Roni CĂCIULARU: TRECUTUL, AH!, TRECUTUL! – CONVORBIRE CU PICTORIŢA LIANA SAXONE HORODI

SAXONE HL XWBInterviul acesta are o istorie mai aparte. A curs, la început uşor. Intr-un moment dat, după anumite întrebări însă, interlocutoarea mea tace! N-are ce să spună? Ba bine că nu! Are, dar la ce bun?!... Şi nu vrea să se-ntoarcă la un anume trecut! E drept, e trecutul ei, deci este dreptul ei să tacă sau să-mi povestească. Dar ce mă roade pe mine e că acest trecut este şi al altora, deloc puţini; e dureros, dramatic, omenesc. Unii dintre noi l-au trăit pe pielea lor, a rudelor, a prietenilor sau a unor simpli cunoscuţi... Dar ea tace! Acum, eu ce trebue să fac? Să insist? Să readuc înaintea sufletului ei de artist dureri şi fapte consumate? Sau, poate, s-o iau pe ocolite? Să mă fac că nu văd lacrimi şi nu aud vorbind tăcerile Lianei Saxone Horodi?!

Ei, bine, recunosc, mi-e peste mână! Dar nici nu pot trece peste unele adevăruri triste. Ne plac sau nu - ele au existat. Sunt legate de tarele umane, de răul din om. Răul suferit, răul provocat... Fără să vreau, gândindu-mă la interlocutoarea mea, îmi amintesc de versurile lui Esenin, către mama sa: „Prea devreme, pierdere şi trudă,/ Mi-a fost dat trăind să pătimesc”... Totuşi, să începem!

Mă bizui pe faptul că ne cunoaştem de atâta vreme, că există un mod de a ne înţelege calităţile şi slăbiciunile, că suntem de vârste apropiate şi, în esenţă, nu odată, vedem viaţa cam în acelaşi fel. Şi trebuie, înainte de toate, să spun că Liana este un vulcan, care erupe mereu. Când o face în artă, la şevalet, e magnifică. Insă, să te ferească Dumnezeu să intri în conflict cu ea – ceea ce nu-i deloc greu!...

Liana este astăzi un nume! A studiat pictura cu celebrul artist român Rudolf Schweitzer – Cumpăna. Are studii avansate, peste ani, după prima tinereţe, la Institutul de artă „Avni”, din Tel Aviv. Işi amplifică cunoştinţele, tehnica şi chiar aptitudinile, la Cercul de Pictură al lui Yehuda Yatziv din Haifa. Are expoziţii de artă încununate de un real succes. Presa îi subliniază valoarea, originalitatea, stilul şi amplitudinea estetică, mesajul profund uman. Devine un mare succes de public. Este membru al Asociaţiei Pictorilor şi Sculptorilor din Israel. Şi este, în acest timp, laureată a premiului „Nicu Palti”, al premiului „Ianculovici”, ca şi al prestigiosului premiu „Herman Struck”... E iubită şi cunoscută în Israel şi-n România.

Citește mai departe: Roni CĂCIULARU:  TRECUTUL, AH!, TRECUTUL! – CONVORBIRE CU PICTORIŢA LIANA SAXONE HORODI

Mirela Ungureanu-Biser la Köln

21„Nu este ceva mai frumos pe lumea asta decât cântul-vocea.“
La Universitatea de Muzică și dans din Köln m-am întâlnit cu soprana Mirela Ungureanu-Biser (brașoveancă de loc) unde am aflat că de câțiva ani este și profesoară de canto în America. Din curiozitate i-am pus repede întrebări scurte!
Profesoară la Facultățile importante din Illinois: John A. Logan College și Southern University, mai apoi în Tennessee la Playhouse on the Square din Memphis și la Centrul de Performanță din Nord Carolina are metoda sa de predare pentru tinerii americani.

Cum sunt studenții dvs. la început de drum?

Orice tânăr la început nu știe cât de greu este să devi artist în adevăratul sens al cuvântului. Așa că ei sunt visători, naivi, încăpătânați, dar rolul meu ca pedagog este să le arăt drumul muzicii fără ca ei să simtă problemele și să-i conduc încet-încet spre o lume nouă, necunoscută și neexploatată de ei.

Ce îi trebuie unui profesor să poată scoate dintr-un student ce e mai bun?

