Sibiana Mirela ANTOCHE: SĂ NE CUNOAȘTEM SCRIITORII! (INTERVIU CU GHEORGHE STROIA)

STROIA ANTOCHESibiana Mirela ANTOCHE: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?

Gheorghe STROIA: În primul rând, dați-mi voie să vă salut cordial, dragii mei, să vă felicit sincer pentru această frumoasă inițiativă de a lua pulsul literaturii momentului și pentru invitația de a mă alătura acestui inedit proiect cultural. Cineva spunea că „nu există scriitori mari sau mici, există doar scriitori”, așa că trebuie să recunoaștem cu modestie că nu suntem în măsură să punem etichete, să fixăm limite, să încarcerăm suflete, ci doar să ne acceptăm unii pe alții fără rezerve. Un lucru pe care, din nefericire, nu-l mai facem astăzi, poate și dintr-o acută lipsă de omenie. Am acceptat să particip, având în minte cuvintele lui Bacovia: „Culegeți voi, ce mai pot semăna gândurile mele...”, pentru simplul fapt că inițiatoarea acestui proiect, scriitoarea Mirela Sibiana ANTOCHE, este un om special, pentru a cărui activitate literar-culturală am un respect deosebit. De scris, cred că am scris dintotdeauna, începând din clasele gimnaziale mai ales, având un profesor de limba română fabulos, căruia îi datorez nuanțele scrisului meu, dna profesoară Neaga Agache, al cărei soț mi-a fost și diriginte. Îmi plăceau foarte mult orele de limba română, doamna profesoară avea o voce foarte frumoasă, reda cu un glas atât de suav romanțele scrise pe versurile marilor corifei: „Sara pe deal”, „Mai am un singur dor”, „Limba noastră-i o comoară” și multe, multe altele. Nu pot descrie noțiunea de „talent”, fără a-l raporta la conceptele de „muncă”, „exersare”, „perseverență”, „curaj”, „încredere”. Ca orice sămânță desprinsă din Marele Adevăr, talentul necultivat, nemuncit, încolțește ca orice simplă buruiană, care are locul ei sub soare desigur, dar fără să capete consistență, vigoare ori strălucire. În familie, tatăl meu avea un talent deosebit. Era „scribul” cartierului „Cotul bumbacului” (nu am nici cea mai vagă idee de proveniența denumirii), unde locuiam în modestul oraș de pe Trotuș, astăzi Municipiul Adjud. Dacă era nevoie de făcut vreo cerere sau vreo petiție undeva, la vreun for local sau central, tata le alcătuia înscrisurile cu istețimea unui avocat, deși nu avea decât patru clase primare (făcute în anii după războiul II mondial, promovând câte doi ani într-unul), iar apoi le așternea pe hârtie, cu un scris extraordinar, cu o foarte frumoasă și îngrijită caligrafie. Avea și o semnătură de ministru, ce mai!... Sau, atunci când construia ceva prin curte, întocmea o schiță care semăna foarte bine cu o planșă de desen tehnic. La el am văzut prima dată cum se cota un desen. Da, cred că moștenesc acel „ceva” de la tata. Și-i mulțumesc, din nou, stelei care-l găzduiește.

Citește mai mult:Sibiana Mirela ANTOCHE:  SĂ NE CUNOAȘTEM SCRIITORII! (INTERVIU CU GHEORGHE STROIA)

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: CONVORBIRE CU SCRIITORUL ARDELEAN EGINALD SCHLATTNER

GCS IN VIZITA LA EGINALD SCHLATTNERParohia evanghelică a comunei Roșia/Rothberg – Mons Rubens - ne întâmpină cu obișnuita ei atmosferă de oază verde, îmbibată cu liniște, aparent suspendată în timp, neîntinată de secole. An gottdurchlässiger Stelle, la loc cu acces la Domnul, cum obișnuiește să o numească amfitrionul nostru, părintele și scriitorul sas Eginald Schlattner. Este un om greu de deslușit, cunoscut pentru personalitatea sa multifațetică: inginer hidrolog, fost deținut politic, preot evanghelic, duhovnic de penitenciare, scriitor vestit. În străinătate este cel mai cunoscut romancier din România!

