Irina AIRINEI „CUVINTE ȘI SEMNE” - INTERVIU CU NICOLAE GEORGESCU

IrinaIrina AIRINEI: Pe marginea impresionantului volum referitor la edițiile Maiorescu ale poeziilor lui Eminescu, volum cu același titlu, CUVINTE ȘI SEMNE, apărut la Editura Academiei Române în 2018, aș dori să vă rog să descrieți structura, concepția cărții…

Nicolae GEORGESCU: Cartea are două secțiuni, e împărțită în două părți: 1. Ce spun documentele istorice despre ediția princeps Eminescu și 2. : Ce spun textele.

Irina AIRINEI: Este, așadar, o parte de istorie literară și o parte de filologie.

Nicolae GEORGESCU: Partea de istorie literară se bazează pe edițiile Maiorescu, toate cele 11 cum au fost printate și comentate – și, mai ales, cum nu s-a observat: faptul că Titu Maiorescu schimbă, de la o ediție la alta, și textele și punctuația.

Irina AIRINEI: Ce ați urmărit să puneți în lumină prin acest studiu comparat?

Citește mai mult:Irina AIRINEI  „CUVINTE ȘI SEMNE” - INTERVIU CU NICOLAE GEORGESCU

Interviu cu renumitul saxofonist Dragoș Ungureanu din Brașov

20201227 130201Cum a apărut dorința de a cânta la un instrument mai puțin cunoscut în anii ´70-´80?

Intr-adevăr până acum 8-9 ani acest instrument nu se învăța decât în Școlile Populare de Artă, fiindcă nu erau profesori. De fapt, am fost elev al Liceului de Muzică “George Enescu” din București la clarinet. In vacanța de vară după clasa 9-a am început studiul saxofonului cu tatăl meu, care și el la rândul sau a fost saxofonist în Orchestra de Estradă din Ploiești și solist-saxofonist la diverse evenimente din regiunea Prahova de unde provine. Aceste două instrumente clarinet și saxofon se îmbină foarte bine între ele.

Când ați început cariera de saxofonist pe scenă?

După trei ani de studiu intens, la numai 18 ani în orchestra Circului de Stat din București. Am fost cel mai tânăr saxofonist al tuturor timpurilor într-o orchestră profesionistă atât de apreciată național și internațional! Am avut norocul ca cel mai bun saxofonist al României Bebe (Ion) Prisada să-mi descopere talentul și să mă vrea alături de el. A fost o experiență minunată, care m-a ajutat foarte mult, având în vedere că puținii saxofoniști erau numai în domeniul jazz-ului liber.

Ați spus ”după trei ani de studiu intens”. Cu cine anume ați studiat?

Cum v-am spus, cu tatăl meu, ore în șir, dar și ascultând multă muzică cu mari saxofoniști ai lumii. Cei mai îndrăgiți au fost Stan Getz, Kennz G. și Charlie Parker. Desigur exersam după partituri clasice: studii pentru formarea sunetului și a tehnicii instrumentului, chiar dacă nu erau scrise pentru saxofon le prelucram de la clarinet. Nici acum, în România nu există pe piață o paletă de partituri pentru saxofon!

Să înțeleg că acesta a fost motivul pentru care anul acesta ați editat prima METODĂ DE SAXOFON din Romania?

Citește mai mult:Interviu cu renumitul saxofonist Dragoș Ungureanu din Brașov    

George ROCA: INTERVIU CU ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU

MUSTETIU AL 1Crescând într-o atmosferă magică de cărți, Anișoara Laura Mustețiu a fost condusă de o pasiune adâncă de a scrie de la o vârstă fragedă. Autorul surprinde esența cea mai adevărată a sentimentelor, gândurilor și emoțiilor care sunt reflectate prin versuri. Mulți cititori s-au îndrăgostit de poeziile ei și doresc să le citească în continuare. UN SĂRUT PE MĂTASEA TIMPULUI, care va fi a treia carte publicată, și este scrisă pentru a vă face să zâmbiți, să vă emoționați și să vă bucurați de magia versurilor.

***
George ROCA: Unde v-ați petrecut cea mai mare parte a copilăriei? Ce cărări literare ați urmat?

Anișoara Laura MUSTEȚIU: Am crescut în Timișoara, într-o atmosferă magică, înconjurată de cărți, de valuri suave ale creativității artistice generate de tatăl meu. Îmi amintesc cum tatăl meu stătea adesea la masă, privind în aer, parcă pierdut într-o lume necunoscută. Eram mică. Nu știam să citesc sau să scriu, dar înțelesesem de atunci că lumea cărților este magică. Mai târziu, în adolescență am descoperit farmecul scrisului, pe care l-am considerat ca o manifestare liberă a spiritului nostru în sfere noi, o manifestare care ar putea evoca acțiuni grandioase în lume. Inspirată de aceste gânduri, am început să scriu.

