruri proprii. Au urmat apoi încă șase volume (poezie proprie, antologii, inclusiv una a poeților de peste Prut, din Basarabia), contribuții la reviste, eseuri etc. Lista evoluează...

George Ovidiu DINICĂ: aveți un model cultural de urmat?

Daniel IONIȚĂ: Probabil că renascentismul este modelul care mi se potrivește. Nu spun că îl urmez, ci doar că îmi este în mod natural apropiat. Sunt interesat și activ în domenii diverse, de la literatura și traducere, la dinamica socială a organizațiilor, psihologie (formarea mea academică inițială), la muzică (clasică și folk), la știință (fizică, biofizică, statistică). De fapt aceste interese foarte diverese interese informează și direcționeză inspirația mea literară, foarte eclectică, dar și integrativă.

George Ovidiu DINICĂ: Cu ce scriitori din România sunteți prieten și ce anume a determinat prietenia dumneavoastră?

Citește mai mult:George Ovidiu DINICĂ:  VORBIND DESPRE ANTOLOGII ȘI TRADUCERI  CU PROF. DANIEL IONIȚĂ

,, Urc pe scenă cu încredere” interviul cu interpretul de musică populară Mihai Trif de Cristina Oprea

Mihai Trif 2Admir și doresc să discut cu oamenii frumoși sufletește pe care îi descopăr, consider, nu întâmplător. Așa a fost și minunata întâlnire, pe scenă, cu domnul Mihai Trif solist de muzică populară din zona Clujului. Prezentând un anumit spectacol, am rămas impresionată de căldura vocii sale, de modul demn de a purta costumul tradițional. Un alt spectacol la care din nou ne-am văzut pe scenă, eu prezentând acel eveniment, a fost un spectacol caritabil. Domnia sa a acceptat de la bun început să participe oferind din suflet, publicului prezent, frumusețea cântului ardelenesc.De fapt domnia sa este alături de cei care suferă fizic, prin intermediul asociației pe care o are. Am descoperit, în urma unui scurt dialog, ce profunde și pline de sens sunt mărturisirile domnului Mihai Trif. Cu mulțumiri pentru acordarea acestui interviu, îl redau mai jos și pentru dumneavoastră, cititorii.
Cristina Oprea: În lumea grăbită și actualmente panicată din cauza aceste pandemii vă întreb mai se dorește o reîntoarcere la vechile tradiții populare?
Mihai Trif: Un moment dureros pentru un artist! Ochi triști, zâmbete ascunse, sala de spectacol închisă, o manipulare la tv și tradițiile rămân în arhivă și în cărți. Cred că reîntoarcerea la vechile tradiții este dificilă în aceste timpuri! Tinerilor trebuie să le exemplifici, să le arăți simplitatea satului de odinioară, să îmbrace un costum popular și trebuie ajutati să înțeleagă textul doinei/baladei, altfel nu au cum să înțeleagă vechile tradiții.

Citește mai mult:,, Urc pe scenă cu încredere” interviul cu interpretul de musică populară Mihai Trif de Cristina...

