Magdalena ALBU: INTERVIU CU ING. GABRIEL GUBERNA DESPRE PROFESORUL UNIVERSITAR MARTIR IOAN SAVA

SAVA IOAN 1986 AIUD„Profesorului Ioan Sava i-a dat cineva o coala de hârtie, un creion și l-a învățat cum se deseneză un punct. Ce a făcut cu ele? A desenat Universul.”
(Ing. Gabriel Guberna)

Inginerul Gabriel Guberna este unul dintre absolvenții Facultății de Îmbunătățiri Funciare din București (parte componentă a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București), promoția 1975-1980, care nu numai că l-a avut dascăl pe Prof. univ. dr. ing. Ioan Sava, omorât în temnița de la Aiud, în anul 1986, ci și model de înalt profesionalism și seriozitate. Dl Guberna a avut amabilitatea de a accepta invitația, pe care i-am adresat-o, anume aceea de a alcătui, din amintiri, nu doar un portret de suflet dedicat memoriei Profesorului Sava, ci și de a contura o mărturie-document, care să releve publicului adevărata dimensiune valorică a fostului său mentor și fondator de școală inginerească, la Sibiu.
---------------------------------------
+ Dedic acest material torționarilor Prof. univ. dr. ing. Ioan Sava, omorât în temnița de la Aiud

Magdalena ALBU: Domnule Inginer Gabriel Guberna, mi-ați povestit că, după finalizarea studiilor liceale, ați susținut examen de admitere la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare din București, una dintre instituțiile de elită ale acelei vremi. Când s-a produs, de fapt, „întâlnirea” cu facultatea noastră, așa cum ne place nouă, absolvenților, să o numim?

Citește mai mult:Magdalena ALBU:  INTERVIU CU ING. GABRIEL GUBERNA DESPRE PROFESORUL UNIVERSITAR MARTIR IOAN SAVA

Corina JUNGHIATU: INTERVIU CU IOAN POPOIU

POPOIU Ioan„Viaţa mi se pare o aventură frumoasă
enigmatică, fascinantă, inepuizabilă...”

Corina JUNGHIATU: Vă mulţumim din suflet, Domnule Profesor, din partea revistei „Grai Românesc”, pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu, aşteptat cu interes de cititorii studiilor şi cărţilor dumneavoastră. Cum priviţi, acum, anii de formare intelectuală?

Ioan POPOIU: Aş spune fără ezitare că sunt anii mei cei mai frumoşi! Aventura pe care am trăit-o, de la 15 la 24 de ani, nu se poate compara cu nimic altceva din viaţa mea. Pe-atunci, eram fericit fără să ştiu, pentru că eram atât de ocupat! Mă trezeam zi de zi cu aceeaşi nerăbdare şi frenezie nestăvilită, doritor să cunosc lucruri noi, să citesc, să scriu, să privesc cu atenţie inepuizabilă lumea şi oamenii, mă pasionau filmul, radioul, televiziunea, presa, citeam cu nesaţ tot ce-mi cădea în mână, avid mereu de tot ce era nou, nerăbdător să cunosc alte şi alte faţete ale realităţii.

Corina JUNGHIATU: Să vorbim mai întâi despre anii de liceu. Unde aţi făcut liceul?

Ioan POPOIU: Am urmat liceul, la Galaţi, la Liceul nr. 5, cu profil teoretic, aflat pe str. Traian, secţia de filologie-istorie. Era un liceu cu o disciplină severă, comparabil din acest punct de vedere cu un liceu militar.

Corina JUNGHIATU: Ce vă pasiona în liceu?

Citește mai mult:Corina JUNGHIATU:  INTERVIU CU IOAN POPOIU

George ROCA: INTERVIU NECONVENȚIONAL CU SCRIITORUL ȘTEFAN CONSTANTIN ȘELARU - (2) BUCUREȘTI, BUCUREȘTI!

SELARU C Stefan ok2DMotto.
„Hai cu mine-n București/ E o viață ca-n povești,/
Curge râul din Carpați/ Plin de miere și de lapți!”

George ROCA: Ha, ha! Sunteți simpatic foc, de la limbaj până la acțiune! Ați vândut pistoalele în România comunistă! Ce alte aventuri adolescentine de făcut „lovele” ați mai avut? Mi-a plăcut descrierea locurilor, care mi-au creat nostalgii. Despre cartierul Vergului a mai povestit și scriitorul Stelian Tănase. Bariera Vergului, unde pe vremuri era capătul orașului a devenit sub comuniști „Piața Muncii” iar în zilele noastre „Piața Eudoxiu Hurmuzachi”!

