Laurențiu Sbârcea Solocellist an der Düsseldorfer Symphoniker.

Orpheus Quartett Josep Molina 5 200x300Interview

Laurențiu Sbârcea wurde in Bukarest geboren und hat dort seine Ausbildung an der Universität für Musik als Cellist abgeschlossen.
1. Corina Kiss: Wann und wie sind Sie zum Düsseldorfer Symphoniker gekommen?
L. Sbârcea:
Seit August 1984 bin ich Mitglied bei den Düsseldorfer Symphonikern. Ja, seit achtundzwanzig Jahren als Cellist bei der Düsseldorfer Symphoniker! Hier fand ich viele tolle Kollegen und schöne Atmosphäre, so dass ich bis heute gerne geblieben bin.

2. C.K.: Seit Lange Zeit hatten sich der Chor von Musikverein und Düsseldorfer Symphoniker intensiv mit dem viele Werken auseinandergesetzt. Wie finden Sie das?
L.S.: Durch die intensive Zusammenarbeit der beiden Klangkörper ist ein Zusammenhalt entstanden. Für Musik mit Chorwerken ist der Chor des Musikvereins nicht mehr wegzudenken.

3. C.K. :Die Musikausbildung in Rumänien galt seinerzeit als sehr intensiv und gut. Wie ist bei Ihnen die Leidenschaft zum Cello-Instrument entstanden?
L.S.:
Ich bin in Bukarest aufgewachsen und habe dort die Schule und Teile des Studiums absolviert. Das Studiensystem damals war sehr streng, anspruchsvoll und selektiv, was zu viel Konkurrenz unter den Kommilitonen führte. Meinen musikalischen Werdegang begann ich als Pianist und mit 12 Jahren habe ich das Cello für mich entdeckt und seit dem mit viel Leidenschaft gespielt. Ich kann mir nicht vorstellen ein anderes Instrument zu spielen.

4. Der Cellist Siegfried Palm sagte: das Cello sei das erotischste aller Instrumente. Was sagen Sie dazu?
L.S.:
Ich stimme ihm zu, darüber hinaus finde ich das Cello der menschlichen Stimme am nächsten und ich liebe den Gesang. Der warme Klang des Cellos – italienisch Violoncello genannt – berührt das Herz. Dank des großen Tonumgangs kann es eine enorme Dynamik entwickeln und hat große Komponisten zu alle Zeiten inspiriert.

5. Eines Ihrer Projekte, Orpheus Streichquartett, bringt vier Menschen zusammen. Kammermusik fordert in einer anderen Weise heraus, als es Orchester – Cellist tun. Was mögen Sie besonderes an diese Art des Musizierens?

Citește mai departe: Laurențiu Sbârcea   Solocellist an der Düsseldorfer Symphoniker.

Cristina OPREA: INTERVIU CU SCRIITORUL HORIA MUNTENUŞ

MUNTENUS Horia wb„Nu mă va putea sfâşia decât corbul tinereţii mele!”

Cristina OPREA: Domnule Horia Muntenuş anul acesta care se încheie, se pare că a fost un an benefic pentru dumneavoastră deoarece aţi publicat un roman extrem de interesant, prin modul de scriere şi abordare a subiectului. Aţi lansat cartea în mai multe oraşe din ţară şi aţi fost apreciat pentru calităţile dumneavoastră scriitoriceşti. Aş dori să vă pun câteva întrebări şi prima dintre ele ar fi ce v-a motivat să scrieţi acest roman numit „Dincolo de stelele reci”?

Horia MUNTENUŞ: Amintirile adolescenţei şi tinereţii mele. Poate, mai cu seamă, una dintre ele, o întâmplare legată de întâlnirea mea cu un corb. În înserare, păşind pe poteca şerpuitoare a unui cimitir, când luna era răsărită dar soarele încă nu era apus, veneam de la o fată frumoasă, păşeam printre morminte, pe scurtătură, spre casă. Eram cu inima înflăcărată, rob al visurilor şi al entuziasmului de îndrăgostit. Şi, în acea lumină stranie a cerulului, la hotarul dintre zi şi noapte, am văzut un corb aşezat pe o cruce veche de lemn. Mirosea iarba cosită. Eu m-am aşezat sub un prun al cimitirului şi am privit pasărea cum mă privea. Nu se auzeau decât greierii. Apoi soarele a apus, pasărea a croncănit de câteva ori, i-au fâlfâit aripile şi a dispărut în noapte. Eu am mai rămas puţin. După o vreme m-am ridicat de sub prun şi mi-am urmat drumul spre casă.

