Interviu cu jurnalista Eugenia Guzun

EugeniaGuzun1Amintiri despre Basarabia cu jurnalista Eugenia Guzun
Cand stai de vorba cu Eugenia Guzun, reporter la Radio Romania Actualtati, iti dai seama ca inaintea ta se afla un intelectual, un om bogat sufleteste, un patriot. Apartinand generatiei venita pe lume dupa foametea din 1947, precum si datorita originii sale basarabene, aceasta a avut ocazia sa vada scriindu-se istoria. Eugenia Guzun s-a nascut pe malurile Nistrului, in localitatea Criuleni, din centrul Basarabiei. A prins vremuri complicate, dar s-a bucurat si de sansa de a fi intalnit oameni interesanti si de a studia cu profesori eruditi. Despre zile frumoase si senine, dar si despre lipsuri, despre teama de a nu scapa cumva o vorba ca ai rude deportate in Siberia ori refugiate in Romania sau despre raziile facute in caminul studentesc de “activistii de comsomol”, Eugenia Guzun ne-a povestit cu har, cu modestie si cu un autentic simtamant al datoriei.
Reporter: - Ce amintiri ati dori sa ne impartasiti din vremea copilariei?
Eugenia Guzun: - Fac parte dintr-o generatie nascuta dupa foametea din 1947. A fost un adevarat dezastru provocat, un genocid pentru a distruge fibra genetica a unui neam si pentru a le implanta basarabenilor o eterna frica in suflet, transmisa de la o generatie la alta. Din pacate, la noi nu s-a constientizat in deplina masura dimensiunea si repercursiunile acestei catastrofe si nu s-au batut clopotele si in strainatate. Ucrainenii au facut-o si o fac cu mare success. In Moldova, au aparut cateva carti cu marturii cutremuratoare ale supravietuitorilor foametei, care a dus pe ici pe colo, si la canibalism, insa aceste aparitii editoriale zac pe rafturile librariilor si in depozitele bibliotecilor - si doar atat! Sigur, copilaria generatiei mele a fost marcata de foarte multe lipsuri, de teama sa nu scapi cumva o vorba ca ai rude deportate in Siberia ori refugiate in Romania, dar in acelasi timp, copii fiind, ne bucuram de ceea ce aveam. Eram contopiti cu natura, vara aveam o varietate astazi greu de imaginat, de fructe (disparute ireversibil), iarna aveam zapezi cat casa si … povestile bunicilor, in care, nu stiu cum se intampla, dar intotdeauna, actiunea se desfasura intr-o tara de basm, pe nume Romania. De la bunici am aflat si despre Mihai Viteazu si Stefan cel Mare si Constantin Brancoveanu…

Citește mai departe: Interviu cu jurnalista Eugenia Guzun

Interviu cu dr. Mehmet Mutaf, despre cazul lui Alexandru Botorea

Alexandru BotoreaAlexandru Botorea, un caz unic pentru doctorul Mehmet Mutaf: “Un băiat drăgălaș, dar și o provocare ... fără voi, nu l-aș fi cunoscut pe Alex”

La doar doi ani și cinci luni, Alexandru Botorea dă lumii întregi o lecție de viață. Rămas cu chipul desfigurat în urma exploziei unei mașini, băiețelul din Mureș ne învață cum să fim, din nou, oameni. Donatori din toată lumea și-au unit forțele și, împreună cu Asociația „Salvează o inimă”, i-au dat lui Alex șansa unui viitor mai bun decât cel înnegrit de arsurile suferite. Ajuns la Spitalul Acibadem din Turcia, copilul a trecut printr-o operație de 11 ore și a ieșit, și de această dată, învingător.
Drumul spre recuperare e lung, după cum aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor cu doctorul Mehmet Mutaf, specialist în Chirurgie Plastică, Estetică și Reconstructivă, clasificat în primii zece specialiști din lume.

Gabriel Tudor (Asociația „Salvează o inimă”): Cum l-ați descrie pe Alexandru Botorea în câteva cuvinte?

