Claudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”

d537c1e486ef7b80ab77082a8c9cf7eaClaudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”
Interviu 25.10.2015 09:30 Autor: Victoria Bortă
Claudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”

În această perioadă, la Cinematograful „Odeon” din capitală se desfășoară prima ediție a „Zilelor filmului românesc”. În cadrul festivalului a venit și invitata specială din partea Institutului Cultural „Mihai Eminescu” la Chișinău, acrița româno-canadiană Claudia Motea, care ne spune mai multe despre eveniment și despre revenirea la Chișinău.

Stimată Claudia Motea, cum a fost deschiderea primei ediții a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău?

Pentru mine, în primul rând, a fost o reîntâlnire de suflet, plină de emoție, cu oameni frumoși, precum Valeriu Matei, Nichita Danilov, Petru Hadârcă, Ion Ungureanu și mulți alții. Apoi, avalanșa de spectatori care au venit la festivitatea de deschidere a dat acel sentiment de optimism și entuziasm că festivalul va avea succes.

Ce credeți despre programul și selecția filmelor din cadrul festivalului?

Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF) a venit în întâmpinarea acestui festival cu cinci filme de referință din cinematografia clasică românească - „Duios”, „Anastasia trecea”, „Casa din vis”, „Adela”, „Tănase Scatiu” și „Balanța”.

Filmele noi, „Rocker”, „Aferim!”, „Cel ales” sunt doar câteva din filmele de succes din valul generației prezente, care dau vigoare și mențin acel aer la zi al evenimentului. Cred că acestă combinație este de bun augur pentru festival. Trăim în acest prezent, dar e bine să nu uităm de obârșia noastră!

Ați mai participat și la alte evenimente prin care ați adus filmul românesc la Chișinău. Prin ce se distinge acest eveniment?

În primul rând, la acest eveniment eu pot respira ușurată, pentru că am venit doar în calitate de invitat special din partea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău.

Citește mai departe: Claudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”

O viață nouă în Ecuador - Interviu cu jurnalista Mihaela Ionela Badin

MihaelaIonelaBadinAlexandru Cosmin Codreanu (A.C.C.): Bună ziua Mihaela Ionela Badin. Corespondăm de aproape un an. După ce te-ai acomodat în Ecuador, m-am hotărât să îți promovez povestea și să încerc să îți aflu percepția asupra comunităților de români din Spania și Ecuador pe care le cunoști bine. Pentru început, ne poți spune câteva cuvinte despre tine?
Mihaela Ionela Badin (M.I.B.): Desigur. Sunt jurnalistă, licențiată la Universitatea din Zaragoza, Spania. Am 32 de ani. Am lucrat atât în presa scrisă, cât și în radio, pe tot teritoriul spaniol. Am fost membră a unei asociații românești în Zaragoza, prin intermediul căreia am încercat să păstrăm și să facem cunoscută străinilor cultura și obiceiurile românești. Am fost de asemenea voluntar al unei asociații spaniole, Afedaz; această asociație ajută pe bolnavii de Alzeimer. Activitatea mea în cadrul acestei asociații a fost de jurnalist și fotograf. Am locuit în Spania timp de 12 ani. Familia mea, la rândul ei, este și ea împărțită prin Europa. Acum 10 ani am cunoscut un băiat ecuadorian, cu care sunt într-o relație la ora actuală. În vacanța de vară din 2012 am vizitat Ecuador pentru a treia oara. Atunci am primit o ofertă de muncă în Cuenca. Ținând cont de faptul că prietenul meu este ecuadorian, am acceptat job-ul fără să mă gândesc prea mult. În prezent lucrez ca director de comunicare și relații publice la o multinațională cu sediul în Cuenca, Ecuador. Am în echipă 9 persoane, cu care mă înțeleg de minune. Debutul a fost mai dificil deoarece nu „acceptau” ca „șefă” o femeie, și străină pe deasupra. În octombrie voi începe un master la Universitatea de Azuay.
A.C.C.: Spune-ne mai multe te rog despre familia ta. A afectat distanța relația dintre voi?

