Asociatia ProDiaspora

Cele mai bune filme românești ale anului 2016, la Festivalul Internațional de Film BFI de la Londra

20161005 bfi londra filme romanestiFestivalul Internațional de Film de la Londra, aflat la cea de-a 60-a ediție, include în programul său trei dintre cele mai bune filme românești ale acestui an: „Sieranevada” de Cristi Puiu, „Bacalaureat” de Cristian Mungiu și „Inimi cicatrizate” de Radu Jude.

ICR Londra colaborează, pentru a șaptea oară consecutiv, cu British Film Institute (BFI), organizatorul festivalului, susținând prezența regizorilor Cristian Mungiu și Radu Jude la sesiunile de întrebări cu publicul de după proiecții. Proiecțiile încep joi, 6 octombrie și se încheie duminică, 16 octombrie și vor avea loc la cinematografele Vue West End și Curzon.

De asemenea, regizorul Radu Jude face parte din juriul competiției oficiale a Festivalului, alături de regizorii Athina Rachel TsangarI și Anthony Chen, actrița Gugu Mbatha-raw și scenarista Abi Morgan.

Cele trei premiere vin în continuarea programului „Revoluție în realism. Noul Cinema Românesc”, cea mai mare retrospectivă de film românesc în Marea Britanie, care a avut loc în luna iunie la BFI. Programul mai include coproducția Germania/Austria/România „Toni Erdmann” de Maren Ade, candidată la Premiile Oscar din partea Germaniei, care a fost filmată aproape integral la București.

BFI London Film Festival este cel mai mare şi mai important eveniment cinematografic britanic şi se va desfăşura în perioada 5 - 16 octombrie. Festivalul este unul dintre susţinătorii britanici principali ai cinematografiei româneşti, urmărind mereu producţiile din ţara noastră, iar în ultimii zece ani a inclus în program majoritatea filmelor premiate pe plan internaţional.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați www.icr-london.co.uk

şi www.facebook.com/ICRLondon.