George ROCA: Care este cea mai mare încercare de a scrie poezii?

Anișoara Laura MUSTEȚIU: Nu văd nici o încercare, dimpotriva, când scriu poezii mă simt fericită, relaxată. Poezia, ca și viața însăși, are uneori o cale surprinzătoare, aventurieră. Versurile sunt scântei ale spiritului nostru care izvorăsc din lumea noastră interioară. Le dăm sens, vibrație, le eliberăm la lumina zilei și ele devin reale. Uneori, versurile mor după un timp, uitate pe o cărare prăfuită a destinului. Dar alteori, călătoresc în lume și se odihnesc undeva sub privirea cititorului. Acolo, îi vor exalta spiritul, îi vor atinge sufletul și-l vor fermeca, așa cum spiritul meu a fost fermecat odată.

George ROCA: Cum credeți că următoarea carte „UN SĂRUT PIERDUT PE MĂTASEA TIMPULUI” va inspira cititorii să călătorească într-o lume nouă, într-o lume a imaginilor poetice?

Citește mai mult:George ROCA:  INTERVIU CU ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU

Prin Cultură, la desăvârşire: interviu cu profesorul Traian Lupu

prof Traian Lupu foto Muzeul CallatisProfesorul Traian Lupu este timişorean, trăieşte în Mangalia de multă vreme şi are numeroase preocupări şi realizări în domeniul Culturii. A fost interpret de muzică, profesor de Desen, director al Căminului Cultural din Cobadin, director al Casei de Cultură din Mangalia, apoi, mulți ani, ”dascăl de Frumos artistic”, cum îi place să se autodenumească, adică profesor de Arte Plastice, la Școala ”Gala Galaction” din Mangalia, dar și profund implicat în viața ”Cetății”...

-Domnule profesor Traian Lupu, vă rog împărtăşiţi în câteva rânduri experienţele şi activitatea dumneavoastră didactică?

-Traian Lupu: Din toamna anului 1992, ”după două decenii dedicate Culturii dintre Dunăre și Mare”, ca director de instituții de cultură, am revenit la catedra de Educație plastică a Școlii Nr.5 ”Gala Galaction” din Mangalia și m-am dedicat educării mai multor generații de copii care mi-au trecut prin mâini, ”întru cultivarea Frumosului artistic, a formelor și volumelor, a ”Proporției de aur”.

-Din câte ştiu, mulţi dintre copiii pe care i-aţi învăţat, atât Desen, cât şi Muzică, au obţinut premii naţionale şi internaţionale. Vă rog să oferiţi detalii despre aceste succese.

-Traian Lupu: Se poate afirma că, la școlile la care am predat, am pus bazele formării viitorilor artiști plastici, graficieni, arhitecți, profesori de Desen, ingineri constructori și proiectanți de valoare, care s-au ridicat dintre elevii mei și cu care mă mândresc, pentru faptul că i-am descoperit și ”le-am aprins scânteia”, i-am inițiat, atât în gimnaziu, cât și la liceu!

Citește mai mult:Prin Cultură, la desăvârşire: interviu cu profesorul Traian Lupu

Arta ca terapie - Paraschiva Grim, Redactor Cristina Oprea

20191122 164101Am descoperit în orașul Turda o familie deosebită pentru că au trecut cu demnitate prin încercările vieții. De origine maghiari dar cu descendență germană și austriacă, familia Grimm Zoltan și Paraschiva m-a primit cu bucurie într-un mic apartament. Ceea ce m-a impresionat este faptul că toată această locuință este tapetată cu broderii realizate cu mâna, de fapt sunt tablouri de diferite dimensiuni, iar în loc de culoare, autoarea, doamna Paraschiva Grim a folosit ața colorată și în loc de pensule, acul. Aflând de tragismul vieții sale am dorit să îi iau un scurt interviu doamnei Grim, pentru care această formă de exprimare artistică a devenit terapie.
Cristina Oprea.: De câți ani faceți acest gen de creație plastică?
Paraschiva Grim: De 34 de ani. Atunci am început. De 34 ani m-am îmbolnăvit și am așteptat un miracol. Am fost foarte bolnavă, după ce am născut al patrulea copil m-am îmbolnăvit.
C.O.: Cum ați descoperit tehnica aceasta?
P.G: La școală nu mi-a plăcut niciodată să cos. Am așteptat un miracol, am așteptat puternic, am zis că nu se poate, că mie îmi place frumosul, că sunt un om bun și chiar eu să fiu așa bolnavă, așa distrusă. Vă dați seama patru copii, soțul meu tot bolnav, dar el a fost mamă, tată și nimeni, absolut nimeni nu a făcut nimic pentru noi.
C.O.: Și cine ați dori să vă ajute?
P.G: Nu ajutor, măcar o vorbă bună.

