Prin Cultură, la desăvârşire: interviu cu profesorul Traian Lupu

prof Traian Lupu foto Muzeul CallatisProfesorul Traian Lupu este timişorean, trăieşte în Mangalia de multă vreme şi are numeroase preocupări şi realizări în domeniul Culturii. A fost interpret de muzică, profesor de Desen, director al Căminului Cultural din Cobadin, director al Casei de Cultură din Mangalia, apoi, mulți ani, ”dascăl de Frumos artistic”, cum îi place să se autodenumească, adică profesor de Arte Plastice, la Școala ”Gala Galaction” din Mangalia, dar și profund implicat în viața ”Cetății”...

-Domnule profesor Traian Lupu, vă rog împărtăşiţi în câteva rânduri experienţele şi activitatea dumneavoastră didactică?

-Traian Lupu: Din toamna anului 1992, ”după două decenii dedicate Culturii dintre Dunăre și Mare”, ca director de instituții de cultură, am revenit la catedra de Educație plastică a Școlii Nr.5 ”Gala Galaction” din Mangalia și m-am dedicat educării mai multor generații de copii care mi-au trecut prin mâini, ”întru cultivarea Frumosului artistic, a formelor și volumelor, a ”Proporției de aur”.

-Din câte ştiu, mulţi dintre copiii pe care i-aţi învăţat, atât Desen, cât şi Muzică, au obţinut premii naţionale şi internaţionale. Vă rog să oferiţi detalii despre aceste succese.

-Traian Lupu: Se poate afirma că, la școlile la care am predat, am pus bazele formării viitorilor artiști plastici, graficieni, arhitecți, profesori de Desen, ingineri constructori și proiectanți de valoare, care s-au ridicat dintre elevii mei și cu care mă mândresc, pentru faptul că i-am descoperit și ”le-am aprins scânteia”, i-am inițiat, atât în gimnaziu, cât și la liceu!

Citește mai mult:Prin Cultură, la desăvârşire: interviu cu profesorul Traian Lupu

Arta ca terapie - Paraschiva Grim, Redactor Cristina Oprea

20191122 164101Am descoperit în orașul Turda o familie deosebită pentru că au trecut cu demnitate prin încercările vieții. De origine maghiari dar cu descendență germană și austriacă, familia Grimm Zoltan și Paraschiva m-a primit cu bucurie într-un mic apartament. Ceea ce m-a impresionat este faptul că toată această locuință este tapetată cu broderii realizate cu mâna, de fapt sunt tablouri de diferite dimensiuni, iar în loc de culoare, autoarea, doamna Paraschiva Grim a folosit ața colorată și în loc de pensule, acul. Aflând de tragismul vieții sale am dorit să îi iau un scurt interviu doamnei Grim, pentru care această formă de exprimare artistică a devenit terapie.
Cristina Oprea.: De câți ani faceți acest gen de creație plastică?
Paraschiva Grim: De 34 de ani. Atunci am început. De 34 ani m-am îmbolnăvit și am așteptat un miracol. Am fost foarte bolnavă, după ce am născut al patrulea copil m-am îmbolnăvit.
C.O.: Cum ați descoperit tehnica aceasta?
P.G: La școală nu mi-a plăcut niciodată să cos. Am așteptat un miracol, am așteptat puternic, am zis că nu se poate, că mie îmi place frumosul, că sunt un om bun și chiar eu să fiu așa bolnavă, așa distrusă. Vă dați seama patru copii, soțul meu tot bolnav, dar el a fost mamă, tată și nimeni, absolut nimeni nu a făcut nimic pentru noi.
C.O.: Și cine ați dori să vă ajute?
P.G: Nu ajutor, măcar o vorbă bună.

Citește mai mult:Arta ca terapie -  Paraschiva Grim, Redactor Cristina Oprea

Irina AIRINEI (Tel Aviv, Israel) UN DIALOG PORNIT DE LA O CARTE: „FETIȚA CARE ERAM” DE CLEOPATRA LORINȚIU

LORINTIU Cleo FCE cop1(„Despre povestea unei cărți, a unui timp, a literaturii pentru copii, despre nostalgie și prietenie.Totul pornește astăzi de pe Facebook și faptul că cineva (doamna Ionela Gavriliu) a scris ceva care m-a tulburat foarte. A scris: „Am adorat cartea asta...” A fost cel mai frumos cadou.” (scrie Cleopatra Lorințiu)

Irina AIRINEI: Înainte de toate te-aș întreba care a fost cel mai frumos moment din viața ta, în ultima perioadă?