Citește mai departe: Interviu cu dr. Mehmet Mutaf, despre cazul lui Alexandru Botorea

Interviu realizat de Dr. Corina Kiss din Germania – Düsseldorf, cu Dora Cojocaru din Montreal

Dora Cojocaru Compozitarea Dora Cojocaru s-a născut la Baia Mare este absolventă a Academiei de Muzica „Ghe. Dima“ din Cluj-Napoca unde mai târziu a obținut titlul de doctor în muzică, perfecționându-se la Facultatea de muzică (Hochschule für Musik) din Köln. Trăiește și activează în Montreal ca profesoară de muzică și compozitoare.
Corina Kiss: Ce anume te-a determinat să compui?
Dora Cojocaru: La început a fost un fel de "hobby", eu eram bună și la literatură, dar și la desen, îmi plăcea practic să creez ceva nou în orice domeniu artistic. Pe la 14 ani am primit un premiu de compoziție pentru o piesa prezentata la "Ursulețul de aur", un concurs de muzică ușoara pentru copii, care se organiza anual la Baia Mare. Profesoara mea de pian de atunci mi-a sugerat să lucrez cu compozitorul Liviu Borlan, care mi-a devenit un important mentor.
C.K.: La început ai fost influențată de un anumit compozitor?
D.C.: Primul meu profesor a fost desigur un exemplu pentru mine. După aceea am început să studiez partituri de muzica, iar mai tarziu, la conservator, sub îndrumarea compozitorului Cornel Țăranu m-am familiarizat cu muzica secolului XX. Compozitorii Bartok, Stravinski, Liviu Glodeanu - au fost pentru mine o revelație.
C.K.: Cum începi să compui o lucrare?
D.C.: Încerc să mi-o imaginez mental în mare, să schițez un proiect general, apoi lucrez la detalii. Rezultatul final poate fi oarecum diferit de imaginea de la început, dar ideea de bază rămâne. Cred ca e un proces cu care sunt obișnuiți cei mai mulți dintre compozitori.
C.K.: Care este instrumentul preferat pe care îl integrezi des în compozițiile tale? De ce?
D.C.: Îmi place foarte mult clarinetul, pentru sunetul extrem de complex, registrul larg (mai ales dacă interpretul are posibilitatea să schimbe pe parcursul piesei diferite tipuri de clarinete), versatilitatea tehnica și, nu în ultimul rând, pentru faptul ca am avut în preajma mea clarinetiști excepționali cu care am avut posibilitatea să lucrez (ca de exemplu clujeanul Ioan Goila).
C.K.: Folosești elemente populare românești dintr-o zonă anume?
D.C.: Da, uneori folosesc ca sursă de inspirație muzica tradițională din Maramureș, de unde m-am născut.
C.K.: Crezi că publicul înțelege muzica nouă, mesajul muzical de astăzi?

Citește mai departe:  Interviu realizat de Dr. Corina Kiss  din Germania – Düsseldorf,  cu Dora Cojocaru din Montreal

Abuzul emoțional asupra copiilor, încă folosit ca un instrument “educațional” în școlile românești. Ce spune psihologul despre acest fenomen?

