Sibiana Mirela ANTOCHE: SĂ NE CUNOAȘTEM SCRIITORII! (INTERVIU CU GHEORGHE STROIA)

STROIA ANTOCHESibiana Mirela ANTOCHE: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?

Gheorghe STROIA: În primul rând, dați-mi voie să vă salut cordial, dragii mei, să vă felicit sincer pentru această frumoasă inițiativă de a lua pulsul literaturii momentului și pentru invitația de a mă alătura acestui inedit proiect cultural. Cineva spunea că „nu există scriitori mari sau mici, există doar scriitori”, așa că trebuie să recunoaștem cu modestie că nu suntem în măsură să punem etichete, să fixăm limite, să încarcerăm suflete, ci doar să ne acceptăm unii pe alții fără rezerve. Un lucru pe care, din nefericire, nu-l mai facem astăzi, poate și dintr-o acută lipsă de omenie. Am acceptat să particip, având în minte cuvintele lui Bacovia: „Culegeți voi, ce mai pot semăna gândurile mele...”, pentru simplul fapt că inițiatoarea acestui proiect, scriitoarea Mirela Sibiana ANTOCHE, este un om special, pentru a cărui activitate literar-culturală am un respect deosebit. De scris, cred că am scris dintotdeauna, începând din clasele gimnaziale mai ales, având un profesor de limba română fabulos, căruia îi datorez nuanțele scrisului meu, dna profesoară Neaga Agache, al cărei soț mi-a fost și diriginte. Îmi plăceau foarte mult orele de limba română, doamna profesoară avea o voce foarte frumoasă, reda cu un glas atât de suav romanțele scrise pe versurile marilor corifei: „Sara pe deal”, „Mai am un singur dor”, „Limba noastră-i o comoară” și multe, multe altele. Nu pot descrie noțiunea de „talent”, fără a-l raporta la conceptele de „muncă”, „exersare”, „perseverență”, „curaj”, „încredere”. Ca orice sămânță desprinsă din Marele Adevăr, talentul necultivat, nemuncit, încolțește ca orice simplă buruiană, care are locul ei sub soare desigur, dar fără să capete consistență, vigoare ori strălucire. În familie, tatăl meu avea un talent deosebit. Era „scribul” cartierului „Cotul bumbacului” (nu am nici cea mai vagă idee de proveniența denumirii), unde locuiam în modestul oraș de pe Trotuș, astăzi Municipiul Adjud. Dacă era nevoie de făcut vreo cerere sau vreo petiție undeva, la vreun for local sau central, tata le alcătuia înscrisurile cu istețimea unui avocat, deși nu avea decât patru clase primare (făcute în anii după războiul II mondial, promovând câte doi ani într-unul), iar apoi le așternea pe hârtie, cu un scris extraordinar, cu o foarte frumoasă și îngrijită caligrafie. Avea și o semnătură de ministru, ce mai!... Sau, atunci când construia ceva prin curte, întocmea o schiță care semăna foarte bine cu o planșă de desen tehnic. La el am văzut prima dată cum se cota un desen. Da, cred că moștenesc acel „ceva” de la tata. Și-i mulțumesc, din nou, stelei care-l găzduiește.

Sibiana Mirela ANTOCHE: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?