Cleopatra LORINȚIU: Cel mai frumos moment a fost acela în care am văzut pe Facebook un comentariu așezat sub aunțul editurii Universul Academic, scris de cineva total necunoscut mie, doamna Ionela Gavriliu, după reeditarea cărții „Fetița care eram”. Cineva care scria atât „Am adorat cartea asta...”.

Irina AIRINEI: Dar multă lume te felicitase și te alintase pentru reeditare. Chiar și eu! Mă simt nedreptățită. Ana Iorga îți dedicase emisiuni pe un canal de televiziune foarte frecventat, i-ai pus o frază spusă de ea odinioară dintr-o emisiune „Cărțile vieții mele”, pe coperta a patra a reeditării, Diana Soare a scris ceva remarcabil, nu te plânge că nu ai fost luată în seamă.

Cleopatra LORINȚIU: Nu mă plâng, sunt recunoscătoare cititorilor mei, chiar și aceia care obligați de includerea unor texte în programele școlare, în manuale și caietele acelea de referate (care nu existau pe când eu eram școlăriță) au ajuns măcar fragmentar la carte. De altfel literatura pentru copii a fost o dorință a mea de vreo 25 de ani, după care mi-am dat seama că sunt confuză în privința termenului și am abandonat.

Irina AIRINEI: Cum adică „confuză”? Dar ce e în defintitiv „literatura pentru copii”? Ce e sintagma asta? Dincolo de o Secție din breasla Uniunii Scriitorilor confruntată cu mari probleme mai degrabă cu iz sindical.

Citește mai mult:Irina AIRINEI  (Tel Aviv, Israel) UN DIALOG PORNIT DE  LA O CARTE: „FETIȚA CARE ERAM” DE CLEOPATRA...

Cristina Oprea: Interviu cu Zoltan Mladszi Ionescu – colecționar de artă

Dl Zoli IonescuÎn urmă cu ceva timp l-am cunoscut pe domnul Mladszi Ionescu – colecționar de artă, președintele Asociației Culturale ,,Casa Colecțiilor”, asociație pe care o conduce alături de soția sa Laura Ionescu și câțiva prieteni de suflet. Am fost invitată în vizită la familia Ionescu unde am fost foarte impresionată de colecția sa și am dorit să aflu despre ceea ce este colecționarul de artă.
Cristina Oprea: Vă întrebam cum ați început colecția dumneavoastră?
Zoltan Mladszi Ionescu: Eu am început să colecționez printr-o întâmplare. Cu toate că eu am avut tangență cu arta, am făcut liceu de muzică, Institutul Militar, dar niciodată nu m-am oprit cumva asupra artei, adică în modul de a colecționa. Pentru că un colecționar nu este doar cel ce le colecționează...

Cristina Oprea: Le adună.

Citește mai mult:Cristina Oprea: Interviu cu Zoltan Mladszi Ionescu – colecționar de artă  

George Ovidiu DINICĂ: VORBIND DESPRE ANTOLOGII ȘI TRADUCERI CU PROF. DANIEL IONIȚĂ

IONITA Daniel 2018 AGeorge Ovidiu DINICĂ: Sunteți un autor recunoscut internațional care v-ați implicat în viața literaturii române locuind în Australia, aveți în palmares mai multe realizări importante precum Antologia „Testament” cea mai completă antologie de poezie din istoria literaturii române în același timp sunteți profesor de menegement dar și traducător. Unde a început destinul dvs literar?

Daniel IONIȚĂ: Probabil din copilărie. Aveam îndemânare la scris. Îmi aduc aminte că pentru lucrările (extemporale, teze, etc) de limba și literatura română citeam poemul/piesa/romanul, dar nu citeam niciodată analizele literare din manual, sau recomadate de profesori. Și cu toate acestea luam note foarte bune, reușind să sintetizez și să analizez textul destul de bine, primind aprecieri din partea profesorilor despre originalitatea comentariilor mele. Aceasta era încurajator pentru un copil de 14-16 ani. Dar dacă vă referiți la publicații, atunci desinul literar a apărut odată cu două volume (publicate la câteva luni unul după celălalt cu Editura Minerva din București) – „Testament – Antologie de Poezie Română”/„Testament – Anthology of Romanian Verse” (o colecție de poeme traduse de mine și de colegii mei lingviști și specialiști în poetică din Sydney, Australia, și apoi „Hanging Between the Stars”/„Agățat între stele”, volum bilingv de vesruri proprii. Au urmat apoi încă șase volume (poezie proprie, antologii, inclusiv una a poeților de peste Prut, din Basarabia), contribuții la reviste, eseuri etc. Lista evoluează...

