Vocea ei a răsunat din catedrala din Munich la Campionatul Mondial de Fotbal! Interviu cu Florence Joy Enns, cântăreață creștină din Germania

Florence9Florence Joy Enns este o cântăreaţă din Germania, scriitoare şi actriţă creștină. Îi place să călătorească şi să viziteze ţări din Europa, Israel şi Statele Unite. Cântă la chitară şi pian, vorbeşte germană nativ şi engleză foarte bine. Majoritatea melodiilor din albumul intitulat “Only Hope” sunt în engleză.
În 2006, cu ocazia inaugurării Campionatului Mondial de Fotbal, Florence Joy a fost invitată să cânte în catedrala din Munich. La un an după acest eveniment, ea a jucat rolul unei fete drăguţe, numită “Jasmin”, în serialul german “Ahornallee”. De asemenea, Florence este autoarea unei cărţi cu titlul “I want to live truthfully and real”, în care povesteşte despre experienţa avută în timpul castingului emisiunii din Germania “A Star Search 2″ şi în special, despre felul în care îşi trăieşte viaţa cu Dumnezeu.
Florence s-a născut în Zeven, în nordul Germaniei, în apropierea Hamburgului, are o soră mai mare şi un frate mai mic. Familia ei a locuit în Zeven, Tostedt, Dresden, Munich şi Cologne. Relocările familiei sale au survenit din motive de serviciu, exceptând ultima mutare a cântăreţei, datorată căsătoriei. Florence are doi copii, un fiu, Lennox, născut în 2009, şi o fetiţă, Kiana, născută în 2012.
Octavian D. CURPAŞ (O.D.C.): Îmi poţi spune ceva despre soţul tău? Când şi unde l-ai cunoscut? Cum l-ai descrie?
Florence Joy (F.J.): Soţul meu se numeşte Thomas Enns, este neamţ şi ne-am cunoscut în 2006. Eu şi el cântam împreună cu un ansamblu de corzi. Este artist, muzician şi cântăreţ. Thomas este liderul unei grupări de tineri care se întâlnesc de două ori pe lună şi studiază Administrarea Afacerilor la Universitatea Cologne. Este un creştin devotat în întregime, entuziasmat de Dumnezeu. Partenerul meu de viaţă este o persoană iubitoare şi sensibilă, cel mai minunat soţ şi tată.
O.D.C.: Eşti o persoană foarte ocupată. Cum e să fii mamă a doi copii?
F.J.: A fost întotdeauna visul meu să fiu mamă şi asta e o mare bucurie pentru mine. Dar în acelaşi timp este şi o mare provocare, o adevărată binecuvântare din partea lui Dumnezeu.

Citește mai departe: Vocea ei a răsunat din catedrala din Munich la Campionatul Mondial de Fotbal! Interviu cu Florence...

Prof. univ. dr. preot Constantin Coman: “Boala si suferinta, binecuvantari nedorite care ne apropie de Dumnezeu”

Constantin Coman1Când viața ia o turnură neașteptată, iar sănătatea face loc bolii și suferinței, în suflet se naște o avalanșă de întrebări dureroase: De ce mie? De ce acum? De ce copilului meu? Ce am făcut să merit asta? Pentru ce sufăr atât? Oameni din toate timpurile au încercat să dea răspunsurile potrivite, însă eforturile lor au fost zadarnice. Numai Dumnezeu cunoaște rațiunea și finalitatea lucrurilor și doar El ne poate aduce liniștea și vindecarea, chiar și atunci când totul pare a fi pierdut. Așa cum ne arată scrierile sfinte, dar și istoria omenirii, seara necazului este urmată întotdeauna de dimineața bucuriei. Despre rostul suferinței și al bolii în viața fiecăruia dintre noi a vorbit Gabriel Tudor cu părintele Constantin Coman, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): În ultimele câteva decenii asistăm la o creștere alarmantă a numărului de bolnavi, în special copii. Dacă pentru un adult putem vorbi de consecințe ale unor alegeri greșite, pentru copii nu putem vorbi. Și atunci apare întrebarea: de unde vine suferința și de ce?
Părintele Constantin Coman: Teologic vorbind, suferința și boala sunt urmări ale păcatului. De ce suferă copiii care nu au păcat? Pentru că sunt născuți în păcate, cum spune proorocul David, neînțelegându-se prin asta că faptul zămislirii și al nașterii este păcat, ci faptul că atunci când se zămislesc copiii, cei doi părinți sunt într-o anumită stare păcătoasă. De exemplu, o fire egoistă este o stare păcătoasă, o fire altruistă este o stare bună, virtuoasă. Dacă noi zămislim copii într-o stare egoistă, pătimașă, dușmănoasă, evident că această moștenire se transmite copilului, care devine „beneficiarul” cauzelor ce generează mai devreme sau mai târziu o boală sau o suferință. Să nu mai vorbim de altele, mai grele: beția, desfrâul, lăcomia, minciuna, hoția, înșelăciunea, judecata celuilalt, ținerea de minte a răului etc. Boala, suferința, ce sunt în fond?