Gheorghe STROIA: Este cred cea mai grea întrebare posibilă pusă cuiva. E foarte ușor să vorbesc despre alții, poate tocmai de aceea, am multe volume de critică și eseistică literară, în care am recenzat, prefațat ori postfațat sute de cărți, vorbind despre activitatea a sute de poeți, prozatori, jurnaliști, eseiști, oameni de știință, artiști. Despre mine, pot spune că sunt născut în 22 al lui Florar 1970, anul marilor inundații din România. M-am născut și am locuit până acum câțiva ani în orașul copilăriei mele, Adjud, în județul Vrancea. Din 2018, am decis împreună cu familia să ne retragem nu departe de Adjud, la Slobozia Urechești, într-un sat liniștit, la o casă, Raiul nostru, așa cum ne place nouă să îi spunem. Aici, având intimitate absolută, ne-am regăsit liniștea sufletească, dar și multe surse noi de inspirație (în principal natura, în toată splendoarea și frumusețea ei). Am o soție minunată (Maricica, Adorata mea, Regina Muzelor) și doi băieți frumoși și deștepți: George (23 de ani, absolvent de administrație publică) și Codruț (20 de ani, student al UMF „Carol Davila” din București, medicină generală). Am o familie frumoasă, cu preocupări incidente celor culturale, cu toții scriem, pictăm, facem tot ceea ce ne face plăcere. Dincolo de scriitorul Gheorghe A. Stroia (A este inițiala tatălui meu, Andrei, pe care o port în pseudonimul literar, în amintirea lui) se află omul Gheorghe Stroia, un om simplu, modest, naiv uneori, care iubește viața, cu bune și cu rele, care poate fi de mare ajutor, atunci când i se cere, un om mai degrabă spiritual decât credincios, pentru care, totuși, Dumnezeu (relația directă și sinceră cu El) și familia ocupă locul primordial.

Sibiana Mirela ANTOCHE: Povestiți-ne despre debutul literar!

Gheorghe STROIA: Am debutat în cadrul cenaclului școlar, cu câteva poezii naive, apoi mai târziu, în armată am fost redactor-șef al gazetei de perete și mă ocupam printre altele de secțiunea de poezie, reportaj și epigramă. Debutul literar l-am avut în cadrul cenaclului literar „Vasile Cârlova” al Casei Armatei din Focșani, la îndemnul poetului vrâncean Ionel MARIN, care mi-a fost mereu ca un frate mai mare, m-a încurajat și susținut mereu. Debutul editorial a venit târziu, la vârsta de 40 de ani, în 2010, cu un volum mixt de poezie și proză dedicat copiilor, „Pledoarie pentru Inocență”, ed. Sf. Ierarh Nicolae, Brăila. La finele anului 2010, în decembrie, lansam deja al zecelea volum propriu, lucru pentru care unii au opinat că devenisem deja un „fenomen” (Dicţionarul scriitorilor români de azi din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America, Boris Crăciun, Ed. Porţile Orientului, Iaşi – 2011). Să știți că nu mi s-a urcat la cap, nu mă consider un fenomen, dar am reușit să public constant, cu o frecvență de minim 4-5 titluri noi de carte pe an.

Sibiana Mirela ANTOCHE: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?

Gheorghe STROIA: Având în vedere că omul în sine este un „animal social” și ținând cont că eu sunt nativ „gemeni”, care au o personalitate versatilă/ dublă, pot spune că împărtășesc în parte această idee. Nu sunt și nici nu pot fi o persoană singuratică, nu m-am închis niciodată într-un turn de fildeș, departe de oameni sau de tumultul vieții, asta și fiindcă nu m-am crezut niciodată superior cuiva, chiar dacă unii mă consideră „dușman”. Apropo, m-a întrebat cineva într-un interviu dacă am dușmani. Spun acum, ca și atunci, că pentru mine noțiunea de „dușman” nu există. Asta, deoarece eu nu simt față de nimeni dușmănie, iar dacă cineva nutrește față de mine astfel de sentimente, este strict problema acelei persoane... (Scriitori vrânceni contemporani, prin interviuri, prof. Culiţă Ioan Uşurelu, Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău – 2012). Mie îmi place să socializez, să ascult și să fiu ascultat, să vorbesc. Îmi place să mă întâlnesc cu oamenii, cu colegii, cu scriitorii pe care îi apreciez și la care țin, fie doar și pentru a-i strânge într-o îmbrățișare cu brațe de Lumină, așa cum îmi place să repet ori de câte ori am ocazia.

Sibiana Mirela ANTOCHE: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?