Atenție: din România! O particulă care spune multe, căci, întrebat fiind despre categoria în care se încadrează cu sufletul, Schlattner răspunde clar:
- Mă identific cel mai bine cu formularea franceză écrivain allemand de Roumanie.
- Bine, dar se poate traduce perfect în toate limbile, îl contrazic eu prompt.
- Nu este așa de simplu, îmi răspunde calm. Acel «de» francez nu implică o localizare geografică sau o țară de origine lăsată în urmă, cum ne-ar lăsa să credem particula românească «din», sau cea germană «aus», respectiv «von». Nici construcția „al României” nu m-ar descrie, pentru că nu sunt reprezentativ decât cel mult pentru zona Ardealului, așa multiculturală cum este. Complicată, ca mine.
- Dreptate aveți, căci este foarte greu să pui în cuvinte o personalitate atât de complexă, mai ales acum, când vă apropiați de pragul vârstei de 90 de ani. O viață trăită și împărțită în stânga și dreapta, cu oameni care, în majoritatea lor, nu mai sunt printre noi, într-o țară care, de asemenea, în conturul ei schimbător, la fel, a variat.
- Așa este, multe, aproape insuportabil de multe schimbări. Înainte de Unire, România semăna cu un corn alipit curburii Carpaților. După aceea s-a rotunjit, luând forma unei chifle rumenite...

Citește mai mult:Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG:  CONVORBIRE CU SCRIITORUL ARDELEAN EGINALD SCHLATTNER

Anca SÎRGHIE: DIALOG CU GEORGE ROCA, CEL MAI ACTIV SCRIITOR ROMÂN DIN AUSTRALIA

RG COLAJ 2022 INTERVIU CU ANCA SIRGHIEAnca SIRGHIE: Dragă domnule George Roca, ne-am întâlnit direct la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în mai 2018, când s-a desfășurat ediția a 42-a a Congresului Academiei Româno-Americane, dar pe Internet comunicăm de mult timp, cu sentimentul că suntem prieteni de o viață. Vă știu ardelean de origine, cu studii filologice făcute la Oradea și de actorie la I.A.T.C. în capitală. În 1980 ați emigrat la New York, de unde v-ați mutat la Sydney, bucurându-vă de atmosfera australiană. Ce v-a determinat să vă stabiliți atât de departe de țară? Cum sunt australienii? Ce vă dezamăgește la ei?

George ROCA: Distinsa doamnă Anca Sîrghie, în primul rând vă mulțumesc pentru faptul că v-ați aplecat privirea asupra mea. Sincer, mă simt onorat de acest dialog-interviu! Sunt puțin mâhnit deoarece pandemia Covid și războiul acesta crunt din Ucraina mi-au pus bețe în roate și m-au oprit să mai fac vizite în România. Australia a avut restricții draconice în timpul acut al pandemiei. Era greu de plecat de aici. Iar mie îmi era dor, tare dor de țară și de prieteni! Și aveam atâtea obiective literare de îndeplinit... acolo, acasă! De exemplu, o tipărire de carte, o lansare... o întâlnire cu prietenii scriitori, cu rudele... Dar bucurie mare. Săptămâna trecută mi-am luat bilet de avion! În mai a.c. îmi voi lua zborul spre „casă”! Sydney - Singapore - Frankfurt - Budapesta -Oradea. Sper să se îndeplinească dorința mea și să nu mi se pună niscaiva bețe-n roate, precum o nouă restricție, să-i zicem pandemie sau o extindere a războiului putinist!