A doua zi, iarăşi am mers la fata pe care o iubeam şi seara am urmat acelaşi drum. L-am întâlnit din nou şi, la fel, soarele nu era apus, deşi luna răsărea. El tot acolo, pe aceeaşi cruce. Şi iar ne-am privit o vreme. El iar croncănea, fâlfâind din aripile negre, în noapte zburând.

Într-a treia zi, a trebuit să îl ajut pe tata la treburi şi nu am mai mers la fata mea dragă. Dar când s-a apropiat seara, am fugit în cimitir să îl găsesc. Era exact în acelaşi loc, aşteptându-mă. Iar mie mi se aprinsese inima de bucurie. Simţeam amândoi, el în inima lui de pasăre, eu în inima mea de poet, o imensă şi o puternică prietenie. O bucurie fantastică. Era secretul meu. Însă, în ziua aceea, am ştiut amândoi că era ultima noastră întâlnire. Şi parcă ne-am jurat, privindu-ne pentru ultima dată, prietenie eternă. Şi aşa a şi fost. Eu am mai mers, în vara aceea, la fata mea dragă şi am trecut pe aceeaşi potecă şi nu l-am mai întâlnit.

Citește mai departe: Cristina OPREA:  INTERVIU CU SCRIITORUL HORIA MUNTENUŞ

Octavian CURPAŞ: INTERVIU CU GEORGIA BLIDAR, O ROMÂNCĂ DIN CHILE

BLIDAR Georgia„În Chile absolut toţi îşi iubesc echipa naţională de fotbal”

Georgia Blidar s-a născut, după cum ne mărturiseşte, într-un spital din Ineu, judeţul Arad, pe 18 mai, 1991. Este al zecelea copil dintr-o familie de creştini ortodocşi cu 11 copii. A crescut în Apateu, o comună frumoasă, zonă de câmpie, din acelaşi judeţ. A studiat apoi la Arad, la Universitatea „Aurel Vlaicu”, specializarea Jurnalism. Din 11 august, 2014, tânăra locuieşte într-un oraş de trei ori mai mare, ca număr de locuitori, decât Bucureştiul, mai exact în Santiago, Chile, unde şi-a găsit sufletul pereche.
----------------------------------

Octavian CURPAŞ: Ce ne poţi spune despre familia ta din România?

Georgia BLIDAR: Suntem trei fete şi opt băieţi, dar pentru că, până m-am născut eu, fraţii mai mari deja începeau să se mute (cel mare deja se căsătorise), eu am ajuns să locuiesc singură cu părinţii şi nu prea am simţit că fac parte dintr-o familia numeroasă, doar când ne reunim, atunci, da.

Octavian CURPAŞ: Ce ştiai despre Chile înainte să-l întâlneşti pe soţul tău, Abraham?

Georgia BLIDAR: Nu ştiam multe despre Chile înainte să vin aici, doar că e o ţară cu multe cutremure.

Octavian CURPAŞ: Când te-ai mutat în Chile, cunoşteai deja bine limba spaniolă. Cum ai reuşit să o înveţi? Ce te-a determinat să faci aceasta?

Georgia BLIDAR: Eu nu mi-am propus să învăţ această limbă, am învăţat-o prin harul Domnului fără să îmi dau seama. Eu mă uitam la telenovele cu mama mea, când eram mai mică. Într-o zi îmi făceam temele şi mami era acolo, la un moment dat un personaj a spus ceva amuzant şi eu am râs. Mama m-a întrebat de unde ştiu ce a zis, că eu eram cu ochii în caiet, eu am zis că nu ştiu, atunci mi-am dat seama că ştiu spaniolă, de fapt mama şi-a dat seama. O vorbeam fluent când am ajuns aici.