Gheorghe STROIA: Prima carte apărută este identică nașterii primului copil. În acel moment nu se poate spune cu exactitate ce simți. Îți este parcă și teamă să te exprimi: dacă spui Cer, ți-e teamă să te desprinzi de Pământ, dacă spui Telur, ți-e teamă să crezi că nu mai poți zbura spre Celest. Însă, cu certitudine pot spune că te simți mai bine, te simți împlinit, ai sentimentul că ai ceva care este doar al tău, realizat cu bucuria de a împărtăși cuiva. Să fim sinceri cu noi înșine, să recunoaștem că orice scriitor, indiferent de valoarea lui, își are publicul său, poate tocmai de aceea am spus în deschidere că „mic”, „mare” sunt termeni extrem de relativi.

Sibiana Mirela ANTOCHE: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?

Gheorghe STROIA: Așa cum am mai spus, Raiul meu, ACASĂ, este locul favorit când vine vorba despre creație. Însă, nu sunt dependent de un loc anume, pot așterne oricând, oriunde mă vizitează muza. Ar fi o necuviință din partea mea să categorisesc scriitorii în două categorii: cei care scriu ușor și cei care scriu greu? Tocmai de aceea, amintesc aici de W.A. Mozart, care întrebat fiind de Antonio Salieri, compozitorul curții imperiale vieneze, care este secretul manuscriselor sale muzicale impecabile (fără nicio urmă de corectură), acesta a răspuns: „Nu am scris niciodată nimic, ci doar am așternut pe hârtie ceea ce îngerii mi-au cântat la ureche”. Pentru mine, ca „actor” în noua eră a tehnologiei, avându-l mereu aproape, telefonul mobil îmi oferă posibilitatea de a-mi înregistra adierile de inspirație, pe care apoi le pot relua oricând. Mai ales seara, în amurg, apusul fiindu-mi foarte drag. După cum vedeți, sunt un om obișnuit, mă credeți pe cuvânt, nu?

Sibiana Mirela ANTOCHE: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite?

Gheorghe STROIA: Până la acest moment am peste cincizeci de volume publicate. Ele sunt variate ca gen și specie, de la literatură pentru copii (poezie, povestiri și povești), poezie (inclusiv haiku), jurnal (note de călătorie), critică și eseistică literare, dicționare și antologii.

Sibiana Mirela ANTOCHE: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?

Gheorghe STROIA: În anul 2011, am înființat la Adjud, împreună cu poetul Ionel Marin, revista universală de creație și atitudine „Armonii Culturale”. O revistă care este iubită și urâtă în egală măsură. Urâtă de oameni răi, pe care îi roade invidia neputinței de a trata fericirea ca o sumă de lucruri mărunte. De aceea a fost și atacată de hackeri, a fost aproape de a fi desființată. Dar, iubită pe de altă parte, dovada faptului că de 11 ani face lucruri minunate, are colaboratori minunați, din toate domeniile vieții literar-artistice, de pe întreg mapamondul. O revistă la care participarea în calitate de autor este pro-bono, singura plată pe care autorii o au este serviciul pozitiv de imagine oferit de o revistă devenită brand cultural internațional. Din păcate, scrisul, ca și alte activități culturale, nu este o sursă viabilă de bani, mulți dintre „activiști” o fac întru satisfacerea eului propriu, din pură plăcere. E foarte greu să vinzi astăzi cultură, din ce în ce mai greu. Și piața de cărți nu mai prezintă astăzi același interes ca odinioară, doar suntem în era tehnologiei, era Google și a Social-media. Acum găsești tot ce vrei, ajungi foarte facil la informații ori resurse care altădată ne erau prohibite. Unii dintre editori mai fac bani din antologiile pe care le lansează, unde fiecare participant trebuie să pună la bătaie niște sume, ca să poată fi publicat. Nu e rău, dar unii dintre editori sar uneori calul, uitând că cel care scrie oricum nu are nimic de câștigat sau că nu dispune de resurse nelimitate, neavând nicio susținere din parte forurilor tutelare. Și nu e vorba doar de bani, e vorba despre suflet, emoție, dragoste față de oameni și de cuvântul scris.