Iuliana FulasAbuzul emoțional asupra copiilor are o pondere mai mare în mediul educațional decât în alte medii și reprezintă un comportament intenționat ce se manifestă prin orice conduită care intimidează, înjosește, pedepsește, umilește, devalorizează, supune sau controlează, este de părere psihologul Iuliana Fűlaș.
Totodată, în majoritatea școlilor românești, spune specialistul, abuzul emoțional este încă folosit ca instrument “educațional”, iar acesta poate distruge gândirea creativă, poate genera stări anxioase și poate conduce la traumatizarea emoțională a copiilor. “Am intalnit mulți copii abuzați emoțional în școli, de profesori, sau de colegii de clasă, iar majoritatea, din cauza fricii, refuză să împărtășească experiențele traumatizante cu psihologii. Prind curaj să povestească doar când le aducem la cunoștinta ca sunt sub protectia confidențialitații. De cele mai multe ori, părinții refuză să accepte astfel de probleme, le ignoră sau chiar afirmă: “dacă profesorul l-a pedepsit, sigur a făcut el ceva”, afirmă psihologul Iuliana Fűlaș.
Întreg acest context îl poate determina pe copil să nu mai găsească o motivație reală de a mai merge la școală, să-și piardă încrederea în profesorii sau chiar respectul față de aceștia. Mai mult, repulsia pe care și-a creat-o elevul, spune specialistul, se poate răsfrânge și asupra încrederii în instituția școlară, în ansamblul ei. “Sunt puțini copii care povestesc despre umilința prin care trec la școală, despre batjocura, hărțuirea și traumele emoționale la care sunt supuși. Am întâlnit copii care s-au gândit chiar să-și ia viața pentru a scăpa de umilința colegilor și a profesorilor. Mulți profesori provoacă o clasă întreagă împotriva unui singur copil, traumatizându-l, poate, chiar pe viață. Sunt mulți dascăli care îi amenință cu sintagme de genul “te las corigent”. Îi umilesc și le distrug stima de sine cu apelative de genul “ești un prost, un handicapat”, “nu ești bun de nimic”, “mi-ar fi rușine să am un copil ca tine”. Uneori, umilirea se face în fața clasei. Să jignești un copil, să-l umilești, să-l ameninți, îl programezi la eșec permanent. Unii copii devin agresivi, alții se închid în ei, în ambele cazuri vor fi marcați pe viață de o copilărie nefericită. Copiii de astăzi sunt foarte inteligenți, dar profesorii (unii dintre ei) le vorbesc ca și cum ar fi reduși mintal. Nu trebuie să subestimăm inteligența și capacitatea lor de înțelegere. Copiii au nevoie de încurajări, au nevoie să fie stimulați pozitiv, au nevoie să se descopere pe ei”, declară psihologul Iuliana Fűlaș.

Citește mai departe: Abuzul emoțional asupra copiilor, încă folosit ca un instrument “educațional” în școlile...

Artroză și la 40 de ani! „Boala articulațiilor” ia amploare în rândul tinerilor. Află cum să eviți de la dr. Vlad Predescu!

Vlad PredescuÎmbătrânirea organismului aduce cu ea și durerile articulare. Genunchii nu mai au aceeași mobilitate ca în tinerețe, mai ales dacă din stilul de viață au lipsit exercițiile fizice. Dar ce te faci când încheieturile încep să „scârțâie” de la 40 de ani? E posibil să ai artroză, afecțiune tipică persoanelor vârstnice, dar care apare tot mai des și în rândul tinerilor. Pe termen lung, boala duce la distrugerea cartilajelor și la instabilitatea picioarelor pacienților. Cum se tratează, dar mai ales cum o putem evita aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor cu doctorul Vlad Predescu, șeful Secției Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Euroclinic – Regina Maria.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): În contextul schimbărilor repetate de vreme din ultimii ani, care apar la intervale tot mai mici, mulți oameni au ajuns să știe cu exactitate când va fi urât afară, din cauza durerilor de articulații, în special a celor de genunchi. Dincolo de abilitatea de a prognoza vremea se ascunde totuși o problemă de sănătate. Despre ce este vorba?
Dr. Vlad Predescu: Într-adevăr, este o problemă de sănătate. Afecțiunea este cunoscută sub numele de meteosensibilitate și în general este specifică pacienților care au artroză sau diverse afectări ale articulațiilor. Ne putem gândi la pacienți care au suferit diverse traumatisme la nivelul genunchiului și uneori al șoldului sau pacienți care au avut diverse intervenții chirurgicale – fie sunt purtători ai unui implant metalic, fie acesta a fost scos dar tot au o sensibilitate.

Ce înseamnă, de fapt, artroză? Ce presupune această afecțiune?
Artroza presupune o deteriorare lentă a cartilajului articular, progresivă și, din păcate, ireversibilă, dacă pacientul nu se adresează medicului la timp. Prin această deteriorare, cartilajul dispare încet-încet și apare uzura articulației. Se modifică mecanica articulară și apare un fenomen cunoscut popular ca „os pe os”. Practic, pacientul nu mai are deloc cartilaj și acesta este înlocuit cu un os complet erodat care prin mișcare duce la durere.

Din ce cauză apare?

