Asociatia ProDiaspora

Asociatia

„Bijuterii muzicale” cu Angela Drăghicescu (pian) şi Jeff Siegfried (saxofon) la ICR Budapesta

thb icr afis angela draghicescu v6 ro hu page 001În 19 ianuarie 2016, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român Budapesta organizează o nouă ediţie a programului „Bijuterii muzicale", care îi va avea ca invitaţi pe pianista Angela Drăghicescu şi pe saxofonistul de muzică clasică Jeff Siegfried (SUA). Recitalul va avea loc la sediul Institutului Cultural Român Budapesta.

Programul recitalului de la Budapesta include compoziţii de: Jules Demersseman, Fernande Decruck, Bartók Béla şi Dan Dediu.

Angela Drăghicescu (pian) a avut numeroase concerte solo şi în colaborare cu alţi muzicieni în SUA, Canada, Asia şi Europa. A lucrat ca profesor de pian la Academia Naţională de Muzică din Bucureşti, la Seattle Pacific University şi Southeastern Louisiana. În acest moment lucrează la Universitatea Puget Sound din Washington, SUA. În iulie 2016 va susţine un recital de muzică de cameră pe prestigioasa scenă Carnegie Hall.

Jeff Siegfried (saxofonist de muzică clasică) a concertat pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii printre care amintim Carnegie Hall din New York şi Palatul Artelor din Budapesta. A avut colaborări cu Orchestra Simfonică din Chicago. A absolvit la Universitatea Northwestern, Illinois, SUA, la secţia de saxofon şi muzicologie, unde a studiat sub îndrumarea saxofonistului Timothy McAllister, deţinător al unui premiu Grammy.

Aflat la cea de a şaptea ediţie, programul „Bijuterii muzicale", iniţiat de Institutul Cultural Român Budapesta în 2013, este un proiect de succes destinat promovării muzicii clasice. În ultimii trei ani invitaţii ICR Budapesta la „Bijuterii muzicale" au fost: Ilinca Dumitrescu (pian) şi Vasile Macovei (fagot); Bianca-Luigia Manoleanu (soprană) şi Remus Manoleanu (pian); Răzvan Suma (violoncel), Toma Popovici (pian) şi Horia Dumitrache (clarinet); Anca Iarosevici (viola da gamba) şi Bogdan Mihăilescu (chitară clasică); Ansamblul „Flauto Dolce" şi pianista Sînziana Mircea.

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată la ICR New York

thb imago mundiZiua Culturii Naționale va fi celebrată la ICR New York, vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, prin concertul de muzică veche și tradițională românească, "Isvor. De la Cantemir la Enescu", susținut de ansamblul Imago Mundi. Programul cuprinde lucrări tradiționale, compoziții de Dimitrie Cantemir și George Enescu.

În cadrul evenimentului, vor fi ascultate poeme de Mihai Eminescu, în interpretări istorice din Arhivele Radio România și în traducerea lui Adrian G. Sahlean.

O expoziție de carte (din fondul Bibliotecii ICRNY) și de reproduceri fotografice - dedicată domnitorului şi enciclopedistului român, Dimitrie Cantemir, poetului național, Mihai Eminescu, și compozitorului, dirijorului, violonistului, pianistului și profesorului George Enescu - va întregi evenimentul dedicat Zilei Culturii Naționale.

Membrii ansamblului Imago Mundi - Adrian Buciu (flaute, shakers), Oana Ivașcu (oboi, tamburină, drâmbă), Ștefan Barbu (vioară, frame drum), Andreea Ţimiraș (violoncel), Cătălin Ștefănescu (cobză, chitară), Daniel Ivașcu (bendir, darbuka, drâmbă) - au participat la numeroase festivaluri și concerte din România și din străinătate. Ansamblul Imago Mundi a realizat numeroase înregistrări radio/TV și pe CD.