Octavian CURPAŞ: Ce te-a surprins când ai ajuns în această ţară?

Citește mai departe: Octavian CURPAŞ:  INTERVIU CU GEORGIA BLIDAR, O ROMÂNCĂ DIN CHILE

Interviu inedit al Asociatiei "Salveaza o inima" cu Mitropolitul Clujului, de Sf. Andrei

Mitropolitul ClujuluiSărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, prilej de reflecție asupra creștinismului românesc. Un interviu special cu Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț

De sărbătoarea Sfântului Andrei, românii îl cinstesc nu doar pe cel dintâi chemat apostol, ci și pe cel care i-a încreștinat. Fără misiunea lui, e greu de spus dacă ne-am fi bucurat de bogăția spirituală transmisă din neam în neam și căreia astăzi puțini îi mai acordă atenția cuvenită. Despre ocrotitorul românilor nu era potrivit să ne vorbească decât cel care-i urmează întru totul pilda de viață, Înaltpreasfințitul Andrei. În exclusivitate pentru Asociația “Salvează o inimă”, mitropolitul Clujului a acordat un interviu despre creștinismul trecut și cel actual, despre provocările și soluțiile la problemele societății de azi și, bineînțeles, despre sărbătorile care bat la ușă.

Cine a fost Sfântul Apostol Andrei și cum a ajuns el să fie încreștinătorul românilor?
Sfântul Apostol Andrei, înainte de a fi ucenic al Domnului Iisus Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Este cel dintâi chemat la apostolie. După ce Domnul Iisus Hristos S-a înălțat la cer și după ce S-a pogorât în ziua Cincizecimii Duhul Sfânt și în mod văzut s-a întemeiat Biserica creștină, apostolii au plecat în toată lumea să propovăduiască Evanghelia. Sfântul Andrei a propovăduit în Asia Mică, în Tracia, în Sciția Mică, Sciția Mare, în Grecia, unde a fost și martirizat, fiind răstignit pe o cruce în formă de X. De acolo crucea aceasta poartă numele de „crucea Sfântului Andrei”. Oricum, chiar dacă a propovăduit pe un teritoriu imens, pe noi ne mângâie faptul că Sfântul Andrei a propovăduit în Sciția Mică, adică Dobrogea de astăzi. Lucrul acesta îl mărturisesc și izvoarele scrise și Tradiția și izvoare nescrise.

Și suntem mai responsabili ca popor, având în vedere că am fost moștenitori direcți ai creștinismului?
Lucrul acesta ar trebui să ne încălzească sufletul și să ne facă responsabili față de mesajul mântuitor pe care l-am primit de la Sfântul Apostol Andrei. El a propovăduit în Sciția Mică și a întemeiat Biserica noastră românească, și conform izvoarelor scrise și Sfintei Tradiții, dar și conform toponimelor din Dobrogea care îl pomenesc: pârâul Sfântului Apostol Andrei, peștera Sfântului Apostol Andrei, lângă care s-a zidit acum o mănăstire frumoasă, și multe alte lucruri care ne pomenesc de Sfântul Apostol Andrei.

Citește mai departe: Interviu inedit al Asociatiei "Salveaza o inima" cu Mitropolitul Clujului, de Sf. Andrei

Alimentația corectă, armă împotriva cancerului. Dr. Pavel Chirilă ne spune ce trebuie să mâncăm pentru a fi sănătoși

Dr. Pavel ChirilaAproape 10 milioane de oameni pierd, în fiecare an, lupta cu cancerul. Deși este greu de învins, boala de care ne temem cu toții poate fi prevenită. Primul aliat de nădejde este o alimentație corectă, echilibrată și cât mai naturală. Cu atât mai mult cu cât din ce în ce mai multe studii confirmă efectele nocive ale produselor procesate și „ajutate” cu aditivi, hormoni de creștere și alte substanțe al căror nume ar trebui să ridice mari semne de întrebare. Nu cu mult timp în urmă, și Organizația Mondială a Sănătății atrăgea atenția că mezelurile, pastrama, sau carnea la conservă sunt cancerigene. Ce ar trebui să mâncăm și de ce trebuie să ne ferim, astfel încât să nu ajungem într-o secție de oncologie aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor (Asociația “Salvează o inimă”) cu doctorul Pavel Chirilă, directorul Fundației „Sfânta Irina”.

