Player ProDiaspora

Donatie

Scrieti valoarea

Asociatia

afis grafica

 

Galeria ELITE PROF ART oferă iubitorilor de frumos un nou prilej de periplu în lumea artei: o originală expoziție de grafică.

Expoziția este una colectivă și reunește lucrările a 20 de artiști plastici români, aducând astfel publicului o mare diversitate de teme și abordări, de senzații și stări – expresie a libertății de creație ce caracterizează toate expozițiile organizate de galerie.

Piesa de rezistență a expoziției este lucrarea "Colectivizarea" a pictorului Camil Ressu, realizată în tuș pe hârtie de calc. Alături de ea stau lucrări ale unora dintre cei mai importanți artiști plastici români, precum și ale unora dintre cei mai bine cotați tineri artiști vizuali ai momentului, având ca punct central ideea de abordare a temelor în tehnici ce țin de grafică, în manifestări artistice generoase, diferite, creative.

Lucrările reunite în expoziție sunt realizate în cărbune, creion, acuarelă, pastel, tuș sau tehnica mixtă, iar unul dintre artiștii prezenți expune fotografie, completând astfel fericit tabloul manifestărilor artistice oferite publicului cu acest prilej.