Ștefan C. Țiți ȘELARU: Și iar au mai trecut câțiva ani buni apropiindu-se examenul de bacalaureat de care eu nu prea aveam timp să mă preocup deoarece, de multe ori aveam prin buzunar chiar mai mulți bani decât încasa lunar tatăl meu de la uzină așa că, ăștia trebuiau cheltuiți dar cu cap, nu aruncați la rișcă sau la barbut cu toate lichelele ori gustul meu era ceva mai rafinat așa că, din când în când îmi mai pierdeam câte o noapte, mai ales vara, la un pokeraș ori la un remy sub bolta de viță din fundul curții. În caz de recesiune aveam deja aprovizionate cu marfă vreo două sau trei depozite sigure pentru orice eventualitate ca de altfel și ponturile mele de bază unde vindeam pe loc și pe bani buni câte pistoale dețineam iar cea mai bună afacere țin minte că, spre imensa mea surpriză am făcut-o ducând clienților mai mult în bășcălie, o uniformă de ofițer sovietic cu decorațiile pe ea și cu centură dar fără cizme. De cum a zărit-o, unul dintre șmecheri, fericit la culme de o așa pleașcă mi-a și oferit pe loc dublul salariului lunar al tatălui meu așa că, prefăcându-mă cu oarecare dificultate că nu aș fi prea mulțumit am înhățat banii și am șters-o imediat de teamă ca să nu se răzgândească. Peste câteva zile când le-am mai oferit câteva pistoale m-au lămurit că tipul care mi-a cumpărat uniforma avea nevoie de așa ceva ca de aer deoarece, învățase câteva cuvinte rusești și îmbrăcat în uniforma aia care era și autentică, îmbarcat într-o mașină cu gașca lui, se lăfăia pe bancheta din spate prefăcându-se ca fiind beat și bolborosind câte ceva cu iz rusesc astfel că văzându-l așa de sigur pe el, grănicerii nu mai îndrăzneau ca să-i legitimeze și îi lăsau liberi să treacă mai mult spre Iugoslavia pe unde aveau alți complici.

George ROCA: „Nu contează, Jean boxează!” spunea o zicală de pe vremuri... Care este povestea lui Țiți boxerul? De fapt era o modă în acea vreme... Toți tinerii din arealul Vergului doreau să devină boxangii!

Citește mai mult:George ROCA:  INTERVIU NECONVENȚIONAL CU SCRIITORUL ȘTEFAN CONSTANTIN ȘELARU - (2) BUCUREȘTI,...

George ROCA: INTERVIU NECONVENȚIONAL CU SCRIITORUL ȘTEFAN CONSTANTIN ȘELARU - (1) AMINTIRI DIN COPILĂRIE

SELARU C Stefan okMotto.
„Viață, viață ca o ață...
Tragi de ea și crezi că ține
Dar s-a rupt când ți-e mai bine”

George ROCA: Dragă domnule Șelaru, distinse prieten, ne cunoaștem de mulți ani... În tinerețe am bătut deseori prin București aceleași „alei”, am avut chiar prieteni comuni – actori de la teatrul „Constantin Tănase”... Putem s-o luăm cu povestea de la început? Cititnd cărțile dumneavoastră știu că povestiți frumos. Să incepem deci cu copilăria... Puțină autobiografie vă rog! Sunt convins că merită să o etalați aici.