Interviu: Cancerul este o boală asociată cu cea mai mare suferință pe care o poate avea omul. În cartea dumneavoastră – „Nu hrăni cancerul!” – ați scris că avem un aliat de nădejde împotriva maladiei, alimentația sănătoasă. Ce trebuie să înțelegem exact prin „alimentație sănătoasă”?
Există un centru de studii pentru nutriția bolnavului cu cancer în Canada, iar specialiștii de acolo spun, în scrierile lor, că circa o treime din cancerele înregistrate la nivel mondial sunt provocate de un stil de viață greșit, în care determinantă este alimentația omului. Deci, este extrem de important să avem o alimentație corectă pentru a preveni cancerul! Iar când s-a declanșat deja, este important să corectăm alimentația pentru a susține organismul în lupta cu această boală.

Citește mai departe: Alimentația corectă, armă împotriva cancerului. Dr. Pavel Chirilă ne spune ce trebuie să mâncăm...

Preotul Vasile Gavrila: “Sfantul Nectarie Taumaturgul, omul care a trait ca un inger in trup”

Vasile GavrilaSărac cu trupul, bogat cu sufletul, mereu aproape de cei suferinzi… Nectarie de Eghina este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii creștine, datorită vieții trăite după regula de aur a Evangheliei: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”. A fost prigonit, batjocorit și nedreptățit în repetate rânduri, adesea chiar de ceilalți slujitori ai altarului. Cu toate acestea, a ales să întoarcă răul cu binele și a devenit astfel un exemplu pentru generații întregi. Astăzi, în ziua sa de pomenire, milioane de oameni își îndreaptă rugăciunile către cel ce a trăit „ca un înger în trup” și cunoaște răbdarea durerilor, dar și triumful în mijlocul imposibilului. Despre Sfântul Nectarie, ocrotitorul Asociației “Salvează o inimă”, a vorbit Gabriel Tudor cu părintele Vasile Gavrilă, parohul Bisericii Ruse „Sfântul Nicolae” din București.

Cine este Sfântul Nectarie și cum a devenit el atât de cunoscut poporului român?
Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți la ora actuală, nu numai pentru noi, românii, ci pentru aproape întreaga lume creștină. În străinătate, în țări din Occident, în ciuda faptului că protestanții nu îi cinstesc pe sfinți, au o evlavie deosebită la Sfântul Nectarie, Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Serafim de Sarov… Au început să se întoarcă chiar și la Sfinții Trei Ierarhi! Deci, dacă este așa de cunoscut, înseamnă că a fost o personalitate copleșitoare. S-a impus prin ce se impun sfinții, printr-o viață sfântă, evident! Evanghelia a fost Legea vieții lui, ca la Sfântul Vasile cel Mare. Cum spunea Sfântul Grigorie, virtutea era modul lui de a viețui. A fost un copil sărac, dar nu și la suflet. Nu a avut cele ale lumii materiale, dar le-a avut pe cele spirituale. S-a născut la 1 octombrie 1846 în satul Silivria din Tracia. Ca oricare copil, mai ales că era după perioada turcocrației, dorea să studieze și el, era un copil inteligent. Au reușit părinții să îl dea la școală și astfel a studiat la Constantinopol teologia la nivel mediu. După care, fiind situația delicată, a luat legătura cu patriarhul de Alexandria unde a și fost primit, dar a trebuit să își continue studiile, să fie pregătit pentru ceea ce ar fi dorit să facă patriarhul cu el, și anume să îl trimită misionar în Africa, mai concret în Egipt. L-a trimis în Cairo, pentru că acolo avea un punct de lucru cu creștinii pe care îi păstorea. În perioada 1882-1886, a făcut studiile de teologie de la Atena. Între timp, în 1876 se călugărise și a intrat într-o mănăstire, Mănăstirea cea Nouă. (De ce se numea așa: Grecia trecuse prin ceea ce numim tăvălugul otoman și erau mănăstiri care au fost desființate) La numai un an de zile după ce a intrat în mănăstire a fost hirotonit diacon, și-a făcut studiile, iar după ce le-a terminat, patriarhul l-a numit consilier patriarhal la Cairo.

