Doru IONESCU: INTERVIU CU RUCSANDRA MARIA ŞĂULEAN

SAULEAN Maria Ruxandra 1WBDoru IONESCU: De unde eşti de loc? Unde ai crescut/te-ai format?

Rucsandra Maria ŞĂULEAN: M-am născut in frumosul oraş montan Miercurea-Ciuc, Harghita –din tată ardelean (din Hodac, Mureş) şi mamă moldoveancă (din Zemeş, Bacău)–, unde mi-am trăit primii 18 ani formându-mă ca tânără artistă mai intâi la mult-premiatul teatru româno-maghiar pentru copii (desfiinţat după 1989), apoi în corul Heruvimi condus de extraordinara Nicoleta Târnoveanu (acum măritata Pîrvu) şi împreună cu elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Octavian Goga” lansând spectacole şi festivaluri memorabile regizate de Profesoara Doina Drăghici si regretatul Jenică Andrei de la Casa Armatei. Următorii zece ani i-am petrecut la Cluj, ca studentă şi apoi ca profesoară de limba engleză. Acolo am cântat patru ani in corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă si din aprilie 1998 in cenaclul de folk Altfel (apoi redevenit Observator) condus de Emeric Imre.

Doru IONESCU: Care sunt cele mai vechi amintiri cu muzică (folk)? Momentul în care te-ai decis să cânţi?

Rucsandra Maria ŞĂULEAN: La 16 ani (în 1994), o poveste frumoasă de dragoste în tabăra botoşăneană „Codrii de Aramă” m-a inspirat să-mi găsesc o chitară de împrumut la rudele înstărite (mult mai târziu mi-am permis să-mi cumpăr una) şi să-mi scriu primele cântece de folk. Buna mea colegă de liceu Cristina Stasisin m-a învăţat primele acorduri, iar familia şi colegii de clasă au avut răbdarea de a mă asculta şi susţine pe noul drum artistic, fapt pentru care le sunt recunoscătoare. Curând dupa aceea am avut norocul si privilegiul de a fi descoperită şi promovată la Radio Târgu Mureş sub numele de Sanda Farcaş de către jurnalistul si romancierul Ştefan Danciu din Miercurea-Ciuc, care a crezut în talentul meu mai mult decât am crezut eu vreodată.

Citește mai departe: Doru IONESCU:  INTERVIU CU RUCSANDRA MARIA ŞĂULEAN

Mirela-Ioana BORCHIN: CONVORBIRI CU POETUL EUGEN DORCESCU (1) DESPRE AVATAR

BORCHIN DORCESCU wbMirela-Ioana BORCHIN: De la prima întâlnire cu poezia Dumneavoastră, am început să caut ceea ce nu au văzut alţii. De pildă, am vrut să înţeleg poetica avatarurilor, care irigă cu mister lirica dorcesciană. Cum de nimeni, în afara mea, nu s-a referit la ea?

Eugen DORCESCU: S-a scris destul de mult despre poezia mea şi le sunt recunoscător tuturor celor care s-au ostenit s-o citească şi s-o comenteze. E drept, însă, că tema avatarurilor a rămas oarecum străină acestor nevoinţe.

Mirela-Ioana BORCHIN: Străină?

Eugen DORCESCU: Am constatat că multe persoane, inclusiv numeroşi intelectuali, nici nu ştiu ce este acela un avatar. Apoi, câţi crezi tu că sunt dispuşi, nativ, la o asemenea introspecţie, încât să caute străvechile întruchipări? Eu am aflat că aceste umbre se numesc avataruri (sau, mai rar, avatare, ori avatari), după ce le-am căutat ani întregi, după ce le-am descoperit.

Mirela-Ioana BORCHIN: Nu conta terminologia...

Eugen DORCESCU: E o dimensiune psihologică şi existenţială relativ nouă în mentalul colectiv şi în lirismul nostru. Un şoc.

Citește mai departe: Mirela-Ioana BORCHIN:  CONVORBIRI CU POETUL EUGEN DORCESCU (1) DESPRE AVATAR

Cristina OPREA: INTERVIU CU SOCIOLOGUL PETRE POP

PETRE POPCristina OPREA: Mă găsesc la Câmpia Turzii în incinta Muzeului „Şcoala Românească 1879” şi îl am invitat pentru dumneavoastră pe domnul Petre Pop, sociolog şi consilier judeţean, cel care iubeşte cultura şi se dedică pentru susţinerea ei. Astăzi de Zilele Câmpiei Turzii aş dori să vă întreb ce semnifică pentru dumneavoastră acest oraş?