Să răspund totuși la ceea ce m-ați întrebat. În 1980 am plecat din din țară, respectiv din București unde locuiam de pe la mijlocul anilor ’60. Vremurile erau ciudate... lumea destul de necăjită... iar eu eram tânăr și cu spirit de aventurier. Cert este că acum nu m-aș mai încumeta să fac acel pas. A fost grea dezrădăcinarea. Am avut chiar restricții de a mă reîntoarce să vizitez România. Am suferit, am albit la tâmple... Aveam 34 de ani! Îmi cumpărasem un bilet de avion București - New York-Auckland-Sydney. Obținusem de la ambasada engleză din București o viză permanentă de intrare în Australia. Așa că, m-am urcat pe caii cu aripi ai companiei americane PanAm și până la New York zborul a fost o bagatelă. Am dorit să fac o întrerupere în frumoasa Americă, unde aveam mulți prieteni, întrerupere care s-a prelungit pe parcursul a doi ani. În tot acest timp „am supraviețuit” în New York. A fost dur, dar totuși interesant. M-am contopit cu poporul american, am văzut locuri minunate, am învățat un pic de capitalism și am plecat de-acolo cu mari regrete. Nu mi s-a aprobat ședere permanentă în Statele Unite, deoarece aveam în pașaport o viză de ședere permanentă în Australia. Se cam băteau cap în cap! Așa că mi-am adunat bocceluța, am dat o raită turistică prin Florida, apoi în California și Hawaii... și după o săritură de vreo șapte mii de kilometri am aterizat la Auckland în Noua Zeelandă.

Citește mai mult:Anca SÎRGHIE:  DIALOG CU GEORGE ROCA,  CEL MAI ACTIV SCRIITOR ROMÂN DIN AUSTRALIA

George ROCA: ÎN LUMINA CUVÂNTULUI SCRIS - INTERVIU CU DOAMNA ELENA BUICĂ – O SCRIITOARE APROAPE NONAGENARĂ

BUICA2George ROCA: Iată-ne din nou în momente de revenire pe tărâmul interviurilor despre universul spiritual ca în atâtea alte dăți. Ne cunoaștem de mult timp, dar mai avem încă multe de aflat sau vrednice de reamintit. Pentru că au apărut mai multe interviuri în care șirul vieții dumneavoastră a fost pe larg prezentat, de această dată interviul se va referi cu precădere la universul fără limite al sinelui, oglindit în propriile scrieri publicate. Fiind un eveniment remarcabil în viața dumneavoastră, pășirea pragului celor 90 de ani, pe care îi veți sărbători la 3 ianuarie 2023, cred că este potrivit, ca să ne spuneți pentru început, cum vă simțiți la această etapă de viață. Care vă este starea fizică și psihică?

Elena BUICĂ: Vă mulțumesc pentru statornicia cu care reveniți pe acest tărâm al dialogurilor la distanță, ținând cont că sunteți supraaglomerat cu munca de binefacere în folosul limbii, literaturii și culturii neamului nostru românesc. Va răspund cu toată căldura inimii, ilustrând și cu citate luate din scrierile mele pentru a fi cât se poate de aproape de ceea ce mă definește. În ceea ce privește starea mea fizică, mulțumesc Tatălui Ceresc, fiindcă, ajungând la cei 90 de ani, acest rotund biografic râvnit de mulți semeni, pot zice că este așa cum e orânduită viața întregului Univers. Merge asemenea naturii, asemenea soarelui acum aflat în curbă spre apus, merge liniștit, cu pierderi lente, fizice, mai ales, dar suportabile. Până la această vârstă nu am observat cum s-au strecurat anii printre aniversări, printre bucurii și suferințe sau preocupări pentru înfăptuirea obiectivelor propuse. M-a ajutat firea mea optimistă, spun asta ca să amintesc câte ceva și de starea psihică. Și vorbind despre darul primit, cel al unei senectuți mai prelungite, îmi vine în minte ce zicea Seneca: „Ceea ce importă nu e lungimea, ci valoarea vieții”. Am încercat să dau valoare vieții apropiindu-mă cât se poate de mult de omul cu sentimente frumoase, omul cu inima plină de recunoștință și credință, omul care simte, primește și dăruiește iubire. Pe cei care calcă hotarele omeniei și se aruncă cu vrăjmășie asupra mea îi las să se scalde în suc propriu. Nu sar la bătaie. Pentru starea mea de bine mă ajută și lectura, amintirile și imaginația. O formă înaripată mi-o dau vibraţiile inimii și ale minții luând forma cuvintelor scrise ca pentru a fi dăruite celor care se ostenesc să-și arunce ochii pe scrierile mele, pe acest fruct rumenit al toamnei târzii, cu aroma gutuilor care privesc iarna de pe pervazul ferestrei.