Citește mai departe: O viață nouă în Ecuador - Interviu cu jurnalista Mihaela Ionela Badin

Lorand Soares-Szasz, de la gradinar in Portugalia, la cel mai bun speaker din Romania

Lorand Soares SzaszPentru mulți oameni, succesul este un ideal la care se ajunge cu greu. Uneori pare chiar imposibil de atins așa că îl lăsăm în grija celor care îl au deja. Nici mentalitatea societății nu ne ajută, deoarece de mici suntem convinși de cei din jur că până la reușită este „cale lungă”, „banii se câștigă greu” și mai ales „nu pică din cer”. Cu atât mai mult, dacă provenim dintr-o familie care poate nu ne-a oferit șansele altora. În astfel de situații ne simțim devalorizați și preferăm traiul în mediocritate, pentru că ne vedem neputincioși în a schimba ceva. Loránd Soares-Szász, trainer, speaker și un om de afaceri de succes ne demonstrează că se poate! Dintr-un grădinar în Portugalia, Lorand a ajuns cel mai bun speaker din România. Cum a reușit aflăm din interviul realizat de Alexandra Andereș, cu prilejul conferințelor Business Days de la Cluj-Napoca.

Alexandra Andereș (reporter Asociația “Salvează o inimă”): Eu după ce am aflat viața dumneavoastră, am zis că dacă ar fi ecranizată ar lua Oscarul, pentru că este o poveste impresionantă și sunteți un soi de actor care a făcut lucruri fantastice, ireale pentru lumea pe care o trăim, cea în care nu reușim să ne autodepășim. Dumneavoastră ne-ați demonstrat că se poate, că un grădinar poate ajunge un businessman de succes și cel mai bun speaker din România. Am înțeles că secretul succesului a stat în faptul că ați făcut lucrurile 100% din inimă, cu implicare și dedicare. Întrebarea mea ar fi: de unde este această dedicare, este ceva cu care unii ne naștem, alții nu? Este ceva ce dobândim din educație?
Loránd Soares-Szász: În primul rând, nu cred că povestea mea este atât de fantastică încât să merite un Oscar. Consider că este încă o poveste a unui om care a crezut că poate mai mult decât spuneau cei din jur. În jurul meu aud persoane, chiar din familie, prieteni, care spuneau: „Cam atâta o să faci, cam asta e de tine!” și niciodată nu am vrut să cred acest lucru. Am fost și sunt destul de încăpățânat de felul meu și am zis: „Nu, eu pot mai mult, eu vreau mai mult!” și îmi doream foarte mult să scap de sărăcie. Motivația mea din spate nu a fost una măreață, nu! Nu mai vroiam să fiu sărac, punct! Vroiam să câștig bani, să pot să trăiesc mai bine. Evident că după ce începi să câștigi bani, încep să vină alte priorități, îți dai seama că tu schimbi lumea, schimbi viața oamenilor și atunci vine viziunea frumoasă. Dar primul impuls a fost: „Nu mai vreau să fiu sărac!” și am luptat foarte mult pentru acest lucru. Probabil din acest motiv, oamenii care se uită din exterior la povestea mea spun: „Wow, cât de fain!”, dar este o poveste banală a unui copil care pleacă de la țară și ajunge să lucreze în străinătate, se întoarce în România, dă 100% în ceea ce face și ajunge să aibă succes.

Citește mai departe:  Lorand Soares-Szasz, de la gradinar in Portugalia, la cel mai bun speaker din Romania

Vocea ei a răsunat din catedrala din Munich la Campionatul Mondial de Fotbal! Interviu cu Florence Joy Enns, cântăreață creștină din Germania

Florence9Florence Joy Enns este o cântăreaţă din Germania, scriitoare şi actriţă creștină. Îi place să călătorească şi să viziteze ţări din Europa, Israel şi Statele Unite. Cântă la chitară şi pian, vorbeşte germană nativ şi engleză foarte bine. Majoritatea melodiilor din albumul intitulat “Only Hope” sunt în engleză.
În 2006, cu ocazia inaugurării Campionatului Mondial de Fotbal, Florence Joy a fost invitată să cânte în catedrala din Munich. La un an după acest eveniment, ea a jucat rolul unei fete drăguţe, numită “Jasmin”, în serialul german “Ahornallee”. De asemenea, Florence este autoarea unei cărţi cu titlul “I want to live truthfully and real”, în care povesteşte despre experienţa avută în timpul castingului emisiunii din Germania “A Star Search 2″ şi în special, despre felul în care îşi trăieşte viaţa cu Dumnezeu.
Florence s-a născut în Zeven, în nordul Germaniei, în apropierea Hamburgului, are o soră mai mare şi un frate mai mic. Familia ei a locuit în Zeven, Tostedt, Dresden, Munich şi Cologne. Relocările familiei sale au survenit din motive de serviciu, exceptând ultima mutare a cântăreţei, datorată căsătoriei. Florence are doi copii, un fiu, Lennox, născut în 2009, şi o fetiţă, Kiana, născută în 2012.
Octavian D. CURPAŞ (O.D.C.): Îmi poţi spune ceva despre soţul tău? Când şi unde l-ai cunoscut? Cum l-ai descrie?
Florence Joy (F.J.): Soţul meu se numeşte Thomas Enns, este neamţ şi ne-am cunoscut în 2006. Eu şi el cântam împreună cu un ansamblu de corzi. Este artist, muzician şi cântăreţ. Thomas este liderul unei grupări de tineri care se întâlnesc de două ori pe lună şi studiază Administrarea Afacerilor la Universitatea Cologne. Este un creştin devotat în întregime, entuziasmat de Dumnezeu. Partenerul meu de viaţă este o persoană iubitoare şi sensibilă, cel mai minunat soţ şi tată.
O.D.C.: Eşti o persoană foarte ocupată. Cum e să fii mamă a doi copii?
F.J.: A fost întotdeauna visul meu să fiu mamă şi asta e o mare bucurie pentru mine. Dar în acelaşi timp este şi o mare provocare, o adevărată binecuvântare din partea lui Dumnezeu.