Citește mai mult:Arta ca terapie -  Paraschiva Grim, Redactor Cristina Oprea

Irina AIRINEI (Tel Aviv, Israel) UN DIALOG PORNIT DE LA O CARTE: „FETIȚA CARE ERAM” DE CLEOPATRA LORINȚIU

LORINTIU Cleo FCE cop1(„Despre povestea unei cărți, a unui timp, a literaturii pentru copii, despre nostalgie și prietenie.Totul pornește astăzi de pe Facebook și faptul că cineva (doamna Ionela Gavriliu) a scris ceva care m-a tulburat foarte. A scris: „Am adorat cartea asta...” A fost cel mai frumos cadou.” (scrie Cleopatra Lorințiu)

Irina AIRINEI: Înainte de toate te-aș întreba care a fost cel mai frumos moment din viața ta, în ultima perioadă?

Cleopatra LORINȚIU: Cel mai frumos moment a fost acela în care am văzut pe Facebook un comentariu așezat sub aunțul editurii Universul Academic, scris de cineva total necunoscut mie, doamna Ionela Gavriliu, după reeditarea cărții „Fetița care eram”. Cineva care scria atât „Am adorat cartea asta...”.

Irina AIRINEI: Dar multă lume te felicitase și te alintase pentru reeditare. Chiar și eu! Mă simt nedreptățită. Ana Iorga îți dedicase emisiuni pe un canal de televiziune foarte frecventat, i-ai pus o frază spusă de ea odinioară dintr-o emisiune „Cărțile vieții mele”, pe coperta a patra a reeditării, Diana Soare a scris ceva remarcabil, nu te plânge că nu ai fost luată în seamă.

Cleopatra LORINȚIU: Nu mă plâng, sunt recunoscătoare cititorilor mei, chiar și aceia care obligați de includerea unor texte în programele școlare, în manuale și caietele acelea de referate (care nu existau pe când eu eram școlăriță) au ajuns măcar fragmentar la carte. De altfel literatura pentru copii a fost o dorință a mea de vreo 25 de ani, după care mi-am dat seama că sunt confuză în privința termenului și am abandonat.

Irina AIRINEI: Cum adică „confuză”? Dar ce e în defintitiv „literatura pentru copii”? Ce e sintagma asta? Dincolo de o Secție din breasla Uniunii Scriitorilor confruntată cu mari probleme mai degrabă cu iz sindical.

Citește mai mult:Irina AIRINEI  (Tel Aviv, Israel) UN DIALOG PORNIT DE  LA O CARTE: „FETIȚA CARE ERAM” DE CLEOPATRA...

Cristina Oprea: Interviu cu Zoltan Mladszi Ionescu – colecționar de artă

Dl Zoli IonescuÎn urmă cu ceva timp l-am cunoscut pe domnul Mladszi Ionescu – colecționar de artă, președintele Asociației Culturale ,,Casa Colecțiilor”, asociație pe care o conduce alături de soția sa Laura Ionescu și câțiva prieteni de suflet. Am fost invitată în vizită la familia Ionescu unde am fost foarte impresionată de colecția sa și am dorit să aflu despre ceea ce este colecționarul de artă.
Cristina Oprea: Vă întrebam cum ați început colecția dumneavoastră?
Zoltan Mladszi Ionescu: Eu am început să colecționez printr-o întâmplare. Cu toate că eu am avut tangență cu arta, am făcut liceu de muzică, Institutul Militar, dar niciodată nu m-am oprit cumva asupra artei, adică în modul de a colecționa. Pentru că un colecționar nu este doar cel ce le colecționează...

Cristina Oprea: Le adună.