Interviu cu jurnalistul Cristian Bucur

Cristian Bucur”Pentru noi cei din diaspora este important schimbul de informații între jurnaliștii trăitori în cele 4 colțuri ale lumii, de unde și utilitatea unei Asociații de jurnaliști cum este AJRP”
Lucreția Berzintu în dialog cu jurnalistul Cristian Bucur, Canada
Motto: În măsura în care ceilalţi oameni trec prin viaţă şi nu lasă nicio urmă, ca peştele care trece prin apă şi nu lasă nicio urmă, ziaristul este cel care lasă câte o urmă prin zilele trăite, prin intermediul articolelor pe care le scrie, prin intermediul unei imagini, prin intermediul unei atitudini. De aceea, ziaristica este poate una din cele mai frumoase meserii...(Nicolae Dabija în ziarul EverydayJournalism, interviu, 17 decembrie2012)
Lucreția Berzintu (L.B.): - Mass-media, definită ca ”a patra putere în stat”, în ce măsură își exercită acest rol, astăzi?
Cristian Bucur (C.B.: - Presa de azi are o responsabilitate foarte mare, deoarece complexitatea si multitudinea surselor de informație implică o mult mai atentă validare. Nu mai este suficient să vedem un eveniment, trebuie însă și interpretat, însă fără a induce cititorului, ascultătorului sau privitorului vreo idee deja fabricată.
L.B.: - Cum apreciezi presa de limba română din afara României vizavi de cea din România?
C. B.: - Opinia mea a fost și rămâne că presa de limba română din afara României este mai liberă. Dezavantajul este că aceste publicații, emisiuni sau site-uri dispun de mijloace financiare foarte reduse, de unde și lipsa corespondenților plătiți. Presa din România este, în general, aservită intereselor politice susținute de patroni.
Pentru noi cei din diaspora este important schimbul de informații între jurnaliștii trăitori în cele 4 colțuri ale lumii, de unde și utilitatea unei Asociații de jurnaliști cum este AJRP.

Citește mai mult:Interviu cu jurnalistul Cristian Bucur

Cristina Oprea: Despre prietenia dintre un colecționar și un artist

cu dl Zoli si maestruÎntr-un interviu, publicat recent, luat pictorului Mircea Maximilian Boeriu menționam faptul că l-am cunoscut prin intermediul colecționarului Zoltan Mladszi Ionescu, un pasionat de cultură, de artă, care alături de doamna Laura - soția și domnișoara Carla – fiica, cu eforturi mari, salvează de la uitare obiecte de patrimoniu, punându-le, pe unele dintre ele, într-un nou circuit. Am dorit să ascult povestea prieteniei dintre dânsul și Mircea Maximilian Boeriu povestită chiar de domnul Zoltan Mladszi Ionescu.
Cristina Oprea: Domnule Zoltan Mladszi Ionescu suntem la dvs., în casă, în frumoasa dvs colecție pentru care, din tot sufletul vă felicit. Cum este să fi pasionat de artă, nu numai că o iubești, dar o și aduni și cu mare dragoste o oferi celorlalți.
Zoltan Mladszi Ionescu: Ca să vă răspund la întrebare, simplu, este o binecuvântare. Dar înainte de toate vreau să vă mulțumesc că ați dat curs invitației. Vă mulțumesc că astăzi sunteți aici alături de maestru Mircea Maximilian Boeriu, care într-adevăr este o bucurie să îl avem printre noi astăzi. Domnul Maximilian Mircea Boieriu așa cum știți și cum va povestit, recent s-a întors de la o mare expoziție pe care a avut-o la București la Galeria ,,Căminul Artei”, am înțeles că a fost un succes, o bucurie și o împlinire pentru maestrul Mircea Maximilian Boeriu. A fost un țel care și l-a dorit, un obiectiv pe care l-a dorit...
Mircea Maximilian Boeriu: Mi l-am dorit toată viața...

Citește mai mult:Cristina Oprea: Despre prietenia dintre un colecționar și un artist  

,,Vreau să simt, să miros culoarea, să simt materia cu care lucrez” interviu cu pictorul Mircea Maximilian Boeriu – de Cristina Oprea