Citește mai departe: Preotul Vasile Gavrila: “Sfantul Nectarie Taumaturgul, omul care a trait ca un inger in trup”

Claudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”

d537c1e486ef7b80ab77082a8c9cf7eaClaudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”
Interviu 25.10.2015 09:30 Autor: Victoria Bortă
Claudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”

În această perioadă, la Cinematograful „Odeon” din capitală se desfășoară prima ediție a „Zilelor filmului românesc”. În cadrul festivalului a venit și invitata specială din partea Institutului Cultural „Mihai Eminescu” la Chișinău, acrița româno-canadiană Claudia Motea, care ne spune mai multe despre eveniment și despre revenirea la Chișinău.

Stimată Claudia Motea, cum a fost deschiderea primei ediții a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău?

Pentru mine, în primul rând, a fost o reîntâlnire de suflet, plină de emoție, cu oameni frumoși, precum Valeriu Matei, Nichita Danilov, Petru Hadârcă, Ion Ungureanu și mulți alții. Apoi, avalanșa de spectatori care au venit la festivitatea de deschidere a dat acel sentiment de optimism și entuziasm că festivalul va avea succes.

Ce credeți despre programul și selecția filmelor din cadrul festivalului?

Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF) a venit în întâmpinarea acestui festival cu cinci filme de referință din cinematografia clasică românească - „Duios”, „Anastasia trecea”, „Casa din vis”, „Adela”, „Tănase Scatiu” și „Balanța”.

Filmele noi, „Rocker”, „Aferim!”, „Cel ales” sunt doar câteva din filmele de succes din valul generației prezente, care dau vigoare și mențin acel aer la zi al evenimentului. Cred că acestă combinație este de bun augur pentru festival. Trăim în acest prezent, dar e bine să nu uităm de obârșia noastră!

Ați mai participat și la alte evenimente prin care ați adus filmul românesc la Chișinău. Prin ce se distinge acest eveniment?

În primul rând, la acest eveniment eu pot respira ușurată, pentru că am venit doar în calitate de invitat special din partea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău.

Citește mai departe: Claudia Motea: „Cultura și arta sunt armele puternice cu care trebuie să atacăm viața...”

O viață nouă în Ecuador - Interviu cu jurnalista Mihaela Ionela Badin

MihaelaIonelaBadinAlexandru Cosmin Codreanu (A.C.C.): Bună ziua Mihaela Ionela Badin. Corespondăm de aproape un an. După ce te-ai acomodat în Ecuador, m-am hotărât să îți promovez povestea și să încerc să îți aflu percepția asupra comunităților de români din Spania și Ecuador pe care le cunoști bine. Pentru început, ne poți spune câteva cuvinte despre tine?
Mihaela Ionela Badin (M.I.B.): Desigur. Sunt jurnalistă, licențiată la Universitatea din Zaragoza, Spania. Am 32 de ani. Am lucrat atât în presa scrisă, cât și în radio, pe tot teritoriul spaniol. Am fost membră a unei asociații românești în Zaragoza, prin intermediul căreia am încercat să păstrăm și să facem cunoscută străinilor cultura și obiceiurile românești. Am fost de asemenea voluntar al unei asociații spaniole, Afedaz; această asociație ajută pe bolnavii de Alzeimer. Activitatea mea în cadrul acestei asociații a fost de jurnalist și fotograf. Am locuit în Spania timp de 12 ani. Familia mea, la rândul ei, este și ea împărțită prin Europa. Acum 10 ani am cunoscut un băiat ecuadorian, cu care sunt într-o relație la ora actuală. În vacanța de vară din 2012 am vizitat Ecuador pentru a treia oara. Atunci am primit o ofertă de muncă în Cuenca. Ținând cont de faptul că prietenul meu este ecuadorian, am acceptat job-ul fără să mă gândesc prea mult. În prezent lucrez ca director de comunicare și relații publice la o multinațională cu sediul în Cuenca, Ecuador. Am în echipă 9 persoane, cu care mă înțeleg de minune. Debutul a fost mai dificil deoarece nu „acceptau” ca „șefă” o femeie, și străină pe deasupra. În octombrie voi începe un master la Universitatea de Azuay.
A.C.C.: Spune-ne mai multe te rog despre familia ta. A afectat distanța relația dintre voi?

