George ROCA: DIALOG FLUVIU CU „BĂTRÂNUL SCRIITOR” CORNELIU LEU

LEU Corneliu 1932 2015 wbGeorge ROCA: Distinse domn Corneliu Leu, vă ştiu de foarte mulţi ani ca scriitor, editor, promotor cultural, critic literar, analist politic, realizator şi producător de film... încă de pe vremea dinainte de 1989, când eraţi directorul Casei de Filme Nr. 4 şi scriaţi romane istorice. După câţiva ani de la această dată, eu i-am numit „mai dormanţi”, v-aţi facut reapariţia vertiginos şi plin de har şi dar pe scena scrisului românesc.

Corneliu LEU: Vreau, nu vreau, trebuie să corectez titlul Domniei Tale. Din păcate, astăzi sunt „bătrânul scriitor”. Şi chiar aş vrea să ne concentrăm privirea pe acest aspect fără să fiu flatat cu alte atribute. Mă consider un profesionist al scrisului şi mă concentrez pe beletristică şi publicistică. Că le fac pe hârtie, că le fac pe peliculă, că le fac prin viu grai convocând adunări, dezbateri publice, alte acţiuni culturale, că o fac, iată, în ultima vreme pe internet, astea sunt modalităţi de exprimare, dar nu depăşiri ale domeniului meu. Dacă, din ele rezultă idei care fac paleta mai largă, cu atât mai bine. Dar nu înseamnă că mi-aş permite să încalc meritele altor profesii şi calificarea celor care s-au străduit, ca şi mine, să cultive cum trebuie domeniul lor. Celelate lucruri despre care vorbim: editor sau redactor, sau producător de filme, de emisiuni tv., de spectacole, de iniţiative culturale publice (pentru că şi acolo tot „producător” trebuie să fii, adică să produci ceva dacă eşti om de iniţiativă, si nu sa controlezi doar, cum fac, din păcate, funcţionarii publici) constituie numai profesii de rezervă, pe care le-am învăţat cinstit cu aspectele lor manageriale şi de competenţă artistică în domeniu, tocmai pentru a mi-o putea practica mai bine pe cea ce o consider unica importantă. Este, de fapt, vorba de a şti să investeşti tu, sau să administrezi banii altora în scop cultural; să vii cu iniţiativa care este ca şi talentul: o ai sau n-o ai. Comunismul ar fi vrut mai mult să n-o avem, ca să ne lăsăm conduşi. Tocmai de asta, noi trebuie să ne învăţăm să o avem. Dar chiar şi in iniţiative secundare, pornite cu scopul de a ne netezi calea spre cea principală, trebuie să abordăm lucrurile numai şi numai profesionist. Cu cât faci mai bine şi mai exact aceste lucruri întemeiate pe profesie, cu atât stabileşti o bază mai temeinică pentru actul de cultură şi de creaţie spre care aspiri.

George ROCA: Da, să trăiţi... aşa voi face! Voi modifica titlul, adăugând singtama „bătrânul scriitor” dorită de dumneavoastră, dar numai după ce vom termina definitiv acest dialog! Oare îl vom termina vreodată? Sunt atâtea materiale de prelucrat, atât de multe de spus despre activitatea dumneavoastră! Şi... „Tempus Fugit”! Revenind la răspunsul anterior pot să „declar” că sunteţi un „multilateral”... un om bun la toate cele!

Citește mai departe: George ROCA:  DIALOG FLUVIU  CU „BĂTRÂNUL SCRIITOR” CORNELIU LEU