George Ovidiu DINICĂ: aveți un model cultural de urmat?

Daniel IONIȚĂ: Probabil că renascentismul este modelul care mi se potrivește. Nu spun că îl urmez, ci doar că îmi este în mod natural apropiat. Sunt interesat și activ în domenii diverse, de la literatura și traducere, la dinamica socială a organizațiilor, psihologie (formarea mea academică inițială), la muzică (clasică și folk), la știință (fizică, biofizică, statistică). De fapt aceste interese foarte diverese interese informează și direcționeză inspirația mea literară, foarte eclectică, dar și integrativă.

George Ovidiu DINICĂ: Cu ce scriitori din România sunteți prieten și ce anume a determinat prietenia dumneavoastră?

Citește mai mult:George Ovidiu DINICĂ:  VORBIND DESPRE ANTOLOGII ȘI TRADUCERI  CU PROF. DANIEL IONIȚĂ

,, Urc pe scenă cu încredere” interviul cu interpretul de musică populară Mihai Trif de Cristina Oprea

Mihai Trif 2Admir și doresc să discut cu oamenii frumoși sufletește pe care îi descopăr, consider, nu întâmplător. Așa a fost și minunata întâlnire, pe scenă, cu domnul Mihai Trif solist de muzică populară din zona Clujului. Prezentând un anumit spectacol, am rămas impresionată de căldura vocii sale, de modul demn de a purta costumul tradițional. Un alt spectacol la care din nou ne-am văzut pe scenă, eu prezentând acel eveniment, a fost un spectacol caritabil. Domnia sa a acceptat de la bun început să participe oferind din suflet, publicului prezent, frumusețea cântului ardelenesc.De fapt domnia sa este alături de cei care suferă fizic, prin intermediul asociației pe care o are. Am descoperit, în urma unui scurt dialog, ce profunde și pline de sens sunt mărturisirile domnului Mihai Trif. Cu mulțumiri pentru acordarea acestui interviu, îl redau mai jos și pentru dumneavoastră, cititorii.
Cristina Oprea: În lumea grăbită și actualmente panicată din cauza aceste pandemii vă întreb mai se dorește o reîntoarcere la vechile tradiții populare?
Mihai Trif: Un moment dureros pentru un artist! Ochi triști, zâmbete ascunse, sala de spectacol închisă, o manipulare la tv și tradițiile rămân în arhivă și în cărți. Cred că reîntoarcerea la vechile tradiții este dificilă în aceste timpuri! Tinerilor trebuie să le exemplifici, să le arăți simplitatea satului de odinioară, să îmbrace un costum popular și trebuie ajutati să înțeleagă textul doinei/baladei, altfel nu au cum să înțeleagă vechile tradiții.

Citește mai mult:,, Urc pe scenă cu încredere” interviul cu interpretul de musică populară Mihai Trif de Cristina...

Interviu cu jurnalistul Cristian Bucur

Cristian Bucur”Pentru noi cei din diaspora este important schimbul de informații între jurnaliștii trăitori în cele 4 colțuri ale lumii, de unde și utilitatea unei Asociații de jurnaliști cum este AJRP”
Lucreția Berzintu în dialog cu jurnalistul Cristian Bucur, Canada
Motto: În măsura în care ceilalţi oameni trec prin viaţă şi nu lasă nicio urmă, ca peştele care trece prin apă şi nu lasă nicio urmă, ziaristul este cel care lasă câte o urmă prin zilele trăite, prin intermediul articolelor pe care le scrie, prin intermediul unei imagini, prin intermediul unei atitudini. De aceea, ziaristica este poate una din cele mai frumoase meserii...(Nicolae Dabija în ziarul EverydayJournalism, interviu, 17 decembrie2012)
Lucreția Berzintu (L.B.): - Mass-media, definită ca ”a patra putere în stat”, în ce măsură își exercită acest rol, astăzi?
Cristian Bucur (C.B.: - Presa de azi are o responsabilitate foarte mare, deoarece complexitatea si multitudinea surselor de informație implică o mult mai atentă validare. Nu mai este suficient să vedem un eveniment, trebuie însă și interpretat, însă fără a induce cititorului, ascultătorului sau privitorului vreo idee deja fabricată.
L.B.: - Cum apreciezi presa de limba română din afara României vizavi de cea din România?
C. B.: - Opinia mea a fost și rămâne că presa de limba română din afara României este mai liberă. Dezavantajul este că aceste publicații, emisiuni sau site-uri dispun de mijloace financiare foarte reduse, de unde și lipsa corespondenților plătiți. Presa din România este, în general, aservită intereselor politice susținute de patroni.
Pentru noi cei din diaspora este important schimbul de informații între jurnaliștii trăitori în cele 4 colțuri ale lumii, de unde și utilitatea unei Asociații de jurnaliști cum este AJRP.