Citește mai departe: Artroză și la 40 de ani! „Boala articulațiilor” ia amploare în rândul tinerilor. Află cum să eviți...

Veronica IVANOV: INTERVIU CU ADRIAN CÂRLAN, ROMÂNUL DIN CIPRU PREMIAT DE NASA

ADRIAN CARLAN NASA wbVeronica IVANOV: Care este povestea inginerului Adrian Cârlan?

Adrian CÂRLAN: Bună întrebare, oare de unde să încep? Sunt născut în Bacău dar mi-am trăit mare parte din viaţă în Iaşi. Încă de copil mi s-a conturat latura tehnică şi atracţia pentru programarea calculatoarelor şi electronică. Cei ce mă cunosc îşi vor aduce aminte de invenţiile nebuneşti făcute în copilărie şi de proiectele realizate. Am absolvit liceul în cadrul Colegiului Tehnic „Emil Racoviţă” din Iaşi unde mi-a fost indusă gândirea de învingător – a elevilor de elită. Nu pot spune că am fost un elev model ci dimpotrivă, aveam o fire foarte rebelă şi greu de încadrat în regulile riguroase ale unui astfel de liceu de elită. Materiile la care am excelat au fost informatica, logica şi fizica (unde am obţinut un premiu la olimipiada de fizică - etapa judeţeană). Urmându-mi pasiunea, am absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Gheorghe Asachi din Iaşi.

Veronica IVANOV: Ce v-a determinat să veniţi în Cipru?

Adrian CÂRLAN: Proaspăt inginer, absolvent al facultăţii, m-am trezit brusc la realitatea situaţiei economice din România (şi din întreaga lume) cauzată de criza economică din 2007-2008. Deşi lucram pe un post de inginer de sistem la o mare companie de telecomunicaţii, simţeam că slujba respectivă nu îmi oferea satisfacţia dorită. Dorința mea era să îmi pun în valoare cunoştinţele, aptitudinile, dar şi firea inovativă. Ce m-a determinat să părăsesc ţara? Bănuiesc că dorinţa de schimbare, de a începe o carieră de la zero, de a-mi dovedi că pot să mă afirm şi că pot face faţă oricărei provocări din viaţă. Deşi aş fi putut alege orice altă ţară, am ales ca destinaţie Ciprul. Ceva din caracterul poporului de aici, dar şi a tradiţiilor şi a religiei creştin-ortodoxe face ca să se asemene mult poporului nostru. Insula este mică şi poziţia în Mediterana îi oferă un caracter exotic – fiind destinaţia ideală a multor turişti în fiecare an. De asemenea, atmosfera liniştită, sistemul de taxare foarte avantajos şi rata scăzută a criminalităţii fac din Cipru un mediu ideal pentru a forma o familie şi a creşte viitorii copii. A urmat o discuţie la o cafea cu un bun amic de-al meu şi la scurt timp ne-am văzut amândoi călcând pe insulă, pornind totul de la zero, doar cu câte un geamantan de haine şi lucruri asupra noastră.

Citește mai departe: Veronica IVANOV:  INTERVIU CU ADRIAN CÂRLAN, ROMÂNUL DIN CIPRU PREMIAT DE NASA

Programarea pentru succes sau esec este facuta in copilarie de catre parinti (psiholog Maria Verdi)

Maria VerdiPsiholog: “Cum ne etichetează părinții când suntem mici, etichetele ne bântuie toată viața și contribuie la succesul sau eșecul nostru”

Programarea pentru succes sau eșec este făcută în copilărie de către părinți

Modul în care părinții își etichetează copiii are o influență majoră asupra dezvoltării acestora și asupra vieții lor de adult, sunt de părere psihologii. Cu voia sau fără voia lor, de cele mai multe ori, părinții contribuie semnificativ la succesul sau eșecul în viața copiilor lor, încă din primii ani de viață, doar prin simplul fel în care le vorbesc și îi etichetează.
Dacă părintele îl încurajează pe copil încă de mic și îl va eticheta drept
“inteligent”, “luptător”, “muncitor” etc., acesta va suporta altfel, ca adult, greutățile vieții sau felul în care acesta este tratat de șef la locul de muncă. De cealaltă parte, dacă părintele va persista pe etichete de genul “nu ești bun de nimic”, “ratat” etc., copilul va dezvolta stări anxioase și depresive și va suporta mult mai greu eșecul sau obstacolele vieții, consideră psihologul psihoterapeut Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

