Doza de Energie cu frumoasa Lariss

Lariss Dale PapiUn HIT Incendiar de Bun & Sexy pe care îl asculţi de dimineaţă până seara, de luni până duminică, deoarece DALE PAPI împreună cu mişcările frumoasei LARISS îţi oferă de fiecare dată Energia de care ai nevoie. Pentru ca reţeta de weekend să fie completă, vă invităm să citiţi interviul realizat de Adrian-Vladimir Costea. Mulţumim Lariss pentru timpul acordat! Aşteptăm cu nerăbdare următorul Hit Incendiar de Bun & Sexy.
Hablame mi sabroso, Dale papi!
Todo aquel
Que aqui esta presente
Debe saber que
Eso es caliente
La unica manera
Es a mi maniera
No hay otra manera

- Spune-mi, te rog, cum a luat naştere proiectul LARISS? Care este reţeta succesului primului tău single “Dale Papi”?
În perioada celor patru ani petrecuţi cântând în backing, am absolvit şi Conservatorul şi am mers prin diferite studiouri de producţie muzicală. Când am ajuns în studioul lui Shift, am început să compunem muzică şi am simţit după o perioadă că a venit momentul meu.
Nu ştiu dacă există o reţetă a succesului. Fiecare artist are unicitatea lui, iar pentru a reuşi şi a fi ascultat de cât mai multă lume, în primul rând trebuie să nu fii 'egoist' vis a vis de muzica ta, să nu o păstrezi doar pentru tine. Trebuie să o dai mai departe. Este ideal şi important să ai o echipă care să te ridice, să te promoveze şi să creadă în tine. Pentru un început de drum promiţător trebuie să ai încredere în propriile forţe.
- Ce înseamnă muzica pentru tine?
Ştiu că e mult spus, dar muzica e pentru mine precum aerul. Cu asta mă hrănesc, pot spune că sunt dependentă de muzică. De mică am fost atrasă de muzică. Dragostea mea pentru muzică s-a dezvoltat încă de la vârsta de 4 ani. Aveam acasă orga şi mă distram încercând să cânt. Totul a început din joacă şi s-a transformat într-o adevărată pasiune. Pe lângă vioară, din clasa a V-a am luat lecţii de pian clasic până în clasa a XII-a şi am absolvit Conservatorul.

Citește mai mult:Doza de Energie cu frumoasa Lariss

Nicolae BĂCIUŢ - ANCHETĂ: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU ELENA BUICĂ (TORONTO, CANADA)

BUICA ElenaNicolae BĂCIUŢ: Distinsă doamnă Elena Buică, intenţionez să public o carte despre exilul românesc. Vă invit să răspundeţi la întrebările de mai jos.

Elena BUICĂ: Stimate domnule Nicolae Băciuţ, Încep cu un cuvânt de apreciere pe care vi-l adresez, pentru că, dincolo de truda pentru cultura neamului nostru, sunteţi preocupat şi de problemele lui sociale. Mulţumindu-vă pentru încrederea ce mi-o acordaţi adresându-mi invitaţia de a răspunde întrebărilor acestei anchete, vă comunic că o fac cu multă plăcere, fiindcă trăiesc pe viu, cu ochii aţintiţi şi cu sufletul priponit în exilul acceptat de bunăvoie în Canada.

Nicolae BĂCIUŢ: Exilul a rupt, geografic, familii în două – o parte a rămas în ţară, cealaltă s-a stabilit peste Ocean. Ce suferinţe particulare ale acestei rupturi aduce exilul? Indiferent de motivele lui?