Citește mai departe: Vocea ei a răsunat din catedrala din Munich la Campionatul Mondial de Fotbal! Interviu cu Florence...

Prof. univ. dr. preot Constantin Coman: “Boala si suferinta, binecuvantari nedorite care ne apropie de Dumnezeu”

Constantin Coman1Când viața ia o turnură neașteptată, iar sănătatea face loc bolii și suferinței, în suflet se naște o avalanșă de întrebări dureroase: De ce mie? De ce acum? De ce copilului meu? Ce am făcut să merit asta? Pentru ce sufăr atât? Oameni din toate timpurile au încercat să dea răspunsurile potrivite, însă eforturile lor au fost zadarnice. Numai Dumnezeu cunoaște rațiunea și finalitatea lucrurilor și doar El ne poate aduce liniștea și vindecarea, chiar și atunci când totul pare a fi pierdut. Așa cum ne arată scrierile sfinte, dar și istoria omenirii, seara necazului este urmată întotdeauna de dimineața bucuriei. Despre rostul suferinței și al bolii în viața fiecăruia dintre noi a vorbit Gabriel Tudor cu părintele Constantin Coman, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): În ultimele câteva decenii asistăm la o creștere alarmantă a numărului de bolnavi, în special copii. Dacă pentru un adult putem vorbi de consecințe ale unor alegeri greșite, pentru copii nu putem vorbi. Și atunci apare întrebarea: de unde vine suferința și de ce?
Părintele Constantin Coman: Teologic vorbind, suferința și boala sunt urmări ale păcatului. De ce suferă copiii care nu au păcat? Pentru că sunt născuți în păcate, cum spune proorocul David, neînțelegându-se prin asta că faptul zămislirii și al nașterii este păcat, ci faptul că atunci când se zămislesc copiii, cei doi părinți sunt într-o anumită stare păcătoasă. De exemplu, o fire egoistă este o stare păcătoasă, o fire altruistă este o stare bună, virtuoasă. Dacă noi zămislim copii într-o stare egoistă, pătimașă, dușmănoasă, evident că această moștenire se transmite copilului, care devine „beneficiarul” cauzelor ce generează mai devreme sau mai târziu o boală sau o suferință. Să nu mai vorbim de altele, mai grele: beția, desfrâul, lăcomia, minciuna, hoția, înșelăciunea, judecata celuilalt, ținerea de minte a răului etc. Boala, suferința, ce sunt în fond?

Citește mai departe: Prof. univ. dr. preot Constantin Coman: “Boala si suferinta, binecuvantari nedorite care ne...

De ce temele pentru acasa sunt o povara pentru elevi?

Maria VerdiElevii din România afirmă că alocă 7 ore pe săptămână pentru temele de acasă, în comparație cu 14 ore pe săptămână, atât cât alocă elevii din Shanghai (China), cel mai performant sistem de educație din lume, potrivit studiilor Programului pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA), realizate de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
Conform analizei, timpul acordat de elevi pentru temele de acasă a scăzut, în medie, cu o oră pe săptămână la elevii de 15 ani, în perioada 2003 - 2012. Specialiștii în educație pun scăderea numărului de ore alocat pentru teme, pe seama răspândirii accesului la Internet și a folosirii acestuia mai mult ca o unealtă de divertisment și mai puțin ca un mijloc educativ.