Copiii moștenesc de la părinți un bagaj genetic unic care constituie baza dezvoltării de mai târziu
Specialistul afirmă că micuții preiau temperamentul de la părinți, ceea ce le influențează comportamentul social și cel emoțional. “Unele trăsături sunt mai ușor de gestionat, altele mai dificil. Unii copii au nevoie de mai multă atenție decât alții, alții sunt mai activi sau explorează permanent mediul. Este necesar să facem diferența între temperamentul copilului și un comportament problemă. Cunoscând temperamentul copilului putem, ca adulți, să ne adaptăm propriul comportament la nevoile copilului și să îl sprijinim în dezvoltarea lui armonioasă”, declară psihologul psihoterapeut Maria Verdi.

Citește mai departe: Programarea pentru succes sau esec este facuta in copilarie de catre parinti (psiholog Maria Verdi)

Unde plecam in vacanta vara aceasta? Specialist in turism: “Este in continuare o foarte mare cerere pentru destinatiile din Grecia, dar turistii trebuie sa fie pregatiti sa aiba cash, din cauza restrictiilor bancare”

2015.02.21 alice.udrea 261Specialist în turism: “Este în continuare o foarte mare cerere pentru destinațiile din Grecia, dar turiștii trebuie să fie pregătiți să aibă cash, din cauza restricțiilor bancare”
Unde plecăm în vacanță vara aceasta?

Grecia, Spania, Italia, dar și destinații cum ar fi Iordania sau Malta sunt la mare căutare în perioada concediilor de vară. Ofertele variază între câteva sute și puțin peste 1.000 de euro pentru o săptămână petrecută departe de grijile familiale și de sarcinile de serviciu. Relaxarea și distracția sunt accesibile însă și celor care nu-și permit o vacanță în afara țării. Litoralul românesc, dar și cel de la vecinii bulgari așteaptă și acum turiști cu prețuri și servicii adaptate nevoilor și buzunarelor fiecăruia. Iar pentru cine vrea un bronz mai bun și de lungă durată, atunci o baie de soare la munte este soluția ideală. Despre destinațiile preferate de români în această vară, dar și despre cum se îmbină turismul cu actele caritabile a vorbit Gabriel Tudor cu specialistul în turism Alice Udrea.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): Suntem în perioada concediilor, când mulți dintre noi vrem să schimbăm decorul, măcar pentru câteva zile. Ce ne recomandați în această vară, destinații interne sau externe?
Alice Udrea (Fondatorul Turistry.ro, specialist în turism): Pentru a putea să vă fac o recomandare care să corespundă nevoilor, în general este indicat să primesc puțin mai multe informații despre ceea ce au nevoie turiștii noștri, precum: ce activități îi atrag, alături de cine vor călători, ce destinații au văzut și unde ar dori să revină, eventual o sumă aproximativă pe care doresc să o aloce acestui concediu. Există o mulțime de destinații frumoase, însă fiecare se potrivește unei anumite tipologii de turist sau unui anumit moment din viața sa. Astfel, Bulgaria și Turcia, cu programe all-inclusive, sunt preferate de familiile cu copii din motive precum: facilități gen aqua-park, programe diverse pentru copii, transport rapid, inclusiv cu mașina sau cu avionul (se ajunge în două-trei ore). Tot pentru familiile cu copii se recomandă sejururi în zona Valencia, unde există resorturi dedicate, cu activități distractive, aqua-park-uri sau diverse spectacole. Și în Malta există facilități pentru copii, precum parcuri marine unde pot înota cu delfinii, Satul lui Popeye Marinarul, Aquarium și așa mai departe. Dacă tot vorbim de destinația Malta, pentru o altă categorie de clienți, împreună cu Insulele Gozo și Comino reprezintă o destinație recomandată pentru toate vârstele, deoarece acolo poți găsi combinația perfectă de obiective turistice de însemnătate istorică, plaje diverse, activități sportive, nightlife cu cluburi de renume, zone izolate pentru escapade romantice.