Elena BUICĂ: Oricum am privi, exilul este un aspect dur al vieţii, greu de suportat, nu este la îndemâna oricui şi nu poate fi înţeles pe deplin decât de cei care trăiesc aceeaşi experienţă. Indiferent cât de bine ne rezolvăm problemele în noua ţară, acel loc învăluit în sfinţenie numit ACASĂ, rămâne pe viaţă cel al locului unde ne-am născut şi am crescut. Ruperea de familie şi de ceea ce a constituit climatul în care am trăit, rămâne în sine o răsturnare profundă a problemelor de viaţă resimţită ca un şir de seisme sufleteşti de diferite grade care aduc în acelaşi peisaj multe ruine abia trăgându-şi suflarea în vecinătatea unor noi construcţii. Moare ceva din tine şi se naşte ceva nou.
In ultimii ani au început să se simtă totuşi nişte ameliorări aduse de viteza cu care se dezvoltă, în special tehnica comunicaţiilor. Telefonia, programele româneşti la TV, numarul tot mai mare al persoanelor care circulă prin lume şi încă multe altele, aduc în viaţa noastră un suflu românesc de care avem atâta nevoie. Timpul vindecă totuşi multe răni, numai gândul cald şi bun la ceea ce am lăsat ACASĂ, nu se ostoieşte, se întoarce înapoi, cu şi fără voia noastră. Se instalează în viaţa noastră interioară un permanent balans între două lumi, fie că recunoaştem, fie că facem pe "realiştii", pe oamenii puternici, ruşinându-ne de nostalgii şi refuzând să mai deschidem lăcata cu care am zăvorât comori de suflet.

Nicolae BĂCIUŢ: Care sunt vămile exilului? Ce praguri sunt mai greu de trecut de către un exilat?

Citește mai mult:Nicolae BĂCIUŢ -   ANCHETĂ: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU ELENA BUICĂ  (TORONTO, CANADA)

Paul POLIDOR: INTERVIU CU ISTORICUL SILVIA GUZUN

POLIDOR GUZUN WB27 martie 1918,Unirea Basarabiei cu România.

Paul POLIDOR: Dragă Silvia Guzun, ne cunoaştem de mult timp. Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când am realizat prima lansare (neoficială, în 1994) a cântecului «Ilie Ilaşcu Românul» (pe versurile fostului ministru al bugetului României, Liviu Voinea, pe atunci tânăr poet). Cântecul a fost interzis de toate posturile radio-tv din România, însă am reuşit să-l prezint la Chişinău, după 3 ani, la Festivalul Gavriil Musicescu, în 1997, în faţa multor personalităţi din învăţământ, cultură etc. Era acolo şi marele poet Grigore Vieru. Întrucât refrenul cântecului zicea : ,,Să fie război sau pace să fie/ Dar salvaţi-l acum pe Ilaşcu Ilie!”, era să fiu ridicat de către delegaţia de la Tiraspol, dar am scăpat datorită ţie. A fost o atitudine vizionară pentru acele vremuri, întrucât făceam, indirect, o previziune: „Ilaşcu a fost scăpat din închisoare de omul politic Corneliu Vadim Tudor şi «adus» în Parlamentul României ca senator...” (uluitor moment). Ţin minte că, după ce-am cântat refrenul, mai-marii învăţământului şi politicii din Basarabia încremeniseră, încât n-au putut spune decât: ,,Hai să revenim la servirea mesei. Cine mai vrea vin?...” Tu ce îţi mai aminteşti din acele momente grave pentru românism, pentru identitatea noastră naţională în care ai fost parte activă datorită patriotismului tău?

Citește mai mult:Paul POLIDOR:  INTERVIU CU ISTORICUL SILVIA GUZUN

Nicolae BĂCIUŢ: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU MILENA MUNTEANU (TORONTO, CANADA)

MUNTEANU MilenaNicolae BĂCIUŢ: Doamnă Milena Munteanu, intenţionez să public o carte despre exilul românesc. Vă invit să răspundeţi la întrebările de mai jos.

Milena MUNTEANU: Stimate domnule Băciuţ, în primul rând aş vrea să vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la ancheta pe care aţi iniţiat-o. Interesantă topică şi tot mai relevantă, având în vedere exodul tot mai numeros al românilor.

Nicolae BĂCIUŢ: Exilul a rupt, geografic, familii în două – o parte a rămas în ţară, cealaltă s-a stabilit peste Ocean. Ce suferinţe particulare ale acestei rupturi aduce exilul? Indiferent de motivele lui?