Interviu inedit cu Mircea Cotul, doctorul care salveaza inimi

dr. mircea cotulPeste o mie de copii se nasc în fiecare an cu inima bolnavă. Diagnosticați la timp, micuții pot primi o nouă șansă la viață într-unul din puținele centre medicale din România unde se tratează aceste malformații pediatrice. La Spitalul Monza din București, o echipă de profesioniști cu o vastă experiență operează de la defecte minore până la anomalii complicate.
Detalii despre afecțiunile inimii, dar și motivul pentru care există puțini medici care le pot trata aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor cu șeful Secției de Chirurgie cardiovasculară pediatrică, doctorul Mircea Cotul.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): Sunteți chirurg de 25 de ani. Cum ați ales această latură a meseriei? De ce partea pediatrică?
Dr. Mircea Cotul (Spitalul Monza din București): Este și o tradiție în familie. Tatăl meu a fost profesor universitar la Universitatea din Cluj. A fost o provocare, în urmă cu aproape 20 de ani, când s-a ivit ocazia unui program complex de specializare în străinătate, pe durata unui an, care la sfârșit oferea posibilitatea de a obține un masterat în această latură a chirurgiei cardiace care, în țara noastră, este oarecum inclusă în aceeași specialitate cu cea a adultului. Cu alte cuvinte, nu există o supraspecializare în chirurgie cardiacă pediatrică. Astfel, a fost nevoie să urmez acest program de pregătire în străinătate, iar ulterior, întorcându-mă în țară, am continuat activitatea la Institutul Inimii din Cluj, sub îndrumarea și conducerea Profesorului Doctor Mircea Bârsan. De-a lungul timpului a devenit o pasiune și o provocare, cu atât mai mult cu cât colegii care lucrează în acest domeniu sunt foarte puțini în țară. Rămâne în continuare o specialitate deficitară, deși numărul de cazuri este în creștere și, din păcate, există prea puține centre cu experiență.

De ce există această lipsă? Să fie doar dificultatea meseriei sau mai sunt și alte motive?
Pe de o parte este și dificultatea profesiunii. Trebuie începută la o vârstă tânără ca să poți parcurge în timp de aproximativ 7-10 ani curba de învățare, de dobândire a experienței și, ulterior, să fii capabil să abordezi întreaga patologie cardiacă congenitală.

Cât de scump este acest parcurs pentru un tânăr student la medicină?
Poate fi destul de costisitor. Ar fi de luat în considerare începerea pregătirii într-un centru cu experiență. Acum, după 20 de ani, există cel puțin trei spitale în țară care ar putea oferi baza didactică necesară colegilor tineri pentru instruire. Cu mult timp în urmă, această oportunitate a lipsit și, din păcate, a trebuit să aleg varianta specializării în străinătate, iar acest parcurs a fost susținut personal și pot să vă spun că nu a fost deloc unul simplu.

Citește mai departe: Interviu inedit cu Mircea Cotul, doctorul care salveaza inimi

Stefan Mindea, doctorul scolit in SUA pentru a salva Romania

dr stefan mindeaSătui de salariile mici, de condițiile de lucru, dar și de un sistem mereu bolnav, mii de medici părăsesc România în fiecare an. Au renunțat să mai creadă într-un viitor aici, iar unii își fac bagajele încă din perioada rezidențiatului.
Într-un astfel de context, doctorul neurochirurg Ștefan Mindea a ales să se întoarcă în țară împreună cu familia, după mai bine de trei decenii petrecute în Statele Unite. Avea puțin peste 4 ani când a plecat din țară împreună cu părinții, iar la aproape 40 de ani se poate lăuda cu o carieră de succes la Stanford și cu un loc în topul celor mai buni 5 chirurgi ai spitalului american. A lăsat confortul și toate beneficiile în urmă pentru pacienții români cu care, spune el, are o legătură specială.
Astăzi, Ștefan Mindea operează la cele mai înalte standarde în București și Constanța și se pregătește să devină și doctor de suflete. Neurochirurgul slujește ca diacon la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Constanța, iar după ce va absolvi studiile Facultății de Teologie, va deveni preot.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): Sunteți cunoscut pentru performanțele remarcabile în domeniul neurochirurgiei. Ați fost la Stanford mai bine de trei decenii, unde ați înființat și secția de operații minim-invazive. Vă numărați printre primii cinci cei mai buni chirurgi de acolo. Aveați practic o viață împlinită, trăiați „visul american”. Ce v-a determinat totuși să lăsați „țara tuturor posibilităților” pentru România, de unde – știm foarte bine – tot mai mulți medici aleg să plece?

Citește mai departe: Stefan Mindea, doctorul scolit in SUA pentru a salva Romania

Diana Elena NEAŢĂ: CORINA UNGUREANU-KISS: „DE LA INCEPUT AM FOST ATRASĂ DE LABIRINTUL MUZICII”

UNGUREANU KISS Corina2 wbDr. Corina Ungureanu Kiss este o cunoscută pianistă, dar este teoreticiană şi muzicolog, de asemenea. A fost profesoară de pian la Liceul de Muzică Tudor Ciortea din Braşov, iar elevii ei au fost cu toţii premiaţi atât la festivaluri naţionale cât şi internaţionale. Ca pianistă a susţinut numeroase concerte în Europa şi SUA, a fost premiată la concursurile de pian Hariclea Darclée (Romania) şi Reinhold Gliére (Germania). In calitate de compozitoare a fost recunoscută, primind premiul II, la concursul de compoziţie din Siegburg, Germania. In prezent Corina Ungureanu-Kiss este profesoară în Düsseldorf.
------------------------------------------

Diana Elena NEAŢĂ: Care sunt pasiunile dvs.?