IMG 20200819 WA0004Pictorul Mircea Maximilian Boeriu s-a născut la Câmpina în 27 aprilie 1949 și a urmat cursurile Facultății de Arte Plastice din Cluj-Napoca și ale Universității de Vest din Timișoara. Este nepotul de frate al baronului Ioan Boeriu, general ce a participat la Alba-Iulia la 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională.
În urmă cu aproape un an îl cunoșteam pe maestru Mircea Maximilian Boeriu prin intermediul colecționarului de artă Zoltan Mladzsi Ionescu, președintele Asociației Culturale ,,Casa Colecțiilor”, care a venit cu propunerea să-i organizăm o unei expoziție personală la galeria de artă ,,Valer Suciu” din Turda.
Evenimentul a avut loc în octombrie 2019 bucurându-se de succes. Apoi l-am reîntâlnit pe Mircea Maximilian Boeriu la Palatul Cultural din Blaj unde am fost invitată la vernisaj, tot prin intermediul prietenului său colecționarul, cum îi spune pictorul, cu mare drag.
Bucuria a fost foarte mare când am fost invitată de familia Ionescu – Zoltan și Laura la casa lor din județul Cluj unde l-am revăzut pe maestru Boeriu și am purtat un dialog pe care aș dori să vi-l ofer spre lectură și dvs.
Cristina Oprea: Bine ne revedem domnule Mircea Boeriu și nu întâmplătoare este această întâlnire pentru că, în lumea artei pășim fie în lumea artelor contemporane așa cum dvs. sunteți un redutabil artist plastic contemporan, dar ne mai întâlnim în lumea artelor de odinioară în casa colecționarului Zoltan Mladzi Ionescu. De curând ați avut expoziție la București. Cum a fost? Cum ați fost primit? Câte lucrări ați expus?

Citește mai mult:,,Vreau să simt, să miros culoarea, să simt materia cu care lucrez” interviu cu pictorul Mircea...

Irina AIRINEI: INTERVIU CU MARIA GĂITAN-MOZES - AMINTIRI DESPRE ȘCOALA DE LITERATURĂ „MIHAI EMINESCU”

SCOALA DE LITERATURA M EMINESCU1955Irina AIRINEI: Care sunt primele amintiri din viața poetei Maria Găitan?

Maria GĂITAN-MOZES: M-am născut în Basarabia și am venit în România în 1943. Am învățat primul an la Chișinău la o școală de educatoare și norocul a fost că toată administrația școlii a fost transferată în România. Dar, în România, am venit la... nimeni. Noroc că am găsit un consătean care m-a găzduit și, după aceea, când a început școala, internatul a fost casa mea. Mai aveam doi frați în România. Am terminat școala în ꞌ49. Cât am fost în școală am trăit sub pavăza unei evreice minunate care era directoare și care ne-a cazat undeva în spatele școlii pentru a nu fi găsite și trimise înapoi. Tata era mort deja. La terminarea școlii m-au trimis la una dintre primele gospodării colective, Livedea, ca educatoare la grădiniță și acolo eram vizitată de oameni politici, scriitori, pictori, muzicieni. Și, într-o zi, a venit acolo Veronica Porumbacu. Unde s-o găzduiască? La mine. La urmă, poeta mă întreabă: „Dar cine îți face materialul didactic pentru copii?ˮ La care eu i-am răspuns: „Eu singură îmi fac materialul,în special poeziile. Am trimis și la concursuri, am început să fiu premiată.” Veronica Porumbacu mi-a citit versurile. O poezie a mea a fost publicată în Viața Românească.

Irina AIRINEI: Efectul era previzibil...

Maria GĂITAN-MOZES: Într-adevăr, am fost trimisă să fac parte din prima promoție a Școlii de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu", școală care urmărea educarea în spirit comunist a viitorilor scriitori și critici literari meniți să creeze „literatura nouă” în Republica Populară Română. Școala de literatură oferea condiții materiale foarte bune într-o perioadă de penurie generală impunându-ne nouă, elevilor o disciplină aproape cazonă și o adevărată cenzură asupra minții și vieții fiecăruia dintre noi.

Irina AIRINEI: Considerați școala un rateu, așa cum o definește un cercetător?