Ștefan C ȘELARU: M-am născut într-o zi de mare sărbătoare, adică pe data de 20 iulie 1944, de Sfântul Ilie, în Comuna Periș aflată lângă București, localitate în care, subsecretariatul de Stat al Marinei unde lucra mama s-a refugiat în grabă mare împreună cu toți salariații pentru a putea fugi astfel de consecințele bombardării Capitalei, adică a Bucureștiului, în urma cărora rămăseseră o sumedenie de victime și construcții distruse de bombele care au căzut cu nemiluita semănând groaza printre bieții oameni. Ca urmare, toți funcționarii au fost cazați pe la localnicii din comună, mama fiind însărcinată... gata, gata să mă aducă pe lume în timp ce, tatăl meu care la acel moment era ofițer de marină. Ca stare de fapt destul de complexă care se părea că ar fi „favorizat” într-o măsură destul de determinantă soluția de a fi cazați de urgență în casa ceva mai încăpătoare a unui localnic, imobil aflat chiar în vecinătatea popotei care, la rândul ei, fusese improvizată de grabă într-o magazie aparținând aceluiași localnic... În grajdul locuinței în care fusese instalată mama, printr-o amuzantă coincidență, se afla și o vacuță care, la rândul ei, purta în pântece un vițel... Și astfel, asemenea mamei mele, amândouă se aflau în apropierea împlinirii sorocului care, la rândul lui, fiind alertat asemenea oamenilor de mugetele puhoiului de avioane care umpluseră cerul îndreptându-se spre București, ori întorcându-se de acolo, n-a mai ținut cont de calendar și amândouă s-au ușurat de sarcini dând fiecare naștere suflețelului pe care îl purta în pântec.

George ROCA: Îmi place că aveți umor! Mergem mai departe...

Citește mai mult:George ROCA:  INTERVIU NECONVENȚIONAL CU SCRIITORUL ȘTEFAN CONSTANTIN ȘELARU - (1) AMINTIRI DIN...

Magdalena ALBU: INTERVIU CU DR. STEPHAN POEN DESPRE MEZZOSOPRANA ELENA CERNEI

ELENA CERNEI STEPHAN POEN

„Elena Cernei a fost o ființă... pravoslavnică ... prin nașterea ei pe pământul Basarabiei.”
(Dr. Stephan POEN)

Anul acesta, pe 1 Martie, s-au împlinit 95 de ani de la nașterea, în prag de primăvară, a mezzosopranei ELENA CERNEI, în memoria căreia vă propun un interviu de suflet, neconvențional, cu soțul renumitei noastre artiste lirice - Dr. Stephan Poen.

***
MAGDALENA ALBU: Stimate Dle Dr. Stephan Poen, vă provoc la o discuție liberă, neconvențională, care să treacă dincolo de cadrele fixe ale interviului formal, tocmai pentru a transmite cititorului nostru sentimentul de apropiere, de comuniune spirituală aparte. O personalitate complexă, multidimensională, sub aspectul pregătirii și profesionalismului, reprezintă un caz rar întâlnit în perimetrul cultural românesc și internațional, motiv pentru care cuvântul Domniei-Voastre, scris sau rostit, reprezintă echivalentul unor lecții remarcabile de muzicologie bazate pe erudiție și interdisciplinaritate. Totuși, pentru cititorii care nu vă cunosc încă, cine este Doctorul Stephan Poen?

STEPHAN POEN: Un umanist interdisciplinar, echidistant plasat între știință și artă, medicină și muzică, fonologie analitică și estetică vocală.

MAGDALENA ALBU: - Ce personalitate v-a folosit drept model în viață sau nu ați avut un asemenea reper în sensul strict al cuvântului, ci, mai degrabă, s-a repercutat asupra formării dumneavoastră strălucite toată gama de întâlniri memorabile, pe care vi le-a oferit, de-a lungul timpului, destinul?

Citește mai mult:Magdalena ALBU:  INTERVIU CU DR. STEPHAN POEN DESPRE MEZZOSOPRANA ELENA CERNEI

George ROCA: INTERVIU CU ADA SEGAL-SHEFER. SCRIITOR, POET, TEXTIER, PUBLICIST

SHEFER Adale 2George ROCA: Cu toate că ne cunoaştem mai de mult timp am rămas surprins de intensa dumneavoastră activitate literară pe care am descoperit-o survolând internetul sau din relatările unor prieteni comuni. De când aţi început să scrieţi?

Ada SEGAL-SHEFER: Practic, cred că de când mă ţin minte, pe la şapte ani versurile „vorbite" au început să se „înşire" pe hârtie. La început fără nicio lege lingvistică, aşa cum un copil îşi exprima un talent înnăscut dar necizelat... Apoi, printr-o conjunctură a vieţii, pentru care mulţumesc tatălui meu până în ziua de azi, am avut deosebitul privilegiu de a o cunoaşte pe o mare poetă a României de origine evreiască, Nina Cassian, care m-a luat sub tutela ei, vreme de câţiva ani, fiind prima somitate literară de la care am auzit expresia că „m-am născut cu pana-n mână", şi că sunt o „saltimbancă a metaforelor" Cu Nina am început cu ceea ce ea denumea „procesul de şlefuire a unui diamant brut"...