Corina UNGUREANU-KISS: Pasiunile mele au fost mereu: muzica, filozofia, moda (in 1991 am fost Miss Brasov), patinajul artistic şi dansul.

Diana Elena NEAŢĂ: De unde pasiunea pentru muzică? Aţi moştenit-o de la cineva?

Corina UNGUREANU-KISS: Pasiunea pentru muzică a venit de la tatăl meu care şi el la rândul lui a fost muzician, clarinetist în Orchestra de la Ploieşti. De la început am fost atrasă de labirintul muzicii care m-a dus cu timpul într-o lume “abstractă” dar foarte frumoasă, de care nu m-am mai despărţit niciodată.

Diana Elena NEAŢĂ: Cine este compozitorul dvs. preferat? Dar piesa preferată?

Corina UNGUREANU-KISS: Compozitorii mei preferaţi au devint cu timpul mai mulţi. Am pornit la început de la Beethoven, Brahms şi am ajuns să-l înteleg şi să-i ascult muzica lui Anton Brukner, compozitor austriac. De acea am introdus piese de aceşti compozitori în noua mea partitură pentru pian. Însă, ca cel mai aproape de sufletul meu ramane romanticul german Johannes Brahms, el fiind continuatorul lui Beethoven, care a dezavoltat limbajul muzical. Iar pianul este pentru mine ca şi pentru Brahms instrumentul “major nedespărţit al serilor nesfârşite de trudă (de studiu) din copilărie şi adolescenţă”, un univers în care mă simt încontinuare eu însumi. Cele două Rapsodii pentru pian a lui Brahms vor fi mereu lucrările mele preferate în care mă voi putea exprima şi regăsi.

Citește mai departe: Diana Elena NEAŢĂ:  CORINA UNGUREANU-KISS: „DE LA INCEPUT AM FOST ATRASĂ DE LABIRINTUL MUZICII”

Veronica IVANOV: COSTEL PĂTRĂŞCAN –  RÂSUL CA O TERAPIE

IANCU PATRASCAN wbAşa cum spune proverbul: „Prietenul la nevoie se cunoaşte”, Costel Pătrăşcan este un prieten adevărat al românilor de pretutindeni. Este un brăilean care vrea să facă cât mai multe pentru meleagurile-i dragi şi oamenii care-l înconjoară. Caricaturile sale sunt o adevărată terapie, iar poveţele sunt pline de înţelepciune – „Nu pune totul la inimă!” Vede dincolo de micile greşeli omeneşti, descoperă natura şi viaţa într-o manieră demnă de un radiolog. Îi place să cerceteze, să creeze şi să analizeze cu sânge rece orice greşeală a politicienilor, a oamenilor certaţi cu legea. Este mare lucru ca cineva să-ţi aducă zâmbetul pe buze, făcându-te să remarci într-o caricatură o întregă poveste sau chiar ştirea zilei. Să lucrezi la foc continuu, desenând 3-4 caricaturi pe zi, pentru unele dintre cele mai mari publicaţii din ţară (din presa scrisă şi online) nu este o meserie uşoară.

Veronica IVANOV: Costel, ce te inspiră cel mai mult? Care sunt principalele teme abordate în caricaturile tale?

Costel PĂTRĂŞCAN: Tema preferată rămâne politica! Acest lucru se datorează în special faptului că sunt un caricaturist de presă, în cea mai mare parte a timpului. De ce tema politică? Cred că pe acest segment trebuie lucrat mult în România, iar un caricaturist poate mânca o pâine albă dacă-şi face treaba serios… Avem o clasă politica care-ţi dă subiecte grase! Celelalte teme abordate de mine sunt cele sociale, economice, cotidiene, ecologice…

Veronica IVANOV: Cu ce amintiri ai rămas din 4 mai 2014, când ai participat la ROFEST în Pafos?

Costel PĂTRĂŞCAN: Expoziţia de la Pafos a fost o experienţă de care îmi aduc aminte cu mare drag şi trebuie să recunosc, şi n-o fac de complezenţă, că este una dintre cele mai plăcute întâmplări trăite în ultimi ani. Am avut parte de emoţia unui spaţiu necunoscut şi descoperirea unei ţări minunate…

Veronica IVANOV: În câteva zile ai reuşit să vizitezi câteva locuri turistice din insulă… Ce te-a atras cel mai mult?