„Ansamblul Imago Mundi are ca ţel prezentarea muzicii vechi românești. Deși preia melodii și ritmuri tradiţionale, aranjamentele sunt foarte actuale și extrem de bine realizate. Bun gust, rafinament, cultură a sunetului și profesionalism sunt calităţile definitorii ale acestui ansamblu și a repertoriului său. Pe lângă o sonoritate specifică, în care simplitatea melosului se îmbină cu subtilitatea dispoziţiilor instrumentale, anumite aranjamente reușesc să creeze o mixtură originală între folclor oriental, sonorităţi renascentiste, ecouri africane și minimalism american" (prof. univ. dr. Dan Dediu, rector al Universităţii Naţionale de Muzică din București).

Recital eminescian de Ziua Culturii Naţionale

thb afis ziuaculturiinationaleInstitutul Cultural Român de la Bruxelles celebrează Ziua Culturii Naţionale şi spaţiul cultural comun România-Republica Moldova printr-un recital eminescian susţinut de actorul Nicolae Jelescu, directorul artistic al Teatrului poetic „Alexei Mateevici" din Chişinău.

Evenimentul va avea loc la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei, în 15 ianuarie, ora 18:30.

Cultura românească de patrimoniu va fi pusă în lumină atât prin operele lui Mihai Eminescu, cât şi prin folclor autentic românesc. Iubitorii de poezie vor descoperi în recital texte eminesciene, precum şi poeme închinate de Grigore Vieru lui Eminescu. Melomanii vor asculta cântece străvechi din noul album „La gurile raiului" al interpretului de muzică tradiţională românească Grigore Leşe.

Teatrul „Alexei Mateevici" din Chişinău este unul dintre rarele teatre poetice din Europa și promovează lirica dramatizată. Stagiunile sale programează spectacole de folclor şi de poezie autohtonă şi universală. Actor, regizor şi excelent recitator de lirică eminesciană, Nicolae Jelescu este cunoscut pentru recitalurile sale.

"Este nevoie de mult timp pentru a înţelege subtilităţile şi profunzimea mesajelor eminesciene. În orice caz, Eminescu ne defineşte în totalitate. Poezia eminesciană a fost, este şi va fi actuală deoarece reflectă realităţile Republicii Moldova, aşa cum spun versurile din poezia Mureşanu:

De ce n-aveţi voi minte? Deschideţi ochii voşti,

Vedeţi că sfânt şi bine sunt numai pentru proşti?" , afirmă Nicolae Jelescu.

Proiectul se încadrează în seria de evenimente organizate de ICR în lume în cinstea Zilei Culturii Naţionale, celebrată atât în România cât și în Republica Moldova în 15 ianuarie, ziua nașterii lui Mihai Eminescu.

Acces: liber în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să confirmaţi prezenţa până miercuri, 13 ianuarie, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Dată: vineri, 15 ianuarie 2016

Loc: Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei, av. Franklin Roosevelt 57, 1050 Bruxelles

Expoziția omagială dedicată lui Riccardo Licata în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia

thb untitled001Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia are plăcerea de a vă invita vineri, 8 ianuarie 2016, ora 18, la vernisajul expoziției de grafică dedicată lui Riccardo Licata, eveniment ce va avea loc în Noua Galerie situată în Cannaregio 2211 ‒ 30121 Veneţia.

Omagiul maestrului Riccardo Licata va fi adus prin prezentarea unei selecții de lucrări aparținând unor artiști consacrați precum Luisa Asteriti, Junko Hoshino, Alix Manchet, Giusi Naletto, Micaela Sarain, Rodica Tănăsescu.

Riccardo Licata s-a născut la Torino în 1929 și a murit la Veneția în 2014, trăind la Paris, Roma şi Veneția. A fost profesor la École des Beaux-Arts din Paris, ca succesor al futuristului Gino Severini. La Veneția a fost fondatorul Școlii Internaționale pentru Grafică și apoi al Atelier Aperto. Critica de specialitate l-a apreciat ca fiind "un geniu al graficii", "un experimentalist animat mereu de un entuziasm imens" dar și având "candoare în abordarea noilor materiale, care îl făceau mereu tânăr" (Michele Emmer).