George ROCA: Care au fost primele producţii care au creat interes cititorilor?

Ada SEGAL-SHEFER: Poezioare simple, pe care atunci eu le numeam deja „lucrări”, multă natură, multe poezii legate de regimul politic din România de atunci – pionieri, partid, dorinţe de viitor, majoritatea atrăgând atenţia prin forma lor foarte „poetică" de exprimare.

George ROCA: Unde şi când aţi început să publicaţi?

Ada SEGAL-SHEFER: Premiera a fost la televiziunea română în cadrul unui program pentru copii de duminică dimineaţa, unde am trimis şi eu prin poşta o poezie intitulată „Primăvara" din care azi nu îmi amintesc nici măcar un vers, dar nu voi uita niciodată emoţia pe care am avut-o când crainica de atunci, Daniela Anencov, a citit poemul unei fetiţe de 9 ani – Adela Segal din Bucureşti. Apoi au urmat să zboare cu viteza sunetului poeme la tot felul de publicaţii pentru copii şi mai târziu, pentru tineret, precum „Luceafărul”, „Flacără”, „Gazeta tineretului”, oriunde căpătăm un spaţiu în vreo pagină...

Citește mai mult:George ROCA:  INTERVIU CU ADA SEGAL-SHEFER. SCRIITOR, POET, TEXTIER, PUBLICIST

George ROCA: INTERVIU CU ADRIAN GRAUENFELS - POET, SCRIITOR, ARTIST, EDITOR ȘI TRADUCĂTOR

ADRIANO POPART2WBGeorge ROCA: Domnule Adrian Grauenfels, vă știu mereu ocupat cu promovarea literaturii române (și nu numai!) în spațiul virtual. Aș dori să îmi dezvăluiți unele secrete din activitatea dvs. de zi cu zi. Scrieți proză, poezie, construiți reviste, aveţi o editură unde produceți cărți, vă ocupați de grafică de carte, ilustrații pentru pentru materialele publicate, promotor cultural... Cum este posibil, cum puteţi realiza atâtea proiecte?

Adrian GRAUENFELS: Cu mare uşurinţă şi plăcere. Timpul este un element flexibil, iar ingineria m-a învăţat să fiu organizat şi eficient. Lucrez uneori 12-13 ore pe zi fără întrerupere. O fac cu respect şi cu seriozitate pentru că reuşita în orice activitate este o chestiune de calitate şi transpiraţie. La mine vei găsi în plus şi o mare cantitate de improvizaţie care vine de la jazz, o muzică care mă fascinează. Un „mentor” al meu este francezul Boris Vian care era inginer, scriitor şi muzician (cânta jazz la trompetă), fără să se poată decide ce meserie i se potriveşte mai bine. Cât despre multitudinea de activităţi am o explicaţie generată de epoca post-postmodernista pe care o traversăm, care a distrus barierele intre medii şi a unificat artele. Consider că omul aflat în epoca informaţională nu poate rămâne fidel unei singure forme de comunicare sau de expresie ci este obligat să adreseze câteva medii care se împletesc şi se completează. Mulţi artişti tineri de azi manipulează cu uşurinţă fotografia, grafica, prelucarea digitala de imagine, animaţia, producţia video.

Poezia a devenit concretă, îmbinata cu desene, cu o grafică bogată sau cu grafisme preluate din realul semiotic care ne excită permanent vizualul. La muzeele de artă modernă ale secolului XXI găsim un mix de sculptură cu sunet şi mişcare, obiecte care vorbesc şi emit lumină, iar în balet mixul de jazz, clasic şi modern este frecvent probat în public. Cineticul, audio-vizualul, proiecţia video trebuiesc luate în consideraţie, dezvoltate şi folosite extensiv.