Costel PĂTRĂŞCAN: Cipru rămâne un Paradis (nu doar fiscal) pentru un vizitator curios ca mine. Dacă ar fi să fac un clasament cu lucrurile minunate văzute, de departe, pe primul loc stau vestigiile lăsate de greci şi romani… Dar pe lângă istoria fabuloasă am descoperit şi oameni minunaţi care m-au însoţit şi care mi-au devenit prieteni…

Veronica IVANOV: Care sunt hobby-urile tale?

Citește mai departe: Veronica IVANOV:  COSTEL PĂTRĂŞCAN –  RÂSUL CA O TERAPIE

Gabriel TUDOR: INTERVIU INEDIT DESPRE UMANITATE ŞI ONG-URI CU PREOTUL CONSTANTIN NECULA

constantin necula„Omul milostiv, mâna lui Dumnezeu întinsă spre cel suferind”

Aşa cum nu există vară fără furtuni, nici viaţa nu e lipsită de necazuri. Deseori imprevizibile, încercările vieţii ne pot copleşi într-atât cât să ne pierdem şi speranţa că o mai putem lua vreodată de la capăt. Şi totuşi, în astfel de momente Dumnezeu ne întinde o mână de ajutor prin oamenii care nu pot trece indiferenţi pe lângă noi, acei buni samarineni pentru care milostenia nu e un cuvânt arhaic, ci o realitate mereu actuală. Dacă o fac personal sau dacă îşi oferă timpul sau banii prin intermediul unei organizaţii non-profit, contează mai puţin. Important este că sunt alături de cei aflaţi în mare nevoie! Unul dintre ei este preotul Constantin Necula, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu. Invitat la Simpozionul Naţional de Pedagogie Creştină, desfăşurat la Bucureşti în perioada 27-29 aprilie 2015, părintele mi-a dedicat cele 10 minute de pauză pentru a ne explica de ce este importantă milostenia în viaţa noastră.
-----------------------------------

Citește mai departe: Gabriel TUDOR:  INTERVIU INEDIT DESPRE UMANITATE ŞI ONG-URI CU PREOTUL CONSTANTIN NECULA

Gabriel TUDOR: INTERVIU INEDIT DESPRE UMANITATE ŞI ONG-URI CU PREOTUL CONSTANTIN NECULA

constantin necula„Omul milostiv, mâna lui Dumnezeu întinsă spre cel suferind”

Aşa cum nu există vară fără furtuni, nici viaţa nu e lipsită de necazuri. Deseori imprevizibile, încercările vieţii ne pot copleşi într-atât cât să ne pierdem şi speranţa că o mai putem lua vreodată de la capăt. Şi totuşi, în astfel de momente Dumnezeu ne întinde o mână de ajutor prin oamenii care nu pot trece indiferenţi pe lângă noi, acei buni samarineni pentru care milostenia nu e un cuvânt arhaic, ci o realitate mereu actuală. Dacă o fac personal sau dacă îşi oferă timpul sau banii prin intermediul unei organizaţii non-profit, contează mai puţin. Important este că sunt alături de cei aflaţi în mare nevoie! Unul dintre ei este preotul Constantin Necula, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu. Invitat la Simpozionul Naţional de Pedagogie Creştină, desfăşurat la Bucureşti în perioada 27-29 aprilie 2015, părintele mi-a dedicat cele 10 minute de pauză pentru a ne explica de ce este importantă milostenia în viaţa noastră.
-----------------------------------

Gabriel TUDOR (Asociaţia „Salvează o inimă”): Vorbim astăzi despre milostenie şi iubirea aproapelui, în special din perspectiva actelor caritabile. Care este rolul milosteniei în viaţa fiecăruia dintre noi?

Preotul Constantin NECULA: Să ne apropie de Dumnezeu. Dumnezeu e milostiv în primul rând. Cine nu milostiveşte în numele lui Dumnezeu nu se milostiveşte nici de sine! E un fel de canal de legătură fundamentală între mila lui Dumnezeu şi exerciţiul tău de a fi ca Dumnezeu.

Gabriel TUDOR: Este milostenia o datorie sau o simplă alegere?