Citește mai departe: Unde plecam in vacanta vara aceasta? Specialist in turism: “Este in continuare o foarte mare...

Chirurgie sau gips? Despre piciorul “Varus Equin”, cu doctorul Alexandry Thiery

Dr. Alexandru ThieryÎn fiecare an, sute de mii de copii se nasc cu unul sau ambele picioare deformate. Afecțiunea se numește „varus equin”, apare din cauze deocamdată incerte, iar lăsată netratată poate provoca infirmitatea pacienților. Din fericire, poate fi corectată cu succes printr-o metodă imaginată de doctorul spaniol Ignacio Ponseti. Tratamentul este realizat și la noi în țară, de o echipă de profesioniști ai Spitalului Monza.
Unul dintre ei este medicul ortoped Alexandru Thiery, care a stat de vorbă cu reporterul Asociației “Salvează o inimă”, Gabriel Tudor.

Gabriel Tudor (Asociația „Salvează o inimă”): Sunteți un medic foarte apreciat. Pe internet, o mulțime de oameni au numai cuvinte de laudă la adresa dumneavoastră și vă recomandă atât pentru profesionalism, cât și pentru faptul că oferiți speranță și încredere celor care vă cer ajutorul. Cum ați ales să practicați această meserie?
Doctorul Alexandru Thiery (Spitalul Monza din București): Dacă îmi aduc bine aminte, când eram în gimnaziu vroiam să mă fac arhitect. Tatăl meu era arhitect. Cred că părinții își doreau foarte mult să fiu doctor și au tot încercat să mă descurajeze în ideea arhitecturii. La un moment dat, ca să scap de bătaia de cap, am făcut o înțelegere cu părinții mei: dacă la examenul de treapta a doua o să iau o notă mai mare la matematică – și eram convins că așa se va întâmpla – voi face arhitectură; dacă o să iau o notă mai mare la fizică, voi face medicina. Ei bine, ghinion, am luat o notă foarte mare la fizică și atunci, asta fiind înțelegerea, am respectat-o. Dar n-am știut că o să-mi placă meseria asta. În anul II de facultate eram hotărât să renunț la medicină, să mă apuc de orice altceva. Primii doi ani au fost groaznici. Veneam dintr-un liceu unde avusesem niște profesori care și acum în mintea mea sunt niște modele de dascăli și am ajuns în facultate unde lucrurile au fost cu totul altfel. N-am regăsit rigoarea academică pe care o așteptam, n-am văzut niciun pic de bunăvoință din partea profesorilor, începusem să urăsc facultatea și voiam să renunț. Nu știam cum să-i spun mamei mele, tatăl meu murise între timp, și tot gândindu-mă cum să-i spun, am început anul III și am avut o șansă uriașă: în stagiul de Semiologie Medicală de la Spitalul Panduri am avut niște asistenți universitari și niște profesori extraordinari. În momentul acela mi-am dat seama că medicina poate fi foarte frumoasă și, după câteva luni, mi-am redescoperit calea și de atunci fac lucrul ăsta. Specialitatea nu am ales-o întâmplător. La rezidențiat, examen-concurs extrem de dificil, locurile la specialități se ocupă în funcție de medie. Primul de pe listă poate alege orice, iar spre final alegi ce mai rămâne. În poziția în care eram pe listă erau câteva specialități de tip urologie, neurochirurgie, chirurgie toracică, ortopedie de adulți și ortopedie pediatrică. N-aș fi vrut să fac neurochirurgie sau chirurgie toracică, nici urologie și am zis că ortopedia sună bine. A urmat să aleg între copii sau adulți. M-am gândit că în saloanele de copii miroase întotdeauna mai frumos ca în saloanele de adulți. Deci, alegerile în viață nu sunt întotdeauna foarte raționale, dar se întâmplă să te ajute Doamne-Doamne să nimerești ceva ce ți se potrivește.

Citește mai departe: Chirurgie sau gips?  Despre piciorul “Varus Equin”, cu doctorul Alexandry Thiery 

Web Analytics