Citește mai departe: Prof. univ. dr. preot Constantin Coman: “Boala si suferinta, binecuvantari nedorite care ne...

De ce temele pentru acasa sunt o povara pentru elevi?

Maria VerdiElevii din România afirmă că alocă 7 ore pe săptămână pentru temele de acasă, în comparație cu 14 ore pe săptămână, atât cât alocă elevii din Shanghai (China), cel mai performant sistem de educație din lume, potrivit studiilor Programului pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA), realizate de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
Conform analizei, timpul acordat de elevi pentru temele de acasă a scăzut, în medie, cu o oră pe săptămână la elevii de 15 ani, în perioada 2003 - 2012. Specialiștii în educație pun scăderea numărului de ore alocat pentru teme, pe seama răspândirii accesului la Internet și a folosirii acestuia mai mult ca o unealtă de divertisment și mai puțin ca un mijloc educativ.

Psihologul Maria Verdi: “Temele pentru acasă nu ar trebui să fie un moment de stres și presiune”
Specialistul în psihologia copilului, Maria Verdi consideră că temele pentru acasă sunt un lucru normal și nu ar trebui să fie pentru aceștia un motiv de stres și presiune. “Nu temele pentru acasă sunt generatoare de stări anxioase în rândul elevilor. Societatea cere copiilor performanță, sunt evaluati prin note, elevii doresc performanţă, astfel, temele pentru acasă reprezintă o unealtă logică de creștere a performanțelor. Pentru a obține rezultate tot mai bune și pentru a-i motiva, copii au nevoie de încurajări permanente și feedback pozitiv din partea profesorilor și a părinților. Criticile și acuzațiile blochează și tensionează relațiile dintre elevi și părinți sau profesori. Elevii, mai ales cei mici, au nevoie de multă repetiție și exercițiu pentru a învăța un comportament. Necesitatea temelor este, în acest sens, benefică. Comportamentele învățării se construiesc prin repetare”, afirmă psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life. Totodată, specialistul în psihologia copilului îi sfătuiește pe profesori şi părinți să evite vânarea greșelilor facute de elevi, deoarece acestea sunt oportunități reale de a învăța. “Oferiți modele sănătoase din exemplul personal. Doar așa, copilul învață să recunoasă greșelile și să găsească alternative de soluționare fără a se simți vinovați, fără a găsi vinovați. Când învață un comportament nou (exemplu - limba străină, o materie nouă etc), copilul are nevoie de multe repetări, teme și exerciții până ajunge la performanța optimă. El are nevoie să știe ce a reușit până în acel moment și ce mai are de învățat. Emoțiile pozitive sunt un context bun de a învăța, aceasta fiind asociată cu emoția pozitivă”, declară psihologul Verdi.
Dacă spunem copilului că nu lucrează bine sau că greșește, îi provocăm o reacție emoțională negativă, generăm conflicte atât ca părinte sau ca profesor, este de părere specialistul. “Reacția noastră negativă la greșelile lor – ca părinte sau profesor - blochează performanța, tocmai pentru că le-am generat disconfort. Ca răspuns la starea de tensiune, copilul va refuza să-și facă temele sau va minți că le-a făcut, le va face în grabă, fără a le acorda atenție. O altă evitare a temelor este implicarea în alte activități mai distractive sau solicitarea ajutorului părintelui, motivând că este greu, sau pur și simplu, fuga în internet când părintele este ocupat cu altă activitate”, spune psihologul Verdi.