In primul rând răbdare, apoi să creadă că orice student poate să ajungă în timp un Star și să nu-i „zdrobească“ visul. Metodele vechi erau mai rigide, mai încete, însă acum trăim într-o lume modernă, avansată, rapidă, plină de mișcare și doritoare de nou și înălțare.

Care sunt tehnicile dvs. de predare?

Citește mai departe: Mirela Ungureanu-Biser la Köln

Anita RADICS: POPAS ÎN TAINELE ICONOGRAFIEI – INTERVIU CU ICONARII MARIA-KORNELIA ŞI MATEI SCHINTEIE

SCHINTEIE X3Maria-Kornelia şi Matei Schinteie sunt pictori iconari. Ei au deschis în anul 2000 propriul atelier de pictură icoane la comandă, în staţiunea Covasna, din judeţul cu acelaşi nume. De atunci au pictat icoane pentru creştinii din toată ţara, iar prin ortodocşii români şi turiştii străini, lucrările lor au ajuns şi pe alte meridiane.

Matei s-a născut în Anina, judeţul Caraş-Severin, în anul 1968, iar soţia sa, Kornelia, a văzut lumina zilei în anul 1976 în staţiunea Covasna. Maria-Kornelia a păstruns taina iconografiei în atelierul familiei Opaiţ, la Coşeni, unde, timp de o lună de zile, a învăţat arta pictării icoanelor. După ce au renunţat la o carieră muzicală de succes , au început împreună să picteze icoane. În anul 2013 au participat la Seminarul Internaţional de Iconografie post-bizantină, la Mănăstirea Putna: „Acolo am studiat cu unul dintre cei mai mari pictori şi restauratori de icoane din Europa, părintele Anastasie Robu” – spun soţii Schinteie.

I-am întâlnit pe soţii Schinteie cu ocazia desfăşurării taberei de iarnă „Credinţă şi istorie pentru toţi”, găzduită de Episcopia Covasnei şi Harghitei. Tabăra s-a desfăşurat în parteneriat cu Episcopia Caransebeşului, la Mănăstirea Izvorul Mureş. Au participat 40 de tineri atât din partea Episcopiei Banatului de Munte, cât şi din partea Episcopiei gazdă. Cu acel prilej a fost organizată o excursie în judeţul Covasna, cu scopul de a vizita principalele obiective ale locului, precum: Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe, Catedrala din Sfântu Gheorghe şi Atelierul de iconografie al soţilor Maria-Kornelia şi Matei Schinteie, din Staţiunea balenoclimaterică Covasna. Tinerii participanţi au avut ocazia să cunoască în adevăratul sens doi iconari renumiţi, dedicaţi şi înzestraţi. În acelaşi timp, tinerii au putut afla, prin dialoguri deschise purtate cu cei doi, mai multe amănunte despre ceea ce înseamnă tainele iconografiei.

Citește mai departe: Anita RADICS:  POPAS ÎN TAINELE ICONOGRAFIEI – INTERVIU CU ICONARII  MARIA-KORNELIA  ŞI MATEI...

Getta NEUMANN: DIALOG CU TOMI LASZLO (2)

LASZLO Tomi 2Interviu realizat de Getta Neumann,
Haifa, Israel, noiembrie 2012.
Publicat în volumul
„Destine evreieşti în Timişoara.
Portretul comunităţii din perioada interbelică până azi".
Editura Hasefer 2014

„Îţi povestesc despre soarta mea, pentru că, prin soarta mea, vezi şi soarta altora!” (Tomi Laszlo)

Getta NEUMANN: Cum s-a repercutat sistemul de economie planificată în întreprindere?

Tomi LASZLO: Pentru întreprinderea de electricitate era ceva pozitiv, pentru că politica economică a guvernului a favorizat dezvoltarea întreprinderilor de electricitate. Însă nu întotdeauna; uneori au fost şi momente neplăcute din cauza politicii guvernului, dar de cele mai multe ori a fost favorabil. S-au dat bani pentru electrificare. De exemplu, în 1961-1962 a existat un mare program de electrificare a satelor. Fiecare întreprindere a primit ca misiune de la Ministerul Energiei să introducă electricitatea în toate satele din regiunea respectivă. A fost un fel de concurs. Cine va electrifica primul regiunea de care răspundea? Şi întreprinderea noastră a câştigat acest concurs.