George ROCA: Vă rog să ne prezentați în linii mari câteva date ale vieții dumneavoastră pentru a ne servi ca punct de plecare în acest interviu.

Citește mai mult:George ROCA:  ÎN LUMINA CUVÂNTULUI SCRIS - INTERVIU CU DOAMNA ELENA BUICĂ – O SCRIITOARE APROAPE...

Elena BUICĂ: INTERVIU CU SCRIITOAREA DANIELA CUPȘE APOSTOAEI

CUPSE APOSTOAEI Daniela BOOKS REDDistinsa doamnă Daniela Cupșe Apostoaei, este recunoscută drept o remarcabilă realizatoare de reportaje de filme documentare. În același timp, ca scriitoare, este apreciată și îndrăgită de mulți români aflați în diaspora, cu precădere în continentul Nord-American, în Canada, dar și de românii rămași pe vatra strămoșească. Toate acestea se datorează faptului că le-a făcut emoționante mângâieri de suflet prin filmele documentare în care se oglindește viața lor și, recent, cu documentarul „Mica Bucovină din Canada” care vorbește despre începuturile emigrației românilor în secolul al XIX-lea, români stabiliți în Alberta, care au adus cu ei obiceiuri, tradiții, portul național și frumusețea limbii noastre, cizelată de-a lungul veacurilor. Astfel, a pus în lumină o relație specială între cultura poporului român și istoria Canadei.

***

Elena BUICĂ: Stimată doamnă Daniela Cupșe Apostoaei, înainte de a ne vorbi despre remarcabilele realizări, vă rog să vă prezentați pentru a vă cunoaște și cei care sunt interesați de acel suflu românesc revărsat pretutindeni în lume.

Citește mai mult:Elena BUICĂ:  INTERVIU CU SCRIITOAREA DANIELA CUPȘE APOSTOAEI

ARGUS PRINTRE SCRIITORI - SCURT INTERVIU CU GEORGE ROCA REDACTOR ȘEF ADJUNCT AL REVISTEI (UZPR) „CETATEA LUI BUCUR”

103262997 3588382067842614 1536052166585568599 n1. PENTRU CE SCRIEȚI?

George ROCA: Pentru ce scriu? Scriu pentru ca îmi place să mă exprim, să mă exteriorizez, să împărtășesc cu cei din jur crezul, ideile sau sentimentele mele. Deseori explodez... în urma acumulării a prea multor date/informații pe care doresc sa le prezint și altora. Alteori trec săptămâni în șir și tac... fără să scriu nimic. Cum tot se zice că „Vorba lungă e săracia omului” prefer să îi „supăr” în scris... pe cititori!!! Încerc deci să mă supun apoftegmei „Verba Volant, Scripta Manent”. Care e părerea dumneavoastră!?

Scriu despre ceea ce cunosc şi ştiu! Cultiv idei şi prezint cititorului fapte care mă frământă şi pe mine, fapte care mă fac să îmi pun întrebări, sau fapte care îmi prezintă un interes deosebit. Dar nu zic că nu am şi hobby-uri, plăceri sau bucurii care aş dori să le exprim în scris. Fiind departe de România, nu mă pot implica întru totul în şabloanele clasice, contemporane, sau la modă...

