Interviu inedit al Asociatiei "Salveaza o inima" cu Mitropolitul Clujului, de Sf. Andrei

Mitropolitul ClujuluiSărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, prilej de reflecție asupra creștinismului românesc. Un interviu special cu Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț

De sărbătoarea Sfântului Andrei, românii îl cinstesc nu doar pe cel dintâi chemat apostol, ci și pe cel care i-a încreștinat. Fără misiunea lui, e greu de spus dacă ne-am fi bucurat de bogăția spirituală transmisă din neam în neam și căreia astăzi puțini îi mai acordă atenția cuvenită. Despre ocrotitorul românilor nu era potrivit să ne vorbească decât cel care-i urmează întru totul pilda de viață, Înaltpreasfințitul Andrei. În exclusivitate pentru Asociația “Salvează o inimă”, mitropolitul Clujului a acordat un interviu despre creștinismul trecut și cel actual, despre provocările și soluțiile la problemele societății de azi și, bineînțeles, despre sărbătorile care bat la ușă.

Cine a fost Sfântul Apostol Andrei și cum a ajuns el să fie încreștinătorul românilor?
Sfântul Apostol Andrei, înainte de a fi ucenic al Domnului Iisus Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Este cel dintâi chemat la apostolie. După ce Domnul Iisus Hristos S-a înălțat la cer și după ce S-a pogorât în ziua Cincizecimii Duhul Sfânt și în mod văzut s-a întemeiat Biserica creștină, apostolii au plecat în toată lumea să propovăduiască Evanghelia. Sfântul Andrei a propovăduit în Asia Mică, în Tracia, în Sciția Mică, Sciția Mare, în Grecia, unde a fost și martirizat, fiind răstignit pe o cruce în formă de X. De acolo crucea aceasta poartă numele de „crucea Sfântului Andrei”. Oricum, chiar dacă a propovăduit pe un teritoriu imens, pe noi ne mângâie faptul că Sfântul Andrei a propovăduit în Sciția Mică, adică Dobrogea de astăzi. Lucrul acesta îl mărturisesc și izvoarele scrise și Tradiția și izvoare nescrise.

Și suntem mai responsabili ca popor, având în vedere că am fost moștenitori direcți ai creștinismului?
Lucrul acesta ar trebui să ne încălzească sufletul și să ne facă responsabili față de mesajul mântuitor pe care l-am primit de la Sfântul Apostol Andrei. El a propovăduit în Sciția Mică și a întemeiat Biserica noastră românească, și conform izvoarelor scrise și Sfintei Tradiții, dar și conform toponimelor din Dobrogea care îl pomenesc: pârâul Sfântului Apostol Andrei, peștera Sfântului Apostol Andrei, lângă care s-a zidit acum o mănăstire frumoasă, și multe alte lucruri care ne pomenesc de Sfântul Apostol Andrei.

Citește mai departe: Interviu inedit al Asociatiei "Salveaza o inima" cu Mitropolitul Clujului, de Sf. Andrei

Alimentația corectă, armă împotriva cancerului. Dr. Pavel Chirilă ne spune ce trebuie să mâncăm pentru a fi sănătoși

Dr. Pavel ChirilaAproape 10 milioane de oameni pierd, în fiecare an, lupta cu cancerul. Deși este greu de învins, boala de care ne temem cu toții poate fi prevenită. Primul aliat de nădejde este o alimentație corectă, echilibrată și cât mai naturală. Cu atât mai mult cu cât din ce în ce mai multe studii confirmă efectele nocive ale produselor procesate și „ajutate” cu aditivi, hormoni de creștere și alte substanțe al căror nume ar trebui să ridice mari semne de întrebare. Nu cu mult timp în urmă, și Organizația Mondială a Sănătății atrăgea atenția că mezelurile, pastrama, sau carnea la conservă sunt cancerigene. Ce ar trebui să mâncăm și de ce trebuie să ne ferim, astfel încât să nu ajungem într-o secție de oncologie aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”) cu doctorul Pavel Chirilă, directorul Fundației „Sfânta Irina”.

