Abuzul emoțional asupra copiilor, încă folosit ca un instrument “educațional” în școlile românești. Ce spune psihologul despre acest fenomen?

Iuliana FulasAbuzul emoțional asupra copiilor are o pondere mai mare în mediul educațional decât în alte medii și reprezintă un comportament intenționat ce se manifestă prin orice conduită care intimidează, înjosește, pedepsește, umilește, devalorizează, supune sau controlează, este de părere psihologul Iuliana Fűlaș.
Totodată, în majoritatea școlilor românești, spune specialistul, abuzul emoțional este încă folosit ca instrument “educațional”, iar acesta poate distruge gândirea creativă, poate genera stări anxioase și poate conduce la traumatizarea emoțională a copiilor. “Am intalnit mulți copii abuzați emoțional în școli, de profesori, sau de colegii de clasă, iar majoritatea, din cauza fricii, refuză să împărtășească experiențele traumatizante cu psihologii. Prind curaj să povestească doar când le aducem la cunoștinta ca sunt sub protectia confidențialitații. De cele mai multe ori, părinții refuză să accepte astfel de probleme, le ignoră sau chiar afirmă: “dacă profesorul l-a pedepsit, sigur a făcut el ceva”, afirmă psihologul Iuliana Fűlaș.
Întreg acest context îl poate determina pe copil să nu mai găsească o motivație reală de a mai merge la școală, să-și piardă încrederea în profesorii sau chiar respectul față de aceștia. Mai mult, repulsia pe care și-a creat-o elevul, spune specialistul, se poate răsfrânge și asupra încrederii în instituția școlară, în ansamblul ei. “Sunt puțini copii care povestesc despre umilința prin care trec la școală, despre batjocura, hărțuirea și traumele emoționale la care sunt supuși. Am întâlnit copii care s-au gândit chiar să-și ia viața pentru a scăpa de umilința colegilor și a profesorilor. Mulți profesori provoacă o clasă întreagă împotriva unui singur copil, traumatizându-l, poate, chiar pe viață. Sunt mulți dascăli care îi amenință cu sintagme de genul “te las corigent”. Îi umilesc și le distrug stima de sine cu apelative de genul “ești un prost, un handicapat”, “nu ești bun de nimic”, “mi-ar fi rușine să am un copil ca tine”. Uneori, umilirea se face în fața clasei. Să jignești un copil, să-l umilești, să-l ameninți, îl programezi la eșec permanent. Unii copii devin agresivi, alții se închid în ei, în ambele cazuri vor fi marcați pe viață de o copilărie nefericită. Copiii de astăzi sunt foarte inteligenți, dar profesorii (unii dintre ei) le vorbesc ca și cum ar fi reduși mintal. Nu trebuie să subestimăm inteligența și capacitatea lor de înțelegere. Copiii au nevoie de încurajări, au nevoie să fie stimulați pozitiv, au nevoie să se descopere pe ei”, declară psihologul Iuliana Fűlaș.

Citește mai departe: Abuzul emoțional asupra copiilor, încă folosit ca un instrument “educațional” în școlile...

Artroză și la 40 de ani! „Boala articulațiilor” ia amploare în rândul tinerilor. Află cum să eviți de la dr. Vlad Predescu!

