Veronica BALAJ: INTERCULTURALITATE ROMÂNO-GREACĂ - CONVORBIRE CU PROFESORUL APOSTOLOS PATELAKIS

PATELAKIS Apostolos 3Veronica BALAJ: Domnule Apostolos Patelakis, sunteți cunoscut ca un fervent susținător al celor două culturi din cele două țări de care sunteți legat, România, unde v-ați născut, (la Craiova, 16 iulie, 1951, urmând apoi și o specializare profesor de istorie și geografie), și Grecia, unde ați plecat împreună cu familia. Și aici ați profesat ca dascăl și, tot în limba română. O poveste frumoasă. Perfect adaptabilă conceptului de intreculturalitate. Vă propun să purtăm această convorbire pe ideea impresiilor trăite în cele două patrii. Adică viața văzută din mai multe unghiuri. Așadar, ați fost afectat la plecarea din mediul unde ați copilărit și v-ați format? La Craiova lăsați prieteni, o profesie, locuri, vremile nu erau prea bune și nu știați cu ce o să vă confruntați în Grecia.

Apostolos PATELAKIS: Pentru a mă face mai bine înțeles de cititorii români, doresc să menționez că m-am născut la Craiova într-o familie de emigranți politici greci, refugiați acolo după războiul civil din Grecia (1946-1949). Prin urmare am fost bilingv de mic. Bunicii mei acasă vorbeau doar limba greacă. Eu am învățat limba română la cămin și la școală. După liceu am studiat istoria, iar în perioada 1973-1979 am predat la diferite școli, până când am hotărât să ne repatriem. Despre Grecia aflasem multe lucruri, dar ca să fiu sincer nu muream de dorul ei. Acest dor îl resimțeau cei care au trăit o perioadă acolo și erau legați de acele locuri, așa cum erau bunicii și părinții noștri. Eu eram legat mai mult de România. În anul 1979, la vârsta de 28 de ani, m-am repatriat cu soția și fiica și ne-am stabilit în orașul Salonic, deoarece acolo existau mai multe posibilități de a găsi un loc de muncă. Desigur înrăutățirea situației economice în România a jucat un oarecare rol în a grăbi plecarea noastră. Nivelul de viață era așa de scăzut încât cu greu puteai să o scoți la capăt. Cum să le vorbesc elevilor despre superioritatea sistemului socialist când pentru un kilogram de carne trebuia să mă scol de la ora 4 dimineața și să stau la o coadă interminabilă. Poporul român a suferit mult în ultima perioadă a regimului comunist.

Citește mai mult:Veronica BALAJ:  INTERCULTURALITATE ROMÂNO-GREACĂ - CONVORBIRE CU PROFESORUL APOSTOLOS PATELAKIS

Monica ONOJESCU: INTERVIU CU SCRIITOAREA ALEXANDRA BALM DESPRE METAMODERNISM ŞI ŞCOLI

BALM Alexandra 2Alexandra Balm, pe atunci Dumitrescu, mi-a fost elevă acum aproape treizeci de ani. Am remarcat-o pentru că avea o gândire originală și putere de abstractizare mult peste colegii ei. Mi se părea că are mai degrabă o structură de realistă și eram convinsă că se va înscrie la o facultate de profil. Apoi am pierdut-o din vedere. De la colegii ei am aflat că a făcut Literele, că trăiește de mai mulți ani în străinătate și, fapt exotic încă la noi pe atunci, înainte de 2000, a plecat de una singură în India. Acum mai mulți ani, probabil vreo 15, Alexandra mi-a telefonat ca să mă întrebe daca poate să-mi facă o vizită. De atunci ne-am mai întâlnit de câteva ori și, din când în când, mai primeam de la ea câte o urare sau un scurt mesaj. Așa am aflat că s-a mutat cu familia în Noua Zeelandă.

Ne-am intâlnit în decembrie și am povestit despre multe, despre familie, copii, colegi, foști profesori, despre cum e să trăiești și să lucrezi în Noua Zeelandă. Am aflat că este profesoară de limba engleză la un colegiu din Auckland și predă engleza unor copii de 15 ani. Dacă despre ce se întâmplă în învățământul din Europa sau din America mai știam câte ceva, nu știam nimic despre ce se întâmplă în școlile din cealaltă margine a lumii. Așa că am am mutat discuția înspre probleme profesionale: ce fel de cărți citesc copiii? dacă în privința lecturii problemele lor sunt similare cu cele din România? cum sunt programele școlare? care e locul lecturii și scrierii în ele? cum este predată literatura? Atunci mi-a venit ideea acestui interviu. Nu a fost timp să ne întâlnim încă o dată, dar Alexandra a acceptat sa-mi răspundă la întrebările trimise prin e-mail.