Citește mai mult:Interviu cu jurnalistul Cristian Bucur

Cristina Oprea: Despre prietenia dintre un colecționar și un artist

cu dl Zoli si maestruÎntr-un interviu, publicat recent, luat pictorului Mircea Maximilian Boeriu menționam faptul că l-am cunoscut prin intermediul colecționarului Zoltan Mladszi Ionescu, un pasionat de cultură, de artă, care alături de doamna Laura - soția și domnișoara Carla – fiica, cu eforturi mari, salvează de la uitare obiecte de patrimoniu, punându-le, pe unele dintre ele, într-un nou circuit. Am dorit să ascult povestea prieteniei dintre dânsul și Mircea Maximilian Boeriu povestită chiar de domnul Zoltan Mladszi Ionescu.
Cristina Oprea: Domnule Zoltan Mladszi Ionescu suntem la dvs., în casă, în frumoasa dvs colecție pentru care, din tot sufletul vă felicit. Cum este să fi pasionat de artă, nu numai că o iubești, dar o și aduni și cu mare dragoste o oferi celorlalți.
Zoltan Mladszi Ionescu: Ca să vă răspund la întrebare, simplu, este o binecuvântare. Dar înainte de toate vreau să vă mulțumesc că ați dat curs invitației. Vă mulțumesc că astăzi sunteți aici alături de maestru Mircea Maximilian Boeriu, care într-adevăr este o bucurie să îl avem printre noi astăzi. Domnul Maximilian Mircea Boieriu așa cum știți și cum va povestit, recent s-a întors de la o mare expoziție pe care a avut-o la București la Galeria ,,Căminul Artei”, am înțeles că a fost un succes, o bucurie și o împlinire pentru maestrul Mircea Maximilian Boeriu. A fost un țel care și l-a dorit, un obiectiv pe care l-a dorit...
Mircea Maximilian Boeriu: Mi l-am dorit toată viața...

Citește mai mult:Cristina Oprea: Despre prietenia dintre un colecționar și un artist  

,,Vreau să simt, să miros culoarea, să simt materia cu care lucrez” interviu cu pictorul Mircea Maximilian Boeriu – de Cristina Oprea

IMG 20200819 WA0004Pictorul Mircea Maximilian Boeriu s-a născut la Câmpina în 27 aprilie 1949 și a urmat cursurile Facultății de Arte Plastice din Cluj-Napoca și ale Universității de Vest din Timișoara. Este nepotul de frate al baronului Ioan Boeriu, general ce a participat la Alba-Iulia la 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională.
În urmă cu aproape un an îl cunoșteam pe maestru Mircea Maximilian Boeriu prin intermediul colecționarului de artă Zoltan Mladzsi Ionescu, președintele Asociației Culturale ,,Casa Colecțiilor”, care a venit cu propunerea să-i organizăm o unei expoziție personală la galeria de artă ,,Valer Suciu” din Turda.
Evenimentul a avut loc în octombrie 2019 bucurându-se de succes. Apoi l-am reîntâlnit pe Mircea Maximilian Boeriu la Palatul Cultural din Blaj unde am fost invitată la vernisaj, tot prin intermediul prietenului său colecționarul, cum îi spune pictorul, cu mare drag.
Bucuria a fost foarte mare când am fost invitată de familia Ionescu – Zoltan și Laura la casa lor din județul Cluj unde l-am revăzut pe maestru Boeriu și am purtat un dialog pe care aș dori să vi-l ofer spre lectură și dvs.
Cristina Oprea: Bine ne revedem domnule Mircea Boeriu și nu întâmplătoare este această întâlnire pentru că, în lumea artei pășim fie în lumea artelor contemporane așa cum dvs. sunteți un redutabil artist plastic contemporan, dar ne mai întâlnim în lumea artelor de odinioară în casa colecționarului Zoltan Mladzi Ionescu. De curând ați avut expoziție la București. Cum a fost? Cum ați fost primit? Câte lucrări ați expus?

Citește mai mult:,,Vreau să simt, să miros culoarea, să simt materia cu care lucrez” interviu cu pictorul Mircea...

Web Analytics