Vlad PredescuÎmbătrânirea organismului aduce cu ea și durerile articulare. Genunchii nu mai au aceeași mobilitate ca în tinerețe, mai ales dacă din stilul de viață au lipsit exercițiile fizice. Dar ce te faci când încheieturile încep să „scârțâie” de la 40 de ani? E posibil să ai artroză, afecțiune tipică persoanelor vârstnice, dar care apare tot mai des și în rândul tinerilor. Pe termen lung, boala duce la distrugerea cartilajelor și la instabilitatea picioarelor pacienților. Cum se tratează, dar mai ales cum o putem evita aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor cu doctorul Vlad Predescu, șeful Secției Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Euroclinic – Regina Maria.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): În contextul schimbărilor repetate de vreme din ultimii ani, care apar la intervale tot mai mici, mulți oameni au ajuns să știe cu exactitate când va fi urât afară, din cauza durerilor de articulații, în special a celor de genunchi. Dincolo de abilitatea de a prognoza vremea se ascunde totuși o problemă de sănătate. Despre ce este vorba?
Dr. Vlad Predescu: Într-adevăr, este o problemă de sănătate. Afecțiunea este cunoscută sub numele de meteosensibilitate și în general este specifică pacienților care au artroză sau diverse afectări ale articulațiilor. Ne putem gândi la pacienți care au suferit diverse traumatisme la nivelul genunchiului și uneori al șoldului sau pacienți care au avut diverse intervenții chirurgicale – fie sunt purtători ai unui implant metalic, fie acesta a fost scos dar tot au o sensibilitate.

Ce înseamnă, de fapt, artroză? Ce presupune această afecțiune?
Artroza presupune o deteriorare lentă a cartilajului articular, progresivă și, din păcate, ireversibilă, dacă pacientul nu se adresează medicului la timp. Prin această deteriorare, cartilajul dispare încet-încet și apare uzura articulației. Se modifică mecanica articulară și apare un fenomen cunoscut popular ca „os pe os”. Practic, pacientul nu mai are deloc cartilaj și acesta este înlocuit cu un os complet erodat care prin mișcare duce la durere.

Din ce cauză apare?

Citește mai departe: Artroză și la 40 de ani! „Boala articulațiilor” ia amploare în rândul tinerilor. Află cum să eviți...

Veronica IVANOV: INTERVIU CU ADRIAN CÂRLAN, ROMÂNUL DIN CIPRU PREMIAT DE NASA

ADRIAN CARLAN NASA wbVeronica IVANOV: Care este povestea inginerului Adrian Cârlan?

Adrian CÂRLAN: Bună întrebare, oare de unde să încep? Sunt născut în Bacău dar mi-am trăit mare parte din viaţă în Iaşi. Încă de copil mi s-a conturat latura tehnică şi atracţia pentru programarea calculatoarelor şi electronică. Cei ce mă cunosc îşi vor aduce aminte de invenţiile nebuneşti făcute în copilărie şi de proiectele realizate. Am absolvit liceul în cadrul Colegiului Tehnic „Emil Racoviţă” din Iaşi unde mi-a fost indusă gândirea de învingător – a elevilor de elită. Nu pot spune că am fost un elev model ci dimpotrivă, aveam o fire foarte rebelă şi greu de încadrat în regulile riguroase ale unui astfel de liceu de elită. Materiile la care am excelat au fost informatica, logica şi fizica (unde am obţinut un premiu la olimipiada de fizică - etapa judeţeană). Urmându-mi pasiunea, am absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Gheorghe Asachi din Iaşi.

Veronica IVANOV: Ce v-a determinat să veniţi în Cipru?

Adrian CÂRLAN: Proaspăt inginer, absolvent al facultăţii, m-am trezit brusc la realitatea situaţiei economice din România (şi din întreaga lume) cauzată de criza economică din 2007-2008. Deşi lucram pe un post de inginer de sistem la o mare companie de telecomunicaţii, simţeam că slujba respectivă nu îmi oferea satisfacţia dorită. Dorința mea era să îmi pun în valoare cunoştinţele, aptitudinile, dar şi firea inovativă. Ce m-a determinat să părăsesc ţara? Bănuiesc că dorinţa de schimbare, de a începe o carieră de la zero, de a-mi dovedi că pot să mă afirm şi că pot face faţă oricărei provocări din viaţă. Deşi aş fi putut alege orice altă ţară, am ales ca destinaţie Ciprul. Ceva din caracterul poporului de aici, dar şi a tradiţiilor şi a religiei creştin-ortodoxe face ca să se asemene mult poporului nostru. Insula este mică şi poziţia în Mediterana îi oferă un caracter exotic – fiind destinaţia ideală a multor turişti în fiecare an. De asemenea, atmosfera liniştită, sistemul de taxare foarte avantajos şi rata scăzută a criminalităţii fac din Cipru un mediu ideal pentru a forma o familie şi a creşte viitorii copii. A urmat o discuţie la o cafea cu un bun amic de-al meu şi la scurt timp ne-am văzut amândoi călcând pe insulă, pornind totul de la zero, doar cu câte un geamantan de haine şi lucruri asupra noastră.