Pr. Constantin NECULA: Eu cred că e o alegere deloc simplă, pentru că de fiecare dată, nu-i aşa, se întâmplă după ce ai dat 2 lei la un amărât, când te duci să-ţi cumperi primul produs din primul magazin, constaţi că îţi lipsesc 2 lei. Adică este o alegere care are în spatele său întotdeauna ispita de a crede că ai dat prost, că ai dat celui care nu era vrednic de cei 2 lei, dar în aceeaşi măsură este şi un efort de a te sărăci pe tine de ceea ce ai vrea să ai. Şi atunci devine un exerciţiu extrem de complex, deloc simplu.

Gabriel TUDOR: Când spunem „milostenie”, primul gând care ne vine în minte sunt… banii. Este milostenia doar un ajutor financiar sau ceva mult de atât?

Pr. Constantin NECULA: Eu cred că e mult mai mult decât atât pentru că în spatele banilor e o mână care se întinde, sunt nişte ochi care te privesc, sunt cei la care ajung în final aceşti bani. Eu lucrez de câţiva ani buni în relaţia aceasta cu dependenţii de alcool şi de drog, e un act de milostenie să îi ajuţi! Mulţi bodogăne şi spun: „Ce, chiar cu beţivii ţi-ai găsit şi tu să faci milă?”, dar e frumos pentru că în momentul când se întorc acasă vin împreună cu familia lor, iar în familia lor este şi copilul pe care îl iubesc, iar copilul ţine în braţe un căţeluş, adică se restaurează cosmosul familiei, şi ăsta e un lucru foarte important.

Gabriel TUDOR: Cine este „aproapele nostru”?

Pr. Constantin NECULA: E grea întrebarea… Mântuitorul spune că aproapele nostru este oricine dintre aceia care se apropie de noi.

Gabriel TUDOR: Vă întreb pentru că trăim într-o lume în care bariera spaţiu-timp se depăşeşte tot mai mult şi acum, datorită internetului mai ales, poate fi „aproapele nostru” o persoană dintr-o altă ţară, de pe un alt continent sau poate chiar de o altă religie?

Pr. Constantin NECULA: Acum, de exemplu sirienii decapitaţi de islamici nu mai sunt aproapele nostru, sunt sfinţii noştri. Oamenii care suferă în orice regiune a lumii sunt subiect de rugăciune şi, nu în ultimul rând, eu cred că şi cei care scrâşnesc din dinţi de ură împotriva noastră sunt subiectul rugăciunii noastre şi atunci aproapele meu rămâne tot acela care este subiect al rugăciunii mele.

Gabriel TUDOR: Sfântul Apostol Iacov spune „Credinţa fără fapte este moartă în ea însăşi”. În ce măsură actele caritabile pot fi o dovadă sau un „barometru” al credinţei?

Pr. Constantin NECULA: Să nu fie proiecte de genul „luăm dintr-o parte ciocolată să dăm în cealaltă, facem punguliţe”, că noi ne-am cam obişnuit aşa, să lucrăm etanş. Este foarte important să înţelegem ce vrea să ne zică Hristos de fiecare dată prin acest dar. Vreau să subliniez un aspect: caritatea având ca fundament real credinţa nu se împlineşte decât atunci când sporeşte caritatea celuilalt de lângă tine, îl obligă şi pe celălalt să simtă că din bucata lui de pâine poate să mai hrănească un om şi un câine.

Gabriel TUDOR: Ce avem de câştigat dacă suntem milostivi şi ne pasă de cei neajutoraţi?

Pr. Constantin NECULA: Mântuirea! E limpede, cine nu e milostiv nu se mântuieşte. Acuma, preţul e cam mare dar merită!

Gabriel TUDOR: Dumnezeu ne avertizează să facem în aşa fel încât „să nu ştie stânga ce face dreapta!”. Ce înseamnă acest lucru dacă vorbim de gesturi frumoase, de fapte bune făcute prin intermediul unui ONG, unde totul poate fi transparent. Pierdem valoarea sau răsplata milosteniei?

Pr. Constantin NECULA: În niciun caz! Eu cred că şi Biserica trebuie să fie un pic mai transparentă în milostenia pe care o face. Un exemplu simplu: luni de zile, pe Facebook am fost „chinuit” de un nene care îmi spunea că el n-are nevoie de fraze ca să-i spun că Biserica lucrează, ci de cifre. Am început să-i postez căminul de bătrâni din judeţul Sălaj, faptul că Episcopia Devei a lucrat la îmbunătăţirea calităţii vieţii într-un spital, au fost copiii din Bucium de la noi din Făgăraş care au adoptat bunici, până când a apărut inclusiv raportul Patriarhiei Române, unde 19,5 milioane de euro au fost date pentru asistenţă socială. Şi atunci, într-adevăr omul a răspuns cu respect. Avem nevoie să le spunem oamenilor unde sunt banii de care suntem învinuiţi că îi luăm de la popor!