Arnold Junger[9] lucra şi el la acest proiect. Era coleg cu mine. El era mai implicat pe teren, pentru că era şeful secţiei construcţii-montaj şi unităţile lui au efectuat o parte din lucrări. Eu eram atunci şeful serviciului energetic şi eu am făcut proiectul general, pe baza căruia s-au făcut pe urmă proiectele pe bucăţele.

Citește mai departe: Getta NEUMANN:  DIALOG CU TOMI LASZLO (2)   

Getta NEUMANN: DIALOG CU TOMI LASZLO (1)

LASZLO Tomi 1Interviu realizat de Getta Neumann,
Haifa, Israel, noiembrie 2012.
Publicat în volumul
„Destine evreieşti în Timişoara.
Portretul comunităţii din perioada interbelică până azi".
Editura Hasefer 2014

„Îţi povestesc despre soarta mea, pentru că, prin soarta mea, vezi şi soarta altora!” (Tomi Laszlo)

L-am cunoscut pe Tomi şi pe Rolla cu ocazia reuniunii timişorenilor din mai 2011, la Haifa. Tomi, decanul comitetului de organizare, dădea sfaturi şi împăciuia cu discreţie; Rolla, din penumbră, îsi spunea cu vioiciune părerea. Un an mai târziu am petrecut câteva zile împreună cu ei, în apartamentul lor din Haifa. Dimineaţa, Tomi consultă ştirile pe internet, de la BBC la New York Times şi Haaretz, apoi, la micul dejun, îi raportează Rollei esenţialul. Se cunoscuseră la un concert, la Timişoara, au descoperit că au multe să-şi spună, iar după 65 de ani de căsnicie fericită subiectele de conversaţie nu au secat.

Ne retragem în biroul mic, cu fotografii de familie pe perete, care îi evocă pe cei ce nu mai sunt şi afirmă prezenţa nepoţilor şi a primei strănepoate. Cu vocea molcomă şi domoală, Tomi descrie, analizează şi pune în scenă întâmplări de demult, cu acuitate, inteligenţă şi umor, prin prisma înţeleptului care a văzut şi a înţeles multe.

Citește mai departe: Getta NEUMANN:  DIALOG CU TOMI LASZLO (1)

Valentina TECLICI (Napier, New Zealand): DIALOG DESPRE CREATIVITATE CU ARTISTUL NEOZEELANDEZ KEN SANDÖ

SANDO Ken ExibitonDeschiderea expoziţiei de artă „Rock On” a lui Ken Sandö a avut loc la Galeria de artă Boyd-Dunlop din Napier, joi seara, 13 aprilie 2017. În ciuda vremii furtunoase, provocată de ciclonul Cook, o mulţime de iubitori de artă au venit la lansare, au degustat vinul roşu, s-au perindat de câteva ori prin sala de expoziţie, au privit cu atenţie fiecare exponat, şi-au împărtăşit impresiile cu alţii şi cu autorul expoziţiei. Pentru mine, aceasta este o dovadă că Ken Sandö este un artist plastic bine cunoscut şi că oamenii sunt interesaţi de noutatea şi pasiunea pe care le aduce de obicei la aceste evenimente de artă.

*
Valentina TECLICI: Ken, te-am întâlnit în circumstanţe diferite şi ştiu că eşti o persoană complexă, jucând mai multe roluri. Un exemplu ar fi cel de grafician. Cu amabilitate ai ilustrat coperta cărţii „Poetical Bridges” (Poduri lirice) pe care am tradus-o şi editat-o recent. Te invit, Ken, să te prezinţi şi să ne spui câte ceva despre rolul tău de artist plastic şi despre alte roluri, dacă doreşti.