Citește mai departe: Veronica IVANOV:  INTERVIU CU ADRIAN CÂRLAN, ROMÂNUL DIN CIPRU PREMIAT DE NASA

Programarea pentru succes sau esec este facuta in copilarie de catre parinti (psiholog Maria Verdi)

Maria VerdiPsiholog: “Cum ne etichetează părinții când suntem mici, etichetele ne bântuie toată viața și contribuie la succesul sau eșecul nostru”

Programarea pentru succes sau eșec este făcută în copilărie de către părinți

Modul în care părinții își etichetează copiii are o influență majoră asupra dezvoltării acestora și asupra vieții lor de adult, sunt de părere psihologii. Cu voia sau fără voia lor, de cele mai multe ori, părinții contribuie semnificativ la succesul sau eșecul în viața copiilor lor, încă din primii ani de viață, doar prin simplul fel în care le vorbesc și îi etichetează.
Dacă părintele îl încurajează pe copil încă de mic și îl va eticheta drept
“inteligent”, “luptător”, “muncitor” etc., acesta va suporta altfel, ca adult, greutățile vieții sau felul în care acesta este tratat de șef la locul de muncă. De cealaltă parte, dacă părintele va persista pe etichete de genul “nu ești bun de nimic”, “ratat” etc., copilul va dezvolta stări anxioase și depresive și va suporta mult mai greu eșecul sau obstacolele vieții, consideră psihologul psihoterapeut Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

Copiii moștenesc de la părinți un bagaj genetic unic care constituie baza dezvoltării de mai târziu
Specialistul afirmă că micuții preiau temperamentul de la părinți, ceea ce le influențează comportamentul social și cel emoțional. “Unele trăsături sunt mai ușor de gestionat, altele mai dificil. Unii copii au nevoie de mai multă atenție decât alții, alții sunt mai activi sau explorează permanent mediul. Este necesar să facem diferența între temperamentul copilului și un comportament problemă. Cunoscând temperamentul copilului putem, ca adulți, să ne adaptăm propriul comportament la nevoile copilului și să îl sprijinim în dezvoltarea lui armonioasă”, declară psihologul psihoterapeut Maria Verdi.

Citește mai departe: Programarea pentru succes sau esec este facuta in copilarie de catre parinti (psiholog Maria Verdi)

Unde plecam in vacanta vara aceasta? Specialist in turism: “Este in continuare o foarte mare cerere pentru destinatiile din Grecia, dar turistii trebuie sa fie pregatiti sa aiba cash, din cauza restrictiilor bancare”

2015.02.21 alice.udrea 261Specialist în turism: “Este în continuare o foarte mare cerere pentru destinațiile din Grecia, dar turiștii trebuie să fie pregătiți să aibă cash, din cauza restricțiilor bancare”
Unde plecăm în vacanță vara aceasta?