Interviu: Cancerul este o boală asociată cu cea mai mare suferință pe care o poate avea omul. În cartea dumneavoastră – „Nu hrăni cancerul!” – ați scris că avem un aliat de nădejde împotriva maladiei, alimentația sănătoasă. Ce trebuie să înțelegem exact prin „alimentație sănătoasă”?
Există un centru de studii pentru nutriția bolnavului cu cancer în Canada, iar specialiștii de acolo spun, în scrierile lor, că circa o treime din cancerele înregistrate la nivel mondial sunt provocate de un stil de viață greșit, în care determinantă este alimentația omului. Deci, este extrem de important să avem o alimentație corectă pentru a preveni cancerul! Iar când s-a declanșat deja, este important să corectăm alimentația pentru a susține organismul în lupta cu această boală.

Citește mai departe: Alimentația corectă, armă împotriva cancerului. Dr. Pavel Chirilă ne spune ce trebuie să mâncăm...

Preotul Vasile Gavrila: “Sfantul Nectarie Taumaturgul, omul care a trait ca un inger in trup”

Vasile GavrilaSărac cu trupul, bogat cu sufletul, mereu aproape de cei suferinzi… Nectarie de Eghina este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii creștine, datorită vieții trăite după regula de aur a Evangheliei: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”. A fost prigonit, batjocorit și nedreptățit în repetate rânduri, adesea chiar de ceilalți slujitori ai altarului. Cu toate acestea, a ales să întoarcă răul cu binele și a devenit astfel un exemplu pentru generații întregi. Astăzi, în ziua sa de pomenire, milioane de oameni își îndreaptă rugăciunile către cel ce a trăit „ca un înger în trup” și cunoaște răbdarea durerilor, dar și triumful în mijlocul imposibilului. Despre Sfântul Nectarie, ocrotitorul Asociației “Salvează o inimă”, a vorbit Gabriel Tudor cu părintele Vasile Gavrilă, parohul Bisericii Ruse „Sfântul Nicolae” din București.

Cine este Sfântul Nectarie și cum a devenit el atât de cunoscut poporului român?
Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți la ora actuală, nu numai pentru noi, românii, ci pentru aproape întreaga lume creștină. În străinătate, în țări din Occident, în ciuda faptului că protestanții nu îi cinstesc pe sfinți, au o evlavie deosebită la Sfântul Nectarie, Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Serafim de Sarov… Au început să se întoarcă chiar și la Sfinții Trei Ierarhi! Deci, dacă este așa de cunoscut, înseamnă că a fost o personalitate copleșitoare. S-a impus prin ce se impun sfinții, printr-o viață sfântă, evident! Evanghelia a fost Legea vieții lui, ca la Sfântul Vasile cel Mare. Cum spunea Sfântul Grigorie, virtutea era modul lui de a viețui. A fost un copil sărac, dar nu și la suflet. Nu a avut cele ale lumii materiale, dar le-a avut pe cele spirituale. S-a născut la 1 octombrie 1846 în satul Silivria din Tracia. Ca oricare copil, mai ales că era după perioada turcocrației, dorea să studieze și el, era un copil inteligent. Au reușit părinții să îl dea la școală și astfel a studiat la Constantinopol teologia la nivel mediu. După care, fiind situația delicată, a luat legătura cu patriarhul de Alexandria unde a și fost primit, dar a trebuit să își continue studiile, să fie pregătit pentru ceea ce ar fi dorit să facă patriarhul cu el, și anume să îl trimită misionar în Africa, mai concret în Egipt. L-a trimis în Cairo, pentru că acolo avea un punct de lucru cu creștinii pe care îi păstorea. În perioada 1882-1886, a făcut studiile de teologie de la Atena. Între timp, în 1876 se călugărise și a intrat într-o mănăstire, Mănăstirea cea Nouă. (De ce se numea așa: Grecia trecuse prin ceea ce numim tăvălugul otoman și erau mănăstiri care au fost desființate) La numai un an de zile după ce a intrat în mănăstire a fost hirotonit diacon, și-a făcut studiile, iar după ce le-a terminat, patriarhul l-a numit consilier patriarhal la Cairo.