Ken SANDÖ: De fapt, Valentina, este doar un rol cu mai multe faţete; şi, dacă acel rol trebuie să aibă o etichetă, ar fi cea a creativităţii. Fiind creativă, îmi oferă libertatea de a-mi folosi îndemânarea la orice mă inspiră fără a fi nevoie să găsesc un alt motiv decât că este doar un alt aspect a ceea ce fac. A ceea ce sunt. Una dintre aceste faţete, după cum ai menţionat, este titlul de artist plastic. În ultimii 30 de ani am fost un artist practicant care a expus la nivel naţional în expoziţii individuale şi de grup. Am obţinut diploma în Arta vizuală şi design în 2002, în cadrul programului de artă de la EIT în asociere cu Universitatea Massey. Am fost un student mai în vârstă când am început studiile. Înainte, am lucrat ca decorator, artist vizual şi decorator calificat în comerţ, însă am fost implicat şi în alte meserii. După cum ştii, când nu fac artă, fac ceva creativ. În afara designului grafic şi ilustrării, de exemplu, în ultimele câteva săptămâni, am creat şi realizat elemente de recuzită pentru recitalul de dans al Studioului Rochelle Spence de la Teatrul Municipal din Napier, am fost technician şi consilier artistic pentru un alt coleg care îşi organizează expoziţia, am restaurat mobilier pentru un prieten, am construit un sistem de stocare pentru o colecţie de artă... Fiecare zi este diferită!

Valentina TECLICI: Care rol îţi place cel mai mult?

Ken SANDÖ: Cel al artistului spirit liber, Valentina! Admit că acest rol îţi aduce satisfacţie şi nu te prea recompensează financiar, dar oferă o libertate de exprimare şi independenţă pe care nu le găseşti prea des în alte vocaţii.

Valentina TECLICI: Cum descrii stilul tău creativ?

Ken SANDÖ: Stilul meu este în prezent condus de anumite întrebări pe care le am despre imagini şi percepţii ale realităţii; ceea ce este considerat ca adevăr. Asta înseamnă că lucrez dintr-un cadru filozofic atunci când creez arta mea, idee mereu esenţială în procesul meu, imaginea fiind un rezultat al acestuia. Asta se datorează faptului că îmi place să ştiu „cauza" lucrurilor. Examinând ceea ce este considerat normal sau cotidian, apoi întrebând de ce este, această căutare de răspunsuri conduce creativitatea mea. Aceste întrebări şi fragmente de răspunsuri sunt plasate în naraţiunile lucrărilor mele şi accentuează imaginile rezultate. În ceea ce priveşte stilul? Este un produs secundar al procesului. Voi folosi orice mijloc sau metodă care simt că se potriveşte cel mai bine sau este cea mai versatilă, în procesul de creaţie. Încerc să nu mă fixez pe un stil, deoarece acesta te poate prinde în capcana similitudinii repetitive.

Citește mai departe: Valentina TECLICI (Napier, New Zealand):   DIALOG DESPRE CREATIVITATE CU  ARTISTUL NEOZEELANDEZ...

Emilia ŢUŢUIANU: CONVORBIRE DE VIAŢĂ ŞI CUVINTE CU SCRIITOAREA ŞI JURNALISTA VERONICA BALAJ

BALAJ Veronica XAm deosebita plăcere de-a dialoga cu doamna Veronica Balaj, o scriitoare care şi-a dedicat întreaga viaţă cuvintelor, scrise sau rostite. Cunoscută în lumea literară naţională şi cu apariţii la evenimente culturale şi în alte ţări - Franţa, Canada, Italia, Israel - scriitoarea Veronica Balaj este una din marcantele personalităţi bănăţene din lumea scrisului, radioului şi televiziunii. Autoare a peste 30 de volume, poezie şi proză, deţinătoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Veronica Balaj ni se prezintă ca o veritabilă personalitate culturală a zilelor noastre, din zona Banatului multicultural.

„Într-o Europă unită, valenţele particularului,
ale specificităţii sunt o emblemă obligatorie
pentru ca unitatea să poată fi realizată în
şi prin diversitate.” (Veronica Balaj)

***

Emilia ŢUŢUIANU: Veronica eşti o voce şi în radio şi în scris. Ai străbătut un drum interesant, cu lansări de carte în multe părţi ale lumii, ai cunoscut persoane importante şi interesante. Avem ce discuta. Mă bucur să fii invitata mea la o convorbire mai amplă. Ne-am intersectat în multe alte schimburi de idei ce au fost fragmentate. Acum e altceva… Ne putem avânta pe un areal mai larg…

Citește mai departe: Emilia ŢUŢUIANU:  CONVORBIRE DE VIAŢĂ ŞI CUVINTE CU SCRIITOAREA ŞI JURNALISTA VERONICA BALAJ

George ROCA: CONVORBIRE CU SCRIITORUL ŞI PUBLICISTUL RONI CĂCIULARU

CACIULARU Roni x„Sunt bogat, căci am un brad şi tot ce cred că mai trebuie!”