Sibiana Mirela ANTOCHE: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?

Gheorghe STROIA: Am colaborări cu diverse edituri din țară. Am colaborat cu Sf. Ierarh Nicolae - Brăila. Anamarol - București, Optima - Iași, Rafet - Rm. Sărat, Olimpia - Galați, Karuna - Bistrița, și toate colaborările în condiții mai mult sau mai puțin bune. În 2011, am înființat editura Armonii Culturale, doar cu dorința simplă de a împlini vise, dacă ar fi să rostim moto-ul editurii: „Armonii Culturale – încă un VIS ÎMPLINIT!”. E drept, ca scriitor ai oarece rezerve sau nemulțumiri vizavi de un editor sau altul, ești mereu într-o căutare, dar când ai găsit un lucru bun, nu-l mai lași din mână. Eu, personal, am fost nemulțumit de faptul că unii editori nici măcar nu-ți deschid manuscrisul, darămite să-l mai citească, să-l corecteze, de aceea, întotdeauna am fost atent mereu să nu las să se strecoare erori majore în scrierile mele sau ale altora, pe care să le regret mai târziu. Am învățat că mă pot bizui pe oameni, dar cel mai mult mă bazez pe mine însumi. Am dorit ca atunci când am greșit, să îmi asum propriile greșeli, nu să mi le însușesc fortuit pe ale altora. Armonii Culturale are acum un suflu tânăr, fiul meu George-Nicolae se ocupă de ea, este noul director. Și o face foarte bine, avem foarte mulți scriitori care au dezvoltat dependență editorială de Armonii Culturale și asta spune multe despre calitate și implicare în împlinirea fiecărui vis în parte. Nu e o reclamă, e doar un adevăr!...

Sibiana Mirela ANTOCHE: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din Romania sau din afara țării?

Gheorghe STROIA: Sigur că da, particip la evenimente sau cenacluri literare ori de câte ori am timp și dispoziție. Merg de obicei la acele întruniri unde sunt oameni pe care îi prețuiesc și îi apreciez pentru ceea ce sunt, pentru activitatea lor literară. Am organizat și eu câteva lansări de carte ale unor volume proprii, am făcut-o cu plăcere, am reîntâlnit oameni dragi. Îmi aduc aminte la lansarea volumului de versuri „Omul retortă” (Rafet, 2010), dirigintele meu din liceu, profesorul Paul Spirescu (membru USR) spunea: „Ce mi se pare ciudat la domnul Stroia este că știam despre ingineri că nu știu să citească, darămite să mai și scrie!”. Cel mai probabil era un compliment, dar pe care, din păcate, atunci poate nu l-am perceput chiar așa. De aceea, am tot încercat să fac lucrurile din ce în ce mai bine și să arăt continuu că „încă” un inginer poate scrie... Sunt: Membru al Ligii Scriitorilor Români (LSR), din anul 2011 (decorat în 2020 de președintele Al. Florin Țene cu medalia „Virtutea Literară”); Membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe (ARA, SUA, președinte Ruxanda Vidu), din 2013; Membru al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP), din 2017; Membru al Asociației Scriitorilor Români din Austria (ASRA, Austria, președinte Daniela Gumann), din 2017; Membru al Uniunii Scriitorilor Europeni (USE, Franța), din 2018; Membru al Asociației Artă, Tradiție, Cultură (AATC, Bârlad, președinte Viorica Ghenghea), din 2022; Membru al Uniunii Scriitorilor de Limbă Română (USLR, Moldova, președinte Diana Ciugureanu), din 2022 și încă...

Sibiana Mirela ANTOCHE: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public, vă adresați?