Citește mai departe: Preotul Vasile Gavrila: “Sfantul Nectarie Taumaturgul, omul care a trait ca un inger in trup”

Claudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”

d537c1e486ef7b80ab77082a8c9cf7eaClaudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”
Interviu 25.10.2015 09:30 Autor: Victoria Bortă
Claudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”

În această perioadă, la Cinematograful „Odeon” din capitală se desfășoară prima ediție a „Zilelor filmului românesc”. În cadrul festivalului a venit și invitata specială din partea Institutului Cultural „Mihai Eminescu” la Chișinău, acrița româno-canadiană Claudia Motea, care ne spune mai multe despre eveniment și despre revenirea la Chișinău.

Stimată Claudia Motea, cum a fost deschiderea primei ediții a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău?

Pentru mine, în primul rând, a fost o reîntâlnire de suflet, plină de emoție, cu oameni frumoși, precum Valeriu Matei, Nichita Danilov, Petru Hadârcă, Ion Ungureanu și mulți alții. Apoi, avalanșa de spectatori care au venit la festivitatea de deschidere a dat acel sentiment de optimism și entuziasm că festivalul va avea succes.

Ce credeți despre programul și selecția filmelor din cadrul festivalului?

Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF) a venit în întâmpinarea acestui festival cu cinci filme de referință din cinematografia clasică românească - „Duios”, „Anastasia trecea”, „Casa din vis”, „Adela”, „Tănase Scatiu” și „Balanța”.

Filmele noi, „Rocker”, „Aferim!”, „Cel ales” sunt doar câteva din filmele de succes din valul generației prezente, care dau vigoare și mențin acel aer la zi al evenimentului. Cred că acestă combinație este de bun augur pentru festival. Trăim în acest prezent, dar e bine să nu uităm de obârșia noastră!

Ați mai participat și la alte evenimente prin care ați adus filmul românesc la Chișinău. Prin ce se distinge acest eveniment?

În primul rând, la acest eveniment eu pot respira ușurată, pentru că am venit doar în calitate de invitat special din partea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău.

Citește mai departe: Claudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”

O viață nouă în Ecuador - Interviu cu jurnalista Mihaela Ionela Badin

MihaelaIonelaBadinAlexandru Cosmin Codreanu (A.C.C.): Bună ziua Mihaela Ionela Badin. Corespondăm de aproape un an. După ce te-ai acomodat în Ecuador, m-am hotărât să îți promovez povestea și să încerc să îți aflu percepția asupra comunităților de români din Spania și Ecuador pe care le cunoști bine. Pentru început, ne poți spune câteva cuvinte despre tine?
Mihaela Ionela Badin (M.I.B.): Desigur. Sunt jurnalistă, licențiată la Universitatea din Zaragoza, Spania. Am 32 de ani. Am lucrat atât în presa scrisă, cât și în radio, pe tot teritoriul spaniol. Am fost membră a unei asociații românești în Zaragoza, prin intermediul căreia am încercat să păstrăm și să facem cunoscută străinilor cultura și obiceiurile românești. Am fost de asemenea voluntar al unei asociații spaniole, Afedaz; această asociație ajută pe bolnavii de Alzeimer. Activitatea mea în cadrul acestei asociații a fost de jurnalist și fotograf. Am locuit în Spania timp de 12 ani. Familia mea, la rândul ei, este și ea împărțită prin Europa. Acum 10 ani am cunoscut un băiat ecuadorian, cu care sunt într-o relație la ora actuală. În vacanța de vară din 2012 am vizitat Ecuador pentru a treia oara. Atunci am primit o ofertă de muncă în Cuenca. Ținând cont de faptul că prietenul meu este ecuadorian, am acceptat job-ul fără să mă gândesc prea mult. În prezent lucrez ca director de comunicare și relații publice la o multinațională cu sediul în Cuenca, Ecuador. Am în echipă 9 persoane, cu care mă înțeleg de minune. Debutul a fost mai dificil deoarece nu „acceptau” ca „șefă” o femeie, și străină pe deasupra. În octombrie voi începe un master la Universitatea de Azuay.
A.C.C.: Spune-ne mai multe te rog despre familia ta. A afectat distanța relația dintre voi?