În scris caut să mă supun unor reguli învăţate cu timpul, să fiu corect, sobru, dar binevoitor - optimist - să am un echilibru în prezentarea faptelor, să mă informez cât mai bine consultând cât mai multe izvoare bibliografice, să nu intru în polemici (nici chiar politice! Sic!), să nu devin monoton. Să scriu lucrări diferite ca tematică, ca stil şi ca producţie literară. Caut să fiu patriot, dar nu extremist, să promovez limba română, dar să nu marginalizez cultura altor popoare. Doresc să îmi influenţez cititorul în a gândi benefic, prezentându-i lucrări care îl liniştesc, îl bucură şi îl fac cointeresat.

Citește mai mult:ARGUS PRINTRE SCRIITORI - SCURT INTERVIU CU GEORGE ROCA REDACTOR ȘEF ADJUNCT AL REVISTEI (UZPR)...

Maria ALEXE: INTERVIU CU PICTORUL CONSTANTIN POPA

CONSTANTIN POPA PICTURAX9Pe Constantin Popa l-am întâlnit recent la Facultatea de Arte Plastice, în atelierul studenților de la master, unde venise pentru a se întâlni cu fostul său dascăl, domnul prof.dr Cătalin Bălescu. Așteptându-l pe acesta a acceptat să răspundă la câteva întrebări.

***
Maria ALEXE: Pandemia a reprezentat pentru mulți artiști o perioadă dificilă, fiindcă nu au avut posibilitatea să participe la expoziții. Recent am văzut numele tău printre artiștii care au participat la expoziția „STRIGĂTE”, expoziție on-line organizată de Comisia Națională UNESCO pentru Romania cu ocazia zilei internaționale a drepturilor omului. Ce a însemnat această participare on-line?

Constantin POPA: Expozițiile reprezintă un dialog între artist și privitor. Contactul direct, fizic, dintre privitor și lucrare, textura lucrării, tușa pensulației, mirosul de vopsea, vibrația culorii (elemente pe care le consider foarte importante, chiar magice și care fac diferența suficientă pentru relevanța picturii în fața fotografiei sau a artei digitale) amplifică experiența artistică, o experență știrbită de pandemie. Cu toate astea am fost onorat să particip la expoziția UNESCO și am apreciat dorința lor de a menține viu spiritul artistic. Cultura este cu atât mai importantă cu cât realitatea este mai grea, pentru că reprezintă speranța.

Maria ALEXE: Știu că ești o persoană implicată în multe proiecte, ai făcut studii diverse, ce loc ocupă pictura printre toate acestea?

Citește mai mult:Maria ALEXE:  INTERVIU CU PICTORUL CONSTANTIN POPA

George ROCA (Sydney, Australia) : DIALOG LA ANTIPOZI CU DOAMNA VALENTINA TECLICI

TECLICI Valentina nov2021George ROCA: Citindu-vă o fișă de autor am realizat că în curând, pe 21 ianuarie 2022, veți împlini frumoasa vârstă de 70 de ani. Aveţi foarte multe realizări pe plan literar și social, fapt care m-a determinat să vă cer acest inteviu. Vă mulțumesc pentru accept! Cum vă puteți descrie până în prezent? Mă refer la sănătate, putere de muncă, relaţii cu oamenii, în special cu cei de acasă, din România...

Valentina TECLICI: În privinţa sănătăţii, aş putea să mă compar cu un acrobat mergând pe o sârmă la mare înălţime. O continuă concentrare şi atenţie să-mi menţin echilibrul. Partea bună este că, deşi am avut ezitari, şi chiar unele temeri puternice, am reuşit să rămân acolo, sus. Este drept, că în ultimii ani am renunţat total la zahărul procesat, la carne, cu excepţia peştelui pe care-l mănânc foarte rar, beau cafea din când în când. Consum în schimb multe fructe şi legume crude. Ce mai, dietă de iepure. Fac plimbări lungi pe dealurile din zona mea, gimnastică pentru încheieturi şi spate, exerciţii de meditaţie, invit în mintea şi sufletul meu pozitivitatea. Ei, puterea de muncă este cu suişuri şi coborâşuri, dar mult mai echilibrată decât în tinereţe, când cea mai mare parte era direcţionată către munca intelectuală. Îmi place să grădinăresc, să învăţ lucruri noi, cum ar fi cântatul la pian şi pictatul. Relaţiile cu prietenii sunt armonioase, pentru că m-am înconjurat de oameni de calitate, cu crezuri şi preocupări similare. Relaţiile de familie sunt sănătoase, simţim tot timpul dragostea, respectul şi ajutorul pe care ni-l acordăm când avem nevoie.