Citește mai mult:Cristina Oprea: Interviu cu Zoltan Mladszi Ionescu – colecționar de artă  

George Ovidiu DINICĂ: VORBIND DESPRE ANTOLOGII ȘI TRADUCERI CU PROF. DANIEL IONIȚĂ

IONITA Daniel 2018 AGeorge Ovidiu DINICĂ: Sunteți un autor recunoscut internațional care v-ați implicat în viața literaturii române locuind în Australia, aveți în palmares mai multe realizări importante precum Antologia „Testament” cea mai completă antologie de poezie din istoria literaturii române în același timp sunteți profesor de menegement dar și traducător. Unde a început destinul dvs literar?

Daniel IONIȚĂ: Probabil din copilărie. Aveam îndemânare la scris. Îmi aduc aminte că pentru lucrările (extemporale, teze, etc) de limba și literatura română citeam poemul/piesa/romanul, dar nu citeam niciodată analizele literare din manual, sau recomadate de profesori. Și cu toate acestea luam note foarte bune, reușind să sintetizez și să analizez textul destul de bine, primind aprecieri din partea profesorilor despre originalitatea comentariilor mele. Aceasta era încurajator pentru un copil de 14-16 ani. Dar dacă vă referiți la publicații, atunci desinul literar a apărut odată cu două volume (publicate la câteva luni unul după celălalt cu Editura Minerva din București) – „Testament – Antologie de Poezie Română”/„Testament – Anthology of Romanian Verse” (o colecție de poeme traduse de mine și de colegii mei lingviști și specialiști în poetică din Sydney, Australia, și apoi „Hanging Between the Stars”/„Agățat între stele”, volum bilingv de vesruri proprii. Au urmat apoi încă șase volume (poezie proprie, antologii, inclusiv una a poeților de peste Prut, din Basarabia), contribuții la reviste, eseuri etc. Lista evoluează...

George Ovidiu DINICĂ: aveți un model cultural de urmat?

Daniel IONIȚĂ: Probabil că renascentismul este modelul care mi se potrivește. Nu spun că îl urmez, ci doar că îmi este în mod natural apropiat. Sunt interesat și activ în domenii diverse, de la literatura și traducere, la dinamica socială a organizațiilor, psihologie (formarea mea academică inițială), la muzică (clasică și folk), la știință (fizică, biofizică, statistică). De fapt aceste interese foarte diverese interese informează și direcționeză inspirația mea literară, foarte eclectică, dar și integrativă.

George Ovidiu DINICĂ: Cu ce scriitori din România sunteți prieten și ce anume a determinat prietenia dumneavoastră?

Citește mai mult:George Ovidiu DINICĂ:  VORBIND DESPRE ANTOLOGII ȘI TRADUCERI  CU PROF. DANIEL IONIȚĂ

,, Urc pe scenă cu încredere” interviul cu interpretul de musică populară Mihai Trif de Cristina Oprea

Mihai Trif 2Admir și doresc să discut cu oamenii frumoși sufletește pe care îi descopăr, consider, nu întâmplător. Așa a fost și minunata întâlnire, pe scenă, cu domnul Mihai Trif solist de muzică populară din zona Clujului. Prezentând un anumit spectacol, am rămas impresionată de căldura vocii sale, de modul demn de a purta costumul tradițional. Un alt spectacol la care din nou ne-am văzut pe scenă, eu prezentând acel eveniment, a fost un spectacol caritabil. Domnia sa a acceptat de la bun început să participe oferind din suflet, publicului prezent, frumusețea cântului ardelenesc.De fapt domnia sa este alături de cei care suferă fizic, prin intermediul asociației pe care o are. Am descoperit, în urma unui scurt dialog, ce profunde și pline de sens sunt mărturisirile domnului Mihai Trif. Cu mulțumiri pentru acordarea acestui interviu, îl redau mai jos și pentru dumneavoastră, cititorii.
Cristina Oprea: În lumea grăbită și actualmente panicată din cauza aceste pandemii vă întreb mai se dorește o reîntoarcere la vechile tradiții populare?
Mihai Trif: Un moment dureros pentru un artist! Ochi triști, zâmbete ascunse, sala de spectacol închisă, o manipulare la tv și tradițiile rămân în arhivă și în cărți. Cred că reîntoarcerea la vechile tradiții este dificilă în aceste timpuri! Tinerilor trebuie să le exemplifici, să le arăți simplitatea satului de odinioară, să îmbrace un costum popular și trebuie ajutati să înțeleagă textul doinei/baladei, altfel nu au cum să înțeleagă vechile tradiții.

Citește mai mult:,, Urc pe scenă cu încredere” interviul cu interpretul de musică populară Mihai Trif de Cristina...

Web Analytics