Citește mai departe: O viață nouă în Ecuador - Interviu cu jurnalista Mihaela Ionela Badin

Lorand Soares-Szasz, de la gradinar in Portugalia, la cel mai bun speaker din Romania

Lorand Soares SzaszPentru mulți oameni, succesul este un ideal la care se ajunge cu greu. Uneori pare chiar imposibil de atins așa că îl lăsăm în grija celor care îl au deja. Nici mentalitatea societății nu ne ajută, deoarece de mici suntem convinși de cei din jur că până la reușită este „cale lungă”, „banii se câștigă greu” și mai ales „nu pică din cer”. Cu atât mai mult, dacă provenim dintr-o familie care poate nu ne-a oferit șansele altora. În astfel de situații ne simțim devalorizați și preferăm traiul în mediocritate, pentru că ne vedem neputincioși în a schimba ceva. Loránd Soares-Szász, trainer, speaker și un om de afaceri de succes ne demonstrează că se poate! Dintr-un grădinar în Portugalia, Lorand a ajuns cel mai bun speaker din România. Cum a reușit aflăm din interviul realizat de Alexandra Andereș, cu prilejul conferințelor Business Days de la Cluj-Napoca.

Alexandra Andereș (reporter Asociația “Salvează o inimă”): Eu după ce am aflat viața dumneavoastră, am zis că dacă ar fi ecranizată ar lua Oscarul, pentru că este o poveste impresionantă și sunteți un soi de actor care a făcut lucruri fantastice, ireale pentru lumea pe care o trăim, cea în care nu reușim să ne autodepășim. Dumneavoastră ne-ați demonstrat că se poate, că un grădinar poate ajunge un businessman de succes și cel mai bun speaker din România. Am înțeles că secretul succesului a stat în faptul că ați făcut lucrurile 100% din inimă, cu implicare și dedicare. Întrebarea mea ar fi: de unde este această dedicare, este ceva cu care unii ne naștem, alții nu? Este ceva ce dobândim din educație?
Loránd Soares-Szász: În primul rând, nu cred că povestea mea este atât de fantastică încât să merite un Oscar. Consider că este încă o poveste a unui om care a crezut că poate mai mult decât spuneau cei din jur. În jurul meu aud persoane, chiar din familie, prieteni, care spuneau: „Cam atâta o să faci, cam asta e de tine!” și niciodată nu am vrut să cred acest lucru. Am fost și sunt destul de încăpățânat de felul meu și am zis: „Nu, eu pot mai mult, eu vreau mai mult!” și îmi doream foarte mult să scap de sărăcie. Motivația mea din spate nu a fost una măreață, nu! Nu mai vroiam să fiu sărac, punct! Vroiam să câștig bani, să pot să trăiesc mai bine. Evident că după ce începi să câștigi bani, încep să vină alte priorități, îți dai seama că tu schimbi lumea, schimbi viața oamenilor și atunci vine viziunea frumoasă. Dar primul impuls a fost: „Nu mai vreau să fiu sărac!” și am luptat foarte mult pentru acest lucru. Probabil din acest motiv, oamenii care se uită din exterior la povestea mea spun: „Wow, cât de fain!”, dar este o poveste banală a unui copil care pleacă de la țară și ajunge să lucreze în străinătate, se întoarce în România, dă 100% în ceea ce face și ajunge să aibă succes.