Citește mai departe: O viață nouă în Ecuador - Interviu cu jurnalista Mihaela Ionela Badin

Lorand Soares-Szasz, de la gradinar in Portugalia, la cel mai bun speaker din Romania

Lorand Soares SzaszPentru mulți oameni, succesul este un ideal la care se ajunge cu greu. Uneori pare chiar imposibil de atins așa că îl lăsăm în grija celor care îl au deja. Nici mentalitatea societății nu ne ajută, deoarece de mici suntem convinși de cei din jur că până la reușită este „cale lungă”, „banii se câștigă greu” și mai ales „nu pică din cer”. Cu atât mai mult, dacă provenim dintr-o familie care poate nu ne-a oferit șansele altora. În astfel de situații ne simțim devalorizați și preferăm traiul în mediocritate, pentru că ne vedem neputincioși în a schimba ceva. Loránd Soares-Szász, trainer, speaker și un om de afaceri de succes ne demonstrează că se poate! Dintr-un grădinar în Portugalia, Lorand a ajuns cel mai bun speaker din România. Cum a reușit aflăm din interviul realizat de Alexandra Andereș, cu prilejul conferințelor Business Days de la Cluj-Napoca.

Alexandra Andereș (reporter Asociația “Salvează o inimă”): Eu după ce am aflat viața dumneavoastră, am zis că dacă ar fi ecranizată ar lua Oscarul, pentru că este o poveste impresionantă și sunteți un soi de actor care a făcut lucruri fantastice, ireale pentru lumea pe care o trăim, cea în care nu reușim să ne autodepășim. Dumneavoastră ne-ați demonstrat că se poate, că un grădinar poate ajunge un businessman de succes și cel mai bun speaker din România. Am înțeles că secretul succesului a stat în faptul că ați făcut lucrurile 100% din inimă, cu implicare și dedicare. Întrebarea mea ar fi: de unde este această dedicare, este ceva cu care unii ne naștem, alții nu? Este ceva ce dobândim din educație?
Loránd Soares-Szász: În primul rând, nu cred că povestea mea este atât de fantastică încât să merite un Oscar. Consider că este încă o poveste a unui om care a crezut că poate mai mult decât spuneau cei din jur. În jurul meu aud persoane, chiar din familie, prieteni, care spuneau: „Cam atâta o să faci, cam asta e de tine!” și niciodată nu am vrut să cred acest lucru. Am fost și sunt destul de încăpățânat de felul meu și am zis: „Nu, eu pot mai mult, eu vreau mai mult!” și îmi doream foarte mult să scap de sărăcie. Motivația mea din spate nu a fost una măreață, nu! Nu mai vroiam să fiu sărac, punct! Vroiam să câștig bani, să pot să trăiesc mai bine. Evident că după ce începi să câștigi bani, încep să vină alte priorități, îți dai seama că tu schimbi lumea, schimbi viața oamenilor și atunci vine viziunea frumoasă. Dar primul impuls a fost: „Nu mai vreau să fiu sărac!” și am luptat foarte mult pentru acest lucru. Probabil din acest motiv, oamenii care se uită din exterior la povestea mea spun: „Wow, cât de fain!”, dar este o poveste banală a unui copil care pleacă de la țară și ajunge să lucreze în străinătate, se întoarce în România, dă 100% în ceea ce face și ajunge să aibă succes.

Citește mai departe:  Lorand Soares-Szasz, de la gradinar in Portugalia, la cel mai bun speaker din Romania

Web Analytics