Petre POP: În primul rând Câmpia Turzii înseamnă acasă. Cred că prin asta am spus totul. Este oraşul în care m-am născut, oraşul în care sunt părinţii mei, bunicii mei, oraşul în care doresc să trăiesc. Un oraş cu o istorie şi o identitate interesantă care merită promovat, mai ales în momentele astea în care cultura este considerată ca fiind mai puţin importantă sau un domeniu secundar.

Cristina OPREA: Astăzi când debutează Zilele Câmpiei Turzii cu deschiderea unei expoziţii în cadrul Muzeului „Scoala Românească 1879”, vă întreb ce semnificaţie are pentru comunitate acest edificiu de cultură?

Petre POP: Eu am şi scris o lucrare care se numeşte „Prima Şcoală Românească 1879 fundamentul identităţii românilor din Câmpia Turzii”, de fapt este prima şcoală română dar noi am revenit românească pentru că a fost mai uşor accesibilă, deşi ea poartă denumirea istorică în documente – este un edificiu important pentru oraş, este cea mai veche şcoală din oraş existentă la ora actuală, aici au învăţat să scrie, să citească, să cânte şi să simtă româneşte. Este un edificiu deosebit de important, de ce, pentru că a luat fiinţă într-o perioadă destul de tulbure pentru românii din zona aceasta pentru că se ştie foarte bine că, undeva în a doua jumătate a secolului al XIX-lea dacă românii erau toleraţi pe aceste locuri, autorităţile de atunci nesprijinind în mod firesc învăţământul cu predare în limba română, în limba maternă a populaţiei majoritare din zonă şi atunci strămoşii noştri de aici au considerat că este foarte important să facă şcoală, este important ca să înveţe ceea ce înseamnă a fi român, copiii să-şi înveţe istoria, să-şi înveţe obiceiurile, tradiţiile pentru că altfel vor risca să se dizolve ca şi naţie.

Citește mai departe: Cristina OPREA:  INTERVIU CU SOCIOLOGUL PETRE POP

George PETROVAI: AL TREILEA INTERVIU CU DOCTORUL CORIOLAN DRAGOMIR

DRAGOMIR Coriolan DrReflexoterapia – străvechiul mijloc de lecuire fără leacuri

În dialogurile anterioare am pus în evidenţă două din căile prin care doctorul Dragomir a acţionat întreaga viaţă pentru preîntâmpinarea îmbolnăvirii semenilor săi: calea profesională de reputat medic igienist (controlul riguros al alimentelor) şi pasiunea moştenită de la tatăl domniei sale de a-şi ajuta semenii cu preparate naturiste (ceaiuri, extracte, alifii, prafuri, tincturi). Prezentul dialog îl vizează pe reflexoterapeutul Coriolan Dragomir...

***
George PETROVAI: De unde această pasiune esoterică pentru reflexoterapie?

Dr. Coriolan DRAGOMIR: Poate că pasiunea mea pentru reflexoterapie degajă o oarecare aromă esoterică, asta dacă avem în vedere Extremul Orient, mai exact China, arie geografică unde metoda se practică împreună cu acupunctura. Cu precizarea din capul locului că, spre deosebire de acupunctură, reflexoterapia este totalmente neinvazivă!

Esenţa acestei uluitoare metode terapeutice este eminamente energetică (corpul omenesc este traversat din creştet până la tălpile picioarelor de zece meridiane energetice – cinci pe partea dreaptă, alte cinci pe stânga), metoda de lucru constând din eliminarea durerii apărute datorită punctelor de disfuncţionalitate sau efectivă întrerupere a fluxului energetic de pe meridiane. Sigur că pentru atenuarea sau chiar eliminarea durerii, reflexoterapeutul trebuie să posede temeinice cunoştinţe de geografia corpului omenesc (toate organele noastre interne se reflectă clar şi distinct în palme, tălpile picioarelor, lobii urechilor, coloana vertebrală), să cunoască foarte bine punctele de activare energetică şi, nu în ultimul rând, să stăpânească la perfecţie tehnica masării (masarea se efectuează în principal cu policele şi indexul, totdeauna înainte, niciodată îndărăt).