Grecia, Spania, Italia, dar și destinații cum ar fi Iordania sau Malta sunt la mare căutare în perioada concediilor de vară. Ofertele variază între câteva sute și puțin peste 1.000 de euro pentru o săptămână petrecută departe de grijile familiale și de sarcinile de serviciu. Relaxarea și distracția sunt accesibile însă și celor care nu-și permit o vacanță în afara țării. Litoralul românesc, dar și cel de la vecinii bulgari așteaptă și acum turiști cu prețuri și servicii adaptate nevoilor și buzunarelor fiecăruia. Iar pentru cine vrea un bronz mai bun și de lungă durată, atunci o baie de soare la munte este soluția ideală. Despre destinațiile preferate de români în această vară, dar și despre cum se îmbină turismul cu actele caritabile a vorbit Gabriel Tudor cu specialistul în turism Alice Udrea.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): Suntem în perioada concediilor, când mulți dintre noi vrem să schimbăm decorul, măcar pentru câteva zile. Ce ne recomandați în această vară, destinații interne sau externe?
Alice Udrea (Fondatorul Turistry.ro, specialist în turism): Pentru a putea să vă fac o recomandare care să corespundă nevoilor, în general este indicat să primesc puțin mai multe informații despre ceea ce au nevoie turiștii noștri, precum: ce activități îi atrag, alături de cine vor călători, ce destinații au văzut și unde ar dori să revină, eventual o sumă aproximativă pe care doresc să o aloce acestui concediu. Există o mulțime de destinații frumoase, însă fiecare se potrivește unei anumite tipologii de turist sau unui anumit moment din viața sa. Astfel, Bulgaria și Turcia, cu programe all-inclusive, sunt preferate de familiile cu copii din motive precum: facilități gen aqua-park, programe diverse pentru copii, transport rapid, inclusiv cu mașina sau cu avionul (se ajunge în două-trei ore). Tot pentru familiile cu copii se recomandă sejururi în zona Valencia, unde există resorturi dedicate, cu activități distractive, aqua-park-uri sau diverse spectacole. Și în Malta există facilități pentru copii, precum parcuri marine unde pot înota cu delfinii, Satul lui Popeye Marinarul, Aquarium și așa mai departe. Dacă tot vorbim de destinația Malta, pentru o altă categorie de clienți, împreună cu Insulele Gozo și Comino reprezintă o destinație recomandată pentru toate vârstele, deoarece acolo poți găsi combinația perfectă de obiective turistice de însemnătate istorică, plaje diverse, activități sportive, nightlife cu cluburi de renume, zone izolate pentru escapade romantice.

Citește mai departe: Unde plecam in vacanta vara aceasta? Specialist in turism: “Este in continuare o foarte mare...

Chirurgie sau gips? Despre piciorul “Varus Equin”, cu doctorul Alexandry Thiery

Dr. Alexandru ThieryÎn fiecare an, sute de mii de copii se nasc cu unul sau ambele picioare deformate. Afecțiunea se numește „varus equin”, apare din cauze deocamdată incerte, iar lăsată netratată poate provoca infirmitatea pacienților. Din fericire, poate fi corectată cu succes printr-o metodă imaginată de doctorul spaniol Ignacio Ponseti. Tratamentul este realizat și la noi în țară, de o echipă de profesioniști ai Spitalului Monza.
Unul dintre ei este medicul ortoped Alexandru Thiery, care a stat de vorbă cu reporterul Asociației “Salvează o inimă”, Gabriel Tudor.