Citește mai departe:  Lorand Soares-Szasz, de la gradinar in Portugalia, la cel mai bun speaker din Romania

Vocea ei a răsunat din catedrala din Munich la Campionatul Mondial de Fotbal! Interviu cu Florence Joy Enns, cântăreață creștină din Germania

Florence9Florence Joy Enns este o cântăreaţă din Germania, scriitoare şi actriţă creștină. Îi place să călătorească şi să viziteze ţări din Europa, Israel şi Statele Unite. Cântă la chitară şi pian, vorbeşte germană nativ şi engleză foarte bine. Majoritatea melodiilor din albumul intitulat “Only Hope” sunt în engleză.
În 2006, cu ocazia inaugurării Campionatului Mondial de Fotbal, Florence Joy a fost invitată să cânte în catedrala din Munich. La un an după acest eveniment, ea a jucat rolul unei fete drăguţe, numită “Jasmin”, în serialul german “Ahornallee”. De asemenea, Florence este autoarea unei cărţi cu titlul “I want to live truthfully and real”, în care povesteşte despre experienţa avută în timpul castingului emisiunii din Germania “A Star Search 2″ şi în special, despre felul în care îşi trăieşte viaţa cu Dumnezeu.
Florence s-a născut în Zeven, în nordul Germaniei, în apropierea Hamburgului, are o soră mai mare şi un frate mai mic. Familia ei a locuit în Zeven, Tostedt, Dresden, Munich şi Cologne. Relocările familiei sale au survenit din motive de serviciu, exceptând ultima mutare a cântăreţei, datorată căsătoriei. Florence are doi copii, un fiu, Lennox, născut în 2009, şi o fetiţă, Kiana, născută în 2012.
Octavian D. CURPAŞ (O.D.C.): Îmi poţi spune ceva despre soţul tău? Când şi unde l-ai cunoscut? Cum l-ai descrie?
Florence Joy (F.J.): Soţul meu se numeşte Thomas Enns, este neamţ şi ne-am cunoscut în 2006. Eu şi el cântam împreună cu un ansamblu de corzi. Este artist, muzician şi cântăreţ. Thomas este liderul unei grupări de tineri care se întâlnesc de două ori pe lună şi studiază Administrarea Afacerilor la Universitatea Cologne. Este un creştin devotat în întregime, entuziasmat de Dumnezeu. Partenerul meu de viaţă este o persoană iubitoare şi sensibilă, cel mai minunat soţ şi tată.
O.D.C.: Eşti o persoană foarte ocupată. Cum e să fii mamă a doi copii?
F.J.: A fost întotdeauna visul meu să fiu mamă şi asta e o mare bucurie pentru mine. Dar în acelaşi timp este şi o mare provocare, o adevărată binecuvântare din partea lui Dumnezeu.

Citește mai departe: Vocea ei a răsunat din catedrala din Munich la Campionatul Mondial de Fotbal! Interviu cu Florence...

Prof. univ. dr. preot Constantin Coman: “Boala si suferinta, binecuvantari nedorite care ne apropie de Dumnezeu”

Constantin Coman1Când viața ia o turnură neașteptată, iar sănătatea face loc bolii și suferinței, în suflet se naște o avalanșă de întrebări dureroase: De ce mie? De ce acum? De ce copilului meu? Ce am făcut să merit asta? Pentru ce sufăr atât? Oameni din toate timpurile au încercat să dea răspunsurile potrivite, însă eforturile lor au fost zadarnice. Numai Dumnezeu cunoaște rațiunea și finalitatea lucrurilor și doar El ne poate aduce liniștea și vindecarea, chiar și atunci când totul pare a fi pierdut. Așa cum ne arată scrierile sfinte, dar și istoria omenirii, seara necazului este urmată întotdeauna de dimineața bucuriei. Despre rostul suferinței și al bolii în viața fiecăruia dintre noi a vorbit Gabriel Tudor cu părintele Constantin Coman, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): În ultimele câteva decenii asistăm la o creștere alarmantă a numărului de bolnavi, în special copii. Dacă pentru un adult putem vorbi de consecințe ale unor alegeri greșite, pentru copii nu putem vorbi. Și atunci apare întrebarea: de unde vine suferința și de ce?
Părintele Constantin Coman: Teologic vorbind, suferința și boala sunt urmări ale păcatului. De ce suferă copiii care nu au păcat? Pentru că sunt născuți în păcate, cum spune proorocul David, neînțelegându-se prin asta că faptul zămislirii și al nașterii este păcat, ci faptul că atunci când se zămislesc copiii, cei doi părinți sunt într-o anumită stare păcătoasă. De exemplu, o fire egoistă este o stare păcătoasă, o fire altruistă este o stare bună, virtuoasă. Dacă noi zămislim copii într-o stare egoistă, pătimașă, dușmănoasă, evident că această moștenire se transmite copilului, care devine „beneficiarul” cauzelor ce generează mai devreme sau mai târziu o boală sau o suferință. Să nu mai vorbim de altele, mai grele: beția, desfrâul, lăcomia, minciuna, hoția, înșelăciunea, judecata celuilalt, ținerea de minte a răului etc. Boala, suferința, ce sunt în fond?