Psihologul Maria Verdi: “Temele pentru acasă nu ar trebui să fie un moment de stres și presiune”
Specialistul în psihologia copilului, Maria Verdi consideră că temele pentru acasă sunt un lucru normal și nu ar trebui să fie pentru aceștia un motiv de stres și presiune. “Nu temele pentru acasă sunt generatoare de stări anxioase în rândul elevilor. Societatea cere copiilor performanță, sunt evaluati prin note, elevii doresc performanţă, astfel, temele pentru acasă reprezintă o unealtă logică de creștere a performanțelor. Pentru a obține rezultate tot mai bune și pentru a-i motiva, copii au nevoie de încurajări permanente și feedback pozitiv din partea profesorilor și a părinților. Criticile și acuzațiile blochează și tensionează relațiile dintre elevi și părinți sau profesori. Elevii, mai ales cei mici, au nevoie de multă repetiție și exercițiu pentru a învăța un comportament. Necesitatea temelor este, în acest sens, benefică. Comportamentele învățării se construiesc prin repetare”, afirmă psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life. Totodată, specialistul în psihologia copilului îi sfătuiește pe profesori şi părinți să evite vânarea greșelilor facute de elevi, deoarece acestea sunt oportunități reale de a învăța. “Oferiți modele sănătoase din exemplul personal. Doar așa, copilul învață să recunoasă greșelile și să găsească alternative de soluționare fără a se simți vinovați, fără a găsi vinovați. Când învață un comportament nou (exemplu - limba străină, o materie nouă etc), copilul are nevoie de multe repetări, teme și exerciții până ajunge la performanța optimă. El are nevoie să știe ce a reușit până în acel moment și ce mai are de învățat. Emoțiile pozitive sunt un context bun de a învăța, aceasta fiind asociată cu emoția pozitivă”, declară psihologul Verdi.
Dacă spunem copilului că nu lucrează bine sau că greșește, îi provocăm o reacție emoțională negativă, generăm conflicte atât ca părinte sau ca profesor, este de părere specialistul. “Reacția noastră negativă la greșelile lor – ca părinte sau profesor - blochează performanța, tocmai pentru că le-am generat disconfort. Ca răspuns la starea de tensiune, copilul va refuza să-și facă temele sau va minți că le-a făcut, le va face în grabă, fără a le acorda atenție. O altă evitare a temelor este implicarea în alte activități mai distractive sau solicitarea ajutorului părintelui, motivând că este greu, sau pur și simplu, fuga în internet când părintele este ocupat cu altă activitate”, spune psihologul Verdi.

Citește mai departe: De ce temele pentru acasa sunt o povara pentru elevi?

Interviu cu jurnalista Eugenia Guzun

EugeniaGuzun1Amintiri despre Basarabia cu jurnalista Eugenia Guzun
Cand stai de vorba cu Eugenia Guzun, reporter la Radio Romania Actualtati, iti dai seama ca inaintea ta se afla un intelectual, un om bogat sufleteste, un patriot. Apartinand generatiei venita pe lume dupa foametea din 1947, precum si datorita originii sale basarabene, aceasta a avut ocazia sa vada scriindu-se istoria. Eugenia Guzun s-a nascut pe malurile Nistrului, in localitatea Criuleni, din centrul Basarabiei. A prins vremuri complicate, dar s-a bucurat si de sansa de a fi intalnit oameni interesanti si de a studia cu profesori eruditi. Despre zile frumoase si senine, dar si despre lipsuri, despre teama de a nu scapa cumva o vorba ca ai rude deportate in Siberia ori refugiate in Romania sau despre raziile facute in caminul studentesc de “activistii de comsomol”, Eugenia Guzun ne-a povestit cu har, cu modestie si cu un autentic simtamant al datoriei.
Reporter: - Ce amintiri ati dori sa ne impartasiti din vremea copilariei?
Eugenia Guzun: - Fac parte dintr-o generatie nascuta dupa foametea din 1947. A fost un adevarat dezastru provocat, un genocid pentru a distruge fibra genetica a unui neam si pentru a le implanta basarabenilor o eterna frica in suflet, transmisa de la o generatie la alta. Din pacate, la noi nu s-a constientizat in deplina masura dimensiunea si repercursiunile acestei catastrofe si nu s-au batut clopotele si in strainatate. Ucrainenii au facut-o si o fac cu mare success. In Moldova, au aparut cateva carti cu marturii cutremuratoare ale supravietuitorilor foametei, care a dus pe ici pe colo, si la canibalism, insa aceste aparitii editoriale zac pe rafturile librariilor si in depozitele bibliotecilor - si doar atat! Sigur, copilaria generatiei mele a fost marcata de foarte multe lipsuri, de teama sa nu scapi cumva o vorba ca ai rude deportate in Siberia ori refugiate in Romania, dar in acelasi timp, copii fiind, ne bucuram de ceea ce aveam. Eram contopiti cu natura, vara aveam o varietate astazi greu de imaginat, de fructe (disparute ireversibil), iarna aveam zapezi cat casa si … povestile bunicilor, in care, nu stiu cum se intampla, dar intotdeauna, actiunea se desfasura intr-o tara de basm, pe nume Romania. De la bunici am aflat si despre Mihai Viteazu si Stefan cel Mare si Constantin Brancoveanu…