Gabriel Tudor (Asociația „Salvează o inimă”): Sunteți un medic foarte apreciat. Pe internet, o mulțime de oameni au numai cuvinte de laudă la adresa dumneavoastră și vă recomandă atât pentru profesionalism, cât și pentru faptul că oferiți speranță și încredere celor care vă cer ajutorul. Cum ați ales să practicați această meserie?
Doctorul Alexandru Thiery (Spitalul Monza din București): Dacă îmi aduc bine aminte, când eram în gimnaziu vroiam să mă fac arhitect. Tatăl meu era arhitect. Cred că părinții își doreau foarte mult să fiu doctor și au tot încercat să mă descurajeze în ideea arhitecturii. La un moment dat, ca să scap de bătaia de cap, am făcut o înțelegere cu părinții mei: dacă la examenul de treapta a doua o să iau o notă mai mare la matematică – și eram convins că așa se va întâmpla – voi face arhitectură; dacă o să iau o notă mai mare la fizică, voi face medicina. Ei bine, ghinion, am luat o notă foarte mare la fizică și atunci, asta fiind înțelegerea, am respectat-o. Dar n-am știut că o să-mi placă meseria asta. În anul II de facultate eram hotărât să renunț la medicină, să mă apuc de orice altceva. Primii doi ani au fost groaznici. Veneam dintr-un liceu unde avusesem niște profesori care și acum în mintea mea sunt niște modele de dascăli și am ajuns în facultate unde lucrurile au fost cu totul altfel. N-am regăsit rigoarea academică pe care o așteptam, n-am văzut niciun pic de bunăvoință din partea profesorilor, începusem să urăsc facultatea și voiam să renunț. Nu știam cum să-i spun mamei mele, tatăl meu murise între timp, și tot gândindu-mă cum să-i spun, am început anul III și am avut o șansă uriașă: în stagiul de Semiologie Medicală de la Spitalul Panduri am avut niște asistenți universitari și niște profesori extraordinari. În momentul acela mi-am dat seama că medicina poate fi foarte frumoasă și, după câteva luni, mi-am redescoperit calea și de atunci fac lucrul ăsta. Specialitatea nu am ales-o întâmplător. La rezidențiat, examen-concurs extrem de dificil, locurile la specialități se ocupă în funcție de medie. Primul de pe listă poate alege orice, iar spre final alegi ce mai rămâne. În poziția în care eram pe listă erau câteva specialități de tip urologie, neurochirurgie, chirurgie toracică, ortopedie de adulți și ortopedie pediatrică. N-aș fi vrut să fac neurochirurgie sau chirurgie toracică, nici urologie și am zis că ortopedia sună bine. A urmat să aleg între copii sau adulți. M-am gândit că în saloanele de copii miroase întotdeauna mai frumos ca în saloanele de adulți. Deci, alegerile în viață nu sunt întotdeauna foarte raționale, dar se întâmplă să te ajute Doamne-Doamne să nimerești ceva ce ți se potrivește.

Citește mai departe: Chirurgie sau gips?  Despre piciorul “Varus Equin”, cu doctorul Alexandry Thiery 

INTERVIU CU ISABELLA, STEWARDESA LA EMIRATES. “VEI STRÂNGE DIN DINȚI, DAR ÎȚI VEI IUBI MESERIA”

IsabelaIsabella mi-a fost colegă de liceu. Încă de pe-atunci zâmbetul perfect și energia pozitivă pe care o răspândea în jur o recomandau pentru un job de stewardesă. Dar cine ar fi crezut că lucrurile vor deveni realitate câțiva ani mai târziu? Odată cu facultatea, drumurile noastre nu s-au mai intersectat, însă aveam să aflu după un timp că Isabella are unul din cele mai râvnite job-uri: este stewardesă la Emirates. Recunosc, îi invidiam fotografiile cu locuri exotice pe care le vedeam pe pagina ei de Facebook, dar știam în aceeași măsură că viața unui însoțitor de bord nu e facută doar din plimbări în jurul lumii. Așa că am vrut să aflu mai mult. Despre ce face, despre ce înseamnă să lucrezi pentru una din cele mai mari companii aeriene din lume și de ce anume îi e dor. Vă invit să citiți un interviu ca o confesiune, căci Isabella își pune sufletul pe tavă în raspunsurile pe care mi le-a oferit.

1. Povesteşte-ne despre începutul tău în aviaţie, cum ai ajuns însoţitor de bord? Cum s-a derulat interviul de recrutare? De câți ani lucrezi pentru Emirates?

Am visat o carieră de însoțitor de bord încă din perioada anilor de studenție, aplicam constant pe site-ul de recrutare Emirates, așteptam o invitație la interviu, așa ca mi-am propus să îmi formez o carieră în domeniul ospitalității, sperând ca prin experiența acumulată în customer service să am ocazia de a participa la interviu.