Milena MUNTEANU: Indiferent de motivul ce a determinat plecarea, ca emigrant laşi în urmă oameni dragi, familie, prieteni, precum şi locuri dragi. Obiceiuri. Obişnuinţe. Ajungi să duci dorul, să-l porţi oriunde ai fi. Când am scris cartea „Departe de ţara cu dor”, mă refeream tocmai la faptul că rămâi cu gândul la ce ţi-e drag. De departe înveţi să vezi lucrurile cu altă înţelegere, cu altă îngăduintă şi altă căldură. Poate că în ţara te iritau anumite lucruri. De departe, însă, vezi aceşti factori ca mai puţin agravanţi, înţelegi realitatea de acasă prin alte filtre. Câştigi, de fapt, o nouă perspectivă, influenţată şi de distanţă. Revenind însă la întrebarea despre familia ruptă în două, pe de o parte îţi lipsesc cei dragi de acasă, dar ajungi să lipseşti şi tu de la momentele importante din viaţa lor.

Un moment pe care l-am conştientizat este momentul în care ajungi să-ţi înmormîntezi părinţii în locurile de adopţie. Pentru mine a fost când tatăl meu, în loc să fie înmormântat în cimitirul din Grui din Săliştea Sibiului, lângă ai săi, şi-a găsit locul de veci în cimitirul Mount Pleasant din Toronto, care a fost, în clipa morţii sale neaşteptate, cel mai aproape. Bunicul meu, tatăl tatălui meu, plecase în America înainte de primul război mondial. El a stat acolo circa 10 ani, apoi a revenit în ţară. Familia lui a trăit la Săliştea Sibiului, iar el a fost înmormântat tot acolo. Tatăl meu a plecat la copii in Canada. Cum a sosit, a avut o mare neşansă. E probabil primul din neamul nostru care e înmormântat altundeva decât acasă. Mi se pare un fapt semnificativ. Noi aprindem mai des o lumânare la cimitirul Mount Pleasant din Toronto decât la cimitirul din Sălişte, unde sunt toţi ceilalţi, de generaţii, până la cei din negura timpului.

Citește mai mult:Nicolae BĂCIUŢ: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU MILENA MUNTEANU (TORONTO, CANADA)

Nicolae BĂCIUŢ: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU LUCIAN DUMBRAVĂ (FARO, PORTUGALIA)

DUMBRAVA Lucian Faro PortugaliaNicolae BĂCIUŢ: Domnule Dumbravă, intenţionez să public o carte despre exilul românesc. Vă invit pe dumneavoastră şi pe cei pe care îi cunoaşteţi şi sunt împlicaţi în fenomenul exilului să răspundă la întrebările de mai jos.

Lucian DUMBRAVĂ: Mă simt onorat să particip la construcţia unei cărţi pe care doriţi să o publicaţi şi sper ca acest proiect al dumneavoastră să se desăvârşească. Poate se va reuşi, prin acest volum, estomparea unor mituri sau prejudecăţi privitoare la exilaţii români.

Nicolae BĂCIUŢ: Exilul a rupt, geografic, familii în două – o parte a rămas în ţară, cealaltă s-a stabilit peste Ocean. Ce suferinţe particulare ale acestei rupturi aduce exilul? Indiferent de motivele lui?

Lucian DUMBRAVĂ: Este adevărat, multe familii s-au înjumătăţit, într-un acord impus de motive personale, în principiu de natură materială. Personal, nu am experienţa unor astfel de sentimente născute din îndepărtarea conjuncturală de familie, dar e uşor de presupus că această despărţire, care întotdeauna se decide a fi provizorie, atrage după sine frângeri dintre cele mai grele, dificil de suturat. În schimb, am înţeles foarte bine ce înseamnă sentimentul dezrădăcinării, al dezţelenirii de pământul din care ai fost creat, am înţeles ce înseamnă să nu mai poţi bea din seva pământului în care ţi-ai întins pentru întâia oară rădăcinile. Am crezut că toate acestea sunt un fel de poetizare patriotică, dar nu este aşa. O astfel de sete o simţi la nivel organic.

Nicolae BĂCIUŢ: Care sunt vămile exilului? Ce praguri sunt mai greu de trecut de către un exilat?