Maria GĂITAN-MOZES: Deloc! În primul rând, în școală se prefigurau talente care vor deveni scriitori de valoare, oameni cunoscuți. Aurel Rău, Victor Felea de la Iași, Dumitru Ignea, Geogeta Sauciuc, viitoarea soție a lui Ion Istrate, Mira Iosif, Fiduș, Carol Isac și Ion Țârnu, critic, S. Damian, Paul Anghel, Ștefan Iureș, Ilie Purcaru, Ștefan Bănulescu, Cernescu. Eu venisem de la Livedea la Școală în prima promoție în care mai erau Olga Tudorache, Aneta Argint, Dumitru Hâncu. Proveneau din diverse domenii, zidari, țesătoare, eu eram educatoare... Talentați toți. Și acolo, profesori i-am avut pe domnul Gafița, pe domnul Andrei Strihan, pe Silvian Iosifescu. Iar școala era condusă de Petre Iosif. La Școala de Literatură era un entuziasm de nedescris... școala a fost un lucru foarte bun și a adunat oameni de mare talent. Georgeta Horodincă, bunăoară, era prietena mea. O constelație de talente pe cerul literelor românești s-a născut aici.

Citește mai mult:Irina AIRINEI:  INTERVIU CU MARIA GĂITAN-MOZES - AMINTIRI DESPRE ȘCOALA DE LITERATURĂ „MIHAI...

George ROCA: INTERVIU CU UN JURIST - CONF.UNIV. DR. COSMIN DARIESCU

DARIESCU Cosmin xGeorge ROCA: Domnule Cosmin Dariescu, mulțumesc ca ați acceptat acest interviu. Pentru a vă dezlega puțin misterul în care sunteți învăluit... să începem cu titlurile care se perindă în fața numelui dumneavoastră: avocat, doctor, cadru universitar...? De ce facultatea de drept? Motivația va rog!

Cosmin DARIESCU: Stimate domnule George Roca, sunt onorat de șansa acestui interviu! Îngăduiți-mi să urez cititorilor revistei și dumneavoastră, multă sănătate, prosperitate, speranță și forță de adaptare! Chiar dacă titlurile enumerate mai sus par intimidante și deconcertante la prima vedere, totuși, ele se ordonează în urzeala destinului meu, prin legături logice și psihologice pe care le voi preciza. Dintotdeauna am simțit imboldul deslușirii motivelor ce i-au îndemnat pe cei etichetați în mod disprețuitor de majoritatea societății să abordeze conduita imputată. Explicația acestei neobișnuite dispoziții o găsim în realitatea epocii Ceaușescu (în disonanța dintre propagandă și realitate) și în istoria personală a familiei mele (bunicul dinspre mama, pe nume Gheorghe Dragomirescu, a murit ca deținut politic la Periprava în decembrie 1959). Așadar, în 1997, cariera de avocat mi s-a părut mai atractivă, mai potrivită firii mele, decât alternativa magistraturii. Concomitent cu avocatura, am început lungul drum al învățământului universitar. Am devenit preparator universitar la Facultatea de Drept a Universității „Mihail Kogălniceanu” din Iași - una din primele universități private. Aveam în atribuții seminarele de Drept roman (curs predat de profesorul Mihai Vasile Jakotă - o personalitate în materie). Profesorul Jakotă mă remarcase din timpul studenției. Întrucât și în acea vreme, titlul de doctor era indispensabil pentru o carieră în învățământul superior, în decembrie 1998, am devenit doctorand al profesorului Jakotă, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, studiind Dreptul internațional privat. În 21 mai 2004, mi-am susținut public teza de doctorat cu titlul „Relațiile personale dintre soți în dreptul internațional privat” și mi s-a acordat titlul de doctor în Științe juridice. Astfel, am dobândit acest onorant titlu care îi destinde pe cei ce se interesează de mine, prin forța calamburului „Doctor în Drept”!.

George ROCA: Câteva cuvinte despre juristul Cosmin Dariescu!

Citește mai mult:George ROCA:  INTERVIU CU UN JURIST - CONF.UNIV. DR. COSMIN DARIESCU

Web Analytics