Gabriel TUDOR: Aşadar, preotul şi levitul nu mai trec nepăsători în zilele noastre pe lângă omul tâlhărit…

Pr. Constantin NECULA: Sunt cazuri nefericite în care o fac aşa, dar de cele mai multe ori preotul şi levitul sunt tâlhăriţii.

Gabriel TUDOR: Cum facem să fim buni samarineni, când poate şi noi ducem o viaţă în care nu ne-ar strica puţin ajutor? Când putem spune: „Am prea puţin încât să dau şi altuia!”?

Pr. Constantin NECULA: Nu cred că există o astfel de limită de jos a bunătăţii. Bunica mea era o femeie extrem de săracă şi de fiecare dată tot mai găsea un cartof undeva, ascuns în cămară. Deci, eu cred că trebuie să fim lipsiţi de orice fel de bucurie ca să nu mai avem ce da. Azi-dimineaţă, când veneam spre simpozion, un nene m-a rugat să-i dau bănuţi, n-aveam cum să mă mişc în situaţia asta. Era vânzător de flori şi i-am spus: „Uite, n-am bani, dar îţi dau binecuvântarea să îţi vinzi toate florile!” Acum, în pauză, a venit să-mi spună că le-a vândut pe toate. O binecuvântare să-şi facă bine treaba nu e o milostenie?

Gabriel TUDOR: În Asociaţia „Salvează o inimă” există tineri voluntari care-şi oferă timpul pentru a ajuta copii grav bolnavi să aibă o şansă în plus la viaţă. Este şi aceasta o formă de milostenie, nu-i aşa?

Pr. Constantin NECULA: Asta înseamnă să-i dai inima ta celuilalt, care e bolnav de inimă! Noi trebuie să ne învăţăm că inima noastră dacă bate pentru cineva, pe a celuilalt o face să bată mai bine. Ştiu sigur din situaţia bolnavului de pe patul de spital, dar şi din situaţia omului care ajută oamenii din spital că oamenii nu trebuie obosiţi cu milostenia, dar trebuie însoţiţi până departe, până să fie dincolo de orizont.

Gabriel TUDOR: Dumnezeu care ne dă tot ceea ce este bun ne-a dat fiecăruia câte un talant. Pasiunea investită într-un scop caritabil poate fi considerată o „înmulţire a acestui talant”?

Pr. Constantin NECULA: Pasiunea nu în sensul de patimă, da. Dar când hobby-ul tău devine patima ta… cu patimă nu poţi face ajutor! Nu poţi să fii pătimaş, încrâncenat şi să dăruieşti ceva care să dezîncrânceneze.

Gabriel TUDOR: Ce credeţi că i-ar motiva pe tineri să dăruiască mai mult din timpul şi banii lor pentru a-i ajuta pe cei sărmani?

Pr. Constantin NECULA: Să vadă realitatea! Eu aş propune şcolilor să meargă din când în când cu copiii ăştia mai nărăvaşi prin câte un penitenciar să-i vadă pe copiii care au luat-o pe coajă că n-au fost cuminţi, să meargă prin spitale, să ajute la spălat pe jos, să mai pună câte un geam, să cureţe câte un parc… Adică trebuie puşi în situaţia de… şi arătat ce se întâmplă. Am stat zilele acestea într-un cartier mai mărginaş al Bucureştiului şi m-am strecurat seara printre oameni şi, povestind cu ei, i-am văzut ce dispuşi erau să ajute. Extraordinar! Din bucata de pâine pe care am împărţit-o împreună şi ne-am făcut sandvişuri, au mai găsit la un moment dat şi pentru celălalt care s-a adăugat. Şi am povestit câte în lună şi în stele, am povestit cu oamenii pe care nu îi bagă nimeni în seamă.

Gabriel TUDOR: E adevărat că oamenii care trec prin greutăţi îi înţeleg mai bine pe cei suferinzi şi îi ajută mai mult?