Citește mai departe: Prof. univ. dr. preot Constantin Coman: “Boala si suferinta, binecuvantari nedorite care ne...

De ce temele pentru acasa sunt o povara pentru elevi?

Maria VerdiElevii din România afirmă că alocă 7 ore pe săptămână pentru temele de acasă, în comparație cu 14 ore pe săptămână, atât cât alocă elevii din Shanghai (China), cel mai performant sistem de educație din lume, potrivit studiilor Programului pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA), realizate de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
Conform analizei, timpul acordat de elevi pentru temele de acasă a scăzut, în medie, cu o oră pe săptămână la elevii de 15 ani, în perioada 2003 - 2012. Specialiștii în educație pun scăderea numărului de ore alocat pentru teme, pe seama răspândirii accesului la Internet și a folosirii acestuia mai mult ca o unealtă de divertisment și mai puțin ca un mijloc educativ.

Psihologul Maria Verdi: “Temele pentru acasă nu ar trebui să fie un moment de stres și presiune”
Specialistul în psihologia copilului, Maria Verdi consideră că temele pentru acasă sunt un lucru normal și nu ar trebui să fie pentru aceștia un motiv de stres și presiune. “Nu temele pentru acasă sunt generatoare de stări anxioase în rândul elevilor. Societatea cere copiilor performanță, sunt evaluati prin note, elevii doresc performanţă, astfel, temele pentru acasă reprezintă o unealtă logică de creștere a performanțelor. Pentru a obține rezultate tot mai bune și pentru a-i motiva, copii au nevoie de încurajări permanente și feedback pozitiv din partea profesorilor și a părinților. Criticile și acuzațiile blochează și tensionează relațiile dintre elevi și părinți sau profesori. Elevii, mai ales cei mici, au nevoie de multă repetiție și exercițiu pentru a învăța un comportament. Necesitatea temelor este, în acest sens, benefică. Comportamentele învățării se construiesc prin repetare”, afirmă psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life. Totodată, specialistul în psihologia copilului îi sfătuiește pe profesori şi părinți să evite vânarea greșelilor facute de elevi, deoarece acestea sunt oportunități reale de a învăța. “Oferiți modele sănătoase din exemplul personal. Doar așa, copilul învață să recunoasă greșelile și să găsească alternative de soluționare fără a se simți vinovați, fără a găsi vinovați. Când învață un comportament nou (exemplu - limba străină, o materie nouă etc), copilul are nevoie de multe repetări, teme și exerciții până ajunge la performanța optimă. El are nevoie să știe ce a reușit până în acel moment și ce mai are de învățat. Emoțiile pozitive sunt un context bun de a învăța, aceasta fiind asociată cu emoția pozitivă”, declară psihologul Verdi.
Dacă spunem copilului că nu lucrează bine sau că greșește, îi provocăm o reacție emoțională negativă, generăm conflicte atât ca părinte sau ca profesor, este de părere specialistul. “Reacția noastră negativă la greșelile lor – ca părinte sau profesor - blochează performanța, tocmai pentru că le-am generat disconfort. Ca răspuns la starea de tensiune, copilul va refuza să-și facă temele sau va minți că le-a făcut, le va face în grabă, fără a le acorda atenție. O altă evitare a temelor este implicarea în alte activități mai distractive sau solicitarea ajutorului părintelui, motivând că este greu, sau pur și simplu, fuga în internet când părintele este ocupat cu altă activitate”, spune psihologul Verdi.

Citește mai departe: De ce temele pentru acasa sunt o povara pentru elevi?

Web Analytics