Citește mai departe: De ce temele pentru acasa sunt o povara pentru elevi?

Interviu cu jurnalista Eugenia Guzun

EugeniaGuzun1Amintiri despre Basarabia cu jurnalista Eugenia Guzun
Cand stai de vorba cu Eugenia Guzun, reporter la Radio Romania Actualtati, iti dai seama ca inaintea ta se afla un intelectual, un om bogat sufleteste, un patriot. Apartinand generatiei venita pe lume dupa foametea din 1947, precum si datorita originii sale basarabene, aceasta a avut ocazia sa vada scriindu-se istoria. Eugenia Guzun s-a nascut pe malurile Nistrului, in localitatea Criuleni, din centrul Basarabiei. A prins vremuri complicate, dar s-a bucurat si de sansa de a fi intalnit oameni interesanti si de a studia cu profesori eruditi. Despre zile frumoase si senine, dar si despre lipsuri, despre teama de a nu scapa cumva o vorba ca ai rude deportate in Siberia ori refugiate in Romania sau despre raziile facute in caminul studentesc de “activistii de comsomol”, Eugenia Guzun ne-a povestit cu har, cu modestie si cu un autentic simtamant al datoriei.
Reporter: - Ce amintiri ati dori sa ne impartasiti din vremea copilariei?
Eugenia Guzun: - Fac parte dintr-o generatie nascuta dupa foametea din 1947. A fost un adevarat dezastru provocat, un genocid pentru a distruge fibra genetica a unui neam si pentru a le implanta basarabenilor o eterna frica in suflet, transmisa de la o generatie la alta. Din pacate, la noi nu s-a constientizat in deplina masura dimensiunea si repercursiunile acestei catastrofe si nu s-au batut clopotele si in strainatate. Ucrainenii au facut-o si o fac cu mare success. In Moldova, au aparut cateva carti cu marturii cutremuratoare ale supravietuitorilor foametei, care a dus pe ici pe colo, si la canibalism, insa aceste aparitii editoriale zac pe rafturile librariilor si in depozitele bibliotecilor - si doar atat! Sigur, copilaria generatiei mele a fost marcata de foarte multe lipsuri, de teama sa nu scapi cumva o vorba ca ai rude deportate in Siberia ori refugiate in Romania, dar in acelasi timp, copii fiind, ne bucuram de ceea ce aveam. Eram contopiti cu natura, vara aveam o varietate astazi greu de imaginat, de fructe (disparute ireversibil), iarna aveam zapezi cat casa si … povestile bunicilor, in care, nu stiu cum se intampla, dar intotdeauna, actiunea se desfasura intr-o tara de basm, pe nume Romania. De la bunici am aflat si despre Mihai Viteazu si Stefan cel Mare si Constantin Brancoveanu…

Citește mai departe: Interviu cu jurnalista Eugenia Guzun

Interviu cu dr. Mehmet Mutaf, despre cazul lui Alexandru Botorea

Alexandru BotoreaAlexandru Botorea, un caz unic pentru doctorul Mehmet Mutaf: “Un băiat drăgălaș, dar și o provocare ... fără voi, nu l-aș fi cunoscut pe Alex”

La doar doi ani și cinci luni, Alexandru Botorea dă lumii întregi o lecție de viață. Rămas cu chipul desfigurat în urma exploziei unei mașini, băiețelul din Mureș ne învață cum să fim, din nou, oameni. Donatori din toată lumea și-au unit forțele și, împreună cu Asociația „Salvează o inimă”, i-au dat lui Alex șansa unui viitor mai bun decât cel înnegrit de arsurile suferite. Ajuns la Spitalul Acibadem din Turcia, copilul a trecut printr-o operație de 11 ore și a ieșit, și de această dată, învingător.
Drumul spre recuperare e lung, după cum aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor cu doctorul Mehmet Mutaf, specialist în Chirurgie Plastică, Estetică și Reconstructivă, clasificat în primii zece specialiști din lume.