Citește mai departe: George PETROVAI:  AL TREILEA INTERVIU CU DOCTORUL CORIOLAN DRAGOMIR

Anca SÎRGHIE: INTERVIU CU DOMNUL DUMITRU RĂCHITAN, PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI CULTURALE ROMÂNE DIN HAMILTON, CANADA

RACHITAN DumitruInvitată la Săptămâna Internaţională a Culturii Române, eveniment ajuns la a 49-a ediţie şi desfăşurat între 11 şi 16 iulie 2106 printr-o temeinică tradiţie la Câmpul Românesc, Hamilton, din Canada, am solicitat domnului Răchitan un interviu, nu numai ca român desţărat ci şi ca preşedinte al Asociaţiei Culturale Române. Pericolul absorbţiei comunităţilor naţionale în străinătate unde se integrează primind limba şi tradiţiile altui stat de pe mapamond, este evident, dacă singura preocupare a imigranţilor români este cea a sporului bunăstării materiale. Există oameni care binecuvântă locul pe care îl calcă şi prezenţa lor este o chezăşie a reuşitei. Orice întâlnire în diaspora americană cu asemenea români, care au darul de a aduna pe ceilalţi îmi întăreşte încrederea că viaţa culturală în comunităţile conaţionalilor noştri are un viitor. Şi aceasta datorită abnegaţiei lor în urmărirea unui proiect, a ideii în care ei cred nestămutat, muncind cu râvnă pentru ca prezenţa românilor să se facă simţită în concertul naţiunilor cu ceea ce ei au mai reprezentativ.

Nelipsit de la evenimentele Câmpului Românesc din Hamilton de când a călcat pe pământ canadian, inginerul Dumitru Răchitan, ca preşedinte al Asociaţiei Culturale Române în ultimul deceniu asigură evenimentelor de acolo o izbândă reală. Cu experienţa şi entuziasmul său de bun român, domnul preşedinte ştie cu exactitate când se cere să acţioneze discret cu întreaga lui echipă de prieteni voluntari, mereu aceiaşi, şi când este cuvenit să apară în faţă, întâmpinându-şi musafirii, coordonând pas cu pas tot ce se întâmplă în acea gură de rai îndepărtată de ţară, plasată în inima Canadei, ţara cu 1 milion de lacuri şi cu la fel de multe oportunităţi pentru locuitorii ei.
------------------------------------------

Citește mai departe: Anca SÎRGHIE:  INTERVIU CU DOMNUL DUMITRU RĂCHITAN, PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI CULTURALE ROMÂNE DIN...

Dacina DAN: INTERVIU PIANISTA MAIRA LILIESTEDT

MAIRA LILIESTEDT„Muzica este o parte din fiinţa mea”

„Dacă m-aş aşeza acum la pian, aş umple restaurantul de lume!“ a spus Maira în faţa palatului Lloyd din Timişoara, în timp ce ochii prelungi, ca zborul rândunelelor, urmăreau jocul fiicei ei, printre porumbei. Maira purta pantaloni albi, cu manşeta deasupra genunchiului, iar bluza de mătase înflorea cu roşu de mac lumina ce atârna pe crengile începutului de iunie, 2014. O reîntâlnesc pe Maira după doi ani, în aceste pagini şi-i privesc din nou mâinile ce poartă condurul delicat, pierdut de sunete, pe cea din urmă treaptă a unui castel muzical.
----------------------------------------------------

Dacina DAN: „Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare” (Nichita Stănescu). Ce înseamnă muzica pentru prof. univ. dr. Maira Liliestedt?

Maira LILIESTEDT: Muzica este o parte din fiinţa mea. Simt că ceva, din propriul meu echilibru, e puternic afectat dacă nu pot studia şi preda la pian. Muzica nu este o profesie pentru mine, ci o necesitate. Dacă ceea ce am afirmat pare poetic, nu aceasta a fost intenţia mea. Este un adevăr pe care l-am simţit acut, dureros, atunci când am fost forţată să fiu departe de muzică şi un adevăr, incredibil de pozitiv, în momentele de vârf ale vieţii mele.

Dacina DAN: Ca pianistă, aduci bucurie şi înălţare sufletească spectatorilor din sălile de concert. Ai obţinut titlul de doctor înainte de 30 de ani, eşti profesor universitar în S.U.A., la University of Mount Union, ai o familie care e mereu alături de tine. Între atâtea realizări (chiar te rog să detaliezi ) e loc şi pentru deziluzii?