Gheorghe STROIA: Da, e adevărat, se scrie foarte mult și asta nu este rău, din punctul meu de vedere. În literatură și în cultură, în genere, ca în orice domeniu, fiecare își are locul său, publicul său, cititorul său. Nu poți spune că scrii pentru toate categoriile de cititori, nu poți aborda toate genurile ori speciile literare, dar dacă ești conștient că poți face un lucru într-o formă cât mai bună, atunci e în regulă. Deși se spune că poezia este apanajul tinereții, iar proza al maturității, pe mine, de exemplu, mă reprezintă poezia, îmi place mai mult, simt că am o libertate de expresie mai mare, că pot transmite în mai puține cuvinte, un cumul de emoții, sentimente, stări. Nu am pretenția de a fi scris o super-poezie, nu vreau să îmi arog merite nejustificate, sunt în general o persoană modestă, dar îmi accept cititorul ca unic judecător, iar cei mai mulți opinează că e bine. Nu scriem, pentru a încărca Lumea cu patimile, durerile, nevoințele, tenebrele ori neputințele noastre, ci pentru a-i reconstrui Liniștea, dăruindu-i din Lumina noastră. Din păcate, cartea de poezie se vinde „bine” sau nu se vinde deloc. Trebuie să ai ajutoare multe care să te promoveze, să te distribuie, să te vândă, iar puțini dispun de o armată de oameni care să lucreze doar pentru ei. În România, oamenii intră din ce în ce mai rar în librării, se vinde bine doar cartea comercială, oamenii nu mai au timp de emoții, caută ceva care să îi îmbogățească peste noapte și, dacă se poate, fără muncă ori efort. Din păcate și accesul la piețele de desfacere ale cărții în România este limitat. Există agenții de carte, care însă se opresc la cartea pur comercială, la „bestseller”-urile care pot vinde și implicit cu șanse mari de a fi cumpărate. Acum e la modă un curent care vorbește despre aspectele motivaționale ale vieții, despre economie, bani, succes, însă foarte puțini își mai aduc aminte de zicala care spune: „Cărțile din cărți se scriu”.

Sibiana Mirela ANTOCHE: Sunteți un scriitor consacrat! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?

Gheorghe STROIA: Cărțile mele pot fi găsite în biblioteci, unde deja există multe dintre ele, Biblioteca Națională a României, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău, Biblioteca Municipală „Emilia Lahovary” Adjud și multe altele. De asemenea, pot fi accesate publicațiile de-a lungul timpului care au fructificat din creațiile mele: Boema – Galaţi, Constelaţii Diamantine – Craiova, Plumb – Bacău, Impact Literar - Târgovişte, Vatra Veche – Târgu Mureş, Glas Comun, Monitorul Cultural, Epoca, Neamul Românesc, Tânărul Scriitor, Slova Creştină, Creştin Ortodox, Revista literară „Visul” – Orăştie, Revista Art-Emis, Cărticică Românească de Copii, Confluenţe Literare – Bucureşti, Revista on-line „Artur Silvestri”, Agora Literară, Climate Literare, Revista Bogdania – Focşani, Moldova Literară – Iaşi, Noua Provincia Corvina - Hunedoara, Salonul Literar – Focşani, Oglinda Literară –Focşani, Dunărea de Jos – Galaţi, Revista bilingvă româno-germană Der Underwald – Sebeş, Revista Nouă – Târgovişte, Amurg Sentimental, Revista Zeit - Brăila, Revista Nomen Artis – Bucureşti, Regatul Cuvântului, Port@Leu Bucureşti, Orient românesc Beirut – Liban, Anima News – Israel, Gazeta de Belgia, Aşii Români – Germania, Revista Agero Stuttgart – Germania, Observatorul – Canada, Diaspora Românească – Italia, Basarabia Literară – Moldova, Lumea Românească – SUA, Orizont Creştin – SUA, Universul Românesc – Spania (Portugalia), Curentul Internaţional – SUA, New York Magazin – SUA, Meridianul Românesc – SUA, Niramart şi Art Defeses – Spania, Revista Internaţională Starpress, Phoenix Mission-Arizona, Revista Bruxelles Mission SUA, Revista Onyx a CCR Dublin, şi altele. De asemenea, creațiile mele se găsesc și în multe dintre antologiile naționale sau internaționale în care am fost publicat, în cei peste 12 ani de scris.