Gabriel Tudor (Asociația „Salvează o inimă”): Cum l-ați descrie pe Alexandru Botorea în câteva cuvinte?

Citește mai departe: Interviu cu dr. Mehmet Mutaf, despre cazul lui Alexandru Botorea

Interviu realizat de Dr. Corina Kiss din Germania – Düsseldorf, cu Dora Cojocaru din Montreal

Dora Cojocaru Compozitarea Dora Cojocaru s-a născut la Baia Mare este absolventă a Academiei de Muzica „Ghe. Dima“ din Cluj-Napoca unde mai târziu a obținut titlul de doctor în muzică, perfecționându-se la Facultatea de muzică (Hochschule für Musik) din Köln. Trăiește și activează în Montreal ca profesoară de muzică și compozitoare.
Corina Kiss: Ce anume te-a determinat să compui?
Dora Cojocaru: La început a fost un fel de "hobby", eu eram bună și la literatură, dar și la desen, îmi plăcea practic să creez ceva nou în orice domeniu artistic. Pe la 14 ani am primit un premiu de compoziție pentru o piesa prezentata la "Ursulețul de aur", un concurs de muzică ușoara pentru copii, care se organiza anual la Baia Mare. Profesoara mea de pian de atunci mi-a sugerat să lucrez cu compozitorul Liviu Borlan, care mi-a devenit un important mentor.
C.K.: La început ai fost influențată de un anumit compozitor?
D.C.: Primul meu profesor a fost desigur un exemplu pentru mine. După aceea am început să studiez partituri de muzica, iar mai tarziu, la conservator, sub îndrumarea compozitorului Cornel Țăranu m-am familiarizat cu muzica secolului XX. Compozitorii Bartok, Stravinski, Liviu Glodeanu - au fost pentru mine o revelație.
C.K.: Cum începi să compui o lucrare?
D.C.: Încerc să mi-o imaginez mental în mare, să schițez un proiect general, apoi lucrez la detalii. Rezultatul final poate fi oarecum diferit de imaginea de la început, dar ideea de bază rămâne. Cred ca e un proces cu care sunt obișnuiți cei mai mulți dintre compozitori.
C.K.: Care este instrumentul preferat pe care îl integrezi des în compozițiile tale? De ce?
D.C.: Îmi place foarte mult clarinetul, pentru sunetul extrem de complex, registrul larg (mai ales dacă interpretul are posibilitatea să schimbe pe parcursul piesei diferite tipuri de clarinete), versatilitatea tehnica și, nu în ultimul rând, pentru faptul ca am avut în preajma mea clarinetiști excepționali cu care am avut posibilitatea să lucrez (ca de exemplu clujeanul Ioan Goila).
C.K.: Folosești elemente populare românești dintr-o zonă anume?
D.C.: Da, uneori folosesc ca sursă de inspirație muzica tradițională din Maramureș, de unde m-am născut.
C.K.: Crezi că publicul înțelege muzica nouă, mesajul muzical de astăzi?

Citește mai departe:  Interviu realizat de Dr. Corina Kiss  din Germania – Düsseldorf,  cu Dora Cojocaru din Montreal

Abuzul emoțional asupra copiilor, încă folosit ca un instrument “educațional” în școlile românești. Ce spune psihologul despre acest fenomen?