Interviul de recrutare a avut loc prin invitația care mi-a fost acordată de către o agenție de recrutare, reprezentând companiei Emirates în România. Interviul se derulează pe parcursul mai multor zile de recrutare; se evaluează personalitatea și team work-ul prin exerciții de grup la care participă mai mulți candidați, se dă un test de engleză scris, iar în cele din urmă, urmează marea întâlnire cu reprezentanții Emirates. Iarăși, câteva zile intense, grupul se restrânge din ce în ce mai mult și în cele din urmă interviul final fața în față, la care ei urmează să decidă dacă ești candidatul ideal. Daca răspunsul este pozitiv, în 30 zile de la interviu vei primi acel “gold call” mult așteptat. În prezent, lucrez de doi ani ca însoțitor de bord pentru Emirates.

Citește mai departe: INTERVIU CU ISABELLA, STEWARDESA LA EMIRATES. “VEI STRÂNGE DIN DINȚI, DAR ÎȚI VEI IUBI MESERIA”

De vorbă cu Soprana Mirela Ungureanu Biser „Prefer să mă bazez pe mine“

1185522 10201357651559419 1789057009 nLa Frankfurt m-am întâlnit cu Mirela Ungureanu-Biser care a cântat și a colaborat în America alături de nume importante precum Luis Ladesma, Kallen Esperian, Sherril Milnes, Peter Mark… Am stat de vorba cu cântăreața Mirela Ungureanu-Biser, iar din interviul pe care îl voi reproduce vom înțelege cum a ajuns la muzică sau mai bine spus la CANTO.
- De unde dorința de a face muzică, mai exact canto?

- Dorința a existat încă de mică! Imi doream să fac ceva creativ care să fascineze, deci să devin o Creatoare (zâmbește). Atunci doream să fiu pe scenă, să mă dedic lumii actoricești ca să pot transmite emoții, stări, caractere.
- Din povestirile tale am înțeles că în copilărie ai început mai întâi cu gimnastica artistică și baletul. De ce nu ai urmat această cale?

- Da, așa este, dar nu am simțit niciodată că vreau să devin o gimnastă sau balerină, mai ales că în Romania trebuia să stau la internat, să-mi dedic atât copilăria cât și adolescența într-o sală de exerciții fără „casă“ și familie! Cu asta nu am fost deloc deacord! Dar, atât gimnastica, baletul, cât și dansul (care l-am făcut mai târziu) m-au ajutat enorm la scenă. Este nu numai o artă, ci și o știință să ști să te miști pe scenă.
- De ce ai ales Opera?
- Pentru că împletește exact aceste ramuri: grație – baletul, sentimente – actoria și stări fascinante – muzica.
- Care sunt oamenii pe care i-ai considerat la început un model de urmat?
- Nu am avut și nu am pe nimeni ca model! Nu am simțit niciodată că vreau să fiu ca altcineva. Eu am facut canto pentru toți din familia mea faceau muzică! Am frați mai mari care toți sunt muzicieni.
- La ce vârstă ai cântat prima oară pe scenă?
- Aveam 8 ani! Era de Crăciun, la biserica Sf.Paraschiva din Brașov. Nu a fost o scenă propiu-zisă, ci o lojă undeva sus unde cânta corul bisericii. Am cântat solistă cu „tinerețea mea vocală“ cântecul Moș Crăciun acompaniată armonic de acest cor format din coristii Operei. Atunci nu am avut deloc emoții, ci mi-am dat seama că defapt eu am trasmis o emoție prin vocea mea.
- A mai avut loc o experiență de acest gen până acum?
- A doua experiență a fost în America în statul Tennessee la o biserica unde tot de Crăciun am fost invitată să cânt. Spre surprinderea mea mi s-a propus să cânt și ceva în românește. Am cântat „O ce veste minunată“ în care mi-am pus ca și prima dată toată emoția de artist, producandu-se un efect deosebit asupra publicului.
- Ce sfaturi le poți da celor care doresc să aleagă acestă meserie?
- Eu nu dau sfaturi altora ci numai mie, prefer să mă bazez pe mine! De aceea voi spune ce îmi spun și mie: să aibe răbdare și să nu renunțe niciodată la visul lor!
- Mulțumesc pentru timpul acordat, sper să ne revedem cât de curând să ne povestești despre alte realizari ale tale!