Citește mai mult:George ROCA:  INTERVIU CU ADRIAN GRAUENFELS - POET, SCRIITOR, ARTIST, EDITOR  ȘI TRADUCĂTOR 

Loredana TUDOR-TOMESCU: MELISSA HANES - O ROMÂNCĂ, VEDETĂ DE CINEMA ÎN AUSTRALIA

HANES MelissaLa 18 ani, tânără şi frumoasă (foarte!) fiind, cum să nu te tenteze o carieră de fotomodel sau actriţă? Dar, de la vrut până la făcut se întinde un teren minat la fiecare pas, pentru cele mai multe aspirante la un loc stabil şi cât mai „în faţă” în showbiz. Cea despre care vă povestesc azi, deşi pare să fi zburat pe deasupra acestui teren cu capcane, bariere, ispite şi compromisuri, l-a străbătut pas cu pas, „fără urme de ciocniri cu destinul”, cum scriam cu altă ocazie, într-un alt context. O cheamă Melissa Hanes, s-a născut în Australia, la Sydney şi are părinţi români get-beget. După cursuri de actorie la NIDA (echivalentul australian al ATF-ului românesc) şi Şcoala de Artă Dramatică Partycp8 (unde este înscrisă în prezent), iat-o pe afişul unei producţii cinematografice australiene care va avea premiera la Sydney, pe 16 mai a.c. Interviul pe care Melissa a avut amabilitatea sa mi-l acorde sper să vă aducă amănunte interesante.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Melissa, ce e actoria pentru tine, un hobby sau o carieră profesională la început de drum?

- Hobby să fi fost cât încă mă pasionau păpuşile şi bicicleta roşie, când pe pereţii camerei aveam o icoană şi zece afişe cu vedete de cinema, când gândeam că „doctoriţă” e cuvântul de ordine şi credeam că eu sunt cea care va îndrepta lumea. Am ajuns suficient de departe pentru a nu mai merita să dau înapoi. Sunt la punctul la care pot spune, vorbind nu de vise, ci de lucruri concrete, că actoria e cariera pe care mi-am ales-o. E un fel de dragoste oarbă, îi dai tot, sperând că într-o zi îţi va întoarce iubirea. Nu mint spunând că deja îi dedic tot ce am: timp, minte, suflet, prezent şi viitor.

Citește mai mult:Loredana TUDOR-TOMESCU:  MELISSA HANES -  O ROMÂNCĂ, VEDETĂ DE CINEMA ÎN AUSTRALIA

Alexandra MIHALACHE: GEORGE ROCA DESPRE PUTEREA CUVÂNTULUI

ROCA G 10b sqLiteratura, ca orice artă, descoperă viaţa, afirma Ion Agârbiceanu. Cei care iubesc literatura pot descoperi adevărata putere a cuvântului. Pot atinge frumuseţile universale şi pot pătrunde în profunzimea lor, înţelegând că din cuvânt se revarsă lumina şi emoţia. Iubirea pentru cuvânt este iubire pentru frumos şi una dintre cele mai frumoase maniere de a explora lumea.

Scriitor, poet, promotor cultural, editor de carte, grafician, redactor şi redactor-şef la mai multe publicaţii, George Roca se dedică literaturii de câteva decenii. S-a născut la 14 iulie 1946 în oraşul Huedin, Cluj, România. După scurt timp de la absolvirea Facultăţii de Filologie s-a stabilit în Australia, la Sydney. În anul 1993 a devenit membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA), iar mai apoi membru Emeritus al Academiei Româno-Americane. De asemenea, este membru al mai multor organizaţii şi fundaţii culturale, dar şi fondatorul Academiei Româno-Australiene. Şi, nu în ultimul rând, este unul dintre fondatorii portalului de literatură Confluenţe literare, un proiect de mare succes. A publicat 3 volume de poezie şi 2 volume de proză, însă nu se opreşte aici.

În prezent, coordonează şi colaborează cu zeci de publicaţii literare, de care se ocupă cu mult interes şi devotament. De când se ştie, George Roca şi-a dorit să urmeze calea cuvântului şi să-i descopere tainele şi frumuseţea. Însă nu le-a păstrat doar pentru sine, ci a încercat mereu să îi ajute şi pe ceilalţi să înţeleagă puterea cuvântului. O mare parte din timp o dedică promovării celor care pătrund în tainele scrisului. Şi se dăruieşte acestui scop deoarece crede că astfel se ajută şi pe sine şi pe ceilalţi. Despre toate acestea, George Roca a vorbit cu drag şi am descoperit un ardelean cu suflet frumos, simţul umorului şi îndrăgostit etern de cuvânt.

Citește mai mult:Alexandra MIHALACHE:  GEORGE ROCA DESPRE PUTEREA CUVÂNTULUI

Web Analytics