Citește mai departe: Dacina DAN:  INTERVIU PIANISTA MAIRA LILIESTEDT

Daniela GÎFU: INTERVIU CU DOMNUL PROF.DR.HAB. CONSTANTIN GAINDRIC, MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

GAINDRIC Constantin wbDaniela GÎFU: Un reper de profesionalism, o figură luminosă, un om al echilibrului, devotat, sofisticat, galant, educat, uneori însingurat... sunt doar câteva trăsături pe care le aveţi. Cât de bine v-am creionat portretul, stimate Domnule Profesor?

Constantin GAINDRIC: Din calificativele ce mi le atribuiţi consider mai apropiate de original om al echilibrului (numai în unele cazuri), devotat, uneori însingurat… Dar şi pedant (o calitate nu prea agreată de colegi).

Daniela GÎFU: V-aş propune să ne întoarcem în timp... Istorisiţi-ne câteva amintiri din copilărie. Primii ani de şcoală.

Constantin GAINDRIC: Un singur copil într-o familie de ţărani care citeau ziare, dacă vreun vecin, fiind la Bălţi, cumpăra şi ruga să i se citească, ca să ştie dacă nu se va începe iar război. Cărţi erau doar câteva şi acelea departe de interesele lor. Am fost un copil destul de bolnăvicios, retras, care a fost înscris la şcoală deoarece o sală de clasă se afla chiar în casa noastră. Când părinţii plecau, eram lăsat pe seama învăţătoarei şi răspundeam la întrebări când altcineva nu ştia răspunsul. La un control, în primăvara anului 1948, inspectorul o întrebă pe dna Obadă, învăţătoarea, de ce nu-l lasă pe micuţul din banca întâia, care tot timpul ridică mâna, să răspundă. A fost nevoită să mă ridice să răspund, iar în registru a apărut numele meu. Probabil s-a temut doamna învăţătoare să spună că încă nu eram elev.

Am citit mult. Spre regret numai ce era în biblioteca sătească şi cea a şcolii. Cine selecta acele cărţi nu ştiu. Acum îmi dau seama cât de departe era fondul de carte de ce ar fi fost necesar. Eram privilegiat: aveam acces liber la rafturi, mi se permitea să aleg 4-5 cărţi. Au fost tentative din partea unor profesori să mă înscrie la corul şcolii. Cu greu am fost scutit de aceasta, în schimbul participării la ansamblul de dansuri cu care am ajuns să evoluăm şi la Festivalul Republican în 1957, la care se făcea o selecţie pentru Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Moscova. Ansamblul nostru nu a trecut filtrul. În anul cinci al facultăţii, după sesiunea de iarnă, am fost trimişi în şcolile care nu aveau profesori de matematică. În satul Mileşti, raionul Nisporeni, unde am fost trimis, profesorul de muncă era cel ce preda matematica. După o săptămână de aşteptare în Nisporeni am ajuns la destinaţie (venise cu un tractor cineva de la gospodăria agricolă din Mileşti, deoarece drumurile erau desfundate şi alte mijloace de transport nu reuşeau să circule). Până am reuşit să găsesc o gazdă, o săptămână am dormit în cancelarie. Eram cu 2-3 ani mai în vârstă decât elevii clasei a zecea. Acum mă mir cum de am reuşit să stabilesc relaţiile ce mi-au permis să duc sarcina cu succes.

Citește mai departe: Daniela GÎFU:  INTERVIU CU DOMNUL PROF.DR.HAB. CONSTANTIN GAINDRIC, MEMBRU CORESPONDENT AL...

Violeta Dinescu – Musik und Musikalisches über Violeta Dinescu im „Pfingstoratorium“ für Soli, zwei Chöre und kleine Orchester

daad alumni galerie violeta dinescu„...Es ist wichtig zu bemerken, dass die Entdeckung neuer musikalischer Strukturtypen nicht vom mathematischen Denken abhängig zu sein braucht. Der Vorgang musikalischer Ent-deckung wird von intuitiver Kreativität regiert. Auch wenn mathematische Strukturen und Methoden für die Komposition wichtig sind, reichen sie allein als Handwerkszeug nicht aus, sondern bedürfen einer Verbindung mit anderen schöpferischen Dimensionen."
Violeta Dinescu