Lucian DUMBRAVĂ: Acomodarea depinde, în primul rând, de felul în care te primeşte poporul căruia îi ceri găzduire. De fapt, de aici pornesc toate. Eu şi familia locuim în Portugalia, într-un mic orăşel (fost sat de pescari, odată) cu oameni liniştiţi, modeşti, lipsiţi de prejudecăţi etnice, oameni care dau atmosferei acel puls regulat şi calm, ce te-ndeamnă la activităţi boeme şi visare. Am avut neşansa de a avea unele probleme de sănătate şi, în acest context, şansa de a cunoaşte starea de umanism a acestor oameni, simpli şi idealişti. Pragul cel mai dificil de trecut, pentru mine, a fost şi rămâne cel al sentimentului expus ca răspuns la întrebarea dumneavoastră anterioară: setea sevei pământului din care am fost creat.

Nicolae BĂCIUŢ: E diferit modul de asumare şi manifestare a exilului românesc, comparat cu exilanţii altor ţări europene? Nu doar din perioada comunistă, ci şi înainte şi după aceasta!

Citește mai mult:Nicolae BĂCIUŢ: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU LUCIAN DUMBRAVĂ (FARO, PORTUGALIA)

Nicolae BĂCIUŢ ANCHETĂ: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU IULIAN POPA (NEW YORK, SUA)

POPA Iulian NewYork2Nicolae BĂCIUŢ: Domnule Iulian Popa, intenţionez să public o carte despre exilul românesc. Vă invit pe dumneavoastră să răspundeţi la întrebările de mai jos.

Iulian POPA: Vă mulţumesc. Cred că este o idee foarte bună de a aduna într-o carte o parte dintre motivele, trăirile, necazurile, şi bucuriile celor care, în diferite perioade ale istoriei României, au ales exilul. Când spun „istoria României” nu mă refer doar la istoria contemporană, la care suntem parte... mă gândesc şi la marii români, care au trăit şi murit în exil... Mă refer la: Bălcescu, Brâncuşi, Eliade, Noica şi mulţi alţii. Aceşti români au trăit şi murit cu România în suflet. Mă bucură iniţiativa dumneavostra de a scrie această carte care să arate lumii adevărata faţă a emigraţiei. Vă doresc succes.

Nicolae BĂCIUŢ: Exilul a rupt, geografic, familii în două – o parte a rămas în ţară, cealaltă s-a stabilit peste Ocean. Ce suferinţe particulare ale acestei rupturi aduce exilul? Indiferent de motivele lui?

Iulian POPA: Am făcut parte dintre cei „norocoşi”, emigrând în Statele Unite ale Americii împreună cu soţia şi băiatul meu, dar lăsând în ţară, părinţii, sora, fratele... prietenii, colegii... Părinţii au murit, tata în 2000, mama în 2007 şi din păcate nu am fost lângă ei în ultimele clipe... Această rană din suflet am să o duc cu mine până la trecerea în nefiinţă.

Nicolae BĂCIUŢ: Care sunt vămile exilului? Ce praguri sunt mai greu de trecut de către un exilat?

Iulian POPA: Nu ştiu dacă noţiunea de „exilat” se poate atribui şi acelora ca mine, care am plecat „de bună voie şi nesilit de nimeni”. Pentru acest moment am să las definiţia exactă a „exilului” pentru cei de specialitate. Referitor la vămi? Sunt multe... foarte multe... Gândiţi-vă că în exil te naşti a doua oară, şi fiecare pas poate să fie o nouă vamă. Prima vamă, şi cea mai greu de trecut, este limba ţării în care emigrezi, celelalte vămi pleacă de la această primă vamă: găsirea unui loc de muncă - cât mai aproape de pregătirea pe care o ai -, înţelegerea sistemului şi al legislaţiei noii ţări în care te-ai stabilit, continuarea şcolii... O altfel de vamă, de netrecut, în opinia mea, este capacitatea de a „te rupe” de trecut chiar dacă amintirile te însoţesc permanent...

Citește mai mult:Nicolae BĂCIUŢ  ANCHETĂ: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU IULIAN POPA (NEW YORK, SUA)

Nicolae BĂCIUŢ: ANCHETĂ: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU SIMONA PUŞCAŞ  (ROMA, ITALIA)

PUSCAS Simona AERNicolae BĂCIUŢ: Doamnă Simona Puşcaş, intenţionez să public o carte despre exilul românesc. Vă invit pe dumneavoastră să răspundeţi la întrebările de mai jos.

