Asociatia ProDiaspora

Balcicul regal: 150 de ani de la întemeierea Dinastiei române

afis balcic ro en cCu prilejul împlinirii a 150 de ani de la întemeierea Dinastiei române, prin proclamarea Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, în 1866, ca domnitor al Principatelor Unite, Institutul Cultural Român organizează, în data de 9 iulie 2016, la Balcic, în Bulgaria, un eveniment care va evoca acest eveniment istoric, punând în valoare vocaţia de liant a instituţiei Regalităţii şi rolul Balcicului, ca punte istorică şi culturală între Bulgaria şi România. Evenimentul urmează să se adreseze, în egală măsură, cetăţenilor români şi bulgari, precum şi comunităţilor româneşti din Bulgaria, dar şi turiştilor aflaţi în vacanţă la Balcic.

Proiectul se va desfăşura la Castelul de la Balcic, în „Sala de piatră”, şi va consta într-un spectacol de muzică şi dans tradiţional susținut de Ansamblul de copii al Uniunii Etnicilor Români „AVE” din Bulgaria şi o proiecţie a filmului documentar The King’s War (Războiul Regelui), lansat în 2016 şi dedicat biografiei nepotului Reginei Maria, M. S. Regele Mihai I al României.

Evenimentul va fi onorat de prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Maria a României. De asemenea, la eveniment va lua parte omul de televiziune John M. Florescu, reprezentant al Fundaţiei Florescu. John Florescu va avea o intervenţie în care va descrie etapele realizării documentarului The King’s War şi, după difuzarea acestuia, va răspunde întrebărilor venite din public.

Alegerea locului a fost făcută ţinând cont de importanţa simbolică a acestuia, castelul din Balcic fiind un proiect al Casei Regale a României al cărui scop a fost, dincolo de funcţia estetică, semnalizarea prezenţei româneşti în Cadrilater, din punct de vedere politic, dar mai ales din punct de vedere cultural.

Evenimentul cultural este menit şi să aşeze Balcicul într-un spaţiu al valorii, al memoriei şi al toleranţei şi să atenueze rănile istorice legate de Cadrilater, pe care atât bulgarii, cât şi românii l-au pierdut la un moment dat. Astăzi, accentul trebuie pus pe regăsirea unui patrimoniu istoric şi cultural comun. Cultura şi memoria sunt cele care pot face în continuare din Balcic un „cuib al liniştii”.

Web Analytics