Asociatia ProDiaspora

Expoziția etnografică "Feminitate și împodobire" la Carnavalul de la Veneția

thb icr manifesto mostra museo del villaggio page 001Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, ora 16:00, în Galeria Telecom Future Centre din Veneția (Campo San Salvador 4826), Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti" din București și VELA Spa, în parteneriat cu Telecom Future Centre, organizează în cadrul ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția expoziția etnografică „Feminitate și împodobire" din colecțiile Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti". Cu ocazia inaugurării expoziției va avea loc un concert de muzică tradițională românească susținut de Gelu Voicu & Taraful.

Expoziția, organizată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la fondarea muzeului, aduce în prim plan femeia şi scoate în evidenţă faptul că, preocupată fiind întotdeauna de frumos, a acordat o atenţie deosebită vestimentaţiei, pieptănăturii, podoabelor, gătelii în general. Creativitatea şi grija cu care femeia îşi împodobea casa şi pe ea însăşi, reies din frumuseţea şi originalitatea pieselor care vor fi expuse. Ornamentica bogată, armonia cromatică a ansamblurilor vestimentare, compuse în manieră autentică, sunt completate de marea varietate a pieptănăturilor, gătelilor capului şi podoabelor, specifice fiecărei zone.

Expoziţia prezintă o selecţie a celor mai frumoase şi reprezentative obiecte de patrimoniu din colecţiile Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti: costume populare femeieşti din cele mai reprezentative zone etnografice ale ţării, costume femeieşti ale minorităţilor, învelitori de cap, pălării, marame, chindee, cepse, năframe, pomeselnice, câteva piese destinate amenajării interiorului casei, ţesături, mobilier pictat şi podoabe.

Expoziția, realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român, va putea fi vizitată în Galeria Telecom Future Centre din Veneția (Campo San Salvador 4826) în perioada 30 ianuarie - 21 februarie 2016, de marţi până duminică, în intervalul orar 10‒18. Intrarea este liberă. Evenimentul face parte din programul oficial al Carnavalului de la Veneția 2016: http://www.carnevale.venezia.it/event/mostra-etnografica-romena-femminilita-e-decorazione/?date=2016-01-30_10%3A00%3A00

Organizatori: Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti" din București și VELA Spa

În parteneriat cu: Telecom Future Centre și Primăria Veneției

Parteneri Media: VeneziaNews și Un ospite di Venezia

Web Analytics