George ROCA: Distinse domn şi prieten Roni Căciularu, în sfârşit te-ai înduplecat să finalizezi acest interviu! Ura! Oare câţi ani au trecut „de când l-am pus la cale”... Cinci, şase!? Apără-te dacă poţi! Sper ca nu a prevalat modestia! Eu, în cei 8 ani de când ne cunoaştem ţi-am publicat 37 de materiale în mai multe reviste literare cu care colaborez. Materiale pentru 2 cărţi! Şi ca să demonstrăm că suntem prieteni, am constatat că am avut (şi) o corespondeţă bogată pe e-mail... adică 910 depeşe în toată acestă perioadă! Cu mâna pe inimă pot spune că majoritatea nu au fost taclale banale, ci cu precădere „convorbiri literare”!

Roni CĂCIULARU: Mulţumesc pentru răbdare! Da, au trecut mai mulţi ani, dar am stat deoparte cu „expunerea” mea în faţa publicului cititor, deoarece am considerat că sunt mulţi alţii care trebuie să fie cunoscuţi şi promovaţi! Nici nu am realizat că am trimis spre publicare la revistele pe care le conduci 37 (?) de articole! Cât despre corespondenţa noastră electronică... de sorginte literară ce pot spun... eu nu le-am numărat, dar te cred!!! M-am bucurat că am un prieten la antipozi cu care pot avea un limbaj comun!

George ROCA: Eşti, printre altele, laureat al Premiului Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Israel. Acesta este, se-nţelege, doar un simplu pretext pentru care ţi-am solicitat interviul. Sunt şi alte motive, desigur, căci „te urmăresc” de ani şi ani! De pe vremea când eram redactor şef la revista internetală „Romanian VIP” care apărea în Dallas, Texas, cu răspândire (graţie netului) pe toate meridianele lumii. Acolo te-am întâlnit şi ţi-am publicat primul reportaj! Era data de 27 octombrie 2009! Titlul materialului „Luceafăr, ciocârlie şi infinit”, o vizită la Muzeul de Artă Modernă (MOMA) din New York! Mi-a plăcut enorm! Treceai in revistă opera brâncuşiană aflată acolo! Aveai culoare, substanţă şi informaţie!

De fapt, nu cred că trebuie să-ţi adresez, pentru început, vreo întrebare... Ştiu că ai multe de spus, ştiu că ai o bogată experienţă de presă, nu mi-e teamă că ai să te lungeşti peste măsură, căci discutăm, totuşi, în cadrul unui gen relativ scurt; deci începem interviul nostru...

Citește mai departe: George ROCA:  CONVORBIRE CU SCRIITORUL ŞI PUBLICISTUL RONI CĂCIULARU

POPESCU V Virginia - DE VORBA CU MODESTIA ! (INTERVIU CU ION AL. STANESCU)

POPESCU V Vini2Virginia Vini POPESCU: Bun găsit domnule Ion Al. Stănescu!

Ion Al. STĂNESCU: Sărut mâna!

Virginia Vini POPESCU: Faptul că vă cunosc de peste trei decenii, că v-am descoperit atunci în mijlocul cărţilor din Biblioteca Judeţeană Teleorman, la care eram înregistrată ca cititor iar dumneavoastră ca bibliotecar principal, că aţi rămas tot între cărţi, mi-a stârnit interesul acestui interviu.

Ion Al. STĂNESCU: Da, aşa este. Îmi amintesc cu multă plăcere despre majoritatea cititorilor care ne treceau pragul mai des, cum se spune. Parcă nici nu s-au dus atâţia ani...

Virginia Vini POPESCU: Anii au trecut, pasiunile s-au păstrat. Pentru a înţelege unele lucruri legate de „activitatea dumneavoastră cu cărţile” şi a le face cunoscute cititorilor noştri, vă propun să o luăm cu începutul. Sinceritatea mă obligă să recunosc că nici eu nu ştiu anumite rezultate ale activităţii dumneavoastră, deşi v-am citit aproape toate cărţile. Modestia dumneavoastră nu lasă multe uşi deschise celor din jur. De fapt, cine este Ion Al. Stănescu?

Citește mai departe:  POPESCU V Virginia - DE VORBA CU MODESTIA ! (INTERVIU CU ION AL. STANESCU)