Carmen Dönn,
Germania, 2015

Germania i-a dat sansa unui timisorean sa practice avocatura cu succes

ConstSperneac1Un român erudit – avocat de succes în Germania
Constantin Sperneac-Wolfer s-a născut în “vestul civilizat” de pe malul Begeului, în Timişoara, iar destinul său actual – acela de bănăţean, cetăţean român şi german, membru al comunităţii europene – începuse să se contureze încă din copilărie. Pe atunci, prin anii 60´, Banatul mai păstra ceva din diversitatea monarhiei austro-ungare, aşa că el a avut şansa să crească într-un mediu absolut multicultural şi să vină în contact cu limbi şi culturi diferite – maghiara, sârba, ceha, germana, idiş, etc.
De când se ştie, pe Sperneac-Wolfer l-au fascinat depărtările, necunoscutul, noul, de aceea de la bun început, dar şi în plină perioadă ceauşistă – cu toate că nu trecuse niciodată graniţa înainte de anii ‘90 – s-a simţit ca un european avant-la-lettre, convins fiind că va găsi până la urmă, “lumea largă” pe care o descoperise în lecturile sale filosofice şi la care visa. Totuşi, odată ajuns în Germania, dupa revoluţia din România – la care a luat parte direct – nu a aflat acelaşi spirit larg european, cultivat în Timişoara sa natală.
O.C. - La ce vârstă v-aţi decis că doriţi să studiaţi dreptul şi de ce? Unde aţi studiat şi în ce perioadă? De ce v-aţi orientat spre avocatură? V-a influenţat cineva în alegerea profesiei? Cine a fost modelul dvs. ca student şi apoi, ca tânăr avocat?
C.S.W. - Cred că în cazul meu, alegerea profesiei este oarecum legată de spiritul oraşului în care m-am născut. La 18 ani, când trebuia să le comunic părinţilor – absolut îngrijoraţi de dezorientarea mea profesională din acel moment – ce anume intenţionez să studiez după liceu, nu aveam încă un răspuns. Nu ştiam decât două lucruri, dar le ştiam foarte bine. În primul rând, voiam să fiu cât mai departe de casă! Iaşiul m-a salvat atunci. În acest oraş exista una din cele patru facultăţi de drept din ţară, iar distanţa faţă de Timişoara era de aproape 16 ore de mers cu trenul. în al doilea rând, nu vroiam să îmbrăţişez o meserie prin care să fiu obligat să intru în partidul comunist sau să mă aflu la dispoziţia altora, oameni ce ar putea să-mi impună cum să trăiesc şi să gândesc. La vremea respectivă, în România dictaturii comuniste, o singură meserie îţi permitea o relativă libertate profesională şi intelectuală – avocatura. Această profesie era considerată ca un bibelou de porţelan, de care de fapt, nu ai nevoie, dar pe care îl păstrezi, pe de o parte, ca să nu zica lumea internaţională că tocmai România nu are un sistem juridic independent, iar pe de altă parte, şi ca “ladă de gunoi”, ce permitea “trecerea pe linie moartă” a celor care se poticniseră în sistemul politic existent. Când am terminat facultatea la Iaşi şi am început să profesez ca avocat în Rădăuţi, la 24 de ani, eram unul dintre puţinii şi printre cei mai tineri avocaţi veniţi direct de pe băncile şcolii. Cei mai mulţi dintre colegi – la fel şi în alte barouri – erau foşti jurisconsulţi, judecători, procurori, miliţieni cu stagii de drept la fără frecvenţă, care avuseră ghinionul de a nu fi plăcut cuiva din partid şi prin urmare, fuseseră direct catapultaţi la “lada de gunoi” a avocaturii, asa cum se spunea în jargonul acelor ani.

Citește mai departe: Germania i-a dat sansa unui timisorean sa practice avocatura cu succes

Web Analytics