Violeta Dinescu, geboren am 13. Juli 1953 in Bukarest, gilt als eine der bedeutendsten Komponistinnen unserer Zeit. Als Auszeichnung für besonderes Talent erhielt die angehende Komponistin Violeta Dinescu Intensivunterricht bei der Grande Dame Myriam Marbé. Dort lernte sie die wesentlichen Entwicklungen des 20. Jahrhunderts – Tonalität, Aleatorik, Serialismus, Umgang mit Elektronik – kennen. Diese Einflüsse verschmolzen zu ihrer ganz eigenen Mischung. Aufgrund ihrer Erziehung ist die Komponistin dem rumänischen Kulturkreis zuzurechnen und das Komponieren Dinescus ist durch ihre rumänische Herkunft geprägt.
Mehr als 120 Werke kennzeichnen Dinescus künstlerische Schaffenskraft. Zu ihren bekanntesten Werken zählen neben ihrer gelobten Kinderoper nach Erich Kästner „Der 35.Mai“ unter anderem auch die Opern „Hunger und Durst“ (1986), „Eréndira“ (1992), „Schachnovelle“ (1994) und „Herzriss, opera in nuce“ (2005). Ihre Werke sollten musikalisch wirken und nicht exemplarisch Theorien darstellen. Sie sind im Verlag Dohr und Schott veröffentlicht.
Bereits 1973, 1976 und 1978 wurde Violeta Dinescu mit Preisen des Komponistenverbandes von Rumänien ausgezeichnet. 1983 erhielt sie den ersten Preis des Internationalen Komponistenwettbewerbs in New York und ein Jahr später ein Stipendium des Landes Niedersachsen für den Künstlerhof Schreyahn, u. a. das Künstlerstipendium der Stadt Mannheim (1985), den IAWM Preis Kassel (1985), den Carl-Maria-von-Weber-Preis, Leipzig (1986), den Baldreit Preis der Stadt Baden-Baden (1987), den NYU Price for Composition New York (1995). Sie erhielt über 50 internationale Preise und Auszeichnungen.

Citește mai departe: Violeta Dinescu – Musik und Musikalisches über Violeta Dinescu  im   „Pfingstoratorium“ für Soli,...

Romani Cu Care Ne Mandrim - Interviu Cu Mariana Preda: La inceput a fost Naiul

Mariana PredaIntr-unul din multele interviuri acordate de Maestrul Gheorghe Zamfir, domnia sa ne spunea ca naiul este cel mai vechi instrument din lume. Zeul trac Pan, adoptat de greci, pare sa confirme aceasta parere, impreuna cu statui de lut ars vechi de mii de ani, din Babilonia, India, Peru si Dacia.
Cand am avut ocazia ca sa iau un interviu domnisoarei Mariana Preda, eleva a maestrului Zamfir, protagonista a unui scurt metraj intitulat Doina, a regizorului Nikolas Grasso, premiat la 8 festivale internationale de filme:

Monaco International Film Festival, Festival du Cinéma de Paris, Chicago International Movies and Music Festival, National Film Festival for Talented Youth, Festival Fiaticorti, Inventa un Film International Film Festival, Corti d'Essay Film Festival, Delhi Shorts International Film Festival, si a carei concert va fii parte din Spectacolul Anual al Comunitatii Romane din New York, m-am gandit ca sa aflam mai multe despre activitatile dumneaei din domeniul muzicii de nai si al muzicii romanesti in lume.

Gabriel Teodor Gherasim: Bun gasit domnisoara Preda. Va gasesc in Olanda la studii superioare. Ce studiati aici si de ce ati ales Olanda pentru specializare?

Mariana Preda: Buna ziua, va multumesc pentru acest interviu. Sunt studenta la Conservatorul din Amsterdam , specializarea nai clasic sub indrumarea naistului Matthijs Koene. Am ales sa studiez aici acum 3 ani , dupa terminarea liceului de arte din Targoviste, fiind singura catedra de nai din Europa, in afara de Bucuresti si Chisinau. Este o oportunitate mare pentru mine sa pot studia muzica clasica si contemporana de la cei mai buni profesori si uneori compozitori care scriu piese special pentru nai. De asemenea imi place foarte mult mentalitatea lor si faptul ca exista incurajare pentru tineri si pentru tot ce este nou in materie de muzica, instrumente etc. Imi doresc sa fac naiul cat mai cunoscut in lume, prin diferite abordari ale genurilor muzicale atat clasice cat si traditionale.

Citește mai departe:  Romani Cu Care Ne Mandrim -  Interviu Cu Mariana Preda: La inceput a fost Naiul

Web Analytics