Pr. Constantin NECULA: Uneori da, alteori ba. Uneori li se măreşte răutatea, depinde cum îşi asumă această greutate. Sunt oameni care tocmai pentru că au trecut prin greutate nu mai suportă pe nimeni şi îndepărtează orice fel de iertare pentru lumea din jur şi Dumnezeul care ţine lumea.

Gabriel TUDOR: Din cauza anumitor cazuri de fraudă din trecut, sunt numeroase asociaţii umanitare acum care se luptă din răsputeri să câştige încrederea românilor. Cum credeţi că putem depăşi prejudecata potrivit căreia toate ONG-urile sunt saci fără fund şi niciodată nu ştii unde ajung banii pe care îi donezi?

Pr. Constantin NECULA: ONG se numesc şi cei care dau din gură şi cei care muncesc. Ar trebui pentru ONG-urile care muncesc pe bune şi ajută oamenii să nu aibă aceeaşi denumire. Eu nu pot să alătur, de exemplu, ASUR-ul de asociaţia care a construit un spital, pentru că nu văd nimic ieşind din mâna lor. Şi atunci eu cred că şi unii şi ceilalţi trebuie să aibă această responsabilitate de restartare a softului comunicaţional către lume. Este şi problema Bisericii. Noi înşine trebuie să spunem lumii ce se întâmplă cu ceea ce facem!

Gabriel TUDOR: Pentru că suntem în Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur, aş dori să încheiem cu un îndemn al acestuia către toţi creştinii: „Dă banii tăi lui Hristos, căci mai fericit este a da decât a lua!”. Practic, citându-L pe Mântuitor, Sfântul Ioan ne îndeamnă să-i ajutăm pe săraci, cu care Domnul se identifică…

Mi-ar plăcea să avem atâţi Hristoşi câţi săraci avem. Din nefericire, săracii noştri sunt unii dintre ei atinşi crunt de lene, de acest „Dolce far niente” al asigurărilor sociale. Zilele trecute citeam într-o ştire că într-un judeţ din ţară 3 din 5 oameni aşteaptă în fiecare zi să fie susţinuţi de stat. Sunt „angajaţii” Direcţiei pentru Protecţia Socială. O astfel de sărăcie nu este sărăcia în care S-ar înveşmânta Hristos! Hristos Se înveşmântează în sărăcia pe care eu am gustat-o în zilele trecute de la un bătrân care m-a rugat să-l ajut să cumpere Pamperşi pentru soţia lui care este bolnavă la pat şi chiar nu se poate ridica. A doua zi de dimineaţă, pentru că nu putea să-mi aducă banii – nici nu i-am cerut, Doamne fereşte! – a venit şi mi-a adus un ceai fierbinte pentru că a văzut că sunt obosit. Astea-s gesturile în care nu mai ştii când dai şi când primeşti. Ceaiul ăla a făcut cât sute şi sute şi sute de medalii!

Gabriel TUDOR: Semn că există întotdeauna o răsplată pentru binele făcut…

Pr. Constantin NECULA: Semn că tot timpul e Hristos acolo!

-----------------------------------------------------
NOTĂ: Părintele Constantin Necula este unul dintre cei mai îndrăgiţi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, mai ales în rândul tinerilor. Este doctor în teologie, a publicat zeci de cărţi şi predă la secţia Catehetică-Omiletică a Facultăţii „Andrei Şaguna” din Sibiu. A susţinut nenumărate conferinţe şi simpozioane pe diverse teme în marile centre culturale ale ţării, între care: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Oradea, Craiova şi Braşov. De asemenea, participă la emisiuni de radio şi televiziune, unde face misiune prin talentul oratoric şi prin spiritul dedicat problemelor vremii.