Pregătindu-le, am constatat că știu totuși foarte puțin despre ea. Căutând informații pe internet, am găsit un CV academic impresionant cu un masterat în arte și scriere creativă și un doctorat despre metamodernismul în literatură, cu multe studii publicate in reviste academice, participări la conferințe, cu câștigarea mai multor burse. Am mai aflat că este traducătoare și a publicat în numeroase volume de poezii și povestiri, că a lucrat ca lector la Universitățile din Otago, Noua Zeelandă, și Babeș-Bolyai, Cluj, România. Dar cele mai multe referințe și citări sunt cele care se referă la studiile ei despre metamodernism. Se pare că este o autoritate în domeniu. Urmarea a fost că mi-am schimbat intenția inițială și am crezut că ar fi mai interesant să încerc să refac un traseu al unei vieți și cariere care se construiește, ca în cazul multor tineri români după anii’90, într-un spațiu mult mai larg decât cel al țării de baștină.

Citește mai mult:Monica ONOJESCU:  INTERVIU CU SCRIITOAREA ALEXANDRA  BALM DESPRE METAMODERNISM ŞI ŞCOLI 

VAVILA POPOVICI. DESPRE DESPĂRȚIRE ȘI DEPĂRTARE

vavila popovici 11b e1411909350762Scriitoarea VAVILA POPOVICI, ani buni o prezență aristocrată în saloanele culturale argeșene, ne scrie, astăzi, din America. Au trecut, de când a plecat, 12 ani. Timp suficient să afli, dacă vrei, cine ești. Timp să mori. Timp să începi să iubești. Sufletul Vavilei Popovici este un măr, pe care ea însăși l-a împărțit pe jumătate. Fiecare jumătate stă, cuminte, pe farfurioara ei, știind că-i numai o jumătate, dar sperând nebunește că, printr-un miracol, printr-o uluitoare răsturnare de forțe și continente, o pereche de mâini drăgăstoase va lipi jumătățile ca și cum America ar fi România, iar România ar deveni America. Vavila Popovici a văzut lumina zilei pe 24 ianuarie 1935, în Bucovina de Nord, la Sulița, județul Hotin, astăzi pe teritoriul Ucrainei. A absolvit Institutul Politehnic. Ultimul loc de muncă a fost la Combinatul Petrochimic din Pitești, unde a coordonat, în calitate de inginer principal, Serviciul Tehnic-Export. Era o ingineră care urmase, în anii de liceu, cursuri de balet și cursuri de pian, la Conservatorul Maghiar din Târgu-Mureș. A publicat, până în prezent, peste 40 de volume – poezie, eseu, proză, note de jurnal, articole de călătorie. Este, de asemenea, colaboratoare de cursă lungă a unor reviste culturale de prestigiu din Statele Unite ale Americii, Spania, Belgia, Canada, Irlanda, Anglia, Danemarca, Israel, Republica Moldova și, evident, din România.
DENISA POPESCU
Cum revedeți astăzi, stimată doamnă, anul/contextul în care ați plecat din țară? Cum pulsează el acum, în amintirea dvs.? A fost și va rămâne un PRAG, un HOTAR, dar hotarele nu sunt neapărat păzite de duhuri rele. Nu-i așa?

Citește mai mult:VAVILA POPOVICI. DESPRE DESPĂRȚIRE ȘI DEPĂRTARE

Victor NEGHINĂ: AMERICA VISULUI ROMÂNESC – INTERVIU CU SCRIITOAREA ANCA SÂRGHIE

SIRGHIE Anca AMERICA VISULUI RMANESCVictor NEGHINĂ: Stimată doamnă Anca Sîrghie, în serata literară organizată de Cenaclul „George Topîrceanu” Sibiu, când ați lansat recenta dumneavoastră carte „America visului românesc”, vol. II, Editura D*A*S, Sibiu, Mihai Posada v-a definit drept „ambasadoarea românilor dincolo de ocean, în Lumea Nouă - SUA și Canada”. Participanții la serată v-au solicitat cartea cu autograf. Având în vedere că această carte în două volume este o premieră în literatura română și universală, am dorit să realizez un interviu cu dumneavoastră. Țin să vă mărturisesc că mi-ați produs profunde bucurii după lectura celor două volume, care sunt deosebite, deși păstrează o structură similară, fiind alcătuite din aproape aceleași capitole. Ați început cu „Reportaje”, în care am descoperit locuri și evenimente culturale românești pe harta Americii, „Studii și eseuri”, cu textele conferințelor ținute dincolo de Atlantic, „Recenzii de carte”, în care ați punctat câteva apariții literare importante ale scriitorilor diasporei, „Interviuri. Dialoguri”, cu portretele unor personalități din societatea românilor americani. Ceea ce am descoperit nou la vol. II este capitolul „Ecouri”, dedicat autorilor care au recenzat „America visului românesc”, vol. I sau alte cărți ale dumneavoastră prezentate în cenaclurile de peste Ocean, interviuri date acolo și apărute în presă, dar și consemnări reportericești ale evenimentelor la care ați participat. La noul volum am găsit foarte important, așa ca cireașa de pe tort, o „Retrospectivă în imagini”, unde din 2004 reconstituiți popasurile din trei lustri de experiențe ale dumneavoastră peste Atlantic și ale unor americani în România. V-aș ruga să ne spuneți: Ce vă leagă sufletește de frații noștri de peste Atlantic, unde ați devenit cunoscută în cei aproape 20 de ani de peripluri în SUA și Canada?

Anca SÎRGHIE: Cum se întâmpla multor transilvăneni la începutul secolului al XX-lea, din familia tatălui meu de la Sâmbăta de Jos au plecat în America 4 frați. Eram împăcată cu gândul că Lumea Nouă, pe care încercam în anii socialismului românesc să o cunosc din cărți, va rămâne pentru totdeauna îndepărtată de mine. Dar nu a fost așa. Ca un arc în timp, legătura directă cu America s-a întărit atunci când în anotimpul postdecembrist băieții mei au decis să plece prin loteria vizelor în SUA, atrași de același vis american despre care acum tocmai am scris în cartea mea memorialistică. Aș putea spune că relația mea cu America este o legătură de destin.

Citește mai mult:Victor NEGHINĂ:  AMERICA VISULUI ROMÂNESC – INTERVIU CU SCRIITOAREA ANCA SÂRGHIE

Sabina MĂDUȚA: INTERVIU CU ARŞAVIR  ACTERIAN  - POETUL UNEI NĂLUCI

ACTERIAN MESAJ MADUTAJurnalul, spune Gala Galaction, este un păcat al scriitorilor. Nu se pot resemna, cu una, cu două. Când tiparul le este interzis, când nu mai pot trage râu de cerneală la lumina zilei, ei intră sub nisipuri ca unele râuri africane, ca să scoată capul undeva departe, departe… dincolo de moarte. „Jurnalul unui pseudofilosof”, de Arşavir Acterian, este un astfel de râu, al cărui subteran itinerar s-a mutat la suprafaţă, în lumină după zeci de ani. Am avut bucuria să fiu prezentă la Editura Cartea Românească la lansarea cărţii şi să obţin, după o aşteptare „la coadă” de două ore, un autograf şi promisiunea unui interviu. Autorul „Jurnalului” a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor adresate cu sinceritatea ce-l caracterizează.

***
Sabina MĂDUȚA: Stimate domnule Arşavir Acterian, începeţi scrierea Jurnalului în anul 1929, continuaţi până în 1945 şi deodată o pauză. Reluaţi însemnările din 1966 şi continuaţi până în 1988. De ce aceste întreruperi?

Arşavir ACTERIAN: Din 1946 devenisem negustor de cărţi şi deschisesem un magazin împreună cu prietenul meu C. A. Donescu. Soţia lui, dna Donescu, stătea în magazin şi vindea, iar eu eram acela care trebuia să aducă marfa în magazin, adică să umblu după cărţi rare, după cărţi vandabile şi asta mă confisca total, nemaiavând timp şi pentru Jurnal.

Sabina MĂDUȚA: Pe de altă parte dumneavoastră aţi şi publicat în presa vremii...

Citește mai mult:Sabina MĂDUȚA:  INTERVIU CU ARŞAVIR  ACTERIAN  - POETUL UNEI NĂLUCI

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: CE NE AȘTEAPTĂ? DIALOG CU JOHAN GALTUNG

GALTUNG SONNENBERGGabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Sunteți unul dintre primii oameni de știință care au semnalat importanța crescândă a statelor asiatice în peisajul geopolitic internațional, preconizând deplasarea centrului de greutate spre Asia. Se pare că momentul lor a sosit, cel puțin din punct de vedere economic. Pe parcursul pandemiei, mai ales China a dobândit o poziție de vârf (cu toate bunele și relele aferente). Se va produce schimbarea și în plan politic? Dacă da, ce efecte va avea ea asupra Occidentului?

Johan GLATUNG: Există asiatici și asiatici, dar un lucru este foarte clar: două dintre cele mai mari națiuni ale planetei sunt asiatice, China și India. Iar China și India sunt legate strâns. Dacă ele se asociază, vom avea de-a face cu o putere cu adevărat mondială. Asta nu înseamnă neapărat ceva negativ. Chiar deloc. Bineînțeles că au și asiaticii dreptul lor la autodeterminare. Noi, cei din vest, ne-am obișnuit să credem că totul depinde de noi, că noi suntem cei care adoptă deciziile, dar între timp a devenit foarte clar că popoarele asiatice doresc să-și asume responsabilitatea pentru propriul lor destin.

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Multe dintre ele au însă o tendință de guvernare în stil autoritar. Ne putem aștepta la o preluare pașnică dinspre Est, cu prețul acceptării unui control mai strict la nivel statal?

Citește mai mult:Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG:  CE NE AȘTEAPTĂ? DIALOG CU JOHAN GALTUNG

Iuliana PAȘCA: CONFESIUNI... CU NICOLETA DABIJA

DABIJA Nicoleta 2020Iuliana PAȘCA: Stimată Nicoleta Dabija, sunteți recunoscută în spațiul literar prin activitățile didactice, jurnalistice, de cercetare, redactare-carte, corectură și traducere desfășurate în ultimii 10 ani (aprox.). Ați publicat volume de eseuri, interviuri și traduceri, iar în 2018 ați debutat cu volumul de versuri „aici nu se moare niciodată”. Care este povestea acestei activități multidisciplinare, cum a început totul?

Nicoleta DABIJA: Am făcut toate aceste lucruri, însă pe rând și din dorința de schimbare. Aceasta din urmă a fost motorul „multidisciplinarității” mele, cum o numești. Când eram copil, visam să ajung profesor. Iar când am ajuns, în câțiva ani m-am plictisit și mi-am dat seama că nu mai pot continua fără să mă mint. Atunci am optat pentru jurnalismul cultural, practicat în scris, dar și în emisiuni TV. Televiziunea m-a cucerit niște ani. Între timp, mi s-a evaporat pasiunea. Redactare, corectură fac periodic, îmi place să îngrijesc cărțile, textele altora. Constanta însă rămâne scrisul, pentru că în interiorul scrisului poți fi oricât de liber. N-ai cum să vrei să evadezi.

Iuliana PAȘCA: Cum v-ați autodescrie în câteva fraze?

Nicoleta DABIJA: Sunt un om căruia îi este frică de etichete. Întotdeauna am fugit de ele, uite, poate fi și acesta un răspuns la întrebarea anterioară. De aceea, mi-e greu să mă autodefinesc. Sunt mai curioasă cum mă văd alții, însă nu-i întreb, pentru că sigur mă vor minți. Dacă ar fi să lipesc totuși de mine câteva cuvinte, aș alege cinci, câte degete am la o mână: iubire, libertate, frumusețe, vulnerabilitate și bunătate. Mă definesc? Nu știu, sper că o fac toate, în proporție mai mare ori mai mică. În mod limpede, sunt cuvintele pe care le caut mereu în mine, încerc să le privesc în ochi, să le insuflu încredere din când în când, ca data viitoare să le găsesc mai rumene-n obraji și mai voioase.

Citește mai mult:Iuliana PAȘCA:  CONFESIUNI... CU NICOLETA DABIJA

Ovidiu DINICA: INTERVIU - VORBIND DESPRE ANTOLOGII ȘI TRADUCERI CU PROF. DANIEL IONIȚĂ 

IONITA Daniel MAR2020BOvidiu DINICĂ: Sunteți un autor recunoscut internațional, care v-ați implicat în viața literaturii române. Locuiți în Australia. Aveți în palmares mai multe realizări importante precum antologia „Testament”, cea mai completă antologie de poezie din istoria literaturii române. În același timp sunteți profesor de management dar și traducător. Destinul dumneavoastră literar este unul fericit, primele amintiri?

Daniel IONIȚĂ: Probabil din copilărie. Aveam îndemânare la scris. Îmi aduc aminte că pentru lucrările (extemporale, teze etc) de Limba și Literatura Română citeam poemul/piesa/romanul, dar nu citeam niciodată analizele literare din manual, sau recomandate de profesori. Și cu toate acestea luam note foarte bune, reușind să sintetizez și să analizez textul destul de bine, primind și comentarii din partea profesorilor despre originalitatea scrierilor mele. Aceasta era încurajator pentru un copil de 14-16 ani. Dar dacă vă referiți la publicații, atunci destinul literar a apărut odată cu cele două volume (publicate la câteva luni unul după celălalt la Editura Minerva din București) – „Testament – Antologie de Poezie Română/ Testament – Anthology of Romanian Verse” (o colecție de poeme traduse de mine și de colegii mei lingviști și specialiști în poetică din Sydney, Australia) și apoi „Hanging Between the Stars/ Agățat între stele”, volum bilingv de versuri proprii. Au urmat apoi încă șase volume (poezie proprie, antologii, inclusiv una a poeților de peste Prut, din Basarabia), contribuții la reviste, eseuri etc. Lista evoluează...

Ovidiu DINICĂ: Aveți un model cultural de urmat?

Citește mai mult:Ovidiu DINICA:  INTERVIU - VORBIND DESPRE ANTOLOGII  ȘI TRADUCERI CU PROF. DANIEL IONIȚĂ 

Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG: INTERVIU CU ACADEMICIANUL GHEORGHE PĂUN

PAUN Gheorghe ACADAcademicianul matematician Gheorghe Păun este unul dintre românii cei mai cunoscuți în țară și în străinătate, bucurându-se de o excepțională vizibilitate și recunoaștere internațională. În calitate de membru al Academiei Europei, de matematician, informatician și om de cultură, membru al Uniunii Scriitorilor și membru titular al Academiei Române, autorul extrem de prolific și de complex și-a creat un renume incontestabil în rândul colegilor din întreaga lume. A ținut conferințe la peste 100 de universități, iar multe dintre cărțile sale au fost traduse în limbile japoneză, chineză, rusă, engleză, maghiară, italiană. Este inclus de Thompson Institute for Scientific Information, ISI, în categoria „highly cited researcher", opera sa având peste 18.000 de citări. Valoarea sa, ca personalitate culturală, este dublată în mod surprinzător de o prezență fizică neobișnuit de proaspătă și de modernă, vădit contrarie ideii de severitate, răspândite prin cercurile academice ale trecutului marcat de rigidități formale. Felul de a fi natural, demn, caracteristic oamenilor cu adevărat excepționali, l-a individualizat în rândul contemporanilor de vârf, atrăgându-i supranumele de „academician în blue jeans”. Calitățile acestea se completează armonios cu dragostea pentru adevărul istoric și cu profundul atașament față de valorile pur românești, oriunde s-ar afla ele. Spiritul treaz, deschis la nou, stilul laconic, direct și la subiect, umorul subtil, de bună calitate, asociat seriozității abordărilor, și refuzul consecvent al prețiozităților de orice fel fac din Domnia Sa un partener de discuție extrem de interesant și de plăcut, gata oricând să deschidă noi perspective, adesea interdisciplinare, asupra celor mai variate subiecte.

***
Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG: Sunteți inițiatorul modelelor de calcul membranar purtând numele de sisteme P (engl. P Systems, cu P de la Păun), pe care le-ați inițiat în anul 1998. Natura ambivalentă a acestor modele este evidentă din start: matematică și biologie. Între timp s-a dovedit că sprijiniți gândirea în afara șabloanelor, studiul interdisciplinar (informatică, literatură, filosofie, politică etc.). Caracterul acesta aș zice renascentist v-a fost sortit, sau este o alegere făcută în mod conștient?

Citește mai mult:Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG:  INTERVIU CU ACADEMICIANUL GHEORGHE PĂUN

Web Analytics