George ROCA: Țara dumneavoastră de adopţie este Noua Zeelandă. Ce v-a determinat să faceţi un salt atât de mare până la Antipozi? Unde sunteţi stabilită?

Valentina TECLICI: Sincer, dorinţa de a trăi mai bine, într-un mediu mai puţin poluat în toate sensurile. Iubesc ţara mea nativă pentru că acolo îmi sunt rădăcinile şi pentru că m-a înzestrat cu valori şi abilităţi pe care le-am folosit acolo câteva decenii bune, dar şi în NZ în ultimii 19 ani de când am emigrat. Am locuit în Wellington timp de 9 ani, dar din ianuarie 2011, Robert, soţul meu şi pisicile noastre, Lucky (din păcate a murit în noiembrie anul trecut) şi Shadow, am decis să ne mutăm în Napier, Capitala Art Deco, la doar 3-4 ore de şofat până la Wellington. În Napier, clima este mult mai bună decât în capitala NZ, la fel ca şi stilul de viaţă, totul este mai proaspăt şi mai ieftin datorită fermelor de tot felul din împrejurimi, distanţele mai rapid de parcurs.

Citește mai mult:George ROCA (Sydney, Australia) :  DIALOG LA ANTIPOZI  CU DOAMNA VALENTINA TECLICI

Irina AIRINEI - INTERVIU CU DOMNUL MIHAI CONSTANTINESCU - ORGANIZATORUL FESTIVALULUI „GEORGE ENESCU”

CONSTANTINESCU Mihai3Irina AIRINEI: Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai mare satisfacție pe care o oferă actuala ediție aniversară a Festivalului (a XXV-a), participanților (artiști, public, organizatori)?

Mihai CONSTANTINESCU: În acord cu noi, oamenii spun că este extrem de important faptul că festivalul se desfășoară. La fel de important important este că reușim să arătăm lumii întregi dorința noastră de continuitate. Nu putem să ne oprim, indiferent problemele grave care sunt în lume în acest moment. Trebuie să arătăm că, până la urmă, muzica este cea care ne vindecă. Festivalul trebuie să ne vindece de toate acele luni de tăcere, de toate acele luni de frustrări pe care le-am îndurat în ultima perioadă.

Irina AIRINEI: Puteți detalia puțin componenta creației originale a Festivalului?

Mihai CONSTANTINESCU: Aș vrea să amintesc aici „TE DEUM”-ul consacrat lui George Enescu de José Cura ca un element componistic inedit. Festivalul se dovedește, astfel, nu doar o sărbătoare interpretativă ci și una a creației originale inspirate din aura muzicală enesciană. Noi am terminat programul Festivalului în decembrie 2019 și, după ce l-am programat pe José Cura în programul nostru, după aceea, dintr-o conjunctură fericită s-a potrivit foarte bine cu perioada în care se desfășoară Festivalul, dar a coincis și cu momentul nefericit pe care l-am avut în acea zi: pierderea lui Ion Caramitru. Deci s-au întâlnit niște zâne rele, dar muzica a fost cea care le-a învins: Orchestra Filarmonică din Londra, cu proiecții video impresionante în fundal, a realizat un spectacol copleșitor pe o muzică vocal simfonică inspirată din creația enesciană.

Irina AIRINEI: Suntem pe parcursul desfășurării Festivalului... Care sunt diamantele acestei ediții aniversare?

Citește mai mult:Irina AIRINEI - INTERVIU CU DOMNUL MIHAI CONSTANTINESCU - ORGANIZATORUL FESTIVALULUI „GEORGE ENESCU”

Web Analytics