Citește mai departe: Interviu cu jurnalista Eugenia Guzun

Interviu cu dr. Mehmet Mutaf, despre cazul lui Alexandru Botorea

Alexandru BotoreaAlexandru Botorea, un caz unic pentru doctorul Mehmet Mutaf: “Un băiat drăgălaș, dar și o provocare ... fără voi, nu l-aș fi cunoscut pe Alex”

La doar doi ani și cinci luni, Alexandru Botorea dă lumii întregi o lecție de viață. Rămas cu chipul desfigurat în urma exploziei unei mașini, băiețelul din Mureș ne învață cum să fim, din nou, oameni. Donatori din toată lumea și-au unit forțele și, împreună cu Asociația „Salvează o inimă”, i-au dat lui Alex șansa unui viitor mai bun decât cel înnegrit de arsurile suferite. Ajuns la Spitalul Acibadem din Turcia, copilul a trecut printr-o operație de 11 ore și a ieșit, și de această dată, învingător.
Drumul spre recuperare e lung, după cum aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor cu doctorul Mehmet Mutaf, specialist în Chirurgie Plastică, Estetică și Reconstructivă, clasificat în primii zece specialiști din lume.

Gabriel Tudor (Asociația „Salvează o inimă”): Cum l-ați descrie pe Alexandru Botorea în câteva cuvinte?

Citește mai departe: Interviu cu dr. Mehmet Mutaf, despre cazul lui Alexandru Botorea

Interviu realizat de Dr. Corina Kiss din Germania – Düsseldorf, cu Dora Cojocaru din Montreal

Dora Cojocaru Compozitarea Dora Cojocaru s-a născut la Baia Mare este absolventă a Academiei de Muzica „Ghe. Dima“ din Cluj-Napoca unde mai târziu a obținut titlul de doctor în muzică, perfecționându-se la Facultatea de muzică (Hochschule für Musik) din Köln. Trăiește și activează în Montreal ca profesoară de muzică și compozitoare.
Corina Kiss: Ce anume te-a determinat să compui?
Dora Cojocaru: La început a fost un fel de "hobby", eu eram bună și la literatură, dar și la desen, îmi plăcea practic să creez ceva nou în orice domeniu artistic. Pe la 14 ani am primit un premiu de compoziție pentru o piesa prezentata la "Ursulețul de aur", un concurs de muzică ușoara pentru copii, care se organiza anual la Baia Mare. Profesoara mea de pian de atunci mi-a sugerat să lucrez cu compozitorul Liviu Borlan, care mi-a devenit un important mentor.
C.K.: La început ai fost influențată de un anumit compozitor?
D.C.: Primul meu profesor a fost desigur un exemplu pentru mine. După aceea am început să studiez partituri de muzica, iar mai tarziu, la conservator, sub îndrumarea compozitorului Cornel Țăranu m-am familiarizat cu muzica secolului XX. Compozitorii Bartok, Stravinski, Liviu Glodeanu - au fost pentru mine o revelație.
C.K.: Cum începi să compui o lucrare?
D.C.: Încerc să mi-o imaginez mental în mare, să schițez un proiect general, apoi lucrez la detalii. Rezultatul final poate fi oarecum diferit de imaginea de la început, dar ideea de bază rămâne. Cred ca e un proces cu care sunt obișnuiți cei mai mulți dintre compozitori.
C.K.: Care este instrumentul preferat pe care îl integrezi des în compozițiile tale? De ce?
D.C.: Îmi place foarte mult clarinetul, pentru sunetul extrem de complex, registrul larg (mai ales dacă interpretul are posibilitatea să schimbe pe parcursul piesei diferite tipuri de clarinete), versatilitatea tehnica și, nu în ultimul rând, pentru faptul ca am avut în preajma mea clarinetiști excepționali cu care am avut posibilitatea să lucrez (ca de exemplu clujeanul Ioan Goila).
C.K.: Folosești elemente populare românești dintr-o zonă anume?
D.C.: Da, uneori folosesc ca sursă de inspirație muzica tradițională din Maramureș, de unde m-am născut.
C.K.: Crezi că publicul înțelege muzica nouă, mesajul muzical de astăzi?

Citește mai departe:  Interviu realizat de Dr. Corina Kiss  din Germania – Düsseldorf,  cu Dora Cojocaru din Montreal

Web Analytics