Interviu inedit despre umanitate și ONG-uri cu preotul Constantin Necula

constantin neculaOmul milostiv, mâna lui Dumnezeu întinsă spre cel suferind

Așa cum nu există vară fără furtuni, nici viața nu e lipsită de necazuri. Deseori imprevizibile, încercările vieții ne pot copleși într-atât cât să ne pierdem și speranța că o mai putem lua vreodată de la capăt. Și totuși, în astfel de momente Dumnezeu ne întinde o mână de ajutor prin oamenii care nu pot trece indiferenți pe lângă noi, acei buni samarineni pentru care milostenia nu e un cuvânt arhaic, ci o realitate mereu actuală. Dacă o fac personal sau dacă își oferă timpul sau banii prin intermediul unei organizații non-profit, contează mai puțin. Important este că sunt alături de cei aflați în mare nevoie! Unul dintre ei este preotul Constantin Necula, conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu.
Invitat la Simpozionul Național de Pedagogie Creștină, desfășurat la București în perioada 27-29 aprilie 2015, părintele i-a dedicat lui Gabriel Tudor cele 10 minute de pauză pentru a ne explica de ce este importantă milostenia în viața noastră.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): Vorbim astăzi despre milostenie și iubirea aproapelui, în special din perspectiva actelor caritabile. Care este rolul milosteniei în viața fiecăruia dintre noi?
Preotul Constantin Necula: Să ne apropie de Dumnezeu. Dumnezeu e milostiv în primul rând. Cine nu milostivește în numele lui Dumnezeu nu se milostivește nici de sine! E un fel de canal de legătură fundamentală între mila lui Dumnezeu și exercițiul tău de a fi ca Dumnezeu.

Este milostenia o datorie sau o simplă alegere?

Citește mai departe: Interviu inedit despre umanitate și ONG-uri cu preotul Constantin Necula

ETHNO SYMPHONIKA - Interviu cu Marius G. DRAGOMIR realizat de Adrian-Vladimir Costea pentru Radio ProDiaspora

Marius DragomirPENTRU IUBITORII DE MUZICĂ CLASICĂ, VOCAL-SIMFONICĂ,... NOUL ALBUM SEMNAT MARIUS DRAGOMIR, ETHNO SYMPHONIKA, ÎL PUTEŢI ACHIZIŢIONA ACCESÂND LINK-UL DE MAI JOS, (TRANSPORT GRATUIT ÎN ROMÂNIA (PENTRU STRĂINĂTATE SE PERCEPE TAXA DE CURIER 35-40 EURO): http://www.libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=879988

CD-ul ce are inclus 13 compoziţii de muzică cultă: o rapsodie în patru părţi, un concert de pian, un cvartet de coarde, un concert pentru vioară şi alte compoziţii originale de gen clasic; este muzică clasică cu teme profunde şi pline de încărcătură... ce se adresează atât cunoscătorilor dar şi celor care descoperă acum acest stil de muzică.,
Ethno-Symphonika, muzică pentru suflet ce vă poartă în lumea basmelor şi a legendelor populare româneşti...
https://www.youtube.com/watch?v=KsnhZzgree0


– Pentru început, vă rog să-mi vorbiţi despre dumneavoastră şi despre pasiunile pe care le aveţi. Dacă ar fi să alegeţi un cântec, un cuvânt sau o carte care să vă caracterizeze, ce aţi alege?

M-am născut la Braşov, pe 19 aprilie 1969, în Zodia Berbecului. Sunt un om corect, sincer şi iubitor de frumos, de natură, de adevăr şi de Dumnezeu. Motto-ul meu este: “Credinţa în reuşită şi în Dumnezeu, ţine loc de GENIU!”... Alţii mă pot caracteriza mai bine, după gradul de înţelegere şi raportare la viziune.
Am început activitatea artistică la 4 ani; anul 1973 avea să îmi aducă primul premiu la Festivalul „Lira de Aur “, cu Balada lui Ciprian Porumbescu interpretată la vioară. Părinţii au fost cei care m-au susţinut de-a lungul timpului iar devotamentul pentru muzică şi ambiţia de a exprima ceea ce sunt m-au determinat să particip la numeroase concursuri şi festivaluri de prestigiu din ţară; de asemenea anul 1989 a fost un an important din viaţa mea prin câştigarea Marelui Premiu de la Festivalul, “Steaua fără nume”, şi a Premiului I la Festivalul Mamaia la secţiunea interpretare cu piesă, “Prin noi trăieşte muzica”, a lui Cornel Fugaru, am cântat, pentru prima oară în cadrul acestui festival, şi cu vocea şi cu un instrument, respectiv TROMPETĂ. Am devenit apoi cunoscut în ţară pentru prestaţiile originale, atât componistice cât şi instrumentale, pe care criticii de artă şi nu numai, aveau să le expună în mass-media. Liceul şi Facultatea de Muzica le-am urmat la Târgu-Mureş iar pentru că m-a fascinat întotdeauna studiul limbajului şi semnelor, a proceselor de comunicare, am studiat şi terminat Facultatea de Semiotică.

Citește mai departe: ETHNO SYMPHONIKA - Interviu cu Marius G. DRAGOMIR realizat de Adrian-Vladimir Costea pentru Radio...

Web Analytics