Iuliana FulasAbuzul emoțional asupra copiilor are o pondere mai mare în mediul educațional decât în alte medii și reprezintă un comportament intenționat ce se manifestă prin orice conduită care intimidează, înjosește, pedepsește, umilește, devalorizează, supune sau controlează, este de părere psihologul Iuliana Fűlaș.
Totodată, în majoritatea școlilor românești, spune specialistul, abuzul emoțional este încă folosit ca instrument “educațional”, iar acesta poate distruge gândirea creativă, poate genera stări anxioase și poate conduce la traumatizarea emoțională a copiilor. “Am intalnit mulți copii abuzați emoțional în școli, de profesori, sau de colegii de clasă, iar majoritatea, din cauza fricii, refuză să împărtășească experiențele traumatizante cu psihologii. Prind curaj să povestească doar când le aducem la cunoștinta ca sunt sub protectia confidențialitații. De cele mai multe ori, părinții refuză să accepte astfel de probleme, le ignoră sau chiar afirmă: “dacă profesorul l-a pedepsit, sigur a făcut el ceva”, afirmă psihologul Iuliana Fűlaș.
Întreg acest context îl poate determina pe copil să nu mai găsească o motivație reală de a mai merge la școală, să-și piardă încrederea în profesorii sau chiar respectul față de aceștia. Mai mult, repulsia pe care și-a creat-o elevul, spune specialistul, se poate răsfrânge și asupra încrederii în instituția școlară, în ansamblul ei. “Sunt puțini copii care povestesc despre umilința prin care trec la școală, despre batjocura, hărțuirea și traumele emoționale la care sunt supuși. Am întâlnit copii care s-au gândit chiar să-și ia viața pentru a scăpa de umilința colegilor și a profesorilor. Mulți profesori provoacă o clasă întreagă împotriva unui singur copil, traumatizându-l, poate, chiar pe viață. Sunt mulți dascăli care îi amenință cu sintagme de genul “te las corigent”. Îi umilesc și le distrug stima de sine cu apelative de genul “ești un prost, un handicapat”, “nu ești bun de nimic”, “mi-ar fi rușine să am un copil ca tine”. Uneori, umilirea se face în fața clasei. Să jignești un copil, să-l umilești, să-l ameninți, îl programezi la eșec permanent. Unii copii devin agresivi, alții se închid în ei, în ambele cazuri vor fi marcați pe viață de o copilărie nefericită. Copiii de astăzi sunt foarte inteligenți, dar profesorii (unii dintre ei) le vorbesc ca și cum ar fi reduși mintal. Nu trebuie să subestimăm inteligența și capacitatea lor de înțelegere. Copiii au nevoie de încurajări, au nevoie să fie stimulați pozitiv, au nevoie să se descopere pe ei”, declară psihologul Iuliana Fűlaș.

Citește mai departe: Abuzul emoțional asupra copiilor, încă folosit ca un instrument “educațional” în școlile...

Artroză și la 40 de ani! „Boala articulațiilor” ia amploare în rândul tinerilor. Află cum să eviți de la dr. Vlad Predescu!

Vlad PredescuÎmbătrânirea organismului aduce cu ea și durerile articulare. Genunchii nu mai au aceeași mobilitate ca în tinerețe, mai ales dacă din stilul de viață au lipsit exercițiile fizice. Dar ce te faci când încheieturile încep să „scârțâie” de la 40 de ani? E posibil să ai artroză, afecțiune tipică persoanelor vârstnice, dar care apare tot mai des și în rândul tinerilor. Pe termen lung, boala duce la distrugerea cartilajelor și la instabilitatea picioarelor pacienților. Cum se tratează, dar mai ales cum o putem evita aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor cu doctorul Vlad Predescu, șeful Secției Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Euroclinic – Regina Maria.

Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”): În contextul schimbărilor repetate de vreme din ultimii ani, care apar la intervale tot mai mici, mulți oameni au ajuns să știe cu exactitate când va fi urât afară, din cauza durerilor de articulații, în special a celor de genunchi. Dincolo de abilitatea de a prognoza vremea se ascunde totuși o problemă de sănătate. Despre ce este vorba?
Dr. Vlad Predescu: Într-adevăr, este o problemă de sănătate. Afecțiunea este cunoscută sub numele de meteosensibilitate și în general este specifică pacienților care au artroză sau diverse afectări ale articulațiilor. Ne putem gândi la pacienți care au suferit diverse traumatisme la nivelul genunchiului și uneori al șoldului sau pacienți care au avut diverse intervenții chirurgicale – fie sunt purtători ai unui implant metalic, fie acesta a fost scos dar tot au o sensibilitate.

