Florin ȚUȚUIANU: RADIO PRODIASPORA - DESTINDERE PENTRU SUFLET

TUTUIANU Florin 2cl„Poate că unora nu le spune nimic numele Florin Țuțuianu... Alții probabil au auzit ceva-ceva! „Tinerii” mai avansați în vârstă, care își mai aduc aminte de vremurile Cenaclului Flacăra, nu au uitat nici de „Jocul”, condus de Val Mănescu. Un spectacol din care talentatul cantautor Florin Țuțuianu și chitara sa erau nelipsiți. În 2012, după o absență de mai bine de 20 de ani, Florin s-a hotărât că e timpul să revină în lumina reflectoarelor. Și a revenit în forță! Pe lângă cântecele sale mai vechi, cum este „Acuarelă” (de Ion Minulescu), acesta a compus și interpretat în mai puțin de un an peste 20 de melodii noi, cu precădere pe versurile poeților băcăuani: George Bacovia, Val Mănescu, Victor Munteanu, Sergiu Adam, care se regăsesc în muzică lui Florin Țuțuianu. Deși timpul nu poate fi considerat cel mai bun prieten al său, Florin este foarte activ atât pe scenă în diverse spectacole, în același timp „dăruindu-ne cultură” în emisiuni de radio și televiziune.” (Ecaterina Cîmpean, Director General al Radio ProDiaspora)

Câteva cuvinte despre mine:

Sunt absolvent al Școlii Populare de artă din Bacău (3 ani), prof. Gheorghe Sascîu, cu profilul canto şi chitara. Am fost membru, pentru scurt timp, al cenaclului „Serbările Scânteii Tineretului” condus de poetul Lucian Avramescu. Timp de 24 de ani am fost artist liber profesionist solist folk gradul 1. Am împlinit 52 de ani de la debutul meu pe scenă. Am susţinut numeroase concerte cu marea majoritate a artiştilor consacraţi. Am scos cinci albume (pe compact-disc) de muzică proprie şi poezie recitată de mine. Am participat și particip la numeroase evenimente muzicale și lansări de carte ca invitat.

La Radio ProDiaspora, emisiunea mea „Destindere pentru suflet”...

Asociaţia RadioProdiaspora s-a înfiinţat cu scopul de a promova noi tinere talente, tradiţia şi cultura românească în toate formele ei. Este şi va rămâne un proiect curajos, un proiect ce crede în oamenii comunităţilor de români de pe toate colţurile mapamondului; crede în frumos, cultură şi educaţie.

În calitate de membru am fost extrem de onorat să încânt sufletul ascultătorilor noştri dragi, să le aduc în suflet un strop de bucurie. Împreună cu întreaga echipă am realizat emisiuni ce au atins sufletul auditorului, destine... şi cel mai important este că am reuşit să le mai alinăm dorul de ţară, de meleagurile dragi.

În activitatea mea în această Asociaţie am participat la numeroase evenimente şi vă spun sincer că am rămas fără cuvinte. Publicul ascultător mi-a plămadit în suflet de fiecare dată, la fiecare apariţie, o încărcătură spiritual unică şi acest lucru m-a făcut fericit, m-a motivat... Nu pot decât să mă înclin cu respect pentru acest fapt...

Alături de ceilalţi colegi, Marian Filip, Cornel Bucşă Biholar, Constantin Bahrin am participat la câteva aniversări ale postului de radio Prodiaspora, la concerte-spectacol, care mi-au rămas întipărite în sufletul meu şi nu le voi uita niciodată.

Ca fost Director Tehnic şi membru fondator al Asociaţiei ProDiaspora urez tuturor colegilor şi conducerii acestui minunat radio de V.I.S. (Viaţa, Iubire şi Speranţa la împlinirea celor 10 ani de la înfiinţare un călduros „La Mulţi Ani!”

Şi nu uitaţi că
Vă iubesc!
-----------------
Florin ȚUȚUIANU
Bacău (România), 25 mai 2019
Director tehnic și realizator al emisiunii:
„Destindere pentru suflet”
Radio ProDiaspora
https://www.liveonlineradio.net/germany/radio-prodiaspora.htm

Web Analytics