Simona PUŞCAŞ: Mulţumesc d-le Băciuţ. Sunt onorată să particip la această anchetă/interviu şi să vă răspund la întrebări. Sper să fiu la înălţimea aşteptărilor. Am plecat din România de mai mulţi ani, imediat după revoluţie... aşa că pot să spun că am cunoscut exilul într-o măsură destul de mare. Sper să puteţi publica această carte care va ajuta publicul cititor să înţeleagă adevărata faţă a fenomenului numit EXIL. Vă doresc succes!

Nicolae BĂCIUŢ: Exilul a rupt, geografic, familii în două – o parte a rămas în ţară, cealaltă s-a stabilit peste Ocean. Ce suferinţe particulare ale acestei rupturi aduce exilul? Indiferent de motivele lui?

Simona PUŞCAŞ: Aşa este! Întrebarea este oarecum şi răspunsul! Imediat după revoluţie în România era haos şi majoritatea românilor îşi încercau aşa zisul noroc peste ocean sau chiar în Europa, în ţări precum Germania, Franţa, Spania, Italia... Eu am plecat în Italia, deoarece cunoşteam limba noii ţării de adopţie şi mă simţeam mai în siguranţă aici în special din punctul de vedere a comunicării. Acest fapt nu a făcut totuşi să-mi găsesc imediat locul pe care-l visam. Primi paşi nu au fost uşori. Am suferit mult şi pentru faptul că-mi lipsea familia de care m-am desparţit. Mi-am lăsat părinţii şi fiul în România, iar când tatăl meu a decedat, din motive de birocraţie nu am reuşit să-l conduc pe ultimul drum. Poate a fost suferinţa mea cea mai mare...

Nicolae BĂCIUŢ: Care sunt vămile exilului? Ce praguri sunt mai greu de trecut de către un exilat?

Simona PUŞCAŞ: Vămile exilului sunt atât de multe încât e dureros să vorbesc de ele. În primul rând acomodarea în ţara care te găzduieşte este plină de asperităţi, mă refer la obiceiuri, mentalităţi, apoi... chiar dacă cunoşti limba, nu vei vorbi niciodată ca un băştinaş, nu vei fi încadrat repede în noua societate. Va trebui să trudeşti mai mult decât localnicii ca să-ţi meriţi locul, va trebui să accepţi ce ţi se oferă pentru a supravieţui... fapt care te face să nu-ţi fie uşor şi care, uneori, te poate chiar îmbolnăvi sufleteşte, sau să te facă să-ţi pierzi speranţa în viitor. Totuşi, dacă ai putere, încet-încet îţi redresezi echilibru şi reuşeşti până la urmă să îţi îndeplineşti scopul pentru care ai emigrat. Oricum pragul cel mai greu de trecut este dorul de pământul unde îţi ai rădăcinile şi dorul de tot ce te leaga de acest pământ.

Citește mai mult:Nicolae BĂCIUŢ:  ANCHETĂ: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU SIMONA PUŞCAŞ  (ROMA, ITALIA)

EuroVOLTAJ Dorinţa de a o lua DE LA CAPĂT - Interviu Călin GOIA, realizat de Adrian-Vladimir Costea

0Z2A9686Viaţa n-are buton de rewind să
Poţi să întorci ce-ai pierdut
Nu poţi nici să o pui pe pauză
Când nu şti ce-i de făcut.

Dacă mâine noaptea
N-ar mai avea vreo stea
Dacă într-una vântul
Spre mine ar sufla
Tu ai fi motivul, tu ai fi motivul
Să pot, să pot s-o iau de la capăt.

- Bună ziua! În primul rând, mă bucură receptivitatea cu care aţi răspuns la invitaţia mea. În faţa unor asemenea artişti de succes, precum este trupa Voltaj, îmi permit să-mi ridic pălăria. Dincolo de nebunia pe care o produceţi în acest an prin participarea la Eurovision, avem întotdeauna motive să dăm vina pe dumneavoastră, să plângem şi să zâmbim cu VOLTAJ-ul la MAXIM. În acest an, însă, sensibilizaţi publicul prin acentul pe care îl puneţi asupra realităţilor dureroase cu care se confruntă românii: împrejurările care determină plecarea în străinatate a celor dragi, fie părinte, frate, copil sau prieten. Spuneţi-ne, vă rog, cum s-a născut această dorinţă de a o lua DE LA CAPĂT?

Citește mai mult:EuroVOLTAJ Dorinţa de a o lua DE LA CAPĂT -  Interviu  Călin GOIA, realizat de Adrian-Vladimir...

George ROCA: INTERVIU CU DJ SIMINA GRIGORIU

GRIGORIU S afis wbGeorge ROCA: Simina Grigoriu, un nume sonor românesc, un nume cunoscut la ora actuală ca fiind al unuia dintre cei mai faimoşi disc jockey din Europa. În ultimele luni prezenţa ta a fost remarcată din ce în de mai des în „Top 10 DJ Charts”* Cum a fost posibil să urci pe treptele cele mai înalte ale „Hall of Fame” al discotecilor?

Simina GRIGORIU: Înainte de a ajunge în „Top Charts”, succesul meu ca artist şi DJ a fost creat şi remarcat în cluburi şi săli de spectacole din Europa şi de pe continentul american. Aceasta se datoreşte faptului că am performat ca la dechiderea unor concerte de mare popularitate. De doi ani numai am început să produc muzica mea. Spectatorii loiali din sălile de concerte mi-au apreciat muzica imediat şi m-au susţinut în dezvoltarea mea ca artist chiar de la primul EP care se numeşte „Mukluks and Ponytails”.

George ROCA: Te-aş ruga să fii mai explicită cu noţiunea de deejay. Ce face un asemenea profesionist, căci sunt convins că nu e o meserie la îndemâna oricui? Ce aptitudini trebuie să ai pentru a putea deveni DJ? Când a început pentru tine aceasta pasiune?

Simina GRIGORIU: Măiestria unui deejay este să mixeze două sau mai multe discuri/platane fără întrerupere. Partea artistică necesită o pasiune pentru muzică, cunoaşterea intimă a fiecărei piese, un plan şi o intuiţie în a le lega într-o „poveste” armonioasă. Partea tehnică este stăpânirea tehnologică a unui „mixer” foarte complicat şi complex, care filtrează piesele muzicale şi îmi permite să gradez tonuri şi ritmuri pentru un rezultat artistic.

George ROCA: Aş dori să te întreb dacă ai vreo pregătire muzicală. Cânţi la vreun instrument? Ai compus vreodată muzică? Ce gen îţi place mai mult?

Simina GRIGORIU: Am o formare artistică încă din şcoala generală. Am făcut muzică, dans şi pictură... de când mă ştiu. Am crescut cu pasiunea muzicii moştenită de la părinţi care aveau o colecţie valoroasă de LP-uri aduse cu greu din România la Toronto... atunci când au emigrat. Am cântat în copilărie la vioară şi la pian, dar nu am început să compun decât de puţină vreme. Ascult tot felul de muzică, de la rock, la rap, la muzica folclorică şi sunt receptivă la genuri noi de muzică.

George ROCA: Ştiu că sunt mai multe feluri de disc jokey: cei de la radio, de pe stadioane, festivaluri, din discoteci... sau chiar pe internet. Unii schimbă doar benzile cu muzică prin localuri sau baruri, alţii îmbină muzica cu aptitudinile lor artistice, precum sunete speciale, diferite efecte sonore create de diferitele „turntables” (patefoane). Alţii sunt chiar un fel de maeştrii de ceremonii (MC). Deseori aceştia au intervenţii vocale, sau cântă chiar alături de artistul de pe disc, pe ritmurile înregistrate sau melodii proprii. Tu unde te încadrezi? Ce faci practic acolo printre aparatele acelea de produs sunete melodioase?

Citește mai mult:George ROCA:  INTERVIU CU DJ SIMINA GRIGORIU

Web Analytics