Ce înseamnă, de fapt, artroză? Ce presupune această afecțiune?
Artroza presupune o deteriorare lentă a cartilajului articular, progresivă și, din păcate, ireversibilă, dacă pacientul nu se adresează medicului la timp. Prin această deteriorare, cartilajul dispare încet-încet și apare uzura articulației. Se modifică mecanica articulară și apare un fenomen cunoscut popular ca „os pe os”. Practic, pacientul nu mai are deloc cartilaj și acesta este înlocuit cu un os complet erodat care prin mișcare duce la durere.

Din ce cauză apare?

Citește mai departe: Artroză și la 40 de ani! „Boala articulațiilor” ia amploare în rândul tinerilor. Află cum să eviți...

Veronica IVANOV: INTERVIU CU ADRIAN CÂRLAN, ROMÂNUL DIN CIPRU PREMIAT DE NASA

ADRIAN CARLAN NASA wbVeronica IVANOV: Care este povestea inginerului Adrian Cârlan?

Adrian CÂRLAN: Bună întrebare, oare de unde să încep? Sunt născut în Bacău dar mi-am trăit mare parte din viaţă în Iaşi. Încă de copil mi s-a conturat latura tehnică şi atracţia pentru programarea calculatoarelor şi electronică. Cei ce mă cunosc îşi vor aduce aminte de invenţiile nebuneşti făcute în copilărie şi de proiectele realizate. Am absolvit liceul în cadrul Colegiului Tehnic „Emil Racoviţă” din Iaşi unde mi-a fost indusă gândirea de învingător – a elevilor de elită. Nu pot spune că am fost un elev model ci dimpotrivă, aveam o fire foarte rebelă şi greu de încadrat în regulile riguroase ale unui astfel de liceu de elită. Materiile la care am excelat au fost informatica, logica şi fizica (unde am obţinut un premiu la olimipiada de fizică - etapa judeţeană). Urmându-mi pasiunea, am absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Gheorghe Asachi din Iaşi.

Veronica IVANOV: Ce v-a determinat să veniţi în Cipru?

Adrian CÂRLAN: Proaspăt inginer, absolvent al facultăţii, m-am trezit brusc la realitatea situaţiei economice din România (şi din întreaga lume) cauzată de criza economică din 2007-2008. Deşi lucram pe un post de inginer de sistem la o mare companie de telecomunicaţii, simţeam că slujba respectivă nu îmi oferea satisfacţia dorită. Dorința mea era să îmi pun în valoare cunoştinţele, aptitudinile, dar şi firea inovativă. Ce m-a determinat să părăsesc ţara? Bănuiesc că dorinţa de schimbare, de a începe o carieră de la zero, de a-mi dovedi că pot să mă afirm şi că pot face faţă oricărei provocări din viaţă. Deşi aş fi putut alege orice altă ţară, am ales ca destinaţie Ciprul. Ceva din caracterul poporului de aici, dar şi a tradiţiilor şi a religiei creştin-ortodoxe face ca să se asemene mult poporului nostru. Insula este mică şi poziţia în Mediterana îi oferă un caracter exotic – fiind destinaţia ideală a multor turişti în fiecare an. De asemenea, atmosfera liniştită, sistemul de taxare foarte avantajos şi rata scăzută a criminalităţii fac din Cipru un mediu ideal pentru a forma o familie şi a creşte viitorii copii. A urmat o discuţie la o cafea cu un bun amic de-al meu şi la scurt timp ne-am văzut amândoi călcând pe insulă, pornind totul de la zero, doar cu câte un geamantan de haine şi lucruri asupra noastră.

Citește mai departe: Veronica IVANOV:  INTERVIU CU ADRIAN CÂRLAN, ROMÂNUL DIN CIPRU PREMIAT DE NASA

Web Analytics