Sibiana Mirela ANTOCHE: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinit la finalul oricărui manuscris?

Gheorghe STROIA: Sigur, scrisul este o formă de eliberare emoțională a sufletului, cred că cei care scriu simt că rândurile lor sunt de fapt așterneri - pe coala de hârtie - ale trăirilor, uneori cele mai intime, ale sufletului. Când scrii, te năpădesc atâtea gânduri, te învăluie atâtea emoții, încât trebuie să faci față potopului de sentimente, pentru ca mai apoi, în liniște, să decizi când, cum și unde le „depozitezi”. Mulți dintre noi își aleg ca depozitar cărțile. Eu, personal, nu obișnuiesc să scriu de mână, nu am manuscrise letrice, toate scrierile mele au fost scrise la calculator ori pe gadget-uri, așa cum spuneam, telefonul îmi e cel mai aproape când scriu, de exemplu, câte o poezie. Când pun punct ultimului rând din carte, practic ea este aproape gata de tipar. Bineînțeles, mai rămân de finisat elementele de formă, grafică și copertă și cartea începe să se contureze. Pentru mine, fiecare manuscris este unic, are emoțiile și trăirile lui, este viu. Apoi, cărțile sunt pentru mine copii, pe care îi iubesc în egală măsură. Cărțile, în ordinea cronologică a apariției lor, arată devenirea mea ca scriitor. Privind retrospectiv, nu pot spune că la începuturile mele scriam rău, dar pot spune că acum, după atâtea cărți publicate, cu certitudine scriu mai bine, am o altă abordare, că am crescut de la „pruncul” literar care am fost, la „adultul” literar de acum. Nu o spun cu falsă modestie, dar mă bucur sincer că am crescut. Nimeni și nimic nu e perfect, dar cel mai mare câștig pe care l-am adunat în acești ani este faptul că în acest moment mă pot simți mai ușor, îmi percep greșelile mai ușor, îmi fac autocritica fără autocompătimire, sunt mai exigent cu mine însumi.

Sibiana Mirela ANTOCHE: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?

Gheorghe STROIA: Spuneam mai devreme că sufletul meu nu are nevoie de momente ori circumstanțe speciale pentru a putea scrie, nu trebuie să mă retrag undeva îmi sihăstrie pentru a-mi găsi liniștea necesară creației. Nu mă gândesc neapărat la vreo temă anume, las momentul să decidă cu ce mă ispitește, iar eu mă conformez. Cel mai adesea mă gândesc cu calmitate și plăcere la familia mea, la soție, copii, la rude sau prieteni, fie din această lume sau din cea de dincolo, întâlnesc momente aniversare, evenimente, cărora simt nevoia să le scriu, să le dedic scrierile mele. Bineînțeles există și momente când particip sau sunt invitat să particip la diverse evenimente literare, concursuri cu temă dată și atunci, mă opresc puțin să meditez la acele teme. Îmi fac de fiecare dată temele, pe măsura frumuseții și inspirației clipei, după caz. Nu poți fi mereu acolo unde vrei să fii, suntem oameni, cu familii, obligații, pe care fără să vrei le prioritizezi și le abordezi în ordinea importanței lor. Prefer să fiu mereu aproape de copii, de familie și, în măsura în care timpul îmi permite, să fiu alături și de prieteni, oameni dragi, evenimente sau întâlniri.

Sibiana Mirela ANTOCHE: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?

Gheorghe STROIA: Aș minți, dacă aș spune NU. Da, am avut momente când am intenționat să renunț la scris, dar de fiecare dată ceva de dincolo de voința ori ființa mea m-a chemat înapoi, nu mi-a dat voie să îmi ucid gândurile, emoțiile, trăirile. Am relatat în multe dintre interviurile mele întâmplarea unuia dintre primele mele volume de poezie, căruia i s-a dedicat o cronică de vreo șaisprezece pagini, în care autorul mă desființa practic, cu o răutate acerbă, care nu avea nicio legătură cu analiza literară pe text. Acelui om, cu o erudiție aparte, pe care îl respect indiferent de infirmitățile sale sufletești, aveam să-i răspund simplu: „Maestre, dacă un literat de talia dvs a dedicat modestelor mele începuturi literare o cronică de o asemenea anvergură, nu am cum să mă socotesc altfel decât o personalitate. Vă mulțumesc!”. M-a urmărit apoi, mereu, gândul că dacă se spune că un scriitor este un purtător de lumină, iar toți cei care scriu ar renunța la scris, atunci probabil că mare, mare întuneric s-ar așterne peste lume. Nu sunt lumina lumii, dar îmi place să cred că și un licurici contează în bezna adâncă a nopții. Amintiți-vă, prieteni dragi, ce spunea Leonardo da Vinci: Preţuieşte în viaţă lucrurile mici, căci o lumânare va reuşi ceea ce soarele nu va putea niciodată: să lumineze când e întuneric.”

Sibiana Mirela ANTOCHE: Considerați necesar întroducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?

Gheorghe STROIA: Răspunsul la o astfel de întrebare necesită discuții. Generații peste generații au crescut în lumina marilor lecturi, ale capodoperelor literaturii, care ne-au marcat copilăria, adolescența și maturitatea, desigur. Noi, românii, le suntem tributari unor nume nemuritoare precum Eminescu, Creangă, Slavici, Alecsandri, Coșbuc, Goga, Rebreanu, Preda, Sadoveanu, Blaga, Stănescu și mulți alții. Nu fac referire aici la capodoperele universale. Este vorba, desigur, de generația mea, cei de vârstă medie, când ne „obligam” să fim, să gândim și să acționăm astfel. Cu trecerea timpului însă, prin evoluția tehnologiei, apariția internetului și digitalizării, oamenii și-au pierdut plăcerea pentru lectură, plăcerea de a simți mirosul proaspăt al cernelii unei cărți noi, abia ieșite de la tipar, îndreptându-se spre cartea în format digital, ori spre multfacila informație culeasă de pe Wikipedia sau Google. Acum, cu toate gadgeturile apărute, copii care nu știu să vorbească, încă, știu deja să „butoneze”, așa că nu ne mai miră nimic. Oamenii au evoluat, timpurile s-au schimbat, copiii au evoluat altfel, nu mai au răbdare să facă anumite lucruri, să primească informația după ore întregi de studiu, ci o vor imediat. Lecturile eterne, care nouă ni s-au părut firești, normale, pentru atingerea unui anumit nivel de erudiție, copiilor de astăzi li se par desuete, nu mai sunt din realitatea lor imediată, vor altceva. Poate, tocmai de aceea, societatea, inclusiv normele ei morale, sociale, civice, educaționale, s-au schimbat. Nu spun că tot ceea ce „a fost” nu va rămâne important, dar și astăzi, o spunem cu sinceritate și condescendență, se mai nasc oameni, se mai nasc poeți, scriitori, care merită să fie cunocuți. Includerea în manualele școlare a unei noi generații de scriitori se pare a fi logică și necesară. Scriitori sau scrieri care să reprezinte vremurile în care trăiesc, li s-ar părea copiilor și tineretului mai accesibile, mai ușor de înțeles. E partea firească a evoluției, până la urmă. Dificil însă este alegerea pe care trebuie să o facem: ce și cine merită să intre în „cărți”? Probabil că timpul le va rezolva pe toate, să sperăm doar că alegerile vor fi cele mai corecte și mai bune. O speranță, desigur, destul de relativă.

Sibiana Mirela ANTOCHE: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?

Gheorghe STROIA: Citiți, citiți, citiți! Visați, visați, visați! Faceți din fiecare vis al vostru, oricât de îndrăneț ar fi el, realitatea voastră. Și, bineînțeles, cu toții știm că talentul înseamnă 10% inspirație și 90% transpirație, cultivați-vă talentul, dragii mei, munciți, pentru ca sămânța aceea de har pe care Dumnezu a pus-o în voi să rodească minunat și frumos, să devină Lumină!

Sibiana Mirela ANTOCHE: Ce proiecte de viitor aveți?

Gheorghe STROIA: De data aceasta, m-aș minți singur dacă aș spune că am proiecte de viitor bine gândite, conturate cu precizie. Am început deja o nouă etapă a vieții, când realizez că trebuie să mă simt mai calm și mai așezat, așa că las viitorul să mă ispitească, să mă provoace și promit că voi face față oricăror încercări. Nu îmi doresc decât să fim sănătoși, eu și familia mea, rudele și prietenii mei, să putem fi mereu alături unii de alții, să ne strângem mai des în brațe, împrumutând celor dragi nouă din lumina pe care sufletul nostru o poate produce. Da, sigur, voi continua să scriu, am multe cărți în manuscris care așteaptă să vadă lumina tiparului. Sunt încă multe cărți pe care aș dori să le citesc, multe altele despre care aș vrea să scriu, sunt multe versuri nerostite încă, așa că iată... VIITORUL MĂ ISPITEȘTE!

Sibiana Mirela ANTOCHE: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ?

Gheorghe STROIA: Sincer, NU. Pandemia m-a „obligat” să fiu mai creativ, am continuat să fac ceea ce îmi place, am descoperit culorile și am început să aștern pe pânză din „lirismul” sufletului meu. Poate că a fost pentru toată lumea o perioadă mai altfel, pentru unii chiar de cruntă izolare, dar eu, ca persoană încă în activitate, nu am avut cum să mă izolez, chiar dacă aș fi vrut. Cu toate acestea, am avut timp mai mult pentru activitățile mele, pentru familia mea. Mi-au lipsit, e drept, întâlnirile și îmbrățișările prietenilor, dar slavă Domnului, acele vremuri au dispărut ca un fum, așa cum au și apărut, de altfel.

Sibiana Mirela ANTOCHE: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!

Gheorghe STROIA: Dragi cititori, continuați să faceți din lectură un mod de viață, care vă poate aduce alinare, liniște, pace și bucurie, mai ales în momente de grea încercare. Citiți ceea ce vă place, încărcați-vă din lumina scrierilor cu adevărat pozitive. Poate că de multe ori veți spune „Nu-mi place!”, dar nu abandonați cititul, continuați, tocmai pentru a descoperi acele momente când veți putea spune cu emoție „Îmi place, simt că mă reprezintă, acolo sunt eu, e povestea vieții mele!”. Doar atunci veți simți cu adevărat că ați câștigat ceva, că ați redescoperit cartea ca un prieten de nădejde, care nu vă va dezamăgi niciodată. Fiți puternici, optimiști, acceptați-vă pe voi înșivă, primiți-i pe cei din jur mereu cu zâmbetul pe suflet, pentru ca viața întreagă să vă fie un însemn special. Lăsați-vă, peste toți și toate, amprenta personală de frumos, de omenie și curaj care vă reprezintă! Iar pe noi, cei care v-am dăruit adesea din roua sufletului, să nu ne uitați, ci să mai deschideți din când în când „cutiuța-carte”, din care se va auzi foșnetul muzicii unui anotimp trecut, dar petrecut întru amintire!
Vă mulțumesc și vă doresc, mult succes!
-----------------------------------
A consemnat,

Sibiana Mirela ANTOCHE
jurnalist, membru U.Z.P.R.
Brăila, 21 septembrie 2022

Web Analytics