Expoziţia de pictură, desen şi grafică ANTONIO ZUMINO (1864–1927) UN ARTIST FRIULAN ÎNTRE ITALIA ŞI ROMÂNIA

thb bozza manifesto001Sâmbătă, 19 decembrie 2015, la ora 17,00, în Galeria Spazio d'Arte «Ciro di Pers» - Palatul Municipal din Majano (UD), Primăria Majano, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Parohia Sf. Apostoli Petru şi Pavel din Majano, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, cu susţinerea Institutului Cultural Român şi a Comunităţii Colinare din Friuli, în colaborare cu Asociaţia Culturală Zemlja, Asociaţia socio-culturală italo-română «George Enescu» din Sacile, Mauro Vita - restaurare şi conservare, organizează vernisajul expoziţiei de pictură, desen şi grafică Antonio Zumino (1864-1927) un artist friulan între Italia şi România.

În deschiderea expoziţiei vor interveni Conf. univ. dr. Cristian Luca (Directorul adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia), Lector univ. dr. Dan Basarab Nanu (Directorul Muzeului de Artă Vizuală din Galaţi), Arh. dr. Paolo Tomasella (curatorul expoziţiei, expert în cadrul Institutului pentru patrimoniul cultural al regiunii Friuli Venezia Giulia) şi domnul Lieto Molinaro, viceprimar şi consilier local coordonator al Direcţiei de Cultură a municipalităţii. Intrarea liberă; pentru informaţii suplimentare: tel.: 041 52 42 309; e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Expoziţia aduce în atenţia publicului, prin expunerea în perioada 19 decembrie 2015-24 ianuarie 2016 în Galeria Spazio d'Arte «Ciro di Pers» din Palatul Municipal din Majano, cea mai mare parte dintre lucrările cunoscute ale artistului Antonio Zumino: pictură de şevalet, desen, grafică executată prin diferite tehnici. Operele provin din pinacoteca şi arhiva Parohiei Sf. Apostoli Petru şi Pavel din Majano, din colecţia municipalităţii din Majano şi din patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală din Galaţi. Antonio Zumino (Majano, 1864-Roma, 1927), originar din regiunea Friuli (Italia), s-a format ca pictor la Academia de Arte Frumoase de la Veneţia, apoi a ajuns în România ca urmare a unor angajamente de execuţie a picturii murale din diferite lăcaşuri de cult şi edificii laice. A locuit vreme de aproape 32 de ani în România, la Brăila şi îndeosebi la Galaţi, unde a excelat atât în pictura de şevalet, cât şi în grafică, acvaforte, acvatintă, xilogravură, etc., predând totodată lecţii private de desen şi pictură în ulei; printre elevii săi s-au numărat viitoarele artiste avangardiste Lola Schmierer Roth şi Jeanne Helder Coppel. Peisagist talentat, Antonio Zumino a înfăţişat în lucrările sale personaje şi frenezia activităţilor specifice celor două mari porturi dunărene în care a rezidat, dar şi cotidianitatea mediului rural. Observator atent şi sensibil al universului urban dunărean, Zumino a fost un exponent al academismului, stil ce şi-a manifestat vitalitatea în peisagistică şi în portretistica adaptată la gustul local, aceasta din urmă îngăduindu-i artistului să-şi pună în valoare remarcabilul simţ al detaliului fizionomic. Pentru Antonio Zumino, România a devenit patria sa adoptivă, aici s-a consacrat ca pictor şi a trăit cei mai fecunzi ani ai carierei sale artistice, cele mai reprezentative dintre lucrările sale datând din perioada în care a rezidat în porturile Brăila şi Galaţi. Zumino este un exponent încă nu îndeajuns de cunoscut al tradiţionalismului în pictura românească din ultimul sfert al secolului al XIX-lea şi din anii dinaintea izbucnirii Primului Război Mondial, un artist de mare talent, un pedagog priceput ce a ştiut să-şi îndrume elevii pe drumul modernităţii.

Citește mai departe: Expoziţia de pictură, desen şi grafică ANTONIO ZUMINO (1864–1927) UN ARTIST FRIULAN ÎNTRE ITALIA...

Proiectul „Crăciun românesc pe meleaguri spaniole” la final, 11-16 decembrie 2015

Tomelloso spectacol 2În perioada 11-16 decembrie 2015, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu FADERE, a derulat în localităţile Coslada, Tomelloso şi Castellon din Spania proiectul „Crăciun românesc pe meleaguri spaniole”, parte componentă a proiectului „Educaţie, spiritualitate şi informaţie pentru comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării”.

În data de 11 decembrie 2015, delegaţia Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni condusă de domnul Nicolae Brinzea, director general adjunct IEH, s-a întâlnit cu PS Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei. Cu această ocazie, a fost discutată posibilitatea sprijinirii unor programe şi proiecte educaţionale şi spirituale pentru anul 2016, în special organizarea de tabere pentru copii şi tineri români în Spania cu sprijinul IEH.
Sâmbătă , 12 decembrie 2015, delegaţia IEH a vizitat şcolile de sâmbătă ale Bisericii Adventiste din Coslada, Madrid. Au avut loc întâlniri cu pastorii şi reprezentanţii comunităţii româneşti adventiste. Au fost punctate o serie de oportunităţi de colaborare pentru susţinerea şi promovarea identităţii etnice, culturale şi lingvistice în rândul copiilor, tinerilor şi membrilor comunităţii.
Duminică , 13 decembrie 2015, în comunitatea românească din Coslada a avut loc spectacolul “Crăciun românesc pe meleaguri spaniole”.
Pe scena amplasată în Plaza Mayor din Coslada au urcat Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, Corul Bisericii Adventiste din Madrid, Grupul Vocal Muntenia şi Corul de Copii Arcoiris.

Citește mai departe: Proiectul „Crăciun românesc pe meleaguri spaniole” la final, 11-16 decembrie 2015

Milena MUNTEANU: CONCERTELE CORULUI DIN TORONTO

CORUL BIZANTIN TORONTO wbAscultasem cu mare plăcere muzica bizantină cântată la slujbele religioase ale Bisericii Sfântul Ioan Evanghelistul, unde preoţii Antonel Dumitru şi Ştefan Morariu îşi îmbinau divin vocile. Micile echilibristici vocale, uneori neaşteptate, te lăsau să ghiceşti cum va suna nota următoare. Erai uimit şi încântat. Aflasem de o serie de concerte ale corului bizantin, primul de acest gen din Toronto. Din cele trei concerte ce au avut loc recent, am participat la două: la Biserica anglicană „Saint Timothy” şi la Biserica română ortodoxă „Toţi Sfinţii”.

La primul concert, lumea aştepta cu nerăbdare începutul spectacolului, fără să ştie la ce să se aştepte. Luminile din sală se micşorează şi simţi că eşti înconjurat de corul ce se îndreaptă spre altar, în sunet de toacă şi clopot… un moment cheie al spectacolului, în care îţi iei în serios rolul de spectator şi intri in atmosferă. Toaca sună sublim şi e într-o comunicare explicită cu enoriaşii, în ritmuri clare, ce dau fiori, înainte ca muzica bizantină să fi inceput. Pe scenă, instrumentele sunt puse la îndemnă, lângă cor. Ascultam cu interes o introducere bine gândită, ce prezenta programul de muzică şi poezie al spectacolui ce se anunţa de zile mari. Aflăm că:
„Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu de-a lungul timpului a îmbrăcat diferite forme iar muzica a fost parte a cultului divin şi a cinstirii lui Dumnezeu cu mult înainte de venirea lui Hristos. Cunoaştem din psalmi că muzica vocală şi instrumentală era pusă în slujba laudei lui Dumnezeu Savaot.

Citește mai departe: Milena MUNTEANU:  CONCERTELE CORULUI DIN TORONTO

Lansarea calendarului 2016, LEONTINA VĂDUVA 30

afis calendar finalissimSâmbătă, 19 decembrie 2015, începând cu ora 19:00, la sediul creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7, Sector 1), va avea loc lansarea calendarului 2016 LEONTINA VĂDUVA 30. La evenimentul organizat de creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Revista Tango – Marea Dragoste, Kaufland România, Floria.ro, Wagner Arte Frumoase și Povești, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Kitarodia, Aurel Vîrlan Photography și The Cheescake, vor participa: Leontina VĂDUVA (soprană), Claudia POPA (Director creart), Alice NĂSTASE BUCIUTA (director Revista Tango – Marea Dragoste) și Mihai STAN (președinte Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură).

creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și-au dorit ca prin realizarea calendarului 2016 LEONTINA VĂDUVA 30 să marcheze împlinirea a 30 de ani de activitate a celebrei soprane. Evenimentul se înscrie în strategia creart de promovare a marilor artiști români. Calendarul aniversar, ce urmează a fi distribuit cu Revista Tango – Marea Dragoste în luna ianuarie 2016, cuprinde imagini din arhiva personală a sopranei Leontina Văduva, imagini ce prezintă o mică parte din activitatea artistei pe cele mai importante scene ale lumii: Royal Opera House Covent Garden – Londra, Théâtre du Capitole du Toulouse, Teatro alla Scala din Milano, Gran Teatre del Liceu – Barcelona, Opéra Comique de Paris, Opéra National de Bordeaux, Opera Municipal de Marseille, Opéra de Toulon etc. Cu ocazia lansării calendarului, soprana Leontina VĂDUVA, alături de pianista Alina PAVALACHE, va susține un minirecital de arii de operă, urmat de o sesiune de autografe.

Participarea la eveniment se face pe bază de invitație prin confirmare până la data de 15 decembrie 2015, la tel.: 021 318 38 04 sau e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
---

Citește mai departe: Lansarea calendarului 2016, LEONTINA VĂDUVA 30

„Instantanee de iarnă. Măşti şi costume tradiţionale“

thb afisw4a1011mic page 001Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Institutul Cultural Român organizează o serie de evenimente la sediul său: expoziţie de fotografie, ateliere de măşti şi prezentări ale tradiţiilor, credinţelor şi obiceiurilor de iarnă ale românilor.

Pentru a sărbători solstițiul de iarnă, românii organizează defilări de măşti în cadrul cărora se deghizează în animale (precum ursul, capra, cerbul, calul, care au o însemnătate simbolică în folclorul tradiţional) şi dansează. Bărbaţii, îmbrăcaţi în piei de animale şi cu maşti, acompaniaţi de oameni îmbrăcaţi în costume populare, străbat principalele drumuri din sate prezentând, prin dans şi muzică, ritualuri precreștine transformate în adevărate spectacole teatrale.

„Instantanee de iarnă. Măşti şi costume tradiţionale" Fotografii de Florin Andreescu.

Program de vizită în perioada 18-31 decembrie: de luni până vineri între orele 10.00 şi 17.00 (închis în data de 25 decembrie 2015).

Fotograful român Florin Andreescu prezintă în fotografiile sale dansuri tradiţionale, măşti şi costume din mai multe zone din România.

Atelierele pentru copii şi pentru adulţi se vor desfăşura la sediul Institutului Cultural Român şi vor fi susţinute de Sebastian Paic şi Bogdan Ciortan, reprezentanţi ai Asociaţiei Zestrea.

Toate atelierele sunt gratuite.

Programul atelierelor:

Vineri, 18 decembrie, la sediul Institutului Cultural Român (Plaza de la Lealtad 3, entreplanta derecha, 28014, Madrid)

19.00 - 20:30h: ateliere pentru adulţi

Număr de participanţi: 14 persoane / sesiune

Înscriere prealabilă la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Înscrierile se fac până în data de 17 decembrie, în limita locurilor disponibile.

Citește mai departe:  „Instantanee